vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăTeleviziuneCastingÎncep preselecţiile pentru cel de-al cincilea sezon X Factor. Caravana ajunge în...

    Încep preselecţiile pentru cel de-al cincilea sezon X Factor. Caravana ajunge în opt oraşe din România şi Republica Moldova!

    Super show-ul X Factor își deschide porțile pentru a cincea oară în această toamnă, la Antena 1. Pregătirile sunt în toi pentru preselecțiile din țară și Capitală, care vor aduce la audițiile cu juriul pe cei mai buni concurenți, gata să arate că dețin factorul X. Startul îl dă Craiova în această duminică, pe 26 aprilie, urmând ca preselecțiile să se încheie pe 16 mai la Chișinău.

    În tot acest interval, echipa X Factor va bate țara în lung și-n lat în căutarea celor care merită să ajungă la audițiile cu juriul, iar cei care nu se vor putea prezenta într-unul din orașele în care se organizează preselecții pot veni direct la București, pe 10 mai.

    ”Eu cred că primul pas este să ai curaj și să vii la preselecții, altfel nu ai cum să-ți faci cunoscut talentul”, spune Răzvan Simion. ”Așa că, toți cei care cred că au factorul X și vor să facă ceva pentru el, sunt așteptați la preselecții. Mai bine să vii acum și să-ți dai o șansă, decât să stai acasă, în fotoliu, să te uiți la show și să regreți că nu ai încercat”, mai spune Răzvan, unul dintre prezentatorii emisiunii. La rândul lui, Dani Oțil e de părere că dacă după patru ani de X Factor încă mai sunt oameni talentați care nu au avut curajul să iasă în față, anul acesta nu vor scăpa. ”Promitem că anul acesta, eu și Răzvan mergem personal după cei care au factorul X. Ajungem în toate cătunele și chiar și în vârf de munte dacă e nevoie pentru a-i găsi personal pe cei care până acum nu au avut curaj sau motivație să vina în show. Așa că să vă țineți bine!”

    Foto Credit: Antena 1

    Redactia Radar de Media

    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

    Redactia Radar de Mediahttp://www.radardemedia.ro
    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente