HomeALL MEDIAHandbal feminin: România – Serbia 21-19, în preliminariile Campionatului European 2012

Handbal feminin: România – Serbia 21-19, în preliminariile Campionatului European 2012

Naţionala feminină de handbal a României a învins formaţia Serbiei cu scorul de 21-19 (10-11), sâmbătă seara, în Sala Sporturilor din Drobeta Turnu Severin, într-un meci din preliminariile Campionatului European de anul acesta, din Olanda.

Învinsă cu 29-27 joi, la Zajecar, echipa noastră a reuşit să îşi ia revanşa la capătul unui meci echilibrat, cu numeroase greşeli de ambele părţi, dar şi un final dramatic. România a fost condusă cu 2-0 (2) şi 3-1 (5) şi 5-3 (10), dar apoi a întors scorul, 6-5 (14). După ce Serbia a mai avut o dată avantaj, 6-7 (16), România a părut că se desprinde la două goluri, 9-7 (20), dar scorul a basculat din nou, 9-11 (27), oaspetele având avantaj minim la pauză, 10-11.

În partea secundă, echipa lui Radu Voina a fost condusă cu 10-12 (32), a reuşit egalarea (12-12, 34), oaspetele ratând şi două aruncări de la 7 metri. Cele două formaţii au mers cap la ca până în ultimele minute, România reuşind să marcheze din nou în ultimele secunde, pentru 21-19, un avantaj care îi asigură primul loc în grupă.

Au evoluat echipele:

România: Tereza Pâslaru, Talida Tolnai – Ramona Farcău (1 gol), Adriana Nechita (2), Diana Druţu, Clara Vădineanu (1), Oana Manea (5), Florina Chintoan (3), Cristina Zamfir (1), Mihaela Ani-Senocico, Aurelia Brădeanu (2), Dana Băbeanu (6), Valentin Ardean. Selecţioner: Radu Voina.

Serbia: Katarina Tomasevic, Jelena Zivkovic – Jelena Nisavic (3), Jovana Bartosic, Verica Nikolic, Sladjana Pop-Lazic (3), Katarina Krpez (1), Biljana Filipovic (7), Jelena Eric, Andrea Lekic, Ivana Milosevic (1), Danijela Matic, Kristina Liscevic (1), Sanja Rajovic, Marina Dmitrovic (3). Selecţioner: Sasa Boskovic.

România conduce în clasamentul grupei a 2-a, cu 6 puncte, urmată de Serbia, 6 p, Portugalia, 2 p, Grecia, 0 p. România, care este practic calificată la turneul final din Olanda, va juca următorul meci pe 30 mai, cu Portugalia, în deplasare.

AGERPRES.

Lasa un comentariu aici!

Written by

dan.alexandru@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns