Connect with us

Emisiuni

„Destine ca-n filme” vă aşteaptă cu două invitate speciale: Eva Tinter şi Delia Antal

Published

on

„Destine ca-n filme” vă aduce două noi poveşti de viaţă. Într-o perioadă când presa mondenă se concentrează pe divorţurile, cuceririle şi scandalurile unor pseudo-vedete, Iuliana Marciuc se situează la polul opus şi aduce publicului poveşti de viaţă din care noi toţi avem ce învăţa.

Astfel, ea vă invită marţi, 21 ianuarie, de la ora 20.45 să o cunoaşteţi la „Destine ca-n filme” pe doamna Eva Tinter care, la cei 88 de ani ai săi, dovedeşte ce înseamnă să ai spirit de învingător.

Destinul şi voinţa sa au făcut să se numere printre puţinii supravieţuitori ai lagărului de exterminare de la Auschwitz. Statisticile arată că în jur de 1,6 milioane de oameni şi-au găsit sfârşitul în lagărele de concentrate şi exterminare de la Auschwitz, ororile săvârşite de nazişti aici depăşind orice închipuire.

Teroarea foamei, a bolilor, a condiţiilor inumane de detenţie, a camerelor de gazare şi a gloanţelor ofiţerilor SS era completată de experimentele halucinante la care erau supuşi deţinuţii. Printre foarte puţinii oameni care au reuşit imposibilul, ieşind în viaţă de acolo, a fost şi Eva Tinter. Acum, supravieţuitoarea îşi spune povestea telespectatorilor TVR 2, la „Destine ca-n filme”.

Cea de-a doua eroină a ediţiei din această săptămână la „Destine ca-n filme” este Delia Antal, cunoscută publicului pentru apariţiile sale în producţii cinematografice internaţionale alături de mari nume de staruri.

Delia Antal se poate considera o femeie împlinită, care şi-a făcut prin forţe proprii un drum în actorie şi care acum este des admirată păşind pe covorul roşu al festivalurilor internaţionale, Însă viaţa Deliei Antal nu a fost întotdeauna aşa.

Ea a trecut prin clipe de groază din cauza bătăilor repetate aplicate de tatăl său, ajungând, la un moment dat, să se gândească la sinucidere ca fiind singura variantă de a scăpa de acest calvar.

Votaţi AICI în semifinala premiilor Radar de Media, ediţia Primăvară 2014

Fii la curent cu cele mai noi stiri din media pe pagina de Facebook RADAR DE MEDIA

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Emisiuni

Amalia Uruc a pierdut în aceeași seară imunitatea, dar și scaunul la ”The Four – Cei 4”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

A început seara pe culmile succesului, a obținut imunitatea și voturile publicului, însă Amalia Uruc nu a reușit să își păstreze scaunul la The Four – Cei 4” până la finalul serii trecute!

Cea de-a noua ediție ”The Four – Cei 4” a început de acestă dată cu lupta pentru imunitate între Cei 4, iar tema aleasă pentru duelul titanilor a fost ”Coloană sonoră de film”. Cum jurații nu au reușit să se pună de acord în ceea ce privește reprezentațiile lor, Maria Cojocaru și Amalia Uruc au ieșit la egalitate, astfel că publicul a avut intervenția concludentă: Amalia Uruc a fost cea care a început seara cu avantajul imunității.

Primul challenger al serii, Erika Isac este foarte atrasă de muzica rap, însă pentru ”The Four – Cei 4” a ales un cântec prin care a încercat să le arate juraților toate calitățile sale. ”Ai voce frumoasă, dar problema este că nu atingi întotdeauna notele”, i-a spus însă Cheloo. Din păcate, Erika nu a reușit să își asigure voturile necesare pentru a-și continua drumul la ”The Four – Cei 4”.

Laura Maier a dat dovadă de curaj încă dinainte de a urca pe scenă. Laura a decis doar cu o oră înaninte de a intra în concurs să își schimbe piesa cu o compoziție proprie, pe care inițial nu o luase în calcul deoarece nu avea negativ. Culmea, Tomy Weissbuch, tot un challenger, s-a oferit să o ajute și să o acompanieze la chitară. ”De obicei, când vine omul cu prima lui piesă, este foarte slabă, dar să te ascultăm”, i-a spus Cheloo, însă Laura nu s-a lăsat descurajată și bine a făcut! ”La 18 ani, să faci această linie, nu m-aș fi așteptat! N-o să te țin în suspans, eu ți-am dat DA la primul refren”, a mărturisit Carla’s Dreams. Laura a primit cu inima deschisă cele patru voturi ale juraților care i-au permis să treacă mai departe și să o provoace la duel pe Maria.

Alegerea sa în ceea ce privește cea de-a doua melodie i-a contrariat însă pe jurați, care au dezaprobat complet reprezentația Laurei și, mai ales, mișcarea sa scenică. ”Pentru mine a fost un mare șoc, ai scăzut de la nota 8-9, la 1. Dacă tu treci de votul publicului, demisia mea este pe masă”, a declarat Cheloo. Situația a fost însă la fel de clară și pentru membrii publicului, astfel că Maria a câștigat detașat duelul și și-a blocat scaunul pentru restul serii. ”Laura, nu te grăbi să te maturizezi, arată-te oamenilor exact așa cum ești, iar oamenii te vor iubi pentru asta”, i-a spus Feli.

Tomy Weissbuch a avut astfel ocazia să intre de două ori în aceeași seară pe scena ”The Four – Cei 4”: prima dată a acompaniat-o la chitară pe Laura Maier, iar a doua oară a venit pentru a cânta el însuși. ”Mă bucur când pot să contribui la succesul altora”, a spus Tomy, care a reușit să atragă simpatia juraților nu doar cu această replică, ci și cu reprezentația care a urmat. ”Cred că ai putea să alegi pe oricine de pe scaune pentru că tu ai alte calități, tu joci alt joc”, i-a spus Carla’s Dreams. Cu patru cercuri albastre, Tomy a făcut apoi o alegere îndrăzneață: aceea de a o provoca mai întâi pe Amalia, pentru a-i ridica imunitatea. Salvată de regulament de la duel, dar obligată să îi aleagă lui Tomy un oponent, aceasta a desemnat-o pe Alexandra Crișan, cea rămasă cea mai ”veche” ocupantă a unui scaun după ieșirea lui Dragoș Udilă. ”Tu, Tomy, e posibil să fi găsit acul cojocului! A doua piesă a fost chiar și mai bună decât prima. Și având în vedere că ești ca o piesă despre mama, la care nu poți să dai <dislike>, mă bucur că nu votez”, a spus Carla’s Dreams. Duelul celor doi i-a pus însă în dificultate atât pe jurați, cât și pe cei din public, iar alegerea s-a dovedit a fi extrem de grea, astfel că Alexandra și-a păstrat scaunul însă cu un scor ce abia a depășit 51%.

Deși cântă des și câștigă bani din asta, Eugenia Nicolae crede că încă nu poate spune că muzica a devenit o carieră pentru ea, așa că a venit la ”The Four – Cei 4” pentru a căuta o confirmare și sprijinul de care ar avea nevoie. Din păcate, jurații au simțit în vocea Eugeniei teama primei sale mari competiții, iar concluzia s-a regăsit și în votul negativ pe care aceasta l-a primit de la Carla’s Dreams. ”Nu cred că ești pregătită, îmi pare rău”, i-a spus acesta.

Ajuns până în galele live X Factor, Marcel Roșca nu a reușit încă să atingă apogeul carierei sale, așa că a venit cu gânduri mari la ”The Four – Cei 4”. ”Eu vreau să câștig acest concurs. Eu asta fac, cânt”, a spus Marcel, care a reușit să o ridice în picioare pe Feli la finalul prestației sale. ”Ești un exemplu de muncă! Carla’s Dreams ți-a dat votul înainte să începi să cânți, iar eu am votat după primele versuri”, i-a mărturisit Feli lui Marcel, care a primit toate cele patru voturi ale juraților și a decis să o provoace la duel pe Amalia. Alegerea s-a dovedit a fi una inspirată pentru Marcel, care a câștigat lupta, în ciuda votului de neîncredere primit din partea celor de pe scaun. ”Noi am apreciat siguranța acestui om, așa cum ediția trecută am apreciat siguranța ta. Muzica merge înainte, iar în prezent avem pe scaune artiști puternici”, i-a explicat Cheloo Amaliei Uruc. Ea poate fi votată de telespectatori prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4” timp de 24 de ore din momentul părăsirii competiției, pentru a fi întoarsă direct în finală.

Marea finală ”The four – Cei 4” va avea loc sâmbătă, 9 iunie, când telespectatorii vor putea afla cine sunt foștii concurenți întorși în competiție datorită votului publicului. După nouă ediții, cei care au putut fi votați de-a lungul emisiunii și care au șanse să revină sunt: Angelo Simonică, Alex Florea, Lu Chan, Nicoleta Nucă, Anastasia Sandu, Izabela Simion, Ruxandra Anania, Francesca Ilie, Dragoș Udilă și Amalia Uruc. Lor li s-ar putea adăuga noi nume în cea de-a zecea și ultima ediție, de sâmbăta viitoare, 2 iunie.

În acest timp, sâmbăta viitoare, de la ora 22.00, la ”The Four – Cei 4”, bătălia pentru un loc printre Cei 4 continuă, iar noi challengeri, tineri muzicieni talentați și dornici să se afirme, vor încerca să obțină unul dintre locurile ocupate de cei patru artiști aflați pe scaune, astfel că niciunul dintre ei nu va fi în siguranță! Fiecare challenger va cânta o melodie, iar jurații Antonia, Feli, Cheloo și Carla’s Dreams vor evalua prestația sa. Doar challengerii care primesc toate cele patru voturi ale juraților au dreptul să provoace la un duel pe unul dintre ”Cei 4”.

Publicul din sală este cel care ia decizia finală în urma duelului muzical dintre challenger și unul dintre cei patru. Publicul votează prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4”, iar cântărețul cu cele mai multe voturi se va așeza pe scaun. În situația în care unul dintre ”Cei 4” își pierde locul, există o șansă de salvare: Artiștii care au ocupat de-a lungul competiției un scaun pot fi votați de telespectatori prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4” timp de 24 de ore din momentul părăsirii competiției, pentru a fi întorși direct în finală. Challengerii care nu reușesc să obțină un scaun, nu pot fi readuși în competiție.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Rivalitatea atinge cote maxime între chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu: ”Prietenia noastră ține până la prima confruntare!”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Luni seară, de la ora 20:00, prima confruntare pe echipe a sezonului 5 „Chefi la cuțite” dă naștere celui mai aprig război, iar tensiunea se resimte chiar înainte ca lupta culinară să înceapă.

Cei trei chefi s-au bucurat până acum de spectacolul și surprizele jurizărilor pe nevăzute, dar odată ajunși în bucătărie, strategiile fiecăruia încep să își spună cuvântul. Sunt colegi, prieteni, dar nu uită că sunt și trei adversari care luptă pentru același obiectiv, marele premiu al sezonului de poveste: Stadiul de prietenie ține la noi până în prima probă de battle, apoi începe o adevărată nebunie.”, afirmă Florin Dumitrescu.

Sorin Bontea intră în competiție încrezător, pentru că în acest moment este cheful care deține supremația sezoanelor câștigate. Și pentru că încurajările nu își au loc între adversari, juratul a pregătit alături de echipa sa o surpriză pentru bucătarii în tunici galbene. Înainte ca proba să înceapă, chef Bontea îi va dărui un cadou special lui chef Scărlătescu în spirit de glumă, iar micile înțepături între rivali anunță că și în sezonul acesta lupta va fi una la cuțite”: „Voi câștiga. Iar atunci când o fac nu am să râd de colegii mei, am să îi compătimesc. Am să le arăt mereu tunica galbenă. Despre ce cadou este vorba și care va fi reacția lui Cătălin Scărlătescu, telespectatorii pot urmări luni seară pe Antena 1.

Rivalitățile încep să se contureze și între cei 18 concurenți, iar culorile echipelor alese sezonul acesta devin și ele motiv de tachinări. Echipa galbenă e introdusă de echipele rivale sub numele de ,,lămâițe”, sau ,,semne de începători”, dar bucătarii lui Cătălin Scărlătescu nu se tem să riposteze: Lămâile astea o să vă acrească zilele de acum încolo!”.

Ediția din această seară aduce prima confruntare pe echipe din sezonul 5 “Chefi la cuțite”, primele emoții ale jurizării cu invitați speciali, dar și prima eliminare.

De la ora 20:00, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu sunt pregătiți să dea ultimele sfaturi și indicații bucătarilor ce îi vor reprezenta în această competiție, pentru că cel mai aprig război culinar va începe cu o probă care îi va surprinde pe toți.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Concurenții “Asia Express”, jurații primului battle “Chefi la cuțite”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Luni seară se aruncă zarurile, căci cei 18 concurenți aleși de Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu vor intra pentru prima oară în bucătăria “Chefi la cuțite”, în formula aleasă de jurați pentru cel de-al cincilea sezon.

De la ora 20:00, cele trei echipe se vor așeza cu entuziasm la bancul de lucru, dar bucuria de a se afla în concurs va fi umbrită de o provocare imensă, căci primul battle va începe mai în forță ca niciodată. După ce au înfruntat cele mai dificile probe în maratonul “Asia Express”, vedetele din cel mai dur reality show vor fi cei 13 jurați de la masa degustării, iar acești jurați nu vor fi deloc ușor de impresionat.

Concurenții “Asia Express” au trecut prin multe provocări, au îndurat foama, ca mai apoi să deguste cele mai neobișnuite preparate din meniul asiaticilor, iar acum vor da verdictul primei confruntări pe echipe. Așteptările lor în ceea ce privește preparatele bucătarilor sunt foarte mari, convinși fiind de faptul că în farfurii vor primi rețete care duc gastronomia la un alt nivel. Tocmai de aceea, presiunea primului battle își va spune cuvântul.

Luni seară, cei 18 ucenici ai chefilor Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu vor fi luați prin surprindere și de rețetele pe care sunt nevoiți să le gătească în doar 90 de minute, iar tema primei confruntări nu îi va șoca doar pe ei, ci și pe jurați. Sub coordonarea celor trei specialiști, proba va începe cu mari emoții care vor duce inevitabil la greșeli și mici conflicte, iar presiunea lucrului contracronometru va îngreuna totul. Bucătarii cu tunici verzi, albastre și galbene vor afla pe propria lor piele că această competiție este o adevărată luptă ,,la cuțite”. Nu este suficient să demonstreze că sunt talentați la bancul de lucru, ci trebuie să își și împartă eficient sarcinile, să anticipeze mișcările colegilor de echipă și să fie foarte atenți la indicațiile chefilor. Presiunea va da în clocot, iar cei 18 concurenți vor afla ce reacții le poate provoca banda care timp de patru sezoane a măcinat nervii chefilor.

        Care sunt preparatele inedite pe care aceștia le vor avea de gătit, cine va intra la duel și ce concurent va părăsi primul competiția competiția „Chefi la cuțite”, telespectatorii Antena 1 vor afla luni seară într-o ediție ce machează prima confruntare pe echipe din sezonul de poveste al celei mai iubite emisiuni culinare.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending