vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăTeleviziunePremieră TVEDIŢIE SPECIALĂ - Chefi la Cuţite cu vedete în scop caritabil. Mirela...

    EDIŢIE SPECIALĂ – Chefi la Cuţite cu vedete în scop caritabil. Mirela Vaida, Răzvan & Dani sau Maria Buză, printre participanţi!

    Știu vedetele să gătească? Iată o întrebare la care telespectatorii Antena 1 vor afla răspunsul odată cu chefii Scărlătescu, Bontea și Dumitrescu în ediția specială a emisiunii „Chefi la cuțite”, pregătită pentru ziua postului.

    [rdmof_dropcaps type=”circle” color=”” background_color=”YELLOW”]P[/rdmof_dropcaps]Luni și marți, pe 28 și 29 noiembrie, de la ora 20.30, vedetele Antena 1 intră în bucătărie și devin concurenți. Astfel, în faza audițiilor și a degustării pe nevăzute, în fața chefilor se vor perinda fel de fel de preparate, de la paste de casă, la supă franțuzească de ceapă sau pește cu legume. Și cum prezentatorii TV sunt obișnuiți cu spectacolul, exact asta vor oferi în platoul „Chefi la cuțite”.

     

    [rdmof_dropcaps type=”circle” color=”” background_color=”RED”]G[/rdmof_dropcaps]Pe intervalul orar de difuzare a emisiunii CHEFI LA CUŢITE, PRO TV va difuză filmul artistic „The Grey: La limita supravieţuirii ” (de la ora 20:30), iar Kanal D are programat un nou episod al serialului „Ziua în care mi s-a scris destinul”. 

     

    Mirela Boureanu Vaida va găti ca-n Moldova, dar va încinge și o horă alături de cei trei jurați. Aceștia se vor ridica de la masa jurizării și vor dansa, așa cum nu au mai făcut-o până acum. Iar chef Bontea va da frâu liber talentului care l-a consacrat deja și va și cânta alături de Mirela. Echipa de la Neatza e o adevărată pată de culoare. Dacă Răzvan își ia foarte în serios rolul de concurent la acest show culinar și vrea să gătească paste de casă, colegii lui par mai mult să-l încurce: „Dani dacă e singur acasă face foamea și două zile, Flavia e vegetariană, Amalia gătește doar pentru copiii ei, iar Oprișan e pe post de consumator”, spune acesta.

    Peripețiile se vor ține lanț la bancul lor de lucru: Flavia scapă prea mult piper, Oprișan și Dani vor să îi saboteze pe competitorii lor, Maria Buză și soțul ei, și le vor fura butoanele de la aragaz și totul va culmina cu coca pentru paste care aterizează pe jos. Ce va face echipa de la Neatza ca să se remonteze și să poată găti trei farfurii gustoase în timpul dat, mai ales că Răzvan e decis să facă impresie bună, telespectatorii Antena 1 află luni seara la „Chefi la cuțite”.

     

    Diana Munteanu va profita la maximum de faptul că lângă bancul ei de lucru se află Nicolai Tand și îi va cere sfaturi prețioase. Cosmin Seleși va miza pe o rețetă pe care o știe de la soția lui, iar Șerban Copoț, care a mai gătit cu cei trei chefi, vrea să-i inducă în eroare cu un preparat neașteptat, astfel ca aceștia să nu ghicească cine l-a făcut.

    În etapa de preselecții și degustări pe nevăzute, mai multe vedete vor găti la „Chefi la cuțite” pentru a-i convinge pe cei trei jurați să îi aleagă în echipele lor. Amna, echipa Neatza – Răzvan, Dani, Amalia, Flavia și Cătălin Oprișan, Florin Ristei, Margherita din Clejani, Nicolai Tand, Liviu Vârciu, Mirela Boureanu Vaida, Cosmin Seleși, Daniela Crudu, Andrei Aradits, Șerban Copoț, Maria Buză, Dima Trofim și Diana Munteanu își vor ascuți cuțitele, vor scoate de la naftalină rețete care mai de care mai speciale și își vor condimenta farfuriile cu multă imaginație pentru a arăta că sunt demni să meargă mai departe. Dintre aceștia, fiecare chef își va alege câte doi oameni pentru a-și forma echipa cu care intră la luptă în bucătărie.

     

    Cei trei chefi vor degusta preparate foarte diferite, de la ciocolată de casă, la pește sau paste făcute chiar acolo, iar pariurile se vor ține lanț. Ce vedetă s-ar putea ascunde în spatele fiecărei farfurii, ce surprize se află dincolo de ușile închise și, mai ales pe cine s-ar putea ei baza în formarea echipelor? Nu vor lipsi momentele haioase, provocate în special de dezvăluirea vedetei care a gătit un preparat anume, nu vor lipsi nici surprizele plăcute, mai ales cele venite din partea unor oameni despre care chefii habar nu aveau că știu să gătească, la fel cum nu va lipsi nici voia bună sau muzica din platoul „Chefi la cuțite”.

     

    Ediția specială a emisiunii are și un premiu, în valoare de 3000 de euro, care va fi donat de echipa câștigătoare pentru o cauză nobilă. Acesta va merge la Rareș, un băiețel de 8 ani cu o poveste impresionantă, un băiețel greu încercat de viață, dar foarte curajos și demn. Rareș s-a născut cu cea mai gravă formă de „spina bifida”, iar în urma acestui diagnostic medicii nu îi dădeau nicio șansă de supraviețuire. De la acest defect al dezvoltării tubului neural au apărut și alte probleme, complicații, operații peste operații.

    Rareș este acum în scaun cu rotile, dar părinții lui fac eforturi supraomenești pentru a-l sprijini și pentru a-i oferi toate tratamentele care într-o zi l-ar putea face să se ridice. Pofta lui de viață este mai presus de toate aceste grave probleme, iar Rareș spune că fiecare dintre noi ar trebui să fie conștient de cât de important este să poți merge pe picioarele tale.

     

     

    Foto Credit: ANTENA 1


    [rdmof_dropcaps type=”circle” color=”” background_color=”YELLOW”]P[/rdmof_dropcaps] – PREMIERA

    [rdmof_dropcaps type=”circle” color=”” background_color=”RED”]G[/rdmof_dropcaps] – GRILA

     

    Roxana Voicu - Reporter Corespondent

    Reporter Corespondent | roxana.voicu@radardemedia.ro

    Roxana Voicu - Reporter Corespondenthttp://www.radardemedia.ro
    Reporter Corespondent | roxana.voicu@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente