HomeINTERVIUINTERVIU EXCLUSIV, Alexandra Ușurelu: „Dacă nu aș fi cântat, mi-aș fi căutat un drum prin care să pot împărti emoții cu oamenii, așa cum o fac prin muzică”

INTERVIU EXCLUSIV, Alexandra Ușurelu: „Dacă nu aș fi cântat, mi-aș fi căutat un drum prin care să pot împărti emoții cu oamenii, așa cum o fac prin muzică”

Artistă Alexandra Ușurelu va susţine doua concerte la Teatrul Naţional din Bucureşti în data de 30 ianuarie. Cântăreaţă a oferit un interviu în exclusivitate pentru RADAR DE MEDIA în care a vorbit despre muzică şi spectacolele sale. 

 

În doar câteva săptămâni, pe 30 ianuarie 2017, Alexandra Uşurelu, tânăra artistă independentă care a readus bunul simț pe scenele din România, va reveni pe scena Sălii Mari a Teatrului Național din București cu spectacolul “Am să fiu eu casa ta“, în cadrul căruia va cânta împreună cu o orchestră de 24 de instrumentiști. Artista va susține două concerte simfonice consecutive în aceeaşi zi: de la orele 17:00 şi 20:00.

 

La sfârșitul lunii decembrie 2016 ai lansat  cântecul „Rămâi gândul cel dintâi”. Care este povestea lui?

 

Rămâi gândul cel dintâi este al doilea cântec de pe următorul meu album. A fost scris de Bobby (Stoica, soțul meu) în aceeași perioadă în care a scris și Suflet, rămâi pur.Sunt oameni care umblă legați la ochi prin sufletul nostru, iar noi îi acceptăm și primim așa, pentru că știm că sunt ”fum dintr-un foc de suflet bun”. Aceasta i-a fost inspiratia pentru acest cântec, lansat însoțit de un videoclip în care actorul Marius Manole joacă rolul unui medic orb ”care taie pe cord”.

 

 

Pe 30 ianuarie, în Sala Mare a Teatrului Național din București, voi susține două concerte simfonice în aceeași zi, unde voi cânta mai multe materiale noi. O bucurie mare va fi premiera unui cântec împreună cu Narcisa Suciu, care va veni special în țară pentru a fi prezentă la cele două concerte, de la ora 17:00 și ora 20:00.

 

 

Ce înseamnă pentru tine ,,muzica bună”?

 

Simți că un cântec este scris bine atunci când îl poți asculta până la capăt. Iar dacă îl poți asculta și peste ani, atunci înseamnă că a trecut testul timpului și este un cântec excelent, nu bun.Dar totu-i relativ și, mai ales, subiectiv în artă, nu? Fiecare om stabilește în felul său nivelul de calitate a muzicii.

Ești o artistă care umple săli de spectacol, care cântă, dar și ascultă muzică de calitate. Care au fost cele mai frumoase concerte și festivaluri la care ai luat parte?

 

Cred că unul din cele mai frumoase cadouri pe care ți le poți face este să mergi să-ți asculți live artiștii favoriți, iar eu incerc sa fac asta in fiecare an.În noiembrie am fost în afara țării să ascult patru dintre artistele mele preferate: Norah Jones, Noa, Katie Melua și Anoushka Shankar. În timpul unui concert care îmi place foarte mult mi se oprește respirația, simt un nod în gât sau mi se inundă ochii. Au fost 4 concerte foarte diferite unul de altul, dar atât de apropiate ca emoție, ca stare de… „totul este bine în lume acum”. Sunt unele trăiri pe care le poți accesa numai ascultându-ți live artiștii favoriți.
Sunt încântată că Anoushka Shankar, fiica legendarului Ravi Shankar si – am observat că nu multă lume cunoaște acest detaliu – sora Norei Jones, va veni și în România, în septembrie, la festivalul George Enescu, alături de Zurich Chamber Orchestra.Concertele în săli au loc, de obicei, toamna sau primăvara. Imediat după concertele de la TNB vom porni în turneu și după ce se va încheia turneul meu prin țară, încercăm să mergem să vedem o serie de musical-uri, eu și Bobby, amândoi ne dorim foarte mult acest lucru pentru primăvara lui 2017.

 

Dacă nu ai fi făcut muzică, ce altă profesie crezi că ți-ai fi ales?

 

Dacă nu aș fi cântat, mi-aș fi căutat un drum prin care să pot împărti emoții cu oamenii, așa cum o fac prin muzică. Cred că aș fi fost în jurul unor copii, ei îți dau puterea de a dărui mai mult decât poți cere.

 

Unii artiști au propriul ritual pe care-l respectă de fiecare dată înainte de a intra pe scenă. Ești o fire superstițioasă? Tu cum te pregătești înainte de spectacole?

 

Nu sunt superstițioasă, însă prețuiesc foarte mult liniștea. Înainte de spectacole îmi face bine să stau singură, în liniște, măcar cincisprezece minute. Sunt empatică și imediat împrumut starea celor din jurul meu, mă afectează dacă ceva sau cineva pățește ceva, așadar înainte de a începe spectacolul, este mai bine să nu știu de nimic în afară de oamenii care așteaptă de cealaltă parte a scenei.

 

alexandra-usurelu-teatrul-national-bucuresti

 

Foto Credit: Htag PR

Lasa un comentariu aici!

Written by

dorin.huntai@radardemedia.ro

Ma puteti contact pe e-mail.

No comments

Lasă un răspuns