Connect with us

A-Z NEWS

Gabriel Duţu va fi Tudor Preda în „Narcisa sălbatică”

Published

on

Reclame

Gabriel Duţu va face parte din distribuţia noului proiect difuzat de Antena 1 începând cu această toamnă. În „Narcisa sălbatică”, Gabriel va da viaţă personajului principal Tudor Preda şi va înfrunta o provocare incredibilă a destinului.

Gabriel Duţu a acceptat să se alăture echipei telenovelei de la Antena 1 după ce Ciprian Dumitraşcu a fost nevoit să se retragă din motive personale. Acesta va trebui să plece să filmeze în afara ţării, conform unui contract finalizat în trecut, dar care, conform clauzelor, permite reluarea filmărilor şi după ce proiectul în sine a fost încheiat. Reprezentanţii Antena 1, Tandem Film şi casa de producţie din străinătate au încercat să găsească o soluţie, astfel încât Ciprian Dumitraşcu să îşi poată duce rolul de aici la bun sfârşit, însă din păcate, acest lucru nu a fost posibil.
Cu o intrigă şi personaje spectaculoase, „Narcisa sălbatică” va transforma toamna aceasta într-un sezon al bucuriei de a trăi viaţa redescoperind adevăratele valori umane, dragostea sinceră, dar şi tensiunea unor relaţii imposibile. Subiectele tabu sunt şi ele parte din povestea Narcisei, care începe cu o provocare incredibilă.

Advertisement
4 Comments

4 Comments

  1. ionel

    26 iunie 2011 at 12:35

    bv tudor ai fost ecscelent

  2. roxa

    22 aprilie 2011 at 18:04

    eliza e o mincinoasa ar trebuii sa o omoare e o nenorocita aia sa ramana cu narcisa ca va fii mult mai bine;)

  3. corina

    15 februarie 2011 at 19:07

    din film esti cel mai dragut……

  4. ana

    9 decembrie 2010 at 21:23

    chiar imi place rolul tau te prinde

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar2 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV3 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show3 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni3 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden3 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show4 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentaro săptămână ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending