Connect with us

ALL MEDIA

Eliade, Blaga, Rebreanu, Preda, Voiculescu şi Pillat, văzuţi prin ochii urmaşilor, la ,,România, te iubesc!”

Published

on

 

Mircea Eliade, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, Marin Preda, Vasile Voiculescu şi Dinu Pillat fac parte din crema culturii române, iar operele lor încă îşi găsesc loc printre paginile manualelor şcolare. Oricât de mult studiaţi ar fi pe băncile şcolii, cineva îi cunoaşte însă mult mai bine: urmaşii lor, soţiile lor, copiii sau nepoţii. Duminică, 17 octombrie, de la 18:00, la România, te iubesc!, telespectatorii Pro Tv vor putea afla amănunte din viaţa autorilor ce au pus o piatră de temelie în educaţia lor direct de la cei care au fost alături de ei o parte din viaţă.

Poeta şi romanciera Aurora Cornu a fost prima soţie a lui Marin Preda. În cei patru ani cât au fost legaţi de o iubire ireal de intensă, Marin Preda chiar a scris o parte din celebrul roman „Moromeţii”. Deşi l-a părăsit pe scriitor dintr-o dată, alegând să-i lase doar un bilet şi să plece la Paris, Aurora Cornu păstrează în inimă povestea de dragoste absolută care a legat-o de marele Marin Preda.

Monica Pillat, fiica scriitorului Dinu Pillat şi nepoata poetului Ion Pillat, profesoară şi traducătoare din limba engleză, s-a născut într-o familie cu blazon, dar toţi cei dragi au fost distruşi de comunism. Tocmai pentru că nu a uitat nici o clipă chinurile îndurate de familia sa, în ultimii zece ani Monica Pillat a editat opera părinţilor şi a bunicilor ei, considerând că are datoria sfântă faţă de ei de a nu permite să fie uitaţi. Ca şi Monica Pillat, Dorli Blaga, fiica lui Lucian Blaga, şi-a dedicat viaţa reeditării operei părintelui ei. Licenţiată în fizică şi limbi străine, singurul copil al marelui om de cultură trăieşte cu marele regret că tatăl său nu a avut niciodată casa lui, iar asta face să nu existe un muzeu. Ce amintiri leagă distinsele doamne de înaintaşii lor, duminică, la România, te iubesc!

În aceeaşi ediţie a emisiunii, telespectatorii Pro Tv îl vor putea cunoaşte şi pe Sorin Alexandrescu, nepotul lui Mircea Eliade. De la unchiul său, Doctor honoris causa la 36 de mari universităţi din întreaga lume, Sorin Alexandrescu a moştenit vocaţia profesoratului şi a predat mai bine de 30 de ani la Universitatea din Amsterdam. Considerat a fi vârful generaţiei de aur interbelice, filosof şi istoric al religiilor, Mircea Eliade a predat toată viaţa istoria comparată a religiilor la Universitatea din Chicago şi este unul dintre cei mai titraţi români din lume. Deşi nepotul care îi calcă cu mândrie pe urme crede că şi astăzi cultura româna încă are un destin, recunoaşte că este dezamăgit de România.

Liviu Rebreanu, primul romancier al literaturii române moderne, este unul dintre puţinii scriitori care s-au bucurat de succes de librărie, de onoruri publice şi de recunoaşterea valorii sale încă din timpul vieţii. Ilderim Rebreanu trăieşte din 1995 din drepturile de autor primite din editarea şi reeditarea operei unchiului său. Ilderim lansează ipoteza potrivit căreia Puia nu era, de fapt, fiica lui Liviu Rebreanu, iar acesta ar fi murit otrăvit chiar de Fanny şi Puia, soţia şi fiica lui, care au vrut să pună astfel mâna pe avere. Din câte se pare, Ilderim Rebreanu a moştenit o parte din talentul unchiului său şi chiar se pregăteşte să scoată o carte explozivă pe tema morţii celebrului romancier.

Nu întotdeauna însă drepturile de autor asigură urmaşilor o existentă lipsită de zbucium, iar asta mai ales din cauza faptului că legea permite editurilor să citeze gratis în manualele şcolare scurte fragmente din opera unui autor. Nicăieri însă nu este precizat cât de scurt trebuie să fie acest citat, ceea ce a stârnit un adevărat război între moştenitori şi edituri. În această situaţie se află şi nepotul poetului Vasile Voiculescu, Andrei Voiculescu, care se luptă de zece ani să-i fie respectate drepturile. Acesta acuză unii editori care piratează textele clasicilor dar refuză să declare tirajul necesar calculării penalizărilor. Pasionat de mic de muzică, Andrei Voiculescu a copilărit alături de bunicul său, iar mai apoi, timp de 20 de ani a fost redactor muzical la radio Europa Liberă. Astăzi, el este o adevărată legendă printre DJ-i.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ALL MEDIA

Digi Sport va difuza meciurile din Liga 2 plus alte competitii cu traditie

Published

on

 

Digi Sport va difuza timp de trei sezoane meciurile din Liga 2, posturile grupului Digi deținând dreptul de a difuza primele patru opțiuni din fiecare etapă. De asemenea, canalele Digi Sport vor transmite și Cupa României și Supercupa României.  

Federația Română de Fotbal (FRF) a anunţat, miercuri, 18 iulie, componenţa Ligii 2 pentru sezonul 2018-2019, iar joi, 19 iulie, a fost făcut public calendarul competițional, stabilit prin tragere la sorți. Telespectatorii Digi Sport se vor putea reîntâlni, în noul sezon care va debuta în 4-5 august 2018, cu echipe cu tradiție cum ar fi UTA, Petrolul Ploieşti, FC Argeş, U Cluj şi Farul, dar și cu echipe mai tinere. În ceea ce privește Cupa României, aceasta va debuta pe 1 august 2018, iar finala se va juca în data de 2 iunie 2019. Supercupa Romaniei se dispută între campioana Ligii 1 și deținătoarea Cupei României, ultima câștigătoare fiind CFR Cluj.

În afară de sportul rege, pe cele 4 canale ale Digi Sport, telespectatorii se pot întâlni și cu alte sporturi îndrăgite de români. Până în 2021, Digi Sport transmite, în exclusivitate, 50 de turnee WTA pe an, unde Simona Halep, numărul 1 mondial, scrie istoria tenisului, alături de Mihaela Buzărnescu, Sorana Cârstea, Irina Begu, Monica Niculescu și Ana Bogdan, aflate între primele 90 de jucătoare ale lumii. Acestor trasmisiuni li se adaugă meciurile din Cupa Davis, Fed Cup și ATP 1000 și 500.

În grilele de programe Digi Sport se regăsesc și competiții interne și internaționale de handbal, baschet, volei și motorsport, oferind telespectatorilor și abonaților Digi o diversitate de emisiuni și transmisiuni sportive greu de egalat.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Presa scrisă

Revista Capital are o nouă conducere: Anca Andrei, noul redactor-șef

Published

on

 

Editura Evenimentul și Capital anunță modificări în structura de coordonare a revistei Capital. Noul redactorșef al revistei este Anca Andrei, care anterior a ocupat funcția de redactor-șef al site-ului bugetul.ro.

Ea va prelua atribuțiile de coordonare din zona de online și de print de la fostul redactor-șef, Ciprian Mailat. Acesta va rămâne în cadrul companiei și va coordona Top 300 Cei mai bogați români, cel mai cunoscut produs din portofoliul EEC, și zona de proiecte speciale.

“Îi mulțumesc lui Ciprian pentru efortul pe care l-a depus, într-o perioadă grea pentru industria media, reușind să păstreze revista Capital în topul presei românești. Sunt convins că proiectele speciale sunt pe mâini bune. De asemenea, îi urez succes noii conduceri și sunt încrezător că numele Capital va continua să fie un reper în rândul publicațiilor financiare și de business din România”, a declarat Virgil Munteanu, director executiv al Editurii Evenimentul și Capital.

Anca Andrei este doctorand al Academiei de Studii Economice. Licențiată în drept și în studii economice, ea a urmat și cursuri la Universitatea din Nancy. Înainte să se ocupe de lansarea și coordonarea site-ului bugetul.ro, Anca Andrei a fost consilier politic în cadrul Parlamentului European.

„Sunt onorată de propunerea primită. Revista Capital este și va rămâne una dintre publicațiile de top din România. Vom continua proiectele cu tradiție ale Capital și vom acorda o atenție sporită site-ului capital.ro”, spune Anca Andrei, noul redactor-șef al revistei Capital.

Încă de la înființare, din anul 1992, Capital s-a impus prin conţinut editorial de calitate, seriozitate şi consecvență în presa din România. Astfel, a rămas timp de 26 de ani unul dintre cele mai citite titluri economice din presa de business. Conform celor mai recente date comunicate de SNA, Capital are o audiență de peste 38.000 de cititori pe ediție. Site-ul revistei Capital este accesat lunar de peste 1,3 milioane de cititori și are circa patru milioane de afișări.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Radio

Măruță revine la ”prima iubire”, radioul, ca prezentator al matinalului ProFM, ”Dimineața blană”

Published

on

Foto Credit: PRO FM
 

Matinalii Sebastian Coțofană, Radu Țibulcă și Ramona Dumitrescu vor pleca în misiune la Bonțida, la Electric Castle, și ”îi cedează” lui Cătălin Măruță butoanele matinalului ProFM,”Dimineața Blană”, în zilele de 18, 19 și 20 iulie, de la 7.00 la 10.00.

După cum Măruță însuși a povestit, la 25 de ani de ProFM, că și-a dorit mereu să se întoarcă la prima dragoste, radioul, iată că visul împărtășit a devenit vis implinit. Cătălin se întorce în studioul radio, la ProFM!

El o va avea alături pe DJ-ița ProFM  Mădălina Vintilă și împreună vor duce mai departe momentele preferate ale ascultătorilor ProFM: vor învârti Roata Vacantzatziki, trimițând fanii norocoși direct în Grecia (Corfu, Thasos, Zakynthos, Halkidiki), vor da invitații la film și vor oferi vinuri speciale. Tot în studioul ProFM vor veni și ”Noaptea Târziu”, Liviu Teodorescu, Speak și Raluca. După toate semnalele, se anunță trei zile cu surprize foarte plăcute la ProFM!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending