Connect with us

Emisiuni

DECEMBRIE ROŞU – Revoluţia Română ON-AIR, exclusiv pe Internet, pe www.tvrplus.ro

Published

on

Revoluţia Română a pornit din stradă, a ajuns la Televiziune şi de aici în lumea întreagă. După 23 de ani, portalul Televiziunii Române, www.tvrplus.ro, redeschide dosarul Revoluţiei într-un proiect fără precedent pentru online-ul românesc.

Din 16 decembrie, publicul are posibilitatea de a accesa pe www.tvrplus.ro prima colecţie online despre Revoluţia Română, pentru a redescoperi evenimentul care a schimbat istoria ţării şi pentru a înţelege rolul pe care TVR l-a jucat în schimbarea naţiunii.

Astfel, în intervalul 16 – 22 decembrie, TVR+ va prezenta în fiecare zi câte un episod dintr-o selecţie amplă a materialelor din Arhiva TVR, cu cele mai relevante momente din desfăşurarea evenimentelor de acum 23 de ani.

Cele şapte episoade sunt menite să marcheze prin conţinutul lor cele mai frământate zile ale Revoluţiei, după cum urmează:

  • 16 decembrie 2012- Revoluţia în ţară

  • 17 decembrie 2012- Sfârşitul domniei lui Ceauşescu

  • 18 decembrie 2012 – TVR – Centru de putere

  • 19 decembrie 2012 – Biserica şi Revoluţia

  • 20 decembrie 2012- Călăi şi victime

  • 21 decembrie 2012- Voci româneşti despre libertate

  • 22 decembrie 2012 – Averea Ceauşeştilor

Arhiva Televiziunii Române deţine una dintre cele mai bogate colecţii de documente audiovizuale despre Revoluţia Română din decembrie 1989. Realizarea celor şapte episoade ce vor fi difuzate pe www.tvrplus.ro aparţine redactorilor Arhivei TVR: Mihai Ciobanu, Gabi Fiter, Irina Bordeianu, Denisa Badea şi Irina Negraru. Ei sunt cei care, prin munca lor de cercetare şi recatalogare a colecţiei „Revoluţia Română”, au descoperit imagini inedite ce au fost difuzate doar în decembrie 1989. Astfel, conceptul colecţiei online are în vedere reconstituirea evenimentelor Revoluţiei prin prisma a ceea ce s-a văzut la televizor în acele zile, cu momentele încărcate de emoţia şi dramatismul evenimentelor. Cu ajutorul editorului Marius Butnariuc, aceste imagini unice sunt prezentate într-un pachet grafic de excepţie, cu un montaj dinamic.

Despre www.tvrplus.ro

Portalul video al Televiziunii Române lansat pe 12 iunie 2012 este platforma care a oferit LIVE cele mai importante transmisiuni sportive din acest an: EURO 2012 şi JO de la Londra, meciurile din Liga Campionilor şi cele ale echipei naţionale de fotbal transmise de TVR. Vizitatorii portalului pot urmări pe www.tvrplus.ro emisiile tuturor canalelor TVR, pot viziona înregistrările emisiunilor TVR 1, TVR 2 şi TVR Internaţional şi oferă conţinut exclusiv online precum concertul Jon Lord în România sau secţiunea ce cuprinde contribuţia TVR la parteneriatul cu GOOGLE. În perioada 12 iunie – 10 decembrie 2012, www.tvrplus.ro a înregistrat 5.297.332 de accesări, dintre care 1.856.852 vizite şi 788.181 vizitatori unici.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Emisiuni

Razvani si Dani nu vor mai prezenta X FACTOR la Antena 1

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Dupã şapte sezoane, Rãzvan şi Dani se despart de proiectul „X Factor”, de la Antena 1. „Simplu, direct, de anul acesta nu mai prezentãm X Factor. Au fost şapte ani minunaţi.

Au fost şapte ani de emoţie purã. Au fost şapte ani de poveşti de viaţã. Timpul trecut al verbului nu înseamnã pentru noi renunţare, ci doar o rearanjare a ideilor. Mulţumim!”, au declarat vedetele Antena 1.

„X Factor” va reveni la Antena 1 în aceastã toamnã cu cel de-al optulea sezon. Noul prezentator al show-ului va fi ales în scurt timp, în urma mai multor probe organizate de echipa de producţie. Cel de-al optulea sezon pregãteşte surprize nu doar la nivelul componenţei echipei, cât şi la nivelul conţinutului şi promite un spectacol de zile mari.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

PRO TV: Astăzi, vezi show-ul suprem prin ochii juriului, pe pagina de Facebook Românii au talent!

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Cea de-a patra gală Românii au talent se vede în seara aceasta și pe pagina de Facebook a show-ului! De la 19:30, timp de o oră, Oana Tache continuă să aducă atmosfera dinaintea emisiunii și va lua pulsul competiției direct de la concurenți, dar și de la juriu și invitați speciali.

În plus, spectacolul continuă online și începând cu ora 20:30, când transmitem show-ul LIVE din fața scenei pe Facebook Românii au talent. Așa vei putea și tu să vezi exact ce văd Florin, Mihaela, Andra și Andi de la masa juriului și vei putea urmări show-ul prin ochii lor! Astfel vei avea parte de o experiență unică, îți vei vedea favoriții din toate unghiurile și nu vei rata niciun detaliu din momentele care vor fi prezentate în seara aceasta pe scenă. Sustine-ți preferații din cea de-a patra gală și nu uita să-i votezi pentru marea finală a talentului, care va avea loc pe 1 iunie la PRO TV!

Corul de copii Unison, Natalia Duminică, 7 Klase, Ștefan Glăvănescu, Duo Romance, ADNEU, Bianca Ceaușescu, Rareș Florescu, Pavel Sfera și Bianca Badea sunt cei 10 semifinaliști care vor urca pe scenă astăzi și vor face totul pentru a cuceri publicul cu reprezentațiile pe care le-au pregătit pentru cea de-a patra gală live. Spectacolul va fi completat de două momente speciale, aduse la Românii au talent de trupa VUNK și de Alex Magala.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Sezonul 2 VOCEA ROMANIEI JUNIOR va incepe la PRO TV

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Andra, Marius Moga și INNA sunt pregătiți să descopere voci de pici în cel de-al doilea sezon Vocea României Junior! Show-ul va începe în această vară și le va aduce telespectatorilor o competiție extraordinară, în care micuți extrem de carismatici vor face scena să vibreze și îi vor provoca pe antrenori să se lupte pentru ei.

Copiii vor demonstra și de această dată că niciodată nu ești prea mic ca să devii mare, că sunt pregătiți să cânte în fața unui public numeros și să primească ropote de aplauze și că fac totul pentru a trăi povestea frumoasă a copilăriei lor.

Dacă antrenorii sunt hotărâți să descopere voci incredibile și talente neșlefuite cu care să meargă cât mai departe spre marele trofeu, cei mici îi vor cuceri cu ajutorul calităților lor vocale remarcabile, dar și cu dezinvoltura lor și cu determinarea de a reuși.

Telespectatorii vor avea parte în această vară de un spectacol fabulos pus în scenă de concurenți plini de energie, de povești frumoase și întâmplări amuzante, pe care gazdele show-ului, Mihai Bobonete și Robert Tudor, le află de la cei mici, de foarte multă distracție și de emoții care se transformă la primul contact pe care concurenții îl au cu scena.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Abonează-te la RADAR!

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending