Connect with us

Emisiuni

Din rolul de jurați, în cel de concurenți: Clejanii se întorc la ,,Chefi la cuțite”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Viorica și Ioniță de la Clejani sunt invitații speciali ai ediției de luni din sezonul de poveste ,,Chefi la cuțite”. Începând cu ora 20:00, telespectatorii vor putea urmări o sesiune de gătit plină de energie și voie bună, din care nu vor lipsi nici cântecele de petrecere.

Sezonul trecut cei doi au fost prezenți la masa juriului în confruntările pe echipe, acolo unde au degustat alături de taraf preparatele echipelor coordonate de chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu. Cel de-al cincelea sezon al celei mai iubite emisiuni culinare vine cu o provocare pentru Viorica și Ioniță, care vor ocupa pentru prima oară rolul de concurenți: ,,Noi nu am mai gătit niciodată împreună! Este prima oară când mă ajută Ioniță în bucătărie!”. Tocmai de aceea și rețeta pe care o vor pregăti pentru chefi este una specială, preluată din familie, ce conține ingrediente speciale din Maroc: ,,Sunt chiar curioasă să vedem cum o să reacționeze, sper să fie spectaculos preparatul. Cred cu tărie că e cel mai special meniu care a fost vreodată prezentat în această emisiune.”, a afirmat Viorica.

Clejanii fac echipă pe scenă, dar și în bucătărie, iar meniul serii pregătit de cei doi nu va include doar un preparat semnătură, cât și o sesiune de gătit în note muzicale. Mai mult, Viorica le va dezvălui telespectatorilor și câteva ponturi de care ține cont atunci când gătește pentru familie și recunoaște că deși este o fană a mâncării tradiționale, a încercat și preparate raw vegane. Talentul culinar al artistei provine de la mama sa, care obișnuia să gătească la nunțile satului, dar a venit și după multe încercări fără rezultat, după multe rețețe eșuate: ,,Când m-am căsătorit nu știam să fac mai nimic în bucătărie. Prima ciorbă am făcut-o cu tot cu gheare și căpățână, a fost o eroare. Știam să fac doar cartofi prăjiți și ouă ochiuri, iar el pregătea pâine prăjită cu paté și ceai. Eram atât de îndrăgostiți încât nu aveam nevoie de mâncare!”.

Luni seară, de la ora 20:00, Ioniță și Viorica de la Clejani mai au în mânecă un as pe care îl vor folosi în fața celor mai obiectivi jurați, căci sunt hotărăți să iasă din platou cu un cuțit care să-i califice. Dacă papilele gustative ale chefilor vor fi sau nu impresionate de rețeta cu ingrediente speciale a artiștilor, dar și care va fi reacția trioului când cei doi vor încerca cu orice preț să îi impresioneze, telespectatorii Antena 1 vor vedea într-o nouă ediție de poveste a cooking show-ului ,,Chefi la cuțite”.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Carla’s Dreams își surprinde colegii de la ”X Factor” cu opțiunile sale culinare

Published

on

 

Obișnuit să se joace cu vorbele și să le și pună pe note, Carlas Dreams nu face pauză nici măcar când este la pupitrul de jurat ”X Factor”, așa că și-a surprins din nou colegii cu analogiile sale. 

De această dată, în timpul audiţiilor „X Factor”, Carla’s Dreams îi explicã unui concurent că, deși timbrul vocii sale este extrem de plăcut, interpretarea a fost una lipsită de surprize, astfel că rezultatul nu a fost cel scontat. ”Nu poți să mânânci unt cu unt, doar cu pâine! Sau… cu cârnați!”, a fost analogia folosită de juratul ”X Factor”, care a stârnit hohote de râs în salã.

Cel de-al optulea sezon ”X Factor”, care va avea marea premierã pe 26 august, de la 20:00, la Antena 1,  se anunță a fi unul plin de surprize. Mihai Bendeac și Vlad Drăgulin s-au alăturat echipei și vor căuta factorul X alături de Delia, Carla’s Dreams, Horia Brenciu şi Ştefan Bănică. Telespectatorii vor avea astfel și ei ocazia să decidă alături de jurați cine merită sau nu să ajungă pe marile scene ale lumii, încă din etapa audiţiilor. Noi povești spectaculoase, talente care merită să fie arătate, momente care vor surprinde sau vor emoționa sunt scoase la iveală în noul sezon ”X Factor”, în curând, la Antena 1.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Actorul Cristi Iacob este noul jurat „Te cunosc de undeva”. Pe cine il va inlocui?

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Schimbare de componență în juriul “Te cunosc de undeva!”, transforming-show-ul prezentat de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși care va reveni, din 8 septembrie, la Antena 1, cu un nou sezon.

Actorul Cristi Iacob este noul jurat al show-ului “Te cunosc de undeva!” și, în cel de-al 13-lea sezon al emisiunii, va lua loc la masa juriului alături de Ozana Barabancea, Andreea Bălan și Aurelian Temișan și le va acorda concurenților punctele pentru actorie.

Am fost luat prin surprindere de propunere, dar am zis: de ce nu? Cu cinci ani în urmă îmi luasem la revedere de la televiziune, preferând să mă dedic teatrului. Te cunosc de undeva!” însă este un show cinstit, curat și vizibil și am acceptat propunerea fără să stau prea mult pe gânduri”, spune Cristi Iacob.

De asemenea, el îi va pregăti pe concurenții noului sezon pe partea de actorie și își dorește ca aceștia să vadă în el, în primul rând, un prieten. Pe de altă parte, promite să-i pună pe toți la treabă. “Nu-mi place suficiența, nu-mi place nici lenea, de aceea va trebui ca ei să muncească. Nu plec la drum cu preconcepții și îi voi acorda fiecăruia șanse de sută la sută. De asemenea, îmi doresc ca ei să vadă în mine un prieten, nu un gâde”, mai spune Cristi.

Juratul mărturisește că nu îi va fi ușor atunci când va trebui să critice anumite prestații, în timpul show-ului. “Mi-e greu să critic oamenii. Dar o să le spun adevărul!”, promite el.

Cristi Iacob (50 de ani) s-a născut la Galați și a absolvit Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, în anul 1992. A jucat în numeroase piese de teatru, filme artistice și scurt-metraje și, pe parcursul carierei, a obținut mai multe premii, printre care: cel mai bun actor în rol principal pentru interpretarea rolurilor Zanetto Veneţianul, Zanetto Marinarul şi Zanetto din Bergam, în spectacolul „Trei gemeni veneţieni” de Antonio Collalto, în cadrul Festivalului Național de Comedie Galați, 2015; premiul pentru interpretare masculină pentru rolul Matei din pelicula „În film la Nașu’ ” (2012), regia Christina Iacob, Dublin 2013; premiul „Makhila de bronz” și premiul de interpretare pentru rolul Pepe din filmul „Pepe și Fifi” (1994), regia Dan Pița, Aracachon, 1995. În prezent, face parte din trupa Teatrului Mic din Capitală.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Mihaela Radulescu se retrage din juriul ROMANII AU TALENT

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Mihaela Radulescu (49 de ani) a decis sa nu mai participe in noul sezon al show-ului de la PRO TV – Romanii au talent. Vedeta a facut anuntul pe pagina sa de Facebook.

Mihaela Radulescu s-a alaturat PRO TV in anul 2014, fiind in juriul show-ului alaturi de Andra, Andi Moisescu, Bebe Cotimanis, iar mai apoi Florin Calinescu.

„Dragii mei, Ştiţi cum e cu momentele alea din viaţă, când trebuie să iei o decizie, oricât de greu ar fi şi oricât de multe şi diverse lucruri ai de cântărit, de analizat. Am trăit un astfel de moment de curând şi am făcut alegerea pe care am considerat-o cea mai oportună pentru mine, asumându-mi, cum mă ştiţi, fiecare detaliu. Nu voi mai putea participa la noul sezon „Românii au talent“, strict din motive personale. Mi-am anunţat acum o săptămână colegii de muncă şi partenerii de contract şi le mulţumesc nu numai pentru înţelegere, dar şi pentru o colaborare profesională de care-mi voi aminti mereu cu mare, mare plăcere. Acum ştiţi şi voi şi vă mulţumesc cu tot dragul vouă, publicul meu şi al acestei emisiuni – pentru voi fac o reverenţă. Şi nu mă plec în faţa voastră doar fizic, ci şi cu inima mea toată, care vă îmbrăţişează şi vă aplaudă, a scris Mihaela Radulescu pe Facebook.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending