Connect with us

ALL MEDIA

Fernando Colunga si Leticia Calderon vin Acasa in „Esmeralda” (galerie foto)

Published

on

O poveste de iubire clasică, una dintre cele mai îndrăgite telenovele în întreaga lume, „Esmeralda” vine ACASĂ de sâmbătă, 18 decembrie, în fiecare zi de la orele 16.30. Leticia Calderon şi Fernando Colunga trăiesc o frumoasă poveste în „Esmeralda”, dar cei doi întâmpină o mulţime de obstacole pentru ca iubirea lor să se împlinească. Esmeralda este o fată simplă, care a orbit la naştere, dar ochii ei de culoarea smaraldului, deşi nu văd lumea din jur, ştiu să vadă iubirea adevărată.

Telenovela care l-a transformat pe Fernando Colunga într-un star de talie mondială, fiind difuzată până şi în Indonezia, „Esmeralda” este prima producţie a celebrului Salvador Mejia, responsabil pentru telenovele de succes precum „Rosalinda”, „O lume a fiarelor”, sau „Focul iubirii”. Deşi a fost primul său proiect în calitate de producător, „Esmeralda” i-a adus lui Mejia premiul TV Y Novelas pentru „Cea mai bună telenovelă a anului”, iar producţia a fost nominalizată la opt astfel de premii, dintre care şi-a adjudecat trei.

Fernando Colunga, de zece ori nominalizat la premiile TV Y Novelas şi câştigător a patru statuete, dintre care şi cea pentru cel mai bun actor cu rolul din „Esmeralda”, revine ACASĂ, într-o telenovelă clasică.  După ce a cucerit publicul în producţii precum „Sărmana Maria”, „Pasiune”, „Amor Real”, sau „Împreună pentru totdeauna”, Fernando Colunga face de această dată pereche pe micul ecran cu Leticia Calderon, una dintre cele mai frumoase femei din industria telenovelelor.

Cunoscută publicului de ACASĂ pentru rolul său din „În numele iubirii”, Leticia Calderon a fost nominalizată de zece ori la premiile TV Y Novelas, inclusiv pentru rolul Esmeraldei, dintre care a câştigat patru trofee. Deşi a ajuns celebră în urma telenovelei „Esmeralda”, Leticia Calderon a ales să se retragă din lumina reflectoarelor, iar timp de opt ani nu a mai jucat în nicio telenovelă, cu excepţia a două apariţii speciale, una dintre acestea fiind în „Amor Real”. Leticia Calderon s-a retras pentru a fi mai aproape de copiii ei, şi în special alături de Luciano, fiul ei care suferă de sindromul Down şi căruia i s-a dedicat complet în această perioadă.

Totuşi, actriţa a revenit în forţă după ani de absenţă, în telenovela „În numele iubirii”, pe care telespectatorii au urmărit-o ACASĂ şi care i-a adus Leticiei un premiu TV Y Novelas pentru cel mai bun rol negativ şi o nominalizare la premiile People en Espanol. Pentru rolul Esmeraldei, Leticia Calderon a reuşit performanţa de a sta mult timp fără să clipească, orele lungi de filmare şi repetiţii lăsându-şi, însă, amprenta asupra ei. Din cauză că trebuia să privească fix, în gol, fără să clipească, actriţa avea migrene îngrozitoare, dar nu s-a lăsat copleşită de dureri, iar publicul a apreciat eforturile ei, „Esmeralda” devenind una dintre cele mai iubite telenovele din întreaga lume.

Alături de Leticia Calderon şi Fernando Colunga, telespectatorii îi vor putea urmări în „Esmeralda” şi pe Ana Patricia Rojo („Iubire cu chip rebel”, „Padurea blestemată”), Enrique Lizalde („Împreună pentru totdeauna”, „Sărmana Maria”) şi Laura Zapata, sora Thaliei şi cunoscută mai ales pentru rolurile sale negative din „Iubire cu chip rebel”, „Rosalinda”, „Uzurpatoarea”, sau „Maria Mercedes”.

Din 18 decembrie, „Esmeralda” priveşte lumea cu ochii inimii, în fiecare zi ACASĂ, de la orele 16.30.

Lasa un comentariu aici!

ALL MEDIA

Programe TVR, difuzate de un post tv fără acordul televiziunii publice

Published

on

Televiziunea Română a constatat faptul că Cinemaraton difuzează producţii TVR fără acordul postului public, încălcând legislaţia în domeniu. De asemenea, grila de programe a postului Cinemaraton este alcătuită în mod preponderent din producţii ale postului public de televiziune, în condiţiile în care Televiziunea Română nu a primit o solicitare în acest sens.

 

Printre producţiile difuzate fără acordul TVR se numără: „Memorialul Durerii – Mişcările studenţeşti din 1956”, realizator Lucia Hossu Longin; „Memorialul Bucureştilor (2) – Biserica Ienei”, realizator Lucia Hossu Longin; „Memorialul Durerii – Canalul Morţii”, realizator Lucia Hossu Longin; „Memorialul Durerii – Mircea Dinescu”, realizator Lucia Hossu Longin; „Reconstituiri – Ministerul Adevărului”, realizator Lucia Hossu Longin, scenariul Dan Necşulea sau „Tandreţea Lăcustelor”, regia Dan Necşulea.

 

Prin această situaţie, Cinemaraton încalcă prevederi din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare precum şi din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

În aceste condiţii, Televiziunea Română a transmis o notificare prin care interzice Cinemaraton să mai utilizeze fără acord, înregistrările SRTv, în caz contrar rezervându-şi dreptul de a de a sesiza organele jurisdicţionale.

De asemenea, TVR  a semnalat Consiliului Naţional al Adudiovizualului această situaţie pentru ca forul, în calitate de garant al interesului public si de unica autoritate de reglementare în domeniul programelor audiovizuale,  să dispună măsurile pentru intrarea în legalitate a postului menţionat.

 

 

  • În conformitate cu prevederile art.13 alin. (1) lit. a) şi f), art 1063 alin. (1) lit a), f) şi  g),  precum şi art. 113 lit. b), e) şi i) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, SRTv în calitate de titular de drepturi de autor, producător de înregistrări audiovizuale şi organism de televiziune, are dreptul exclusiv de a autoriza sau interzice utilizarea producţiilor proprii, inclusiv prin reproducere, radiodifuzare şi punere la dispoziţia publicului pe Internet.

 

** În situaţia utilizării producţiilor SRTV (preluate de la foşti angajaţi sau din alte surse) în vederea includerii în emisiuni de televiziune, există obligaţia legală privind  obţinerea acordului SRTv în calitate de titular de drepturi.  Difuzarea unei înregistrări audiovizuale produse de TVR, în tot sau în parte, fără acord, cu înlăturarea siglei producătorului, poate întruni elementele constitutive ale următoarelor infracţiuni prevăzute de Legea nr.8/1996, radiodifuzarea operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe, fără consimţământul producătorului, faptă pentru care legea prevede  închisoare de la o lună la un an sau amendă (art 140 alin. (1) lit c).

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

ALL MEDIA

In grila Kanal D revine show-ul „Bravo ai stil! All Stars”. Iata care sunt concurentele!

Published

on

Cele mai valoroase competitioare din primele trei sezoane „Bravo, ai stil!” se pregatesc de participarea in show-ul devenit fenomen

 

„Bravo, ai stil! All Stars” aduce cea mai intensa si spectaculoasa competitie de stil la un alt nivel, aruncand in lupta cele mai pregatite concurente din sezoanele precedente ale sow-ului . Frumoase, hotarate, curajoase in alegerea tinutelor si deja trecute prin „sita” intransigenta a juratilor si a publicului, 11 fete dintre cele mai stilate se vor lupta din nou pentru marele premiu de 100.000 de lei.

Telespectatorii vor avea ocazia sa le reintalneasca si sa le voteze pe Silvia, Alina, Andreea, Larisa (concurente in primul sezon), Marisa, Denisa, Otilia, Irina (concurente din cel de-al doilea sezon), Iuliana, Emiliana si Beatrice (participante in cel de-al treilea sezon „Bravo, ai stil!”).

 

Exigenta va fi maxima la „Bravo, ai stil! All Stars”, asteptarile din partea juratilor, uriase. Fetele au castigat deja experienta, sunt obisnuite si cu lumina reflectoarelor si cu cele mai aspre critici membrilor Juriului, pot evita cu mai multa usurinta eventuale capcane ale contracandidatelor in lupta pentru marele premiu. Editiile precedente „Bravo, ai stil!” au constituit pentru aceste tinere o adevarata scoala, o perioada a formarii in mai multe sensuri, pentru ca dincolo de deprinderea abilitatii in a-si alege tinutele, acestea  au invatat sa se cunoasca mai bine, si-au rafinat reactiile si au castigat de partea lor un public numeros, extrem de fidel.

Cum se vor descurca, de aceasta data, cele mai puternice concurente de pana acum, veti putea urmari in „Bravo, ai stil! All Stars”, din 22 ianuarie.

 

Emisiunea va fi difuzata in fiecare zi, de luni pana vineri, de la ora 16:30, la Kanal D. Prima Gala „Bravo, ai stil! All Stars” va putea fi urmarita sambata, 27 ianuarie, imediat dupa „Exatlon”.

 

Foto Credit: KANAL D

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

ALL MEDIA

Operatorul de cablu UPC a introdus postul de televiziune Minimax HU

Published

on

UPC România a introdus în grila sa de programe postul Minimax, varianta în limba maghiara. Deoarece Minimax este un canal de televiziune atât de îndrăgit de micii telespectatori, de la începutul acestui an, feed-ul unguresc al postului este disponibil abonaților la pachetul Panonia de la UPC, fiind accesibil și locuitorilor din zonele vorbitoare de maghiară din România.

 

Introducerea feed-ul unguresc al postului Minimax în grila UPC aduce un plus de calitate și divertisment și prin prezența în program a noilor seriale marca DreamWorks (difuzate și pe Minimax România), achițizii recente de amploare în portofoliul postului de televiziune pentru copii. În plus, Minimax Ungaria difuzează filme animate, serialul producție proprie „Little Marron Club” (care combină animația și live-action- ul, pentru a spune o poveste plină de muzică și prietenie) și „Masha and the Bear” (populara serie animată rusească inspirată de poveștile pentru copii despre micuța Masha și ursul care o salvează de fiecare dată când dă de greu).

 

Minimax HU este disponibil la numărul 790 din EPG.

 

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement

Trending