HomeALL MEDIADispute în CNA din cauza postului de televiziune TVR 3!

Dispute în CNA din cauza postului de televiziune TVR 3!

Narcisa Iorga, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), spune că Laura Georgescu, preşedintele CNA, încearcă „să apere politic acţiunile nocive” ale lui Claudiu Săftoiu, preşedintele-director general al TVR, privind protocolul semnat de Televiziunea Română cu Ministerul Agriculturii, conform Agentiei Mediafax.

Narcisa Iorga a transmis, astazi 6 decembrie 2013, o replică la declaraţiile pe care Laura Georgescu le-a făcut în legătură cu o scrisoare adresată joi Parlamentului de trei membri ai Consiliului (Narcisa Iorga, Valentin Jucan şi Florin Gabrea), privind protocolul semnat de Societatea Română de Televiziune cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale  şi transformarea TVR 3 într-o televiziune dedicată valorilor rurale, ecologice şi de mediu.

„Scrisoarea noastră nu era adresată nicidecum doamnei preşedinte al CNA, ci Parlamentului României. Am propus să discutăm subiectul în CNA, dar maşinăria de vot s-a opus categoric, din nou fără nicio motivare. De aceea am ales să ne adresăm parlamentarilor.

Nu mă surprinde însă deloc reacţia doamnei Laura Georgescu, care, din grabă să apere politic acţiunile nocive ale dlui Săftoiu, uită că ieri dimineaţă, echipa tehnică a CNA a confirmat public că SRTv nu a comunicat nimic Consiliului. Deci toată comunicarea a fost purtată ulterior.

Dna Laura Georgescu şi ceilalţi şapte parteneri de vot ai domniei sale, preocupaţi să fie scut în faţa televiziunilor de partid, nu pe chestiuni funcţionăreşti ar trebui să se concentreze, căci nu schimbarea culorii din mov în verde a siglei TVR 3 contează, ci esenţa Protocolului, anume cedarea responsabilităţii editoriale şi a mediilor de difuzare ale SRTv către un minister”, spune Narcisa Iorga.

Totodată, în scrisoarea adresată deputaţilor şi senatorilor, Iorga, Jucan şi Gabrea spun că, prin acţiunile nemijlocite desfăşurate de Claudiu Săftoiu, Televiziunea Română încalcă prevederile Constituţiei referitoare la libertatea presei şi pe cele ale Legii audiovizualului, „încălcări ce ar putea duce la pierderea licenţei audiovizuale de către SRTv pentru postul TVR 3”.

La rândul său, Laura Georgescu a transmis TVR o adresă, în aceeaşi zi, în care spune că, având în vedere decizia de modificare a identităţii vizuale a TVR 3, SRTv are obligaţia de a transmite CNA noua siglă prezentată grafic sau înregistrată pe suport electronic. „Invocarea motivaţiei de modificare a siglei prin apariţia unor emisiuni noi în grila de programe necesită precizări faţă de structura serviciului de programe TVR 3, aprobată de membrii Consiliului în şedinţa din data de 24.10.2013. În consecinţă, aveţi obligaţia de a preciza că aceste emisiuni nu schimbă structura aprobată sau, în caz contrar, să solicitaţi Consiliului modificarea licenţei audiovizuale acordate pentru canalul TVR 3”, spune Laura Georgescu.

Aceştia precizează că titulatura televiziunii nu se va schimba, ci va rămâne în continuare TVR 3.

„Sigla canalului nu va mai avea culoarea mov, ci verde, aceasta fiind singura schimbare vizuală. Schimbarea culorii siglei nu reprezintă o schimbare de identitate la nivel de conţinut, căci structura de programe rămâne identică”, spun reprezentanţii TVR.

Lasa un comentariu aici!

Written by

cristina.minac@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns