Connect with us

Documentar

Dosar România vă prezintă „Băile Herculane, o istorie în ruină“, în weekend, la TVR 1

Published

on

 

Săptămâna aceasta, în cea de-a doua ediţie a noului sezon „Dosar România” , Irina Păcurariu vă propune un subiect dureros: starea actuală a uneia dintre cele mai vechi staţiuni balneare ale lumii, cu o vechime atestata documentar de peste 1850 de ani, despre care   împăratul Franz Joseph spunea la 1852 că este „cea mai frumoasă staţiune din Europa”.

 

Este vorba despre Băile Herculane, considerată de-a lungul a sute de ani ca o perlă rară a turismului balneoclimateric european. Din timpul romanilor au rămas numeroase vestigii: apeducte, băi, statui, monede, tabule votive ridicate ca semne de mulţumire aduse zeilor pentru vindecare. Un colţ de lume binecuvântat de Dumnezeu, în care împăraţi şi împărătese, scriitori renumiţi şi oameni politici de vază, activişti înrăiţi ai Partidului Comunist şi membri ai temutei securităţi,veneau cu totii  fascinaţi de miracolele tămăduitoare ale apelor termale.

 

Astăzi, totul este aproape o ruină. Pe străzile vechiului oraş imperial se simte miros de moloz, ca şi când te-ai afla într-un oraş bombardat. Puţinii turişti privesc consternaţi la acest jalnic decor,  uluiţi de halul de degradare al staţiunii splendide altădată.

 

Urmăriţi săptămâna aceasta „Băile Herculane, o istorie în ruină“ – un reportaj semnat de Cătălin Apostol la Dosar România.

 

Producător Ioana Mureşan, producător delegat Răzvan Butaru.

Lasa un comentariu aici!

Pentru orice fel de informații ma puteți contacta pe e-mail! La 1 februarie dam startul primei etape de votare la Premiile RADAR DE MEDIA 2018!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Documentar

Discovery prezintă povestea zguduitoare și salvarea miraculoasă a echipei thailandeze de fotbal în documentarul: Operaţiunea de salvare din Thailanda

Published

on

Foto Credit: Discovery
 

Operaţiunea de salvare din Thailanda va fi primul documentar care explorează fiecare unghi al evenimentului care a făcut înconjurul lumii. Va scoate la lumină dificultățile și dramele uneia dintre cele mai grele operațiuni de salvare din istoria omenirii. Programul are acces exclusiv asupra întregului eveniment, de la materiale personale, până la interviurile acordate de cei care au trăit evenimentul la intensitate maximă.

In timpul pauzei de publicitate a documentarului „Operaţiunea de salvare din Thailanda” poti intra sa joci sloturi pe Online Easter Surprise, dar acest lucru il poti face de fiecare data cand ai timp liber sau vrei sa te relaxezi. 

Din momentul în care a fost anunțat public faptul că 12 tineri thailandezi, jucători de fotbal, împreună cu antrenorul lor, în vârstă de 25 de ani au fost blocați într-un complex de peșteri aflat la granița cu Myanmar, întreaga lume a rămas conectată, dorind să afle detalii ale acestui caz. Pe parcursul celor 2 săptămâni, știrile despre modul în care grupul a ajuns în peșteră, precum și mobilizarea forțelor de salvare, au demonstrat cât de puternic este spiritul uman, în timp ce gravitatea situației a fost accentuată de moartea subită a unuia dintre salvatori.

Pe măsură ce fiecare băiat a fost evacuat, s-au născut multe semne de întrebare. De ce se afla acel grup de copii în peșteră? Cum au supraviețuit pe parcursul celor 2 săptămâni, fără mâncare și fără a ști să înoate? Care va fi starea lor fizică și psihică în urma acestui eveniment? De ce ar fi fost nevoie pentru a-i scoate pe cei mici din una din cele mai periculoase peșteri și de ce a reprezentat morfologia peșterii o provocare atât de mare? ”Operaţiunea de salvare din Thailanda” va fi primul documentar care va explora și prezenta fiecare detaliu al acestei operațiuni remarcabile.

Produs în colaborare cu ITN, documentarul Discovery ”Operaţiunea de salvare din Thailanda”, scoate la lumină drama stiințifică și umană din spatele uneia dintre cele mai primejdioase operațiuni de salvare din istoria omenirii. Având acces exclusiv la cei care au trăit fiecare moment al acestei drame, Operaţiunea de salvare din Thailanda evidențiază  triumful spiritului uman și tehnologia inovatoare, care a ajutat la aceasta salvare miraculoasă. Pe măsură ce timpul trecea și se apropia sezonul ploilor musonice, salvatorii pregăteau și calculau următoarele mișcări. Filmul prezintă interviuri cu experți în domeniul medical, instructori de scufundări de renume și cei mai mari experți în speologie, cu o perspectivă largă asupra, trăirilor și experiențelor prin care au trecut, atât băieții, cât și salvatorii lor, și modul în care au acționat aceștia din urmă, știind că operațiunea la care erau supuși era una imposibilă.

După 18 zile de tensiune și în așteptarea unei vești bune, pe 10 iulie, băieții și antrenorul lor au fost scoși din peșteră, iar toată lumea a putut răsufla ușurată. Acum se caută răspunsuri pentru a putea descifra misterul evenimentului și, cum o singură mișcare eronată ar fi putut schimba deznodămândului operațiunii.

Documentarul Operaţiunea de salvare din Thailanda este produs de ITN Production, pentru Discovery Channel. Jon Bardin și Andrew O’Connell sunt producători executivi pentru Discovery, iar Ian Russell este producător executiv pentru ITN Productions.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Documentar

History va difuza un documentar despre cucerirea Vestului Sălbatic, produs de Leonardo DiCaprio

Published

on

Foto Credit: History
 

History prezintă în exclusivitate “Cum a fost cucerit Vestul Sălbatic”, un serial co-produs și co-narat de Leonardo DiCaprio, care va începe sâmbătă, 7 iulie 2018, de la ora 21:00. Acesta explorează o perioadă turbulentă din istoria Americii – primii 75 de ani de la înființarea Statelor Unite, începând cu Revoluția Americană și incluzând anii Goanei după aur din California.

Producția „Cum a fost cucerit Vestul Sălbatic” urmărește aventurile și dramele unor personaje istorice care s-au remarcat prin explorări și cuceriri de teritorii sălbatice, precum Daniel Boone, Meriwether Lewis, William Clark sau Andrew Jackson. Pe măsură ce poveștile se vor derula, vor fi introduse și alte figuri importante, cum ar fi Washington, Hamilton și Lincoln.

Aceasta este cu atât mai captivantă cu cât este realizată de actorul și producătorul Leonardo DiCaprio, care a câștigat premiul Oscar în 2016 pentru rolul principal din filmul The Revenant, ce spune povestea unei expediții în zone neexplorate din America anilor 1820. Serialul propune un context mai larg misiunii relatate în filmul The Revenant și oferă, astfel, posibilitatea publicului de a înțelege mai bine dinamica relațiilor dintre cuceritorii americani și triburile indigene, într-o perioadă importantă din istoria Statelor Unite ale Americii.

Serialul ia forma unei docudrame structurate în patru părți și este narat la persoana I. Episoadele includ interviuri în exclusivitate cu experți și beneficiază de o cinematografie deosebită, fiind filmate printr- combinație inovatoare de tehnici, care include utilizarea dronelor, camerelor GoPro și filmărilor din mână, pentru a obține o atmosferă autentică a acelei perioade.

Leonardo DiCaprio este unul dintre producătorii executivi ai acestei mini-serii, alături de Jennifer Davisson și Stephen David.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Documentar

Misterul aurului dispărut în timpul Războiului Civil American, descifrat într-o nouă serie la HISTORY

Published

on

Foto Credit: HISTORY
 

HISTORY® prezintă în exclusivitate noul serial, „Blestemul aurului din Războiul Civil”, începând cu marți, 12 iunie, de la ora 21:00. Serialul urmărește să afle adevărul despre aurul dispărut în timpul Războiului Civil American – subiectul unei legende transmise din generație în generație în statul american Michigan.

Vânătorii de comori Rick și Marty Lagina, familiari publicului din serialul „Blestemul Insulei Oak”, pornesc pe urmele unui nou mister, cel puțin la fel de captivant. De data aceasta, cei doi află de legenda unei comori de aur dispărute în timpul Războiului Civil American, de la un bărbat pe nume Kevin Dykstra, care, la rândul său, știe de legendă de la un paznic de far din Michigan. Istoria spune că în timpul Războiului Civil American,  președintele Statelor Confederate, Jefferson Davis, a încercat să fugă din țară cu toată averea sa. Soldații Uniunii l-au interceptat pe președintele sudist și i-au confiscat averea, inclusiv monede și bijuterii de aur, în 1865, însă după acest moment se pierde urma averii. Conform legendei, aurul a fost împrăștiat și ascuns în mai multe locații din statul Michigan, inclusiv pe fundul Lacului Michigan. Covins că o parte din aur se află încă în lac, Dykstra pornește, împreună cu vânătorii de comori Rick și Marty, pe urmele sale.

Pe măsură ce serialul „Blestemul aurului din Războiul Civil” se desfășoară, telespectatorii află detalii fascinante despre război, precum averile soldaților care l-au capturat pe președintele Davis și explorează, alături de cei trei protagoniști, granița dintre istorie și legendă.  Serialul se bucură de un mare succes în SUA.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending