Connect with us

Eurovision

EUROVISION ROMÂNIA 2018: 72 de piese intra în Selecţia Naţională

Published

on

Ediţia din acest an a Selecţiei Naţionale a atras 72 de piese în lupta pentru un loc în semifinalele Eurovision România.

 

Vedete autohtone, printre care Feli, Jukebox, Eduard Santha sau Xandra, dar şi compozitori din străinătate – Suedia, Belgia, Italia, Spania şi Republica Moldova – concurează pentru a reprezenta ţara noastră la următoarea ediţie a Eurovision.

 

În preselecţie s-au înscris şi artişti cu experienţă la Eurovision: MIHAI, locul 4 la Eurovision 2006, Atena şi Alex Florea, care a obţinut poziţia a 7-a la finalul ediţiei de anul trecut, din Kiev, alături de Ilinca Băcilă.

 

Campania de înscrieri pentru Selecţia Naţională s-a încheiat vineri, 15 decembrie a.c. Au urmat câteva zile pline pentru organizatori, care au verificat şi numărat dosarele înscrise în concurs.

Procedura s-a desfăşurat la sediul TVR, iar documentele au fost deschise şi verificate în prezenţa unui notar autorizat. La fel ca anul trecut, participanţii ale căror dosare de înscriere nu îndeplinesc toate condiţiile impuse de Regulament au mai avut la dispoziţie două zile pentru a-şi completa documentele.

 

Juriul va decide semifinaliştii Selecţiei Naţionale

 

Urmează audiţiile: artiştii vor interpreta piesele în studiourile TVR – condiție obigatorie pentru participarea la concurs -, marţi, 19, miercuri, 20 şi joi, 21 decembrie, în faţa juriului şi a invitaților care îi vor susţine din gradene.

 

Sub sloganul „All aboard”, Eurovision Song Contest 2018 va aduce, pe scena din Lisabona, reprezentanţii celor 42 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru,  Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie. Concursul va avea loc la Lisabona, cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12 mai.

 

Despre Eurovision:

Eurovision este o competiţie muzicală internaţională, organizată de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. Prima ediţie a avut loc în 1956, la Lugano, în Elveţia. Difuzat fără întrerupere, timp de 60 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume. Printre artiştii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numără: ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion, Johnny Logan.

 

Televiziunea Română, membră a EBU, este organizatoarea Selecţiei Naţionale şi participă la competiţia europeană din anul 1993.

Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem – Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi – Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu – Atena, 2006). Melodia românească cu cel mai mare punctaj obţinut în finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, interpretată de Mihai Trăistariu.

 

Eurovision Song Contest 2017 a avut loc la Kiev, cu semifinalele pe 9 şi 11 mai şi finala pe 13 mai. Reprezentanţii României, Ilinca şi Alex Florea, au obţinut poziţia a şaptea, cu un total de 282 de puncte,  cea mai bună clasare a României în concurs, de la succesul obţinut de Paula Seling şi Ovi la ediţia din 2010 şi a patra în istoria participării României la Eurovision.

 

Foto Credit: TVR

Lasa un comentariu aici!

Pentru orice fel de informații ma puteți contacta pe e-mail! La 1 februarie dam startul primei etape de votare la Premiile RADAR DE MEDIA 2018!

Click to comment

Lasă un răspuns

Eurovision

Netta Barzilai a ajuns la Tel Aviv. Câştigătoarea Eurovisionul a spart trofeul primit la Lisabona!

Published

on

Foto Credit: Getty Images

Câştigătoarea concursului Eurovision de anul acesta a ajuns acasă şi a fost întâmpinată de fani cu ovații, anunta Telejurnalul TVR. 

Imediat după ce a primit trofeul de sticlă, de emoţie, l-a scăpat pe jos şi l-a făcut ţăndări. Din fericire, însă, organizatorii aveau unul de rezervă, aşa că Netta Barzilai nu a plecat acasă cu mâna goală.

Încă de la aeroport, Netta a promis un mare concert, chiar diseară, la Tel Aviv, împreună cu mai mulţi artişti.

Mulţi israelieni sunt mândri de Netta şi spun că, în acest moment, e unul dintre cei mai importanţi ambasadori ai ţării.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Eurovision

Eurovision 2018 a fost castigat de Israel cu melodia „Toy”

Published

on

Foto Credit: TVR

Israel a câștigat finala Eurovision 2018 de la Lisabona, Portugalia. Cântăreața în vârstă de 25 de ani, Netta Barzilai, a interpretat piesa Toy și a cumulat 529 de puncte. Pe locul al doilea şi al treilea s-au clasat Cipru, cu 436 de puncte, respectiv Austria, cu 342 de puncte.

Netta Barzilai, reprezentanta Israelului, a câștigat finala Eurovision 2018, cu piesa ‘Toy’, pe scena Altice Arena din Lisabona, Portugalia.

Israelianca a fost marea favorită încă din săptămânile care au precedat semifinalele. Piesa ‘Toy’ este un apel la emanciparea femeilor împotriva tuturor formelor de hărţuire.

Israel a primit 529 de puncte.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Eurovision

The Humans: „Am crezut în șansa noastră până la final și am dat totul pentru România”

Published

on

Foto Credit: TVR

Esc Lisboa și-a aflat finaliștii. La finalul show-ului transmis de TVR, prezentatorii au anunțat câștigătorii semifinalei cu numărul doi: Serbia: Sanja Ilić & Balkanika – Nova deca; Moldova: DoReDos – My Lucky Day; Olanda: Waylon – Outlaw In Em; Australia: Jessica Mauboy – We Got Love; Slovenia: Lea Sirk – Hvala, ne!; Ucraina: Mélovin – Under The Ladder; Ungaria: AWS – Viszlát nyár; Suedia: Benjamin Ingrosso – Dance You Off; Danemarca : Rasmussen – Higher Ground și Norvegia: Alexander Rybak – That’s How You Write A Song.

Ei se alătură câștigătorilor primei semifinale și artiștilor ce reprezintă țările calificate direct în ultimul act al concursului: Marea Britanie, Franța, Italia, Germania, Spania și Portugalia.

Piesa Goodbye, aleasă de publicul din România pentru a ne reprezenta la Eurovision, nu s-a calificat în finală. Deși vocea Cristinei a fost apreciată de jurnaliștii prezenți la Altice Arena ca fiind cea mai bună voce feminină din concurs, iar prestația trupei a fost întâmpinată cu entuziasm încă de la prima repetiție, rezultatul votului nu a fost de partea noastră.

Probleme la sistemul de vot în țări cu mari comunități de români Pe parcursul celor 15 minute alocate sesiunii de vot, numeroși români din străinătate au reclamat defecțiuni tehnice la sistemul telefonic. Mesajele, viralizate prin rețelele de socializare, veneau din țări cu importante comunități de români, precum Germania sau Italia, unde problemele operatorilor de telefonie au grevat posibilitatea de a vota reprezentanții noștri în concurs. Astfel, în Italia, trei dintre rețelele naționale nu au funcționat în acea seară, iar în Germania, abonații unuia dintre marii operatori de telefonie nu au putut trimite voturile.

România, unul dintre concurenții care a avut, de-a lungul timpului, rezultate pozitive la Eurovision, părăsește concursul prematur, alături de alte țări cu participări consistente în istoria competiției – Rusia, Grecia sau Polonia.

„Am crezut în șansa noastră până la final și am dat totul pentru România în această seară. Din păcate, rezultatul a fost altul decât cel la care ne așteptam, dar rămânem cu bucuria că ne-am reprezentat țara pe scena Eurovision”, au declarat artiștii noștri la aflarea rezultatului.

„Joi seara, nu am fost singuri pe scena concursului. I-am simțit alături de noi pe românii de acasă și de pretutindeni, cărora le mulțumim pentru că ne-au susținut și au votat, oriunde unde a fost posibil, pentru calificarea noastră”, au mai declarat membrii trupei The Humans la finalul spectacolului.

Înainte de semifinală, reprezentanții României au primit mesaje de susținere din partea multor vedete autohtone, precum Ștefan Bănică, Dan Bittman, Fuego, Iuliana Tudor, Marina Almășan, Ilinca, Dan Teodorescu, Ovi, Paula Seling, Crina Mardare, Adrian Enache, Diana Dumitrescu, Cezar Ouatu, Mihai Rădulescu, Sonia Argint Ionescu, Adrian Sîna, Caitlyn, Gabriel Cotabiță, ca și de la numeroși fani din țară și din străinătate.

Eurovision Song Contest continuă, în direct la TVR Ca şi cele două semifinale, Finala Eurovision 2018 va fi transmisă în direct la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe TVR+ sâmbătă, 12 mai, începând cu ora 22.00.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending