Connect with us

Emisiuni

Dragos Bucur – „La primul meu rol eram un papagal care tremura, probabil faceam pe mine de emotie” își aminteşte actorul despre proba dată pentru primul său film într-un interviu acordat emisiunii „Ca-n filme”, duminică, ora 20.20, la Digi24

Published

on

Reclame

             

            Dragoş Bucur, unul dintre cei mai în vogă actori ai ultimilor ani, este protagonistul rubricii „Interviu” din cadrul emisiunii „Ca-n filme”, din această duminică, de la 20.20.

După ce a jucat în filme foarte cunoscute şi apreciate de critică, dar şi de spectatori, precum „Marfa şi banii”, „Furia”, „Moartea domnului Lăzărescu”, „Hârtia va fi albastră”, „Boogie”, „Poliţist adjectiv”, sau mai recentul „Ho,ho,ho 2”, Dragoş Bucur se descrie ca actor, cu modestia celui care abia ar păşi în această meserie. Nu joc modestia, dar eu cred că nu sunt cel mai talentat actor din România. Sunt actori din generaţia mea, chiar colegi de-ai mei de facultate, care clar sunt mai talentaţi ca mine. Însă ce am reuşit să fac eu şi poate de asta joc mai mult, a fost să îmi dezvolt profesionalismul ăsta. Tehnica de a fi tot timpul la o limită acceptabilă. Asta spunea tot timpul Albulescu la clasă: ca actor profesionist nu ai voie niciodată să cobori sub un anumit nivel. Poţi să fii mai bun, dacă ai inspiraţie eventual, dar niciodată mai prost. Ei bine, pe tehnica asta de a nu fi niciodată mai prost decât e acceptabil mă bazez eu în carieră. Şi în rest, vârfurile alea, repet: când vine îngeraşul şi mă atinge!”

            Despre debutul său, în anul 2001, în filmul lui Cristi Puiu, „Marfa şi banii”, Dragos Bucur îşi aminteşte amuzat. „Cred că am ajuns în ultima sau în penultima filmare, se dădea în sediul RoFilm, pe lângă Kogalniceanu. Şi era o cămăruţă destul de mică aşa, de un metru jumate pe doi metri jumate, cam aşa. Şi erau Puiu cu Stavilă, cu operatorul. Şi când i-am văzut pe ei puştani, aşa, camera aia, şi m-a întrebat Puiu dacă ştiu să înjur. Şi am fost foarte  amuzat, şmecher: Da, ştiu să înjur. Ia înjură-mă. Mi s-a părut o prostie, aşa, l-am înjurat cu juma de gură. Nu, înjură-mă mai agresiv. L-am înjurat ceva mai agresiv şi m-am dus spre el, chipurile să îl ameninţ…. Ei bine, eu credeam că am fost foarte cool în proba aia, şi după vreo şapte ani am văzut proba pe un VHS. Eram un papagal care tremura, probabil mai aveam puţin şi făceam pe mine de emoţie. Amintirea mea era cu totul şi cu totul alta.”

Dragoş Bucur crede că cel mai important în pregătirea unui rol, acel ceva fără de care succesul personajului nu are cum să vină  este documentarea. „Documentare faci. Pentru „Poliţist, adjectiv”, am stat cred o lună jumate în Vaslui, în fiecare zi mergeam la secţia de poliţie, în fiecare seară făceam două trei ore un soi de pregătire cu un domn care fusese angajat în Poliţie, la Antidrog, şi avea tot felul de exerciţii. Se întâmpla câteodată, câte o oră jumate urmăream oameni pe stradă. E mult mai solicitant decât îşi închipuie cineva, să urmăreşti un om pe stradă fără să fii văzut. Sau mergeam în baruri cu el şi îmi dădea teme: uite, ăla, câţi copii are şi ce culoare are maşina lui fără să îl întrebi direct. Tot felul, exerciţii care înteleg că se fac la Academia de Poliţie. Adica da, am stat în sosul ăla, dar mă duceam acasă şi tot ăla eram, nu eram poliţistul care… are probleme cu topica frazei.”

            Implicat în această industrie de peste 10 ani, părerea actorului este că filmul românesc merge foarte bine. Ceva probleme ar fi când vine vorba despre industria cinematografică românească„N-aş spune că e în urmă cinematografia în sine. Pentru că să ştii că filmele noastre, deşi publicul larg nu o să fie de aceeaşi părere, sunt foarte actuale. Eu cred că momentul în care suntem acum şi lipsa spectatorilor din sălile de cinema este rezultatul unui complex de împrejurări. De la gaura aceea extraordinară din anii 90, cred că au fost vreo 2-3 ani în care nu s-a făcut niciun film, dacă nu mă înşel. Până la cred eu proasta promovare a filmelor româneşti pentru publicul larg, promovarea unor filme greşit şi a unor filme greşite, pâna la, în general, lipsa oamenilor din sălile de cinema. Eu cred că problema este că aceste filme au fost promovate ca sarmale când ele sunt… vită argentiniană, dacă mă întrebi pe mine. Sau nu ştiu, biftec tartar. Ok, e tot carne. Numai că nu e carne în varză murată şi nu are şunculiţă printre.”

            Despre regizorii cu care a colaborat de-a lungul anilor, despre roluri şi personaje, împreună cu alte poveşti ale carierei sale, în interviul de duminică, ora 20.20, la emisiunea „Ca-n filme”, pe Digi24.

 

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar18 ore ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV2 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show2 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni2 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden2 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show3 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar6 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TV7 zile ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?7 zile ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending