Intalnire cu poetul romano-american Liviu Georgescu la Uniunea Scriitorilor din Cluj

„Dar cine este Liviu Georgescu? Profesează medicina, la New York, unde are un cabinet particular, în elegantul cartier Queens (cu o populaţie mai mare decât a României). Pe pereţii cabinetului pot fi văzute nenumărate diplome (inclusiv una semnată de primarul New York-ului) care omagiază competenţa şi cinstea medicului originar din România. În timpul liber (pe care şi-l creează stând treaz până noaptea târziu), pictează, cântă la pian şi scrie versuri. În toate domeniile este la fel de valoros. Participă, ca un profesionist, la expoziţii şi la concerte de înaltă ţinută artistică şi publică volume de poezie densă, intelectualizată, care se bucură de atenţia unor critici importanţi din România” (Alex Ştefănescu).

„Liviu Georgescu este, probabil, ultimul optzecist care debutează editorial (Călăuza, 2000). După alte câteva plachete, destul de numeroase, ca şi cum poetul ar dori să recupereze, formula poetică pare a se fixa. Radu G. Ţeposu l-ar fi ataşat neoexpresioniştilor din generaţia optzeci. Gh. Grigurcu vede în el un suprarealist. Lirismul pletoric trimite la Liviu Ioan Stoiciu, violenţa limbajului la Elena Ştefoi, vizionarismul, la Mariana Marin. În fond, originalitatea lui Liviu Georgescu constă în puternica lui înclinaţie către eschatologic.” (Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură)

„Volumul Ziua de dinainte reprezintă o cotitură în poezia lui Liviu Georgescu. Liviu Georgescu este un maximalist atât prin privirea generală aruncată asupra lumii, cât şi, mai ales, printr-o acută sensibilitate morală. În măsura în care este prezent în poemele sale, cotidianul e proiectat negreşit într-o ordine cosmică. Într-un context poetic dominat de luciditate ironică, deriziune şi autoderiziune, Liviu Georgescu îşi permite să dezvolte netulburat în faţa noastră „viziuni”, iluminări încrezătoare, pasionate, fie că ne invită la elevaţie spirituală, la „înălţare”, fie că ne face martori ai prăbuşirii cosmice şi ai nimicniciei omeneşti. Nu de puţine ori, cele două seturi de imagini intră în compunerea aceluiaşi poem. Suntem aici în plină hiperbolă a unei asumări generoase. Rareori se pot întâlni la un poet din ziua de azi asemenea propagări de energie, atâta freamăt cosmic şi mai cu seamă acest patos al cuprinderii totale.” (Mircea Martin)

„Liviu Georgescu e acelaşi poet de scenarii arhetipale care se străvăd acut prin plasa cotidienelor şi pe care el le rememorează, le developează sau le consemnează cu o imaginaţie mereu în clocot sau tulburată de solicitările simultane, reciproc exasperante, ale angoasei şi iluminării, desfăşurări ce merg pe principiul totalităţii, al panoramei integrale; scenariul biografic sare numaidecât în scenariul general al evoluţiei şi istoria lumii defilează ca secvenţe ale propriei deveniri, amestecată indistinct în cosmologic. Identitatea e un palimpsest. Geneza e o poveste, destrămarea, o experienţă.” (Al. Cistelecan)

 „Am citit primele poeme semnate de Liviu Georgescu în 1987 sau 1988 şi am fost fascinat de scriitura optzecistului nebântuit de graba înregimentărilor lirice, poet care frecventa tăcut Cenaclul de luni condus de Nicolae Manolescu […] Scriitor, muzician şi medic reputat, Liviu Georgescu trăieşte în New York şi întruchipează un set de valori exemplare. Dacă la mulţi dintre cei pripiţi să fie imortalizaţi într-o etichetă «definitorie» formula lirică sare în ochi imediat, la Liviu Georgescu se simte ceva mai profund: o formulă de viaţă, raportarea ei la imaginea lumii şi la misterul existenţei. E vorba de Weltanschauung” (Dorin Tudoran).

„E greu de prevăzut în ce direcţie o va lua acest autor matur şi divers, disputat între intensitatea metaforei şi pasta verbală, între poezia simbolurilor şi fulgii poeziei („şi cum treci lăsând în urmă zăpezi / coaja curge albă de pe nuci / lumea se transformă în culoare / absorbi copacii făcându-i simboluri şi fulgi”). Cele două modalităţi lirice au deopotrivă avantaje şi dezavantaje: speculaţie mai bogată într-o parte, expresivitate sporită în cealaltă, o anume fadoare a modernismului grav, o lipsă de substanţă a postmodernismului pestriţ. Poate că nota de originalitate a lui Liviu Georgescu – ultim „optzecist” – e de căutat şi de găsit în această curioasă poziţionare într-o intersecţie a epocilor şi formulelor literare” (Daniel Cristea-Enache).