vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăTeleviziuneSportÎnchiderea Casei României la Jocurile Olimpice de la Beijing. Performanţă sportivă şi...

    Închiderea Casei României la Jocurile Olimpice de la Beijing. Performanţă sportivă şi acţiuni culturale la Ambasada României

    Sâmbătă, 23 august 2008, în prezenţa ambasadorului României de la Beijing, Viorel Isticioaia-Budura şi a preşedintelului Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Octavian Morariu a avut loc închiderea Casei României la Jocurile Olimpice.

    La evenimentul de închidere au participat sportivii olimpici medaliaţi, membri ai lotului olimpic de la diverse discipline (gimnastică, canotaj, atletism, scrimă, înot), reprezentanţi ai presei naţionale şi internaţionale.În cuvântul de deschidere, preşedintele COSR a mulţumit Ambasadei României şi implicit Ministerului Afacerilor Externe pentru sprijinul acordat pe durata Jocurilor Olimpice, prin implicarea susţinută în promovarea imaginii României la Beijing (evenimente culturale, expoziţii, proiecţii de film, conferinţe).La rândul său, ambasadorul României a felicitat sportivii români pentru rezultatele obţinute, subliniind în acest context, rolul de facilitator pe care sportul l-a avut în această perioadă, în consolidarea relaţiilor interumane şi promovarea imaginii României.

    La finalul ceremoniei de închidere a Casei României la Beijing, artistul Nicolae Voiculeţ a susţinut un recital de nai, compus din piese tradiţionale româneşti.

    Informaţii de fond :
    România a câştigat la Jocurile Olimpice un număr de 8 medalii : Sandra Izbaşa, medalie de aur la sol, Alina Dumitru, medalie de aur la judo, Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu, medalie de aur în proba de dublu rame fără cârmaci, Mihai Covaliu, medalie de bronz la scrimă, Ana Maria Brânză, medalie de argint la proba de spadă, Constantina Diţă, medalie de aur la maraton, medalie de bronz pentru echipa feminină de gimnastică şi pentru echipa de canotaj 8+1. Mai multe informaţii despre iniţiativele şi acţiunile de diplomaţie publică organizate de către Ministerul Afacerilor Externe, cu prilejul Jocurilor Olimpice le puteţi găsi pe site-ul www.mae.ro.

    Gloria Antonescu - Reporter special

    Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

    Gloria Antonescu - Reporter specialhttp://www.radardemedia.ro
    Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente