Connect with us

Cinema

Free Entertaiment prezinta pe marile ecrane filmul „Magie în lumina lunii”

Published

on

Reclame

În decorul fabulos oferit de opulenta rivieră franceză a anilor `20, Magie în lumina lunii este o comedie romantică semnată de Woody Allen, care îl aduce în prim plan pe un mare magician (Colin Firth), aflat într-o  continuă încercare de a demasca o clarvăzătoare (Emma Stone).

 

Ceea ce urmează însă depăşeşte orice aşteptare, pentru că vom asista la o serie de evenimente pur şi simplu magice, care vor influenţa până şi relaţia tensionată dintre cele două personaje.

Finalul însă este cel care ne pregăteşte cea mai reuşită Magie în lumina lunii.

Filmul va putea fi vizionat in premiera din 14 noiembrie in urmatoarele cinematografe: Movieplex, The Light Cinema, CinemaPRO, Grand Cinema&More Băneasa,  Cityplex (Constanța, Brașov și Tulcea), Cinema City (Cotroceni, Arad, Arad Galeria, Bacău, Baia Mare, Brăila, Cluj, Cluj Polus, Iaşi, Constanța, Pitești, Sun Plaza, Timişoara, Târgu Mureș, Ploieşti, AFI Ploieşti), Cinema Arta (Târgu Mureș), Cinema Colors 3D (Craiova), Cinema Patria (Craiova), Cinema Colors (Alba Iulia), Cinema Eugen Ionescu (Slatina), Cinema Dacia (Buzau), Cinema Sergiu Nicolaescu (Targu Jiu),  Cortina (Oradea), Cinema Glendale (București), Cinema Twins (Ploiești), Cine Grand (Botoşani), Cinema Florin Piersic (Cluj), Cinema Capitol (Onesti), Patria (Bucuresti), Grand Mall (Satu Mare), Cinema Ostroveni (Ostroveni), Cinema Dacia (Buzău), Palace (Oradea), Line Cinema (Râmnicu Vâlcea), Cinema Luceafărul (Vulcan), Cinema Arta (Sibiu).

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar2 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV3 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show3 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni3 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden3 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show4 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar7 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending