HomeDIGITALIndustria de PublicitateInterveţie abuzivă a Primăriei Sectorului 3 pentru demolarea unui mesh adresat premierului Victor Ponta

Interveţie abuzivă a Primăriei Sectorului 3 pentru demolarea unui mesh adresat premierului Victor Ponta

Cea mai recentă acţiune din seria Vrem un vot fără cianură! a campaniei Salvaţi Roşia Montană a fost stopată abuziv de Primăria sectorului 3. La nici o zi de la expunere, meshul ce îi solicita premierului Victor Ponta un răspuns ferm privind mineritul cu cianuri, a fost demolat în cursul zilei de 15 noiembrie în zona Dristor Camil Ressu din capitală.

Meshul este o creaţie publicitară a agenţiei Papaya în sprijnul petiţiei adresate Guvernului României pentru asumarea unei poziţii publice a statului român cu privire la proiectele miniere de explorare şi exploatare a aurului şi argintului în ţara noastră. În doar două săptămâni de la lansare peste 6000 de persoane au semnat petiţia pe www.rosiamontana.net arătând îngrijorarea publicului român faţă de cele 12 proiecte de minerit cu cianuri ce ar urma să fie supuse aprobării în următorii ani în România.

În acest context, mesajul meshului pentru Victor Ponta cerea explicit un răspuns clar la întrebarea: „Cetăţene Victor Ponta o iei în căsătorie pe d-ra Cianură? Sunt întrebări la care se răspunde cu DA sau NU. Electoratul aşteaptă răspunsul până pe 9 decembrie, ora 7”. Fără să prezinte vreun document sau vreo decizie oficială, o echipă de alpinişti utilitari, însoţiţi de un echipaj de poliţie şi dna Dorina Iordache, reprezentantă a Inspectoratului în Construcţii, sectorul 3 au demontat abuziv panoul stradal pe care se găsea meshul. Motivele ce au stat la baza acţiunii de demolare nu au fost comunicate în scris nici realizatorului meshului şi nici companiilor ce deţin sau au montat panoul. Decizia discreţionară ce a stat la baza demontării, potrivit dnei Iordache, a aparţinut primarului.
„Am asistat azi la încălcarea libertăţilor noastre cetăţeneşti prevăzute prin Constituţie, este foarte gravă îngrădirea libertăţii de expresie şi rapiditatea cu care inistituţii ale statului s-au grăbit să acţioneze ilegal pentru ca mesajul adresat Guvernului să nu fie expus vederii publicului. Transparenţa şi dialogul social invocat de Guvernul Ponta se pare că se opreşte abrupt atunci când nu serveşte intereselor politice ale aleşilor zilei” a declarat Ştefania Simion, membru al campaniei Salvaţi Roşia Montană

Lasa un comentariu aici!

Written by

carmen.moraru@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns