Connect with us

Evenimente

Innoieste-ti garderoba de vara la editia estivala a Pop-Up Store-ului Cloud no 9!

Published

on

 

 

Invitatele speciale ale editiei vor fi Carmen Negoita si Doinita Oancea care vor fi prezente la pop-up store-ul Cloud No 9 cu noile lor creatii si cu “piesele de rezistenta” din colectiile recente

 

Cloud no 9 anunta editia de vara a traditionalului pop-up store care va avea loc pe 10 si 11 iunie, la The Ark, in Bucuresti, unde peste 60 de designeri romani vor fi prezenti cu noile colectii estivale, cu cele mai cool tinute pentru zilele insorite urbane si de la malul marii.

 

Doinita Oancea va veni cu cateva piese in editie limitata, pe care le recomanda pentru vara lui 2017: “Sursele mele de inspiratie pentru colectia de vara sunt razele soarelui si caldura la care am visat in cele cateva luni friguroase, plaja pustie pe care am vizitat-o anul trecut, culorile vii, puternice si prezente pe care le ador si materialele fluide care ne mangaie trupurile in fiecare vara”, spune Doinita.

 

“De-abia astept sa ne revedem la o noua editie a Pop Up Store-ului Cloud no 9, unde voi fi prezenta ca de fiecare data cu modele de genti pentru toate tipurile de tinute. Nuante pastel pentru zilele de vara carora le-am dus dorul sau neutre pentru cei carora le este frica sa combine culorile. Si ca noutate, va voi prezenta si vedeta acestui sezon, geanta galeata, un model mai avangardist, dar in acelasi timp practic, foarte incapator si de efect. Ne vedem pe 10-11 iunie la The Ark”, spune Carmen Negoita.

 

Despre ce se poarta vara aceasta si ce vor putea gasi iubitorii de fashion la Cloud no 9 pe 10 si 11 iunie, vorbeste Raluca Rapeanu, organizatoarea pop-up store-ului: “După câteva sezoane de nuanţe temperate si tendinte cromatice cat mai neutre, vara 2017 aduce o explozie de culoare. Rozul, de la nuantele de fucsia si roz neon, pana la roz pal reprezinta must-have ul acestui sezon. In acest sezon revin atat tinutele de aceeasi culoare, cum ar fi cele de tip all-pink sau all-red, cat si cele color-block, o tendinta pe care am regasit-o rar in ultima perioada. Raman de asemenea in tendinte rochiile maxi din materiale vaporoase, cu imprimeuri atat florale, cat si geometrice. Pot fi accesorizate cu coliere statement, dar și lanțuri delicate, iar curelele pentru talie sunt un must have. Piesele vestimentare din denim de la camasile clasice si pantaloni, pana la jachete, rochii sau chiar corsete, raman in tendintele acestui sezon. O alta tendinta a acestui sezon sunt jachetele si sacourile cu umeri supradimensionati, fustele mini combinate cu cizme inalte si tricouri largi sau camasi boy-friend.”

 

Printre expozantii editiei din 10 – 11 iunie, de la The Ark se numara Csilla Tulogdy, Lure Studio, Shukar Bijoux, Atelierul de Portelan, Whiskers and Tales, Alexandra Irinciuc, Half of Me, Monica Ivanovici, JBJ, Ioana Preda, Kramsocks, Atelier Faiblesse, Donna Kyros, Cristina Barascu, Pulse, Urban Division, Cristina Lepadatu- Colors of Love, Parvulescu Ana- Leena G, Monica Ivanovici, Shakara, Yosi Naor, Gato Hand Made, Arcaba Concept by Cristina B, Concept Trois.

 

Cloud No 9 Pop-Up Store este un proiect lansat în 2012 din dorinţa de a descoperi tineri creatori români şi de a contribui la transfomarea poveştilor de dragoste pentru design în poveşti de succes. Cloud No 9 Pop-Up Store este locul care concentrează creativitatea celor mai talentaţi designeri români şi comorile care le poartă numele, amprenta, personalitatea.

Editia de vara va avea loc pe 10 – 11 iunie, la The Ark, iar mai multe detalii se pot gasi pe pagina oficiala de Facebook https://www.facebook.com/cloud9magazine/?fref=ts.

 

REZULTATE PREMIILE RADAR DE MEDIA 2017 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Evenimente

Iulia Vântur, gazdă a Festivalului Internațional Cerbul de Aur

Published

on

Foto Credit: TVR
 

Iulia Vântur revine în România pentru a găzdui trei dintre serile pline de spectacol ale Cerbului de Aur. Actriță și cântăreață, cu o carieră fulminantă în India, Iulia se va reîntâlni cu fanii din țara noastră la Cerbul de Aur, în direct la Televiziunea Română.

Vedeta îi  va introduce pe cei 18 concurenţi în atmosfera Festivalului, dar și pe artiștii care vor susține recitaluri în spectacolele din 30, 31 august și 1 septembrie: Nicole Scherzinger, Amy Macdonald, James Blunt, Eleni Foureira, Edvin Marton, Loredana, Delia, Horia Brenciu & HB Orchestra, Flavius and Linda Teodosiu Show Band, The Motans și Carla’s Dreams.

Iulia Vântur va urca pe scena din Piața Sfatului alături de actorul italian Gabriel Garko, cunoscut publicului din România grație rolului pe care l-a interpretat în serialul difuzat recent de TVR „Onoare şi respect”. Cei doi artiști vor găzdui serile de concurs și Gala Festivalului Internațional Cerbul de Aur.

Iulia Vântur, prezentatoare de televiziune, actriță, model și cântăreață, și-a început cariera la 15 ani și a avut doar job-uri care i-au plăcut. Timp de 8 ani, a prezentat show-ul „Dansez pentru tine” împreună cu Ștefan Bănică Jr și a fost prezentatoare de știri timp de 10 ani, din 2006 prezentând știrile în prime time și week-end.  Iulia apare și într-o ipostază cu totul diferită, fiind prezentatoarea unui reality show de succes.

A primit numeroase premii pentru activitatea sa în televiziune, fiind cunoscută și pentru spectacolele susținute la cele mai importante premii internaționale din industria Bollywood în Thailanda și SUA, spectacole echivalente Oscarului American.

În 2008, Iulia își începe cariera internațională, cu rolul din filmul Hollywoodian „Buraku” și se lansează cu succes în industria Bollywood cu filmul „O teri”.  În 2011, Iulia debutează în teatru cu musical-ul inspirat din viața lui Toulouse Lautrec, în regia lui Horațiu Mălăele, alături de George Ivașcu. Anul 2018 îi aduce Iuliei un succes răsunător în India, cu primul ei videoclip „Every Night & Day” (videoclip realizat în colaborare cu artistul Himesh Reshammiya) și cu multe alte piese realizate în colaborare cu artiști de top din India.

Pe lângă toate aceste reușite profesionale, Iulia este cunoscută și pentru implicarea în campanii umanitare precum Let’s Do It Romania, susținând Tree of Paper, victimele atacurilor cu acid și multe altele.

Desfăşurat în perioada 29 august – 2 septembrie, în Piaţa Sfatului din Braşov, în anul Centenarului României şi semicentenarului Cerbului de Aur, festivalul va avea un format special, cu o Gală Aniversară, două zile de concurs, o Gală a Festivalului, spectacolul România Centenar şi evenimente adiacente.

La jumătate de veac de la prima ediţie a Cerbului de Aur, pe scena Festivalului vor susţine recitaluri James Blunt, Amy Macdonald, Andra, Delia, Horia Brenciu & HB Orchestra, Loredana, The Motans, Carla’s Dreams, Flavius and Linda Teodosiu Show Band, The Humans, Gigliola Cinquetti, Eleni Foureira, Edvin Marton și vedeta Galei, Nicole Scherzinger.

Secţiunea concurs a Festivalului, va avea 18 protagonişti. Artişti din 15 ţări vor încerca să obţină Marele Trofeu al Festivalului Cerbul de Aur sau unul dintre celelalte premii.

Biletele pentru Festival sunt disponibile pe site-ul Eventim și  în rețeaua partenerilor săi: Orange, Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărturești, Diverta si Humanitas.

Toate informațiile sunt disponibile pe site-ul oficial al Festivalului Internațional Cerbul de Aur: http://cerbuldeaur.ro

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română.

Credit foto: Ștefan Dani/Viva

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

ParkLake sărbătorește doi ani fascinanți: Concert Inna și multe surprize pentru o toamnă festivă

Published

on

 

La început de septembrie bucureștenii au motiv de sărbătoare: cea de-a doua aniversare a centrului comercial ParkLake.

Doi ani de când ParkLake Shopping Center și-a deschis porțile, doi ani de evenimente inedite, premii, surprize și experiențe demne de povestit. Cu această ocazie, mall-ul își întâmpină publicul cu un concert aniversar Inna, dar și cu mii de vouchere cadou și o tombolă la finalul căreia câștigătorul marelui premiu va pleca acasa cu o mașină Mazda CX5.

 

Concert și premii aniversare la ParkLake Shopping Center

Pe data de 1 septembrie distracția începe cu un concert inedit. Începând cu ora 20:30, renumita artistă Inna va urca pe scenă pentru a sărbători alături de toți cei prezenți doi ani fascinanți de când mall-ul a intrat pe lista destinațiilor preferate ale bucureștenilor pentru petrecerea timpului liber.

În plus, înainte de concert, publicul va fi întâmpinat cu prosecco și un candy bar, dar și cu multe alte surprize care să adauge strălucire serii festive.

De asemenea, în perioada 1 – 30 septembrie, cumpărăturile de minim 150 RON efectuate in cadrul ParkLake Shopping Center aduc garantat, în limita stocului disponibil, unul dintre cele 4000 de vouchere în valoare de  50 RON fiecare, dar și posibilitatea de a participa la tombola aniversară. Astfel, toate persoanele care se înscriu la tombolă au șansa de a câștiga prin tragere la sorți marele premiu: o mașină Mazda CX5, perfectă pentru plimbările în natură sau la sesiuni de shopping prelungite.

Pentru că doi ani alături de ParkLake merită sărbătoriți, luna septembrie este o lună festivă, plină de surprize fascinante și mii de premii pentru publicul fidel al centrului comercial. Un început de toamnă rodnic marchează anul acesta o sărbătoare unică – #2aniparklake.

Mai multe detalii despre evenimentele ParkLake, dar și regulamentul campaniei aniversare pot fi găsite pe www.parklake.ro.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

TVR 3 sărbătoreşte 137 de ani de la naşterea lui George Enescu

Published

on

 

Anul acesta, pe 19 august, se împlinesc 137 de ani de la naşterea celui mai mare şi prolific compozitor al României: George Enescu. La fel ca şi anul trecut, Televiziunea Română – prin intermediuil postului TVR 3 – marchează această aniversare cu un „Maraton Enescu” de 16 ore.

Spre deosebire de ediţia de anul trecut, maratonul programat pentru acest an cuprinde cele mai noi înregistrări din interpretările operelor semnate de muzicianul care a adus României aprecierea şi recunoaşterea internaţională.

Astfel, Maratonul programat la TVR 3 în 19 august este alcătuit dintr-o serie de selecţii ale celor mai valoroase lucrări enesciene, în interpretări remarcabile, revelate publicului din România în ediţia 2017 a Festivalului Internaţional George Enescu şi nu numai.

Telespectatorii sunt invitaţi pe întreg parcursul zilei să descopere diversitatea şi măiestria componistică enesciană şi să savureze sonorităţile artiştilor de prestigiu ce le vor interpreta.

Rapsodiile Române, Suitele pentru orchestră, Integrala Sonatelor pentru vioară și pian, Simfoniile, dar și magistrala operă Oedipe, vor purta semnăturile interpretative ale celor mai titrate ansambluri orchestrale ale lumii, dar și ale unor solişti a căror viziune muzicală va transmite cele mai profunde emoţii prin intermediul lucrărilor semnate de George Enescu.

Israel Philharmonic Orchestra, Filarmonicile din Munchen, Londra sau Scala, Zubin Mehta, Antonio Pappano, Valery Gergiev, Vladimir Jurowski, Alexandru Tomescu şi Eduard Kunz, iată câteva dintre numele sonore ce vor călăuzi publicul telespectator prin fascinanta lume a sunetelor enesciene, duminică, 19 august, la TVR 3.

Un parcurs muzical intens, un maraton de 16 ore, ce va dezvălui personalitatea muzicală atât de versatilă a celui care a fost George Enescu. Începând cu ora 08.00, la TVR 3.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending