Connect with us

Reality Show

În seara aceasta, ,,Asia Express” trimite vedetele în ringul de box: o luptă corp la corp pentru a rămâne în competiție

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

După mai bine de o lună și jumătate pe care au petrecut-o pe teritoriul a patru țări diferite, cele trei echipe rămase în concurs par să resimtă din de în ce mai mult epuizarea fizică și lipsa condițiilor.

Prima etapă din Thailanda, difuzată aseară pe Antena 1, a început în forță, dar următorul test prin care vor fi supuse vedetele ,,Asia Express se va dovedi a fi cel mai dur de până acum. Una dintre misiunile următoarei ediții, ce va începe în seara aceasta de la ora 20:00, le va arunca pe vedete în ring, acolo unde fiecare concurent va lupta aprig pentru a-și croi un drum sigur către marele premiu de 30.000 de Euro: ,,Concursul acesta chiar e din ce în ce mai greu.”, afirmă Daniela Crudu.

 

Ultima țară din Drumul Dragonului, Thailanda, este cunoscută și pentru sporturile naționale ce au consacrat-o. Boxul thailandez este un stil de luptă derivat din artele marțiale, ce implică o confruntare dură cu pumnii, picioarele, coatele și genunchii, iar stilul liber al jocului din ring se poate transforma într-o competiție cu adevărat brutală. În seara aceasta, vedetele ,,Asia Express vor fi nevoite să lupte pentru locul lor în joc, iar misiunea le va pune la pământ la propriu. Chiar dacă vor avea la dispoziție un echipament de protecție, concurenții vor lua în serios rolul din ringul de box și vor ataca adversarul dur. Probele îi pun și mai mult în dificultate cu cât se apropie etapele finale ale jocului, însă fiecare dintre cei rămași în cursă pare că este mai determinat ca niciodată să învingă,: ,,Va fi o luptă corp la corp. În mod clar, cel mai puternic va câștiga.”.

 

Tot în seara aceasta, telespectatorii vor fi martorii unui moment emoționant, care le va încărca cu multă energie și determinare pe Ana Baniciu și Raluka. Pentru că în ediția de aseară au ajuns pe primul loc, fetele vor beneficia de un bonus în noua etapă din Thailanda, de care se vor bucura din plin. Astfel, ele vor avea ocazia să telefoneze acasă, iar în cele câteva minute pe care le vor avea la dispoziție vor încerca să rezume experiența ,,Asia Express în doar câteva cuvinte: ,,Am mâncat tarantule, balut și am ajuns în ultimele trei echipe!”, le-au transmis fetele celor dragi. ,,M-am bucurat foarte tare. Ne-au transmis doar energie bună!, a afirmat Raluka.

 

Azi, de la ora 20:00, urmează o nouă ediție spectaculoasă a celui mai dur reality show, care a provocat vedetele la o aventură inedită. Au rămas doar trei echipe în cursă și fiecare va lupta aprig pentru a ajunge cât mai aproape de premiul de 30.000 de Euro: cine va rezista presiunii acestei competiții și cine va ceda pe ultima sută de metri, telespectatorii Antena 1 vor vedea în această seară, într-o nouă ediție ,,Asia Express”, de la ora 20:00.

 

După mai bine de o lună și jumătate pe care au petrecut-o pe teritoriul a patru țări diferite, cele trei echipe rămase în concurs par să resimtă din de în ce mai mult epuizarea fizică și lipsa condițiilor. Prima etapă din Thailanda, difuzată aseară pe Antena 1, a început în forță, dar următorul test prin care vor fi supuse vedetele ,,Asia Express se va dovedi a fi cel mai dur de până acum. Una dintre misiunile următoarei ediții, ce va începe în seara aceasta de la ora 20:00, le va arunca pe vedete în ring, acolo unde fiecare concurent va lupta aprig pentru a-și croi un drum sigur către marele premiu de 30.000 de Euro: ,,Concursul acesta chiar e din ce în ce mai greu.”, afirmă Daniela Crudu.

 

Ultima țară din Drumul Dragonului, Thailanda, este cunoscută și pentru sporturile naționale ce au consacrat-o. Boxul thailandez este un stil de luptă derivat din artele marțiale, ce implică o confruntare dură cu pumnii, picioarele, coatele și genunchii, iar stilul liber al jocului din ring se poate transforma într-o competiție cu adevărat brutală. În seara aceasta, vedetele ,,Asia Express vor fi nevoite să lupte pentru locul lor în joc, iar misiunea le va pune la pământ la propriu. Chiar dacă vor avea la dispoziție un echipament de protecție, concurenții vor lua în serios rolul din ringul de box și vor ataca adversarul dur. Probele îi pun și mai mult în dificultate cu cât se apropie etapele finale ale jocului, însă fiecare dintre cei rămași în cursă pare că este mai determinat ca niciodată să învingă,: ,,Va fi o luptă corp la corp. În mod clar, cel mai puternic va câștiga.”.

 

Tot în seara aceasta, telespectatorii vor fi martorii unui moment emoționant, care le va încărca cu multă energie și determinare pe Ana Baniciu și Raluka. Pentru că în ediția de aseară au ajuns pe primul loc, fetele vor beneficia de un bonus în noua etapă din Thailanda, de care se vor bucura din plin. Astfel, ele vor avea ocazia să telefoneze acasă, iar în cele câteva minute pe care le vor avea la dispoziție vor încerca să rezume experiența ,,Asia Express în doar câteva cuvinte: ,,Am mâncat tarantule, balut și am ajuns în ultimele trei echipe!”, le-au transmis fetele celor dragi. ,,M-am bucurat foarte tare. Ne-au transmis doar energie bună!, a afirmat Raluka.

 

Azi, de la ora 20:00, urmează o nouă ediție spectaculoasă a celui mai dur reality show, care a provocat vedetele la o aventură inedită. Au rămas doar trei echipe în cursă și fiecare va lupta aprig pentru a ajunge cât mai aproape de premiul de 30.000 de Euro: cine va rezista presiunii acestei competiții și cine va ceda pe ultima sută de metri, telespectatorii Antena 1 vor vedea în această seară, într-o nouă ediție ,,Asia Express”, de la ora 20:00.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Reality Show

Aseara, la Exatlon, Iulian Pitea a fost desemnat Cel mai rapid baiat

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

Jocul pe medalii, individual masculin, contra cronometru, a fost proba care a ridicat tensiunile la cote maxime in randul concurentilor Exatlon, in editia de aseara a competitiei. Lupta a fost intensa intre concurenti pentru ca cel care este desemnat castigatorul medaliei si, implicit, al titlului de cel mai rapid baiat, poate folosi premiul in favoarea sa, in cazul in care se ajunge la eliminare, medalia fiind egala cu un punct sau cu o viata, in cadrul competitiei.

Doar trei Faimosi au participat aseara la proba pe medalii, Cristi Boboc si Yamato Zaharia fiind absentii zilei, din cauza unor probleme medicale.

Iulian Pitea a fost concurentul care a oferit reale emotii, in cadrul jocului pe medalii, Razboinicul obtinand timpi foarte buni, de podium, in timpul ambelor runde (1.12.89, runda intai; 1.16.24, runda finala).

In cea de-a doua runda, doi Raboinici au ajuns sa se bata pentru medalie, Doru Mesesan fiind ultimul concurent care ar mai fi putut sa ii “sufle” medalia lui Iulian.

Extrem de dramatica a fost si evolutia lui Doru Mesesan la proba finala. Foarte tensionat din dorinta de a-si adjudeca medalia protectoare, Doru a cazut, de cateva ori, pe traseu.

La finalul competitiei, titlul de cel mai rapid baiat a fost castigat, cu brio, de Iulian Pitea, in detrimentul contracandidatului sau, Doru Mesesan.

“In prima runda am avut impresia ca am fost foarte lent, de aceea am si “atipit” putin acolo, atunci cand am cazut iar, in a doua runda, mi-am da seama ca trebuie sa ma controlez, ca sa nu mai gafez”, a spus Iulian, in momentul in care Cosmin Cernat i-a inmanat medalia.

“Cand am alunecat prima oara, am stiut ca s-a terminat”, a spus Doru, dezamagit, la finalul probei.

Nu ratati cel mai autentic reality al momentului, „Exatlon”, de miercuri pana duminica, incepand cu ora 19.45, la Kanal D!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Reality Show

Dorian Popa, accidentat în luptă, în Ultimul Trib: ”I-a fugit genunchiul și se vedea cum se mișcă”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Prima luptă pentru Nominalizare a făcut mai multe victime în rândul celor trei triburi. Lemurii au terminat concursul în șase oameni după ce Dorian Popa a suferit o accidentare gravă la genunchi. Care va fi deznodământul, telespectatorii vor afla în această seară, de la ora 20.00, într-o nouă ediție ”Ultimul Trib”, la Antena 1.  

După prima luptă pentru Teritoriu, ”Crocodilii” s-au bucurat de o baie în piscină la vila de lux pe care au câștigat-o, așa că fără grijă pentru ce vor mânca sau unde vor dormi, aceștia au avut timp să se cunoască mai bine între ei. Singura care nu a părut să se integreze a fost Ioana Șulea, campioană la fitness, lucru remarcat repede de colegii săi. ”Nu pare să facă parte din echipă”, a spus Lola despre tânăra fostă Miss Bikini, care a stat mai mult retrasă și a luat notițe în jurnal. ”Eu de regulă am un regim alimentar strict, dar acum le combinăm, gustăm din toate și la final am mai avut și un tort care a pus capac”, s-a plâns Ioana.

”Lemurii” s-au trezit în mijlocul unei petreceri de bun-venit în satul malgaș. ”La o vilă cu piscină puteam să mergem și acasă, dar cred că aceasta este adevărata experiență”, a spus Dorian Popa. Entuziasmul pentru traiul malgaș a mai pierit însă după ce vedetele au descoperit toaleta improvizată din bambus și singurul robinet de apă, la care își face baie tot satul. ”Eu vreau șampon, balsam, apă caldă și o baie cu bule”, a mărturisit Daniela Crudu, care nu a avut însă altă soluție decât un ”duș” cu găleata, în fața localnicilor curioși care se adunaseră în jurul ei.

Cea care i-a ghidat pas cu pas a fost Vula, șefa tribului, în vârstă de 60 de ani, care s-a asigurat că, măcar în prima seară, ”Lemurii” vor avea cu ce să își pregătească masa, mai ales că aceștia au fost primii străini care au venit vreodată să locuiască în acest trib. ”Se vedea clar că toată lumea o venerează și că nimeni nu îi iese din cuvânt”, a remarcat Dorian. La scurt timp însă, copiii din sat i-au acaparat pe cei șapte, așa că a început o joacă generală. ”Când o să ajung acasă, o să îi dau mai multă libertate Carlei, copiii din Madagascar zburdă peste tot nu stă nimeni cu gura pe ei: <Mami, unde te duci? Vezi că te murdărești! Aoleu, mănâncă de pe jos!> Copiii aceștia erau pe burtă, cu gura în nisip și nu aveau nicio problemă, noi ne facem griji și dacă punem mâna pe pisică”, a spus Paula Chirilă, în timp ce Sorana i-a învățat pe cei mici să cânte ”Podul de piatră”.

În acest timp, ”Cameleonii” au învățat să aprecieze micile cadouri ale naturii din noua lor casă – insula pustie. Imediat, băieții din echipa albastră s-au împărțit pentru a face rost de lemne de foc, și-au făcut un adăpost din frunze și au reușit chiar să culeagă papaya și nuci de cocos, cu ajutorul lui Mirel Magol, grobetrotterul obișnuit din eventurile sale să fructifice astfel de daruri. După ce au reușit să găsească și cufărul cu orez, sare, apă și un amnar care să îi ajute să aprindă focul, apoi au prins crabi, ”Cameleonii” au reușit să încropească o cină îndestulată pentru resursele limitate din pustietate.

A doua zi de dimineață însă, după o noapte dormită pe scânduri sau pe nisip, ”Cameleonii” și ”Lemurii” au început să își caute din nou mâncare, în timp ce la vilă, un prim conflict a izbucnit între Nelly și fotbalistul Daniel Chiriță, după ce acesta ar fi lăsat să se înțeleagă că ar considera-o pe aceasta veriga slabă a echipei. Pe drum spre prima probă de ”Nominalizare”, echipele au început să se încurajeze și să încerce să își facă o strategie, în timp ce în echipa albastră a apărut deja și prima autopropunere – supărată pe iubitul ei și pe faptul că nu acesta nu manifestă încredere în ea, Gabi a dat primele semne că ar ceda. ”Am senzația că îl țin pe loc din ce vrea să facă și cred că s-ar descurca mai bine așa. La fiecare probă la care am vrut să intru, am fost dată înapoi și au preferat să intre din nou alte fete”, s-a plâns aceasta.

 

Primul joc a presupus ca timp de zece runde, membri ai celor trei echipe să găsească într-o grămadă de perne una care să aibă imprimat un desen arătat la începutul cursei de prezentatorul Octavian Strunilă. Lupta s-a dovedit cu adevărat aprigă și încă din prima rundă Sorana a fost aruncată cu capul în nisip de Lola Crudu, Roxana Chiperi a fost pusă la pământ de Ionuț Iftimoaie, iar la scurt timp, Dorian Popa a avut parte de cea mai gravă accidentare a jocului. ”I-a fugit genunchiul și se vedea cum se mișcă osul”, a povestit îngrozită Sorana.

În aceste condiții, ”Lemurii” au fost nevoiți să continue concursul cu un om în minus, dar chiar și așa au reușit să își atingă scopul propus: să câștige proba și să evite să fie nevoiți să nominalizeze un om. ”A fost măcel! Parcă era bătălia de la Mărășești!”, a povestit apoi Daniela Crudu.  Abia la finalul probei, Dorian a acceptat să fie ridicat pe targă și dus la ambulanță.

Cum se vor descurca cele trei triburi și ce se va întâmpla cu Dorian Popa, telespectatorii vor afla în această seară, de la ora 20.00, la Antena 1.

În continuare, triburile își vor măsura puterile în competiții spectaculoase și tensionate atât pentru ”Teritoriu”, cât și pentru ”Eliminare”, pentru ca în final doar opt membri să mai rămână în confruntarea pentru miza cea mare: premiul în valoare de 100.000 de euro. Nimeni nu va ajunge însă la acesta fără a suferi transformări, fără a-și dezvălui adevărata față și fără ca telespectatorii să afle cine este cu adevărat.

Tribul sportivilor este format din: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriță, Ioana Șulea, Mircea Zamfir și Roxana Chiperi.

Cei șapte sportivi își vor măsura puterile cu tribul format din vedete și cu cel format din oameni de rând: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Șerban și cuplul format din Gabriela Popa și Silviu Geandra.

Cel de-al treilea trib, cel al vedetelor, este format din Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuț Iftimoaie, Paula Chirilă și Sorin Brotnei.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Reality Show

PRO TV: Primele scântei încep să iasă luni, la Gospodar fără pereche!

Published

on

 

Aventurile gospodarilor trec la următorul nivel! Luni, de la ora 20:30, telespectatorii vor vedea cum decurg vizitele fetelor în gospodăriile fermierilor. Potențialele gospodine au parte de un test destul de greu: mutarea la țară pentru o perioadă de timp, ducerea la bun sfârșit a sarcinilor din gospodărie, dar și adaptarea la traiul împreună cu rivalele lor la inima gospodarului dorit!

Alin Bobină, Dan Dicu, Dorin Nacreală și frații Boar sunt adevărați gentlemani. Ei vor avea grijă ca fetele alese să le treacă pragul și să petreacă câteva zile în casele lor vor avea parte de amintiri de neuitat. Dacă Alin și Dorin au câte două fete, Dan, Vasile și Adrian au parte de multă agitație în casă, iar fiecare gest pe care îl fac nu trece neobservat.

Primele scântei se vor aprinde în casa lui Dan Dicu, unde Mihaela, Rodica și Elena încearcă să îl impresioneze prin toate mijloacele! Dacă Mihaela este cea mai tăcută, Elena nu ratează nicio ocazie de a o sabota pe Rodica. Ele nu s-au plăcut de când s-au cunoscut! Au fost ca doi magneți care se resping!, a declarat Dan.

Frații Boar au pregătit o serie de activități inedite pentru fetele lor! Adrian le va învăța pe Adina și Elena să conducă tractorul lui mult iubit, iar Vasile le va duce pe fete într-o expediție de off-road până sus la fermă, unde vor face baie oilor și vor da de mâncare la porci. Nici Vasile nu va fi scutit de drame, iar lacrimile vor curge șiroaie pe obrajii uneia dintre fete.

În gospodăria lui Alin și a lui Dorin va domni pacea, cel puțin pentru moment! Fetele își vor da interesul să se acomodeze, să muncească și să îi mulțumească pe cei doi gospodari, însă vor primi și pedepse pentru glumele nesărate.

Ce sfaturi va primi Dorin de la Marin, gospodarul care s-a însurat în sezonul trecut, la cine va ajunge Anamaria prima dată, cum reacționează gospodarii în fața dramelor, dar și ce motive de ceartă au potențialele gospodine, rămâne de văzut luni, numai la PRO TV.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending