Connect with us

Film

Filmul Ana, mon amour, regizat de Călin Peter Netzer, proiecţii în oraşele fără cinematograf!

Published

on

 

Filmul Ana, mon amour, regizat de Călin Peter Netzer şi premiat anul acesta la Berlinale cu Ursul de Argint pentru realizări artistice şi tehnice deosebite (montaj), va fi proiectat în perioada următoare într-o serie de orașe din țară în care nu există un cinematograf sau, pe care, nu le-a atins până acum în timpul exploatării în cinematografe.

Astfel în perioada 9-30 mai filmul va putea fi văzut la Satu Mare (9 mai), Carei (10 mai), Baia Mare (10 mai), Sighetu Marmației (11 mai), Cernavodă (19 mai), Arad (26 mai) și Petroșani, lista rămânând deschisă, alte orașe urmând să fie anunțate în perioada următoare.  

 

O incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate şi delicate momente din evoluţia unui cuplu, Ana, mon amour explorează dinamica celor mai importante relaţii din viaţa unui om, analizând povestea de dragoste dintre doi tineri.

Toma şi Ana se cunosc în facultate, se apropie rapid şi încep o relaţie de iubire care devine în scurt timp o luptă contra tuturor. Din cauza unor probleme din copilărie, Ana are frecvent atacuri de panică, iar Toma îşi asumă rolul de protector necondiţionat. Deşi pare să deţină controlul asupra relaţiei, ani mai târziu el se trezeşte gravitând în jurul unei femei pe care nu o poate înţelege, forţându-se până la limită în încercarea de a o salva.

 
Potrivit regizorului, filmul nu surpinde erodarea relaţiei lui Toma cu Ana, ci, mai degrabă, imposibilitatea de a construi în mod corespunzător o relaţie, Ana, mon amour este o poveste despre încercarea unui om de a afla cum ceea ce nu a văzut, ceea ce nu a spus, chiar şi ceea ce nu a gândit i-au format viaţa.”

Rolurile principale sunt interpretate de către Mircea Postelnicu şi Diana Cavallioti. Alături de ei spectatorii îi vor putea recunoaște în film pe Adrian Titieni, Vlad Ivanov Carmen Tănase, Vasile Muraru, Tania Popa şi Igor Caras Romanov.

Scenariul este semnat de Călin Peter Netzer, Cezar Paul Bădescu şi Iulia Lumânare, şi a fost inspirat de romanul „Luminiţa, mon amour“ scris de Cezar Paul Bădescu. Directorul de imagine este Andrei Butică, montajul şi sound design-ul îi aparţin Danei Bunescu, decorurile sunt realizate de Mihaela Popescu, costumele de Augustina Stanciu, sunetul înregistrat de Andre Rigaut, iar machiajul a fost realizat de Christina Paul. Producătorii filmului sunt Călin Peter Netzer şi Oana Iancu.

 

Ana, mon amour este cel de-al patrulea lungmetraj al lui Călin Peter Netzer după Maria (2003), premiat la Locarno, Medalia de onoare (2009), care a câştigat premiul Silver Alexander la Thessaloniki şi Poziţia copilului (2013), filmul românesc care în perioada lansării sale cinematografice a deţinut recordul pentru cel mai mare succes de box office al ultimilor 15 ani și pentru care a câștigat Ursul de Aur și Premiul FIPRESCI la Berlin, în 2013.

Filmul este distribuit în România de Freeman Entertainment și a avut premiera națională pe 3 martie 2017.

 

 

REZULTATE PREMIILE RADAR DE MEDIA 2017 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Film

Comedia „Haideţi, Tineri Titani, la film!”, in premiera, in cinematografe

Published

on

Foto Credit: VERTICAL ENTERTAINMENT
 

Atunci când „Tinerii Titani” ajung pe marele ecran, o fac pe picior mare! De această dată îi regăsim pe simpaticii noştri eroi în prima lor aventură fresh, inteligentă şi pe placul tuturor iubitorilor de filme cu supereroi, care va lua cu asalt cinematografele în premieră, din 17 august.

Se pare că mai toţi super eroii, mai puţin titanii, au câte un film numai al lor care să le prezinte faptele eroice pe marile ecrane. Aşa că Robin e hotărât acum să schimbe lucrurile şi să se asigure că nu va mai fi văzut niciodată ca un ajutor de supererou, ci ca un star adevărat.

Atunci când planeta este ameninţată de un malefic personaj şi prietenia tinerilor titani este pusă la grea încercare de nevoia de celebritate, va fi momentul în care vom afla dacă sunt sau nu nişte veritabili supereroi.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Film

Iura Luncaşu a început filmările pentru noua sa comedie ,,Faci sau taci”

Published

on

Foto Credit: VERTICAL ENTERTAINMENT
 

După succesul de casă înregistrat cu ,,Ghinionistul”, filmul românesc cu cele mai mari încasări din 2017 şi câştigătorul premiului publicului la gala Premiilor GOPO de anul acesta, regizorul Iura Luncaşu a început de curând filmările pentru noua sa comedie, ,,Faci sau taci”.

Cu o distribuţie impresionantă care va aduce pe marile ecrane nu mai puţin de 16 celebrităţi, Iura Luncaşu a mizat pentru noul său film pe nume precum: Augustin Viziru, Levent Sali, Gică Craioveanu, Cătălin Cazacu, Codin Maticiuc, Cosmin Nedelcu (Micutzu), Bogdan Mălăele, Diana Dumitrescu, Sandra Izbaşa, Giulia Huidu, Oana Moşneagu, Ana Baniciu, Cristina Vişterneanu, Monica Bârlădeanu, Maria Popoviciu şi Horia Brenciu.

Timp de 22 de zile, Iura Luncaşu filmează în 13 locaţii diferite din Banat. Conform spuselor regizorului: ,,Locaţiile sunt spectaculoase. Filmăm în Timişoara, la Cheile Nerei, în centrul vechi din Oraviţa, în nişte locuri încărcate de istorie, cum ar fi primul teatru şi primul baraj din România. Bineinţeles că ne întoarcem cu o deosebită plăcere la Văliug, unde urmează să facem nişte secvenţe foarte interesante, prin munţi.”, a declarat Iura Luncaşu.

Despre aşteptările avute de la noul său proiect cinematografic, regizorul mărturiseşte: ,,Din punctul meu de vedere ,,Faci sau taci” este mult peste ,,Ghinionistul”. Nu degeaba cei de la Vertical Entertainment au achiziţionat proiectul încă din faza de scenariu. Cu acest film vreau să pot lucra mult mai organizat, pentru simplul motiv că nu mai vreau să aud de producţii low budget. Consider că nu putem să apelăm la empatia nesfârşită a românului de a urmări un film autohton, fără să se aştepte la calitate. ,,Faci sau taci” are toate premisele şi circumstanţele să fie un proiect foarte bun, pornind de la distribuţie, locaţii şi culminând cu umorul său autentic. De altfel, am şi avut deja câteva zile de filmare şi au fost de-a dreptul încurajatoare reacţiile, pentru că s-a râs încontinuu. Lansarea filmului va avea loc în toamna anului 2019.”

Povestea comediei ,,Faci sau taci” aduce în prim plan reţelele de traficanţi de carne vie, care de această dată au căpătat proporţii îngrijorătoare. O grupare atipică, fără denumire, fără identitate, activează în România şi servisează ţările vecine. Până aici, nu e nimic amuzant. Dar atunci când câţiva funcţionari români primesc vizita oficialilor din Spania şi trebuie să pună la cale o misiune specială, iar spaniola lor constă în Hola, mamacita, Shakira, Pique, lucrurile se complică. Pornim în misiune, dar care-i aia? Recunoaşte, lucrurile devin amuzante.

Noroc că există şi oameni competenţi. Misiunea e pe cale să înceapă.  O echipă de 6 fete de la forţele speciale, miniştri, comisari, un şofer nedumerit, un infractor cu identitate ascunsă, un funcţionar plin de pofte carnale, cu toţii se pun în mişcare.

Se instalează tabăra de operaţiuni şi se aplică planul: fetele, care mânuiesc armele la fel de bine cum mânuiesc rujul, trebuie să intre adânc sub acoperire într-un semi-bordel, o casă conspirativă de tranzit unde sunt ţinute ostaticele în drumul spre Rusia sau Serbia. Şi aici, e mai mult decât umor, mai aducem şi suspans, bătăi, intervenţii în forţă, secrete de alcov, idile, twist-uri şi multă acţiune.

O producţie Next Spot, ,,Faci sau taci” este o comedie regizată, scrisă şi produsă de Iura Luncaşu, care îl are drept director de imagine pe Răzvan Leucea, în timp ce sunetul este semnat de Ionuţ Geadău, iar de montaj se ocupă Marian Ene. Filmul va fi distribuit pe marile ecrane de Vertical Entertainment, în 2019.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Film

Documentarul „Licu, o poveste românească”, în selecția festivalului MakeDox

Published

on

 

„Licu, o poveste românească”, de Ana Dumitrescu, care a intrat în cursa pentru o nominalizare la Oscar, la categoria „Cel mai bun documentar”, după ce a câștigat trofeul Golden Dove la Dok Leipzig 2017, va participa în selecția festivalului MakeDox din Macedonia.

Cea de-a noua ediție a Creative Documentary Film Festival MakeDox va avea loc în perioada 16 – 23 august, la Kursumli An – construcție de secol al XV-lea – din Skopje, unde, pe lângă proiecții, vor avea loc dezbateri, ateliere și spectacole live.

Documentarul, scris şi regizat de Ana Dumitrescu şi produs de compania Jules et Films, vorbeşte despre România ultimului secol văzută de un om pierdut în istorie. Personajul principal, Liviu Canţer, un bărbat în vârstă de 92 de ani, a supravieţuit unor evenimente istorice majore.

„Licu, o poveste românească” este un documentar despre trecerea timpului şi despre bătrâneţe, o meditaţie despre propria condiţie şi efemeritate. La vârsta lui, Licu a rămas singur cu amintirile sale – despre familie şi momentele importante ale vieţii lui. Fiecare secvenţă de film este construită precum o fotografie dintr-un album.

A mai fost prezentat anul acesta la Muzeul Filmului din Düsseldorf, în cadrul Festivalului pentru Drepturile Omului „Solidarity” de la Tel Aviv, la cea de-a 14-a ediție a festivalului ZagrebDox și la Festivalul Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World România, unde a avut premiera națională.

Filmul a participat la Festivalul Internațional de Film Transilvania și la festivalul Ceau Cinema de la Timișoara.

Documentarul va fi lansat în cinematografele românești pe 24 august 2018, de ROLLERCOASTER PR, şi este distribuit la nivel internaţional de Taskovski Films.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending