Connect with us

Industria de Comunicare

Golin anunță o nouă structură de leadership a rețelei globale

Published

on

 

 

Rețeaua globală de PR Golin, parte a Interpublic Group (IPG), va trece de la un model tradițional de management cu un singur CEO, Fred Cook, la o echipă formată din  trei CEO – Jonathan Hughes, Matt Neale și Gary Rudnick – care vor împărți responsabilitățile de leadership.

Fred Cook va deveni preşedintele rețelei Golin şi își va duce mai departe activităţile în calitate de director al Centrului pentru Relaţii Publice Strategice al Şcolii de Comunicare și Jurnalism USC Annenberg din SUA. În rolul de președinte, Fred Cook va menţine relațiile cu clienţii-cheie și va continua să inspire oamenii din Golin și să contribuie la consolidarea reputației rețelei. De asemenea, Al Golin își va păstra rolul de fondator, în timp ce Ellen Ryan Mardiks va fi și în acest nou context vicepreşedinte al rețelei.

Cei trei CEO, împreună cu boardul executiv, vor ajuta la atingerea obiectivului Golin de a fi agenţia deceniului. Jonathan Hughes, Matt Neale și Gary Rudnick vor raporta lui Fred Cook şi lui Frank Mergenthaler, CFO al IPG, iar noua structură de management va intra în vigoare începând cu 1 ianuarie 2017.

Golin sărbătorește în această perioadă 60 de ani de la înființare, iar rețeaua continuă să-și dovedească angajamentul de a inspira schimbări semnificative și curajoase. Ideea acestei schimbări de leadership își are originea în lansarea modelului g4 din 2010, când Golin și-a regândit complet modelul tradițional de agenție de la o ierarhie de generaliști la comunități de specialiști. Marile minți nu gândesc la fel, însă, cu g4, pot gândi mai bine împreună, iar aceeași inspirație a dus la schimbarea de azi – împreună putem face mai mult, mai bine și mai repede – cu un accent pe specializare.

Această nouă viziune despre leadership este CEO+. Modelul CEO+ permite acoperirea unei arii mult mai extinse decât cea pe care o poate acoperi o singură persoană, incluzând relaţiile cu clienţii, new business şi implicarea angajaţilor. Fiecare client, angajat, idee şi situație vor beneficia astfel de atenţia personală, pasiunea şi dedicarea CEO-ului.

„Gary, Jon şi Matt au colaborat în calitate de preşedinţi regionali în ultimii patru ani. Acum, din poziția de CEO, vor maximiza împreună punctele lor forte şi expertiza individuală în întreaga rețea, continuând să-și consolideze relația strânsă”, afirmă Fred Cook. „Sunt încântat să lucrez cu ei în noile lor roluri, pentru ca Golin să fie în continuare un lider în industrie.”

Jon Hughes va fi CEO+International şi se va axa pe consolidarea prezenței agenţiei la nivel mondial şi pe coordonarea practicilor şi parteneriatelor globale, pe lângă responsabilitățile sale regionale din Asia.

„Să conducem împreună Golin este un vis devenit realitate”, afirmă Jon Hughes. „Matt şi cu mine am construit agenția din Londra și, în ultimii patru ani, toți trei am lucrat ca o echipă foarte unită pentru a sprijini şi consolida prezenţa noastră în Asia, EMEA şi în America. Următoarea provocare va fi, fără nicio îndoială, cea mai ambiţioasă şi fascinantă de până acum.”

Matt Neale va ocupa poziţia de CEO+Vision şi va supraveghea noile produse, leadership-ul și reputaţia agenţiei, alături de responsabilităţile sale regionale din EMEA şi New York. „Scopul nostru comun este ca Golin să devină agenţia deceniului, prin realizarea unor proiecte extrem de relevante pentru clienţii noștri, precum şi prin poziţionarea ca agenția progresivă a industriei”, a declarat Matt Neal. „Pentru noi, aceasta este cea mai bună structură prin care ne putem atinge obiectivul. Niciodată nu ne-a fost frică să facem lucrurile diferit, ceea ce demonstrăm încă o dată astăzi prin anunțarea noii structuri de leadership.”

De asemenea, din rolul de CEO+Operations, Gary Rudnik va conduce operaţiunile de business ale rețelei ce ţin de financiar, HR şi managementul clientului, păstrându-și și responsabilităţile regionale din America.

„Acordăm o mare importanță angajamentului nostru de a preţui experienţele de viaţă ale angajaţilor ca o fundație a vieții în cadrul Golin”, afirmă Gary Rudnick. „Această agenţie şi oamenii care fac parte din ea înseamnă totul pentru noi și, în calitate de angajați longevivi și loiali, de părinți ai noilor generații, vom continua să promovăm programe speciale precum Life Time.”  

Pe lângă aceste responsabilităţi, cei trei vor continua să joace un rol important şi activ în implementarea spiritului Go All In pentru clienți și angajați. Împreună, noii CEO au investit peste 40 de ani în cadrul Golin în poziţii de senior management în Chicago, Dallas, Hong Kong, Londra şi New York. Pe parcursul activităţii lor, agenţia şi-a dublat numărul de angajaţi şi a fost numită agenţia anului de peste 12 ori.

 

 

Lasa un comentariu aici!

Str. Delea Veche, nr.24, copr D, et.4, Sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presa, informari si alte materiale va rugam sa ne contactati pe e-mail.

Click to comment

Lasă un răspuns

Industria de Comunicare

Oxygen a fost selectată agenția de comunicare corporate a Moncler în România

Published

on

 

Agenția independentă de comunicare Oxygen a fost desemnată, în urma unui proces complex de selecție, să ofere la nivel local consultanță strategică de comunicare, servicii de relații publice și relații cu presa pentru compania de modă de lux Moncler.

“Ne onorează faptul că Oxygen a fost selectată de către Moncler, o companie de renume mondial în domeniul modei de lux, ca agenție care să o reprezinte în România”, a declarat Tereza Tranakas, fondator și Managing Partner al agenției Oxygen.

Oxygen este o agenție integrată de comunicare, cu birouri la București și Cluj-Napoca. Premiată încă de la începutul activității pentru campaniile sale, agenția deține un portofoliu vast de clienți, precum: Olympus Dairy, TotalSoft, Nestlé, Moncler, Luxoft, AD Pharma, Heineken, Banca Transilvania, Betano, Skoda, Garanti Bank, FOREVER 21, Volvo, Huawei, World Class, Intesa Sanpaolo Bank, Grand Entertainment, PPD Romania, Gruppo Campari (Campari, Aperol), Acqua Panna, San Pellegrino, Asirom VIG, SPLAT Professional, Batiste, Dr. Hart, Manpower Group și mulți alții.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Industria de Comunicare

Oxygen – prima agenție națională de comunicare ce își deschide birou la Cluj-Napoca

Published

on

 

Agenția independentă de comunicare Oxygen își deschide filială la Cluj-Napoca, ca parte a strategiei companiei de a se dezvolta și a fi alături de mediul de afaceri dinamic din zona de Nord-Vest a țării. Ruxandra Marin, Senior Partner, parte din echipa Oxygen încă de la înființarea companiei, va coordona operațiunile locale ale agenției.

Companiile medii și mari din Cluj-Napoca vor beneficia atât de consultanță strategică la nivel local, cât și de expertiza unei echipe multidisciplinare care implementează proiecte de comunicare complexe la nivel național.

Oxygen deține know-how extins în industria de comunicare, lucrând, de-a lungul anilor, cu branduri și companii locale și internaționale, din domenii precum IT&C, real estate, retail, industrie, construcții, servicii financiare, FMCG, industria hotelieră și multe altele.

Filiala locală va gestiona proiecte pentru clienții din Cluj-Napoca și zona de Nord-Vest a țării, oferind servicii de marketing și consultanță în comunicare, precum managementul reputației, publicitate, comunicare internă, employer branding, social media și digital marketing, comunicare B2B, relații publice, CSR, organizare evenimente, influencer marketing și producție video. Pe plan local, Oxygen colaborează cu o serie de clienți importanți, printre care Banca Transilvania și HipMenu.

“Anul acesta, agenția noastră împlinește 10 ani de activitate, timp în care ne-am dezvoltat în mod constant, atât în ceea ce privește expertiza și portofoliul de clienți, cât și din punct de vedere al echipei. Pentru a fi mai aproape de clienții noștri, am decis să deschidem filiala Oxygen la Cluj-Napoca, centru de business care, la ora actuală, are o dezvoltare extrem de dinamică. Dorim să fim parte din acest proces, să contribuim cu toată experiența noastră națională și know-how-ul local, pentru a fi alături de companiile clujene și din zona de Nord-Vest a țării, care își doresc să implementeze campanii inovatoare de comunicare”, spune Tereza Tranakas, fondator și Managing Partner al agenției Oxygen.

Coordonatoarea filialei locale, Ruxandra Marin, originară din Cluj-Napoca, și-a început cariera în comunicare în urmă cu 15 ani, în cadrul Orange România. Înainte de a se alătura echipei Oxygen, Ruxandra a gestionat activitatea de comunicare pentru clienți din diverse industrii, în cadrul agenției Civitas Global Ketchum.

Oxygen este o agenție integrată de comunicare și are o echipă de peste 50 de profesioniști. Premiată încă de la începutul activității pentru campaniile sale, agenția deține un portofoliu vast de clienți, precum: Olympus Dairy, TotalSoft, Nestlé, Moncler, Luxoft, AD Pharma, Heineken, Banca Transilvania, Betano, Skoda, Garanti Bank, FOREVER 21, Volvo, Huawei, World Class, Intesa Sanpaolo Bank, Grand Entertainment, PPD Romania, Gruppo Campari (Campari, Aperol), Acqua Panna, San Pellegrino, Asirom VIG, SPLAT Professional, Batiste, Dr. Hart, Manpower Group și multi alții.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

DIGITAL

McCann PR se extinde cu o divizie nouă – Experiential Marketing – care completează expertiza 360° a agenției

Published

on

 

Desemnată „Agenția anului 2017” în cadrul celei de-a 15-a ediții a Galei Romanian PR Award, McCann PR România lansează oficial divizia Experiential Marketing – o nouă componentă în expertiza 360° a agenției. Este al doilea proiect major inițiat în cadrul agenției în ultimul an, după GREATEENS – inițiativă menită să descopere, să cureze și să promoveze următorul val de influenceri.

 

McCann PR s-a dezvoltat în ultimii ani de la o agenție de PR la una integrată și credem că acesta este un pas natural în evoluția noastră. Relațiile dintre mărcile pe care le reprezentăm și publicul pe care și-l doresc sunt construcții din ce în ce mai complexe, odată cu multiplicarea canalelor de comunicare și schimbarea obiceiurilor de consum de informație în epoca digitală. De aceea, crearea de experiențe directe care să reducă distanța dintre cele două e un catalizator pentru comunicarea clienților noștri. Iar pentru noi e o completare care întregește gama serviciilor McCannPR și aduce o sinergie naturală între resursele creative și logistice pe care le putem oferi.”, a declarat Lavinia Chican, Senior Partner McCann PR.

 

Echipa dedicată va fi responsabilă cu dezvoltarea și implementarea ideilor creative care invită publicul să interacționeze cu brandurile într-un mod inedit, oferindu-i o experiență memorabilă. Divizia va oferi suport în fiecare proiect al agenției și se va baza pe resursele interne de creație.

 

”Credem foarte mult în comunicarea aplicată, iar de-a lungul timpului, echipa noastră a dobândit o expertiză valoroasă în activări experiențiale, care sunt astăzi prezente în multe dintre proiectele și campaniile agenției, pentru clienți precum Coca-Cola, Engie, UPC, HTC, BRD Bucharest Open, BRD Trophy-Tour, Carrefour, MSD, Regina Maria, Medtronic, Nestle, MetLife. În timp, s-a conturat un nucleu de specialiști, cu expertize în mai multe arii: strategie, scenografie, producții speciale, tech, design și light design, regie și producție video și de eveniment. Avem, deci, avantajul unui mix optim între insight-urile strategice, care vin din partea agenției, și soluțiile de implementare, oferite de partenerii noștri”, a spus Mihaela Dumitrașcu, PR & Account Director McCann PR – Coordonator Divizie.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending