Connect with us

DIGITAL

IAA România organizează a 4-a ediție a Zilei Publicității

Published

on

 

Pe 17 aprilie 2018 IAA România vă invită să celebrăm împreună a 4-a ediție a Zilei Publicității, eveniment cu atat mai important cu cât întregul an se află sub auspicii aniversare: IAA România împlinește 25 de ani de activitate alături de industria de advertising.

Anul acesta Ziua Publicității pune în prim plan viitorul advertisingului la nivel mondial, dar și local, precum și cum ne putem adapta evoluției rapide a mediilor și formelor de comunicare pentru a schimba lumea prin creativitate.

Profesioniștii din marcom și tehnologie vor răspunde întrebărilor tinerilor la început de drum, dar mai ales vor vorbi despre viitorul industriei răspunzând următoarelor 3 mari teme, expuse în 3 paneluri de discuții moderate de Cabral Ibacka:

  1. “Predicții despre viitor: cum vor reuși brandurile să atragă consumatorii peste 5-10 ani?”
  2. “Cum vor arăta specialiștii viitorului în marcom? Ce trebuie să știe și cum trebuie să acționeze?”

  3. “Role models. Cum să ai impact din România la nivel global?”

Vom avea alături de noi atât specialiști din publicitate, cât și industrii adiancente ce contribuie tot mai mult la evoluția branșei, specialiști dintre care amintim:   Bogdan Nițu – fondator WEBSTYLER,  Laura Nedelschi – Creative Director Kubis Interactive,  Adrian Batista – Creative Director Pro TV, Constantin Vica  – lecor univ. dr. în filosofia și etica noilor tehnologii, Dragoș Stanca – fondator ICEEfest și managing partner ThinkDigital.

De asemenea, în cadrul acestei conferințe vom prezenta și concluziile studiului lansat de curând de IAA România împreună cu platforma babele.co, studiu pe care l-am propus membrilor noștri, dar și publicului larg, cu scopul de a ne dezvolta și de a crește împreună cu nevoile și cerințele industriei.

Vă invităm să-l completați și să participați la discuții accesând linkul: www.babele.co/#!/pro/iaa

“Ne dorim un viitor în care România să se afirme și să fie recunoscută ca un adevărat Global Creative Hub, iar întreaga activitate a IAA România se orientează în jurul acestei viziuni. Suntem în an aniversar – 25 de ani de la înființarea IAA România – ani dinamici, în care marcom-ul românesc s-a maturizat, a dovedit că are atât echilibru pentru a depăși crize semnificative, cât și forță creativă apreciată la nivel global. Este momentul perfect pentru a încuraja ecosistemul marcom-ului românesc să accelereze adopția inovației, să îmbrățișeze dezvoltarea viitoarelor talente și să îndrăznească, să aiba curajul de a ataca piețe noi. Astfel, Ziua Publicității și Gala Premiilor de Excelenta IAA vor alimenta cu inspirație și curaj oamenii industriei, vor pune în valoare modele puternice recunoscute deja la nivel internațional și vor provoca marcom-ul românesc să intre cu baterille încărcate în etapa “România = Global Creative Hub.” declară Maria Predoiu, președinte IAA România.

Ziua Publicității va avea loc pe 17 aprilie la Hotel Intercontinental, Sala Fortuna, etaj 21, începând cu ora 14. Accesul este liber, însă pentru că locurile sunt limitate, vă rugăm să vă înscrieți la adresa: ruxandra.radu@iaa.ro.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

DIGITAL

Omni – platformă de marketing de precizie cu scalabilitate largă în creație, media și CRM

Published

on

 

Liderul global în marketing și comunicare corporativă, Omnicom Group, Inc. (NYSE: OMC), anunță lansarea Omni, o platformă de marketing bazată pe targetarea de precizie creată pentru a identifica și defini experiențe de consum personalizate, scalabile pentru disciplinele creative, media, CRM, precum și pentru alte arii de expertiză Omnicom.

Omni furnizează date despre consumator care pot fi colectate, urmărite dinamic și împărtășite în toate practicile de marketing. Omni transformă modul în care echipele Omnicom lucrează, colaborează și aduc plus valoare, de la generarea de statistici, până la construirea audienței, planificarea canalelor, implementarea creativă și distribuirea mesajelor. Pentru că fiecare consumator are o interacțiune diferită cu brandurile, datele colectate sunt măsurate și optimizate în permanență.

Nucleul Omni este cel mai cuprinzător grafic de identitate a consumatorului din întreaga industrie – o bază de date a consumatorilor conectați, construită în baza mai multor surse incluzând Neustar, LiveRamp, Experian și multe altele. Graficul de identitate corelează comportamentele consumatorilor secundă cu secundă pentru a descoperi modul în care oamenii dezvoltă conexiuni, interacționează și tranzacționează cu brandurile; mixând seturi de date printr-o metodologie care respectă reglementările regionale și politicile de confidențialitate.

Comportamentele de consum sunt cartografiate într-un grafic la fel de cuprinzător, care oferă o imagine precisă a calității, valorii și disponibilității variabilelor de date din piață. Acest plan ramificat este activat printr-un flux de lucru și un motor de conținut care le permite echipelor agenției Omnicom să livreze în mod eficient mesaje personalizate consumatorilor.

„Când am lansat Annalect, cu șapte ani în urmă, ne-am dedicat transformării efectelor datelor și analizelor asupra mass-media. Cu Omni, extindem tot ceea ce am învățat, pentru a transforma întregul proces de marketing”, a declarat Daryl Simm, CEO al Omnicom Media Group. „Omni coagulează talentul nostru într-o viziune unică asupra consumatorului și contribuie la crearea celor mai bune idei integrate care să aducă succes clienților noștri.”

Directorul executiv al Omnicom Digital, Jonathan Nelson, a adăugat: „Până acum, ideea personalizării în masă a fost mai degrabă un deziderat decât o realitate. Omni schimbă asta. Vorbim despre marketingul de precizie scalabil, în acțiune. Noua platformă poate aduce plus valoare tuturor clienților Omnicom pe multiple paliere.”

Suntem extrem de încântați că vom putea folosi și noi, în biroul din România, acest instrument ce permite scanarea în detaliu a consumatorului pentru a genera o personalizare a strategiilor de targetare nemaîntalnită până acum în industrie. Vom contribui la cartografierea globală prin adăugarea în platformă a tuturor informațiilor disponibile despre consumatorii din România și, astfel, vom putea să granulăm targetarea și din perspectiva locală.”, a declarat Liana Mihai, CEO OMD România.
Dezvoltat și găzduit de Annalect, în parteneriat cu OPMG (Omnicom Precision Marketing Group), Omni este un demers ce continuă strategia de neutralitate a grupului, la nivel de data management. Acest lucru asigură agilitatea și flexibilitatea de a identifica în permanență vânzătorii și furnizorii de aplicații potrivite într-un ecosistem de date și tehnologii în continuă schimbare. În plus, Omni este conceput să se integreze cu furnizorii de cloud marketing, permițând clienților să fructifice datele pe care le dețin.

Lansarea Omni vine după câteva luni de implementare a platformei în anumite proiecte selectate  de creație, media și CRM. Implementarea Omni va continua în toate agențiile de top ale Omnicom.

 

DESPRE OMNICOM GROUP INC.
Omnicom Group (www.omnicomgroup.com) este o companie globală de top marketing și comunicare corporativă. Rețeua Omnicom și numeroase firme specializate oferă publicitate, strategie media (planificare și cumpărare), marketing digital și interactiv, marketing direct și promoțional, relații publice și alte servicii de comunicare specializate ce deservesc 5.000 de clienți din peste 100 de țări.

DESPRE GRUPUL OMNICOM MEDIA
Omnicom Media Group (OMG) este divizia de servicii media a Omnicom Group Inc. (NYSE: OMC), lider mondial în publicitate, marketing și comunicare corporativă, care oferă servicii către peste 5.000 de clienți din peste 100 de țări. Omnicom Media Group include agențiile de media full-service Hearts & Science, OMD și PHD; platforma de date și analiză Annalect; Resolution Performance Media; și o serie de companii de comunicare media și specializate.

DESPRE OMD

OMD este o companie internațională de marketing și comunicare, cea mai mare și mai premiată din lume. Recunoscută la nivel global pentru serviciile inovative şi amprenta creativă, precum şi pentru viziunea strategică integratoare, OMD asigură o gamă largă de servicii la nivel global: strategie de comunicare, planificare media, cumpărare spaţiu media, execuţie digitală, generare de conţinut, entertainment marketing, sponsorizări şi brand analytics. OMD lucrează pentru companii de top la nivel Mondial: Renault, PepsiCo, Liberty Global și The Walt Disney Company.

OMD a primit de-a lungul timpului numeroase premii și distincții, inclusiv titlul de “Media Network of the Year” la Cannes Lions 2017, titlul de “cea mai creativă și inovativă agenție din lume” pentru 11 ani consecutiv în clasamentul Gunn Report for Media 2016, distincția de “Agency Network of the Year” în cadrul Festival of Media Global în 2015 și 2016 și s-a aflat în topul indexului eficienței realizat de Effie timp de cinci ani consecutiv. În anul 2018 OMD a primit distincția de „Most Medaled Media Network” la Cannes Lions Festival of Creativity.

OMD este parte a Omnicom Media Group, divizia serviciilor de media a Omnicom Group Inc.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Industria de Comunicare

Horia Tecău și McCann PR fac echipă în comunicare

Published

on

Foto Credit: McCann PR
 

Agenția McCann PR se ocupă, începând din luna august a acestui an, de coordonarea strategiei de comunicare pentru jucătorul profesionist de tenis Horia Tecău, singurul român campion de dublu la Wimbledon, US Open și Australian Open.

Aflat în acest moment pe locul 16 în lume în clasamentul ATP la dublu, Horia a se poate mândri cu o performanță remarcabilă: a încheiat ultimele 8 sezoane în Top 25 ATP la dublu, culminând cu clasarea pe locul 2 în ierarhia jucătorilor profesioniști, la finalul anului 2015.

Horia Tecău are în palmares 52 de finale de dublu, dintre care 34 de titluri, cucerite alături de 7 parteneri, între care trofeele de Grand Slam la Wimbledon în 2015 și US Open în 2017, cu Jean-Julien Rojer, dar și titlurile de Masters 1000 de la Cincinnati, în 2012 cu suedezul Robert Lindstedt, și Madrid, în 2016 cu Rojer. De asemenea, a câștigat turneul de Grand Slam Australian Open din 2012 la dublu mixt, împreună cu Bethanie Mattek-Sands. Alături de Rojer, Tecău și-a trecut în palmares, în 2015, și Turneul Campionilor.

În cadrul parteneriatului cu Horia Tecău, McCann PR va oferi, în principal, consultanță strategică pe zona de relații publice, social media, management și implementare pentru contractele de asociere de brand si evenimente asociate.

Sunt entuziasmat, mă bucur de această colaborare cu agenția McCann PR, o echipă pe care o cunosc personal și care a fost mereu aproape de sportul și mai ales de tenisul românesc. Cred că pot învăța lucruri noi din creativitatea, experiența și profesionalismul lor. Împărtășim valori comune, sunt convins că, împreună, vom crește și dezvolta proiecte relevante de viitor, de care să ne bucurăm cu toții”, a spus Horia Tecău.

Acest parteneriat reprezintă un demers firesc, McCann PR având o strânsă relație cu sportul românesc. Implicată timp de peste zece ani în activitatea de PR si comunicare a celui mai prestigios turneu de tenis din sud-estul Europei, Năstase Țiriac Trophy, echipa McCann PR a gestionat, de-a lungul timpului, campanii majore de PR, comunicare si marketing pentru evenimente importante din sportul românesc.

Prin această colaborare, continuăm tradiția de a oferi consultanță și expertiză celor mai emblematice figuri ale tenisului românesc. Horia Tecău reprezintă un nume important în tenisul mondial și un adevărat reper pentru sportul românesc. Acest nou parteneriat cu un sportiv de top și, totodată, un om care a reușit să impresioneze și dincolo de rezultatele sportive, ne onorează. Sunt sigură că dublul Horia & McCann PR va face performanță!” – a declarat Lavinia Chican, Senior Partner McCann PR.

În 2017, Horia a fost desemnat Ambasador al Organizației Națiunilor Unite pentru protecția copilului (UNICEF) în România. În acesta calitate, Horia aduce în atenția publică mesajele copiilor care au nevoie de sprijin, astfel încât drepturile lor să fie respectate, militând activ pentru accesul copiilor la sănătate și educație de calitate.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Marketing

EY câștigă un renumit premiu acordat de Marketing Society pentru campania sa globală de brand

Published

on

 

Campania globală de brand EY a câștigat Premiul de Excelență pentru Business-to-Business Marketing în cadrul competiției globale Marketing Society 2018.

EY a avut o competiție puternică din partea altor branduri de renume, printre care Thomson Reuters, HSBC, Centrica, BT Sport Business și Thinkbox.

Juriul internațional, alcătuit dintr-un grup de profesioniști de marketing de elită, a analizat campania de comunicare de brand a EY de la crearea sa în 2015 și a punctat originalitatea ideii de Better Questions, caracterul distinctiv al campaniei și capacitatea sa de a schimba percepțiile.

Pe parcursul jurizării, Brand Finance, o agenție independentă de măsurare a percepției de brand, a identificat următoarele rezultate pentru EY:

  • brand equity puternic (instrument de măsurare a brandului): EY este AAA+ global brand;
  • în 2017, EY a urcat pe locul 16 în topul celor mai puternice branduri, un avans semnificativ comparativ cu locul 50 ocupat în 2015;
  • EY a cunoscut cea mai mare creștere a valorii brandului, de 55,8% între anii 2015-2017 și o creștere de 28,5% în 2017.

 

Directorul global EY al Departamentului de Brand, Marketing și Comunicare, Karen Hopkins a declarat: „Acest premiu consolidează modul în care campania de comunicare a susținut schimbările majore din companie, confirmate și de rezultatele studiului global privind brandul nostru și creșterea lui vizibilă în comparație cu concurenții noștri. Este clar că, în continuare, campania noastră globală va avea un impact mare și mulțumesc tuturor celor din echipele de Brand, Marketing și Comunicare care au contribuit la aceste realizări semnificative”.

Adriana Tabac, Director de Brand, Marketing și Comunicare EY România completează:

”Mai mult decât o campanie de comunicare, Better Questions este o sursă permanentă de inspirație, provocându-ne să găsim soluții mai bune și să inovăm. În România, de exemplu, am derulat proiectul ”25 de întrebări pentru viitorul României”, al cărui concept a pornit de la campania globală.”

 

Despre campania EY Better questions

În 2015, EY a avut nevoie de o schimbare pentru a-și atinge obiectivul global de a se dezvolta într-un mediu din ce în ce mai turbulent. Construirea unui brand puternic și distinctiv a fost un factor esențial. Modul în care funcționează organizația a oferit perspectiva strategiei de campanie și a ideii creative din spatele ei. Cercetările au arătat că oamenii din EY nu sunt profesioniști obișnuiți. Aceștia sunt mai fermi în căutarea unor soluții mai bune, punând întrebări, adesea neașteptate, care oferă răspunsuri mai bune: cu cât întrebarea este mai bună, cu atât este mai bun răspunsul și cu atât mai bine funcționează lumea.

Ideea s-a concretizat în 2016, printr-o campanie integrată, #BetterQuestions, care a parcurs piețele cheie din întreaga lume, printr-o gamă largă de canale, inclusiv publicitate aeroportuară, parteneriate media regionale, social media și evenimente experimentale. Toate acestea au condus la crearea unui hub digital interactiv – betterworkingworld.com.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending