Connect with us

Emisiuni

Happy Channel: Liviu Vârciu face mărturisiri neașteptate despre cea mai puternică dragoste

Published

on

Foto Credit: HAPPY CHANNEL

Dragostea pentru muzică a descoperit-o încă din copilărie, însă ani mai târziu a întâlnit o pasiune mult mai mare, actoria. Invitat la emisiunea “Povești COOL”, care se va difuza în această sâmbătă, de la ora 15.30, la Happy Channel, Liviu Vârciu a vorbit despre traseul său în lumea artistică, inclusiv despre dragostea lui puternică.

Primii pași spre domeniul artistic i-a făcut încă de la o vârstă fragedă. Succesul nu s-a lăsat așteptat, ajungând ulterior să facă furori în cadrul trupei L.A.  “Prima dragoste a fost și va rămâne muzica. La șapte ani, am luat locul I pe țară la acordeon. Am cântat la corn, cinci ani, și nu mi-a plăcut deloc. După aceea, am zis să fac trupa L.A. și de acolo a început nebunia.”, i-a povestit Liviu Vârciu lui Vlad Gherman, prin intermediul unui interviu realizat la “Povești COOL”, ediția din această sâmbătă (26 mai), de la ora 15.30, la postul de televiziune Happy Channel.

Acum, Liviu retrăiește fiorii unei alte mari pasiuni. “A doua dragoste, și mai puternică, că prima dragoste, știi cum e, ți se pare că o iubești, dar nu o iubești. A doua este cea mai puternică, dar de fapt nici a doua, ci ultima. Nu știu exact care va fi de acum încolo. Posibil să fiu regizor , oricum tot în lumea filmului.”, a mărturisit el.

Naturalețea i-a fost de mare ajutor lui Liviu, fiind inclus în diverse proiecte actoricești, iar acum a ajuns să ia parte la realizarea primei drame psihologice din peisajul serialelor autohtone, “Fructul oprit”, unde este Costică (un patron de pizzerie din Snagov). “Știu ce înseamnă emoția de pe scena teatrului, știu ce înseamnă emoția de la film, știu ce înseamnă să fii om. Și atunci, mi s-a zis așa: <<Ce înseamnă să fii un actor bun? Să fii un actor bun înseamnă să fi trecut prin toate stările pe care trebuie să le joci, că dacă nu ai trecut în disperare, nu ai cum să știi să o joci>>.”, a povestit Liviu.

În cadrul interviului pe care i l-a luat, Vlad i-a mărturisit lui Liviu că este o mare bucurie să fie coleg cu el pe platourile de filmare. “Liviu, mă bucur să te cunosc, este o mare plăcere pentru mine să joc cu tine! Râd încontinuu!

Telespectatorii pot urmări interviul integral cu Liviu Vârciu, sâmbătă, de la ora 15.30, la “Povești COOL”, de la Happy Channel!

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Emisiuni

Silvia, declaratie emotionanta, aseara, la WOWbiz: “Eu nu am castigat singura”

Published

on

Foto Credit: KANAL D

Silvia, castigatoarea “Bravo, ai stil! All Stars” a fost prezenta, aseara, in cadrul late-night show-ului “WOWbiz”, ale carui gazde sunt Andreea Mantea si Victor Slav.

“Eu nu am castigat singura; am castigat cu cei de acasa (telespectatorii – n.r.)! Am castigat datorita celor care au fost alaturi de mine, din primul sezon <Bravo, ai stil> si pana acum, in ultimul (All Stars – n.r.). Ca sa castigi trebuie sa fii natural, sa spui adevarul, sa fii <nebunel> si sa fii talentat”, a marturisit Silvia.

Silvia ne-a impartasit aseara cat de mult s-a implicat in competitia <Bravo, ai stil! All Stars> dar si ce crede ea ca ar fi trebuit sa faca celelalte concurente.

“Cred ca am pus suflet, in aceasta competitie, cat pentru zece “Bravo ai stil!”, pentru ca eu, atunci cand ma inscriu intr-o competitie, ma inscriu cu trup si suflet! Cred ca la fel ar fi trebuit sa faca toate (concurentele – n.r.)”, a spus Silvia.

Persoana care a ajutat-o pe Silvia in alegerea momentului din Marea Finala “Bravo, ai stil! All Stars”, moment care a impresionat la unison, jurati si telespectatori, este un celebru dansator si coregraf.

“M-a ajutat Rengle (Emil Rengle – n.r.). I-am spus ca as vrea sa danseze pentru mine si mi-a spus ca ar fi onorat, dar nu poate, din cauza contractelor sale in derulare. Atunci i-am spus ca vreau sa fac ceva in care sa ma implic, sa arat sufletul meu si el mi-a facut coregrafia (…) Am pus suflet acolo si cred ca s-a vazut asta!”, a marturisit Silvia.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Mâncare „ca la mama acasă”, singurul obstacol către semifinala “Chefi la cuțite”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Ultima provocare înainte de semifinala sezonului 5 “Chefi la cuțite le va impune bucătarilor să adapteze rețetele rafinate de fine dining cu care s-au obișnuit, pentru că tema duelului este mâncarea gătită, ca la mama acasă.

După confruntarea pe echipe din această seară, difuzată de la 20:00 pe Antena 1, o singură trupă va ieși câștigătoare. Cele două rămase în proba individuală se vor întrece “la cuțite” pentru a fi cu un pas mai aproape de marele trofeu:  “Ne-am luptat până aici și chiar acum când ne-am putea bucura la gândul unei semifinale, există o șansă să plecăm acasă. Miza este mare, emoțiile sunt la fel de mari.”, afirmă concurenții.

Pe ultima sută de metri, bucătarii ce vor ajunge la duel trebuie să demonstreze că gătitul excelent de acasă poate cuceri papilele gustative ale chefilor Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu. Desigur, proba le va ridia unor concurenți multe semne de întrebare, în vreme ce alții par să se bucure de libertatea unei teme în care pot să recreeze bucatele simple și gustoase cu care au copilărit. Există o varietate de opțiuni cu care bucătarii pot surprinde, însă chef Cătălin Scărlătescu își dorește ca în farfurii să găsească savoarea autentică a mâncării simple și nu o adaptare a unor preparate extravagante: ,,Tocănițe, ardei umplut, papricaș sau o tochitură. Asta mă aștept să gătească.

Jurizarea va ține cont de echilibrul perfect între aspect și savoare, însă fiecare pas greșit i-ar putea costa pe unii dintre ei semifinala: “Acest duel este unul complicat, pentru că toți cei care vor găti merită să treacă mai departe.”,  afirmă cei trei chefi.

Ultimul duel al săptămânii va decide cine sunt bucătarii care se vor califica săptămâna viitoare în probele decisive ale concursului, difuzate luni și marți pe Antena 1. În seara aceasta, una dintre echipe va cuceri jurații printr-o farfurie irezistibilă, motiv pentru care concurenții câștigători ai ultimei confruntări vor avea un pașaport de trecere către etapa următoare: semifinala sezonului 5. La polul opus, alte două echipe vor fi nevoite să lupte într-o probă individuală a cărei miză este foarte mare.

Cine va pleca acasă, dar și care dintre concurenți va ceda din cauza presiunii, telespectatorii Antena 1 vor vedea de la ora 20:00 la „Chefi la cuțite”, în cea de-a opta confruntare pe echipe.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Silvia, mesaj emotionant catre fani: “Sa faceti totul cu dragoste, cu pasiune si cu adevar!”

Published

on

Foto Credit: KANAL D

Silvia, concurenta desemnata castigatoarea “Bravo, ai stil! All Stars”, are planuri mari pentru viitor. Controversata, versatila, inventiva, creativa, aceasta este Silvia, concurenta care a castigat competitia “Bravo, ai stil! All stars”, marele premiu de 100.000 de lei, dar si titlul de Cea mai stilata femeie din Romania.

Nu o data Silvia a marturisit, in cadrul show-ului “Bravo, ai stil! All Stars”, ca singurul ei vis este acela de a face moda, dar ca pana acum nu a avut ocazia sa-si duca visul la indeplinire. Imediat dupa castigarea competitiei, Silvia a declarat ca a venit timpul sa dea curs celei mai puternice aspiratii.

“Eu, dintotdeauna, mi-am dorit sa fac moda, am  mai spus asta si, asta voi face! Imi doresc sa fac un curs de specialitate, in aceasta directie, la o Institutie de gen din Milano! Acesta este visul meu! Cu siguranta o sa auziti de mine!”, a spus Silvia.

Silvia s-a facut remarcata, atat in fata juratilor emisiunii, dar si in ochii publicului telespectator, prin tinute inedite, creative, si styling-uri desavarsite, concurenta obtinand, nu de putine ori, calificative maxime din partea juriului de specialitate al emisiunii.

Publicul telespectator a avut un rol esential in viata si evolutia competitionala a Silviei, pe parcursul intregii competitii “Bravo, ai stil!”, fanii acesteia fiind in numar tot mai mare, de la un sezon la altul al show-ului. Asemenea primului sezon “Bravo, ai stil!”, castigat de Silvia, in urma voturilor telespectatorilor, si de data aceasta, concurenta si-a cucerit fanii, atat prin evolutia stilistica din cadrul show-ului, cat si prin franchetea de care a dat dovada, in repetate randuri, in special atunci cand a s-a aflat in postura de a-si apara alegerile vestimentare.

Silvia recunoaste ca in afara familiei, care i-a fost alaturi constant, pe parcusul competitiei “Bravo, ai stil!”, fanii i-au fost aproape mereu.

“Cei din fata micilor ecrane si din mediul online, fanii, ei m-au ajutat si mi-au fost alaturi, din prima zi a concursului si mi-au fost loiali. Este fantastic! Ma inclin in fata lor!”, marturiseste Silvia.

Din dorinta de a le multimi tuturor celor care au crezut in ea, in talentul ei stilistic, Silvia le adreseaza fanilor ei un mesaj emotionant, practic, le transmite acestora care sunt ingredientele reusitei.

“Sa credeti in Dumnezeu, sa credeti in visurile voastre, sa munciti. Sa faceti totul cu dragoste, cu pasiune si cu adevar! Nu aveti cum sa pierdeti in viata, avand de partea voastra aceste ingrediente!”, marturiseste Silvia, castigatoarea “Bravo, ai stil! All Stars”.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending