Connect with us

Cinema

Harrison Ford face „Jocul lui Ender“, de astazi in cinema!

Published

on

Reclame

Actorul Harrison Ford se reîntoarce la genul SF care l-a consacrat şi predă ştafeta unui nou erou, cel mai tânăr soldat în lupta împotriva invaziei extratereste din filmul „Jocul lui Ender“, care vine în premieră pe marile ecrane din 1 noiembrie.

Regizat de Gavin Hood, „Jocul lui Ender“ este inspirat din romanul futurist omonim al lui Orson Scott Card, povestea câştigând Premiile Hugo şi Nebula, dar şi milioane de fani în toată lumea.

„Filmul ridică mai multe probleme foarte interesante: Felul în care câştigi este la fel de important precum victoria în sine? Care este graniţa dintre bine şi rău, pentru că uneori încercăm să le ţinem în frâu pe amândouă? Să fii leader înseamnă să îţi impui punctul de vedere cu tiranie sau să îi faci pe ceilalţi să înţeleagă de ce trebuie să te urmeze? Cu toate aceste întrebări trebuie să se descurce Ender, care e doar un copil.”, declară regizorul, motivând astfel decizia de a aduce pe marile ecrane povestea tânărului strateg.

Într-un viitor nu foarte îndepărtat, o rasă extraterestră ostilă atacă Pământul, salvatorul planetei fiind comandantul flotei internaţionale, Mazer Rackham (Ben Kingsley). Un nou atac este însă iminent, iar colonelul Graff (Harrison Ford) şi Armata Internaţională trebuie să găsească cel mai puternic luptător care să oprească invazia.

Spre uimirea tuturor, salvarea stă în mâinile lui Ender Wiggin (Asa Butterfield), un tânăr timid, dar incredibil de inteligent. El învaţă rapid strategii de luptă dificile, impunându-se în faţa tuturor colegilor lui şi devenind astfel marea speranţă a forţei armate.

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentaro zi ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV2 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show2 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni2 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden2 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show3 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar6 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending