vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăTeleviziuneGrila de programeGRILA: Filmul de Artă de întoarce în fiecare săptămână la TVR 2

    GRILA: Filmul de Artă de întoarce în fiecare săptămână la TVR 2

    În fiecare seară de luni, de la ora 22.10, TVR 2 continuă ciclul Filmul de Artă – cu difuzarea unor producţii recente, apreciate atât de publicul cinefil, cât şi de critica de specialitate, filme care au câştigat cele mai importante premii la festivalurile internaţionale din ultimii ani.

     

    Săptămânal, la Filmul de Artă, cinefilii împătimiţi şi telespectatorii dornici de filme de calitate sunt invitaţi la o întâlnire săptămânală specială cu mari regizori şi actori contemporani – care tratează cinematografia nu ca o industrie ci, în primul rând, ca artă.

     

    Ca şi până acum, filmele vor fi precedate de o scurtă prezentare, semnată de regizorul Laurenţiu Damian (profesor la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică şi preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România), pentru care „filmul de artă şi de autor este acel cinema de elită, încărcat de sens şi semnificaţii în care valoarea conceptului dramaturgic se îmbină cu poetica marilor autori de film. Este un cinema al autorilor de geniu, un cinema pe care îl gândeşti, un cinema cu secvenţe care te obsedează multă vreme”.

     

    Foto Credit: TVR

    Cel mai longeviv Quizz show din România – TE PUI CU BLONDELE, de miercuri, în grila ANTENA 1!  

    Dorin Huntai- Redactor-Șef

    Editor-in-Chief, Founder, Owner | dorin.huntai@radardemedia.ro

    Dorin Huntai- Redactor-Șefhttp://www.radardemedia.ro
    Editor-in-Chief, Founder, Owner | dorin.huntai@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente