Connect with us

Seriale

Interviu cu Sam Palladio – interpretul lui Gunnar Scott din serialul Nashville: Orașul muzicii, difuzat la DIVA

Published

on

Foto Credit: DIVA
Prev1 of 2

 

Actorul britanic Sam Palladio joacă rolul lui Gunnar Scott din serialul Nashville: Orașul muzicii, care urmărește poveștile unor ariști din Nashville – capitala mondială a muzicii country. Soliști vocali, compozitori, instrumentiști de succes sau în căutarea gloriei, fiecare are visul său în Nashville.

Gunnar Scott (interpetat de Sam Palladio) este un nou nume pe scena muzicală, care încearcă să devină celebru cântând alături de frumoasa Scarlett O’Connor (Clare Bowen), pentru care are mai mult decât sentimente de preitenie.

Sam Palladio s-a născut în Marea Britanie și a crescut, alături de părinţii lui artişti, în Cornwall, un orăşel maritim din apropierea Londrei. Sam Palladio nu s-a mutat departe de locul natal pentru a studia teatrul şi muzica: a absolvit Rose Bruford Drama College şi apoi şi-a dovedit talentul în distribuţia originală a muzicalului „Dreamboats & Petticoats”, cu care a mers în turneu prin Marea Britanie şi apoi pe West End-ul londonez. Pe micul ecran, Palladio a fost Stoke în sezonul 2 din serialul „Episoade” (cu Matt LeBlanc) şi a mai jucat în serialele britanice „Doctors” şi „The Hour”. Mai recent, Palladio a jucat în „Joc riscant”, alături de Justin Timberlake, Ben Affleck şi Gemma Arterton.

 

De ce ai acceptat rolul din „Nashville”?

Sam Palladio: Ce m-a atras la acest proiect a fost şansa de a combina cele două mari iubiri din viaţa mea – actoria şi muzica. Am crescut într-o casă muzicală, tata cânta la chitară, mereu ascultam muzică, am cântat ani de zile în formaţii şi am încercat să devin cunoscut în cluburi, cântând în faţa a 3-4 oameni şi apoi concertând în locuri mai mari şi fiind bine primit, deci am văzut ambele faţete ale vieţii de compozitor. Din punctul de vedere al unui muzician şi din punctul de vedere al unui actor, călătoria asta e interesantă pentru public, iar Gunnar exprimă tot ce iubesc la industria muzicală şi mi-a permis să explorez şi un personaj american puternic, un texan adevărat.

 

Ce ne poţi spune despre Gunnar Scott?

Gunnar se ocupă de sonorizare la Cafeneaua Bluebird, care e o instituţie muzicală în Nashville din anii ’80 încoace, prin care au trecut, în fiecare noapte şi în fiecare săptămână, artişti incredibili. Gunnar e un personaj modest, inimos şi un compozitor foarte talentat, care are reputaţia asta în Nashville. Ca mulţi alţi oameni din oraşul ăsta, în care intri într-un bar sau un restaurant şi brusc cineva ia o chitară, iar barmaniţa cântă cel mai emoţionant cântec din lume, aşa e şi Gunnar.

 

Care e relaţia dintre Gunnar şi Scarlett?

Scarlett şi Gunnar sunt prieteni adevăraţi, sunt colegi foarte buni, lucrează la acelaşi bar în fiecare noapte, amândoi iubesc muzica şi, filmând la adevăratul Blue Bird, chiar ai senzaţia asta că trăieşti ceva magic în fiecare noapte, aşa că simt mereu energia locului. Gunnar nu are pe nimeni, dar Scarlett e cuplată cu Avery (care e jucat de Jonathan Jackson), iar Gunnar e clar atras de ea, ca prieten şi ca admirator, şi simte că ar putea fi sufletul lui pereche.

 

Ce fel de muzică cântă Gunnar şi ce-ţi place cel mai mult la acest personaj?

Cred că stilul lui Gunnar e folk-ul alternativ, folk-ul indie, cu rădăcini în lumea country. Muzica pe care o cântă el şi Scarlett este greu de definit şi asta o face interesantă, dar este clar o versiune mai modernă a sunetului country tradiţional, cam ce au făcut cei de la Civil Wars cu albumul lor, un sound melodic pe care parcă îl recunoşti, dar care e uşor modernizat. Deci vom auzi câteva melodii uimitoare, iar Gunnar e un cameleon muzical, cântă piese de Ray Price, dar şi de Hank Williams, e atât de versatil încât e foarte interesant să-l joc şi sper că e la fel şi pentru privitori.

Prev1 of 2

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Seriale

FINAL de sezon “Fructul oprit” – Pregătiri de nuntă, focuri de armă și două mirese

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

“Fructul oprit” își încheie, în această seară (20 iunie), primul sezon și le-a pregătit telespectatorilor un final neașteptat, încărcat cu secvențe pline de emoție și suspans. Ultimul episod aduce în fața publicului nu una, ci două mirese, dar și o secvență extrem de așteptată de fanii producției – momentul adevărului. Diseară, de la ora 20.00, Tudor Caragea (interpretat de Adrian Titieni) descoperă cu stupoare că a fost trădat de unele dintre cele mai importante persoane din viața lui.

În timp ce Alex(Petru Păun) și Ana(Cristina Ciobănașu) se pregătesc să-și oficializeze relația, Sonia(Michaela Prosan) face tot ce-i stă în puteri pentru a-l determina pe acesta să renunțe la nuntă. “Sonia, mi-am dat seama că iubirea asta a noastră este o boală! Mi-am dat seama că nu te mai iubesc!”, îi spune el, dar ea continuă să lupte pentru povestea lor. “De ce minți? Iubirea asta este ceva unic, este ceva extraordinar, este ceva cu care te întâlnești o singură dată în viața asta! Tu nu știi cât ești de norocos!”.  Alex nu cedează însă.  “Cu prețul vieții mele, eu mâine mă însor!”, spune el hotărât, dar nici Sonia nu renunță. “Cu prețul vieții mele, eu mâine o să îi spun lui Tudor, asta dacă nu pleci cu mine în Costa Rica.”, îl amenință ea.

Starea de sănătate a lui Ioan(Vlad Gherman) se agravează de la oră la oră, iar medicul care îl consultă este de părere că doar specialiștii din Viena îl mai pot ajuta. Discuția cu Ioan o face pe Cami(Ana Crețu) să izbucnească în lacrimi. “Când o să te rog să mă îmbraci cu costumul cu care mergeam la examene și să-mi pui la piept o poză cu Ana., este rugămintea lui Ioan.

Costică(Liviu Vârciu) vrea să-i spună adevărul lui Tudor despre relația dintre Alex și Sonia și, deși tentativa lui eșuează, el nu renunță. “Domnișoară, demența asta trebuie să se oprească! Dacă este prietena dumneavoastră, vorbiți cu asta mică și spuneți-i să nu se mărite cu acest nebun!”, îi spune el lui Helene(Alina Chivulescu).

Dan Lăzărescu(Doru Ana) trece prin clipe grele, fiind nevoit să renunțe la locuința sa. “Am pierdut casa! Mâine trebuie să mă duc la bancă, s-o predau ca ultimul tâlhar! (…) Îl  omor, să știi! Mi-a luat casa! Mihai, casa noastră!”, strigă disperat Lăzărescu, făcând amenințări la adresa lui Caragea.

Roxana(Carmen Tănase) primește o veste bună și află că își poate recupera casa. Pe de altă parte, întâlnirea cu Marius Cristescu – un bărbat misterios din trecutul ei, despre care nu mai știa nimic de ani buni, nu este tocmai benefică pentru sănătatea Roxanei.

În timp ce toți se pregătesc pentru nunta Anei, Ioan decide să rupă tăcerea. “Spune-mi tot ce știi! Cu cine o înșală Alex pe Ana?”, vrea Tudor să afle adevărul.

Fără să bănuiască ce-i ascunde bărbatul iubit, Ana îmbracă rochia de mireasă, fiind nerăbdătoare să-și oficializeze relația cu el. După ce află un lucru care îi va schimba viața, ea se grăbește să-i dea vestea și lui Alex, însă asistă fără să vrea la o dezvăluire cutremurătoare. “Știu tot! Mi-a zis, Ioan tot! De ce?!”, se aude vocea tatălui său, care nu se oprește din acuzații la adresa lui Alex și a Soniei. Câteva secunde mai târziu se aud focurile de armă, iar panica pătrunde în sufletul Anei.

Diseară, de la ora 20.00, Antena 1 va difuza finalul primului sezon al serialului, un episod de neratat, cu numeroase surprize și secvențe în care emoțiile și suspansul vor atinge cote maxime. Povestea nu se încheie aici, “Fructul oprit“, serialul produs de Ruxandra Ion, urmând să revină cu un nou sezon. 

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Seriale

De unde s-a inspirat Mihai Călin pentru rolul de psiholog din “Fructul oprit”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Experiența profesională acumulată de-a lungul timpului, dar și interacțiunea cu oamenii, l-au ajutat pe Mihai Călin să dea viață rolului de psiholog din Fructul oprit. Îndrăgitul actor a dezvăluit de ce a ținut cont atunci când și-a construit personajul – Mircea Adam din serialul difuzat, miercurea, la Antena 1.

Noi ce facem? Ne asumăm niște situații. Te pui pe tine într-o situație ipotetică, dar în același timp sunt scenarii, povești din filme în care intri, iar experiența de viață nu te ajută, pentru că nu ai trecut prin lucrurile alea. Atunci trebuie să te inspiri de undeva. Din discuții cu scenaristul, în cazul ăsta. <<Cum ți-a venit ideea?>> Și până la urmă tot la psihologie ajungi, pentru că noi dăm viață unor personaje și trebuie să ne asumăm o realitate care nu este a noastră. Lecturile, discuțiile cu alți oameni te ajută, te îmbogățesc”, a povestit Mihai Călin, care în ultimele șase luni a putut fi urmărit de telespectatori în rolul psihologului Mircea Adam din “Fructul oprit”- serialul care ajunge, miercuri (20 iunie), de la ora 20.00, la finalul primului sezon.

În producția de la Antena 1, acesta a avut prilejul să relaționeze mai mult cu Carmen Tănase, care o interpretează pe Roxana, femeia de care este îndrăgostit personajul lui. “Mi-a plăcut ideea că o să joc cu Carmen, pentru că o știu de multă vreme. Împreună am mai făcut parte și din alte proiecte, dar nu am mai jucat niciodată direct până la acest serial. Ne-am înțeles foarte bine, am comunicat foarte bine și au fost momente foarte frumoase, în care am și improvizat.”,a mărturisit Mihai Călin în cadrul emisiunii “Povești COOL”, difuzate la Happy Channel.

A fost amuzant, nu am simțit această experiență ca pe o muncă.”, a spus el despre timpul petrecut pe platourile de filmare de la “Fructul oprit”.

Serialul, care ajunge miercuri (20 iunie), de la ora 20.00, la finalul primului sezon, a stârnit curiozități și în cercul de cunoștințe al actorului. “Acum câteva zile, m-a sunat o amică, cu care nu am mai vorbit de mult vreme. Și m-a întrebat: << Sonia rămâne cu Alex?. Hai, mă, că nu zic nimic, promit! Zi-mi!>>”, a povestit Mihai, amuzat de situație, care și-a îndrumat însă amica să urmărească serialul până la capăt.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Seriale

Serialul turcesc “Înfruntarea destinului” , are premiera, in Prime Time, la Antena 1

Published

on

Din 27 iunie, de la ora 20:00, Antena 1 le aduce telespectatorilor în premierã “Înfruntarea destinului” („Kadin aka Woman”), un nou serial turcesc, care spune povestea emoționantă a unei femei ce luptă pentru supraviețuire. Producția o are ca protagonistă pe una dintre cele mai îndrăgite actrițe din Turcia, Özge Özpirinçci. Realizat, anul trecut, în Turcia, serialul urmărește povestea de viață a lui Bahar (Özge Özpirinçci).

Abandonată de mamă la vârsta de opt ani, Bahar rămâne în grija tatălui și a bunicii sale, confruntându-se de-a lungul timpului cu sărăcia și traiul greu. Viața i se schimbă în momentul în care îl întâlnește pe Sarp Çesmeli(Caner Cindoruk), alături de care cunoaște adevărata fericire. Profund îndrăgostită, Bahar se căsătorește cu Sarp, iar cei doi ajung ulterior părinți. Totul se năruie pentru Bahar în momentul în care bărbatul iubit moare. Zi de zi, aceasta duce o luptă pentru supraviețuire și încearcă să rămână puternică pentru cei doi copii,  băiețelul ei, în vârstă de patru ani, Doruk Çesmeli (Ali Semi Sefil), și fiica ei – Nisan Çesmeli(Kübra Süzgün), care are șapte ani. Mamă singură, Bahar le vorbește în fiecare zi copiilor despre Sarp, dorind ca aceștia să păstreze vie amintirea tatălului lor. După o absență de 20 de ani, mama lui Bahar – Hatice Sarikadi(Bennu Yildirimlar), revine în viața acesteia, iar asta le va aduce numeroase surprize. Distribuția producției este completată de actorii Seray Kaya, Ayça Erturan, Ece Özdikici, Şerif Erol, Devrim Özder Akın, Feyyaz Duman.

Serialul “Înfruntarea destinului” are marea lansare pe 27 iunie și va putea fi urmărit, miercurea și joia, de la ora 20.00, la Antena 1.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending