HomeTELEVIZIUNEEmisiuniGala Poeziei Române Contemporane, duminică, la TVR 2

Gala Poeziei Române Contemporane, duminică, la TVR 2

TVR 2 difuzează în premieră, duminică, 13 ianuarie, de la ora 15.00, cea de-a doua ediţie a Galei Poeziei Române Contemporane, organizată în luna noiembrie a anului trecut de Uniunea Scriitorilor din România. Evenimentul poate fi urmărit, în aceeaşi zi, şi pe portalul video al Televiziunii Românewww.tvrplus.ro (de la ora 15.00) şi pe TVR HD (de la ora 16.00).

Amfitrionul galei este, şi la această a doua ediţie, criticul literar Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România. Cea de-a doua ediţie a Galei s-a desfăşurat sub cupola Ateneului Român şi a reunit 16 dintre cei mai apreciaţi poeţi români contemporani. Printre cei prezenţi în cadrul evenimentului s-au numărat Mircea Cărtărescu, Marta Petreu, Emil Brumaru, Angela Marinescu, Liviu Ioan Stoiciu şi Nicolae Prelipceanu.

Invitatul special al galei a fost maestrul Ion Caramitru care a recitat poemul “Oul dogmatic” de Ion Barbu. A fost prezentă şi muzica de cea mai bună calitate prin membrii formaţiei „Domnişoara Pogany”, care au punctat cu sensibilitate universul sonor al evenimentului.

Emisiunea TVR dedicată acestei întâlniri culturale reprezintă o reflectare pentru publicul larg a poeziei române contemporane de cea mai bună calitate, redefinind astfel locul şi rolul poeziei în lumea de azi, revitalizând-o şi readucând-o în atenţia cititorilor şi a publicului. Producător: Lucia Constantinescu. Realizator: Andrei Măgălie

Televiziunea Română este coproducător al Galei Poeziei Române Contemporane.

Lasa un comentariu aici!

Written by

dan.alexandru@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns