Connect with us

INTERVIU

Andreea Esca: Cred că oamenii care se bucură cel mai mult de viața lor

Published

on

 

Dinamică, perfecționistă, dornică mereu să-și construiască viața în jurul emoțiilor și a oamenilor, naturală, și mereu trăind pe fast forward, aceasta este imaginea descrisă pe scurt a celei numite de Cristian Tudor Popescu, ”Știrea României”.

Andreea Esca, o veritabilă candidată la titlul de Oprah Winfrey a României a primit  până în prezent Premiul pentru cel mai bun prezentator de ştiri (2001, 2002, 2003), Cel mai iubit om de televiziune – 2003, dar și  Premiul de excelență TV Mania – 2008.

 

„Bună seara România, Bună seara București, Pro Tv te salută” este celebrul salut prin care Andreea Esca și-a început cariera în cadrul PRO TV  la 1 decembrie 1995, stație căreia i-a rămas fidelă până în prezent.

Frumoasa prezentatoare a Știrilor ProTV de la ora 19.00 a acordat un interviu în exclusivitate pentru RADAR DE MEDIA, în care și-a amintit de începutul carierei sale în televiziune, dar în care a și subliniat faptul că naturalațea este cea care o apropie de telespectatori seară de seară.

 

Care este mesajul cărții ”Ce-am făcut când am tăcut”?

Cred că mesajul cărții, dacă ar fi să fie un mesaj, este acela că trebuie să ne trăim viața foarte simplu, pentru că lucrurile cele mai simple îți aduc cea mai mare satisfacție, și eu cred că oamenii care se bucură cel mai mult de viața lor sunt cei care trăiesc așa cum sunt și care nu încearcă să-și construiască o imagine, pe care să fie apoi foarte greu s-o întreții, încercând să fii cine nu ești.

Nu s-a dorit a avea un mesaj, ci pur și simplu au fost povești pe care eu le-am scris în revista ”The One”, și unele în afara revistei, pe care am vrut să le adun într-un singur loc pentru că îmi plăceau foarte mult, și, mi se pare, că se potrivesc multor povești ale tuturor oamenilor, pentru că toți au trăit asemenea lucruri, toți au avut copilării la țară, sau mă rog, au avut copilărie alături de bunici, au prieteni, au aceste experiențe pe care și eu le-am trăit și atunci mi s-a părut frumos să le împărtășesc cu oamenii care îmi sunt alături zi de zi, de aproape 20 de ani, și, în această manieră, m-am gândit eu că ar fi o idee.

Cum a fost să treci de la pupitrul Știrilor PRO TV în postura de scriitoare?

N-aș putea să mă declar scriitoare, dar fiind jurnalist, bineînțeles că scrii. Acum că scrii niște știri, că scrii niște povești, că pui pe hârtie niște amintiri, tot despre scris este vorba și mi-a făcut plăcere, pentru că este un alt tip de scriitură și că se referă la altceva decât lucrurile care mi se întâmplă zi de zi. Deci, e un alt tip de scriitură, doar pentru faptul că sunt un alt tip de povești, dar altfel scriu în fiecare zi, numai că altceva.

Ai de gând să mai repeți experiența?

Cine știe? Nu știu. Eu nu îmi fac planuri pentru ziua de mâine. Totdeauna am trăit prezentul și cred că așa e bine să facem. Așa cum n-am știut când am scris prima carte, nu am știut nici când am scris-o pe aceasta. Nu era deloc în plan. Cum spuneam, nu îmi fac niciun fel de planuri. Într-o zi mi-a venit această idee, și am zis că dacă tot se împlinesc 10 ani de când există revista ”The One” aș putea să sărbătoresc și în acest fel și să pun aceste povești într-o carte. Și de pe o zi pe alta am luat această decizie.

Fotografia de pe copertă cum ai ales-o?

Fotografia de pe copertă este o fotografie pe care mi-a făcut-o Ionuț Macri, care este fotograful revistei, și mi-a făcut-o, mi-aduc aminte atunci când am creat lănțișoarele acelea cu fetiță și băiețel și mi s-a părut reprezentativă, că e la fel ca și cartea, foarte normală. Îi am pe copiii mei alături. Mi s-a părut că mă reprezintă. Pur și simplu, am ales o fotografie oarecare.

”Faceți ce vă place, trăiți cum vă place sau măcar oferiți-vă luxul de a spune ce vă place.” Respecți propriul tău îndemn în viața de zi cu zi?

Da, absolut. Sunt un om care am făcut întotdeauna ce mi-a plăcut, și, de aceea, am și avut și satisfacții pe măsură, și nu cred neapărat că este un lux acest lucru, ci o alegere, pentru că de multe ori mai vorbesc cu diverși oameni care îmi spun: da, sigur, ție îți dă mâna să faci aceste alegeri!

Și eu zic nu: eu am fost un om ca și voi, care am ales de la bun început să fac ceea ce îmi place, și de aia suntem acum aici. Eu cred că lucrurile care ți se întâmplă sunt rezultatul alegerilor și acțiunilor tale. Pe urmă, desigur că trăim toți într-un mediu și că la un moment dat, și oamenii de lângă noi ne pot influența într-un fel sau altul, dar până și asta e alegerea noastră, dacă ne lăsăm sau nu influențați. Cred că totul depinde de noi.

Cum îți conturezi viața în jurul emoțiilor și a oamenilor?

Le trăiesc. Nu-mi pun în minte cum o să reacționez, cum să fac. Dacă simt un lucru, îl trăiesc așa și îl spun, adică n-am fost niciodată un om căruia să-i fie frică să-și exprime sentimentele, deci dacă mi-a plăcut ceva, am spus că-mi place și dacă nu mi-a plăcut ceva, am spus că nu-mi place, și asta dintotdeauna și cred că așa este și foarte ușor și pentru tine să trăiești. Este foarte simplu. Nu trebuie să faci tot timpul un efort ca să faci altceva. Deci nu le controlez. Pur și simplu, le trăiesc.

Cum arată viața trăită pe fast forward?

Este obositoare, dar este o oboseală plăcută. Chiar mă gândeam acum când am fost la Timișoara că a fost tot așa o nebunie: a trebuit dimineață să duc copiii unul într-un loc, unul într-un loc, mama la fel, voia să fac altceva și am făcut toate astea repede ca să ajung să prind avionul să mă duc acolo, să mă întorc.

Seara  aveam altceva de făcut și așa mai departe, și mă gândeam că eram foarte obosită și nu mai știam încotro să o iau și mă gândeam Doamne, dar de ce sunt așa de obosită?

Pentru că eu am ales să fac toate lucrurile astea astăzi. Și de ce am ales? Pentru că îmi face plăcere să le fac. Ei, păi atunci e, așa o oboseală plăcută!

Cred că m-ar deranja mult mai tare să nu le fac și să mă gândesc că aș fi vrut să fac ceva. Îmi zicea cineva la un moment dat că statul te obosește cel mai tare, iar eu cred în acest lucru. Statul te obosește cel mai tare. Cred că așa sunt eu fericită, să fiu obosită din plăcere.

Ce înseamnă PRO TV pentru tine?

Înseamnă profesia mea, înseamnă o plăcere extraordinar de mare, înseamnă mare parte din viața mea și din ceea ce fac în fiecare zi. Este un lucru pe care l-am construit împreună cu o echipă frumoasă de la 0, de la -1 de fapt, căci nici nu exista și pe care am adus-o la cel mai bun nivel din țară, așa încât e o mare satisfacție, e o împlinire, o reușită.

Trei motive pentru care iubești România.

Iubesc România în primul rând pentru români, pentru că iubesc românii așa cu toate calitățile și defectele lor mi se par absolut fascinanți. Iubesc România pentru că îmi place foarte mult țara asta cum arată.

Consider că e o țară foarte frumoasă și foarte puțini au acest avantaj de a avea și mare și  munte și tot ce-ți dorești, și anotimpuri, și cred că am fost pur și simplu norocoși să avem toate aceste lucruri.

Și îmi place România pentru că este locul unde am reușit să fiu extrem de fericită și unde am trăit o viață foarte frumoasă.

Dan C. Mihăilescu a spus că ești o veritabilă candidată la titlul de Oprah Winfrey a României. Cum comentezi afirmația?

El întotdeauna are niște cuvinte măgulitoare la adresa mea. Ce să zic? Am făcut întotdeuna lucrurile astfel încât să-mi iasă cât mai bine și probabil că la asta se referea, pentru că și el o vede pe ea ca pe un om de televiziune perfecționist.

Mie îmi place foarte mult Oprah Winfrey și mi-a plăcut întotdeauna pentru că mi se pare o femeie extrem de puternică și cu o carismă extraordinară. Mi-a plăcut dintotdeuna. Așa, desigur îmi place și Barbara Walters și alți oameni care fac interviuri interesante si aduc oameni minunați și, desigur că mi-aș dori și eu să avem posibilitatea să facem interviuri cu toți acei oameni pe care ea a avut ocazia să-i intervieveze, numai că fiecare trebuie să-și păstreze limitele date de geografie.

Probabil că dacă aș fi fost în America, aș fi fost de 1000 de ori mai norocoasă din acest punct de vedere, dar, cum îți spun, eu întotdeauna îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce se întâmplă.

Gabriel Liiceanu spune: ”În fața Andreei Esca ai spectacolul care știe să-și poarte imaginea publică”. Cum ți-ai descrie imaginea ta publică?

Ca și cea nepublică. Adică private. Nu mi-am făcut niciodată un marketing al imaginii, deci nicioadată nu s-a pus problema, nici măcar când am început PRO TV-ul nu mi s-a spus: o să fii așa, o să te îmbraci așa, o să zici asta, o să faci asta și așa mai departe.

Am fost și sunt așa cum am fost și sunt, adică n-am marketat un produs. Pur și simplu m-am prezentat pe mine așa cum am fost și probabil că de asta a și fost trecerea către public foarte ușoară, pentru că oamenii simt foarte ușor, oamenii nu trebuie niciodată subestimați, oamenii simt imediat dacă omul ălă chiar așa e, sau el e cu totul altfel și acum a intrat la jurnal și și-a pus altă haină, altă față, altă gândire și e altcineva.

Cum și noi simțim când vrem să ne întâlnim cu altcineva, așa e și în televiziune, chiar dacă între noi stă un ecran.

Cum reușești să-ți menții mereu starea de optimism și energia debordantă?

Nu știu cum. Cred că într-o zi o să se termine bateria brusc, și asta e. Nu fac ceva anume. Cred că e așa o genă pe care o moștenesc de la părinții mei.

Tatăl meu are 75 de ani și nu-l vezi prin București prea des. E mereu prin excursii. El e un tip extrem de cult și tot timpul mai învață câte ceva.

Mama este tot așa o persoană exterm de plină de viață și cred că e o chestie de genă. Nu pot să-mi asum asta ca și cum ar fi un merit al meu.

Am văzut că soțul tău te însoțește la majoritatea evenimentelor. Trăiți în continuare o viață de îndrăgostiți?

Nu știu dacă neapărat de îndrăgostiți, pentru că asta e o chestie care te apucă și trece. Noi trăim o viață foarte frumoasă. Cred că ăsta e cuvântul. Am avut norocul să ne întâlnim doi oameni, în afară de faptul că ne iubim, ne și potrivim în foarte multe privințe.

Adică e foarte ușor: nu e ca și cum am face un compromis extraordinar și atunci lucrurile se desfășoară absolut normal. El vine pentru că îi face plăcere să vină, eu mă duc atunci când simt că are nevoie să-l susțin, de asemenea, pentru că îmi face plăcere. Am avut norocul să ne întâlnim pe aceeași lungime de undă.

Ce crezi că îi atrage pe oameni să te urmărească seară de seară?

Cred că au încredere în mine. Nu i-am dezamăgit. Cred că simt faptul că îmi place de ei, să zic e așa o dragoste pe care o împărtășim pe muțește. Cred că simt că îmi place ceea ce fac și ar putea fi și asta. Cred că simt că și eu le sunt recunoscătoare și sunt foarte conștientă că într-un fel trăiesc pentru ei.

Te-ai implicat recent în campania „Eroi in trafic”, unde ai încercat alături de colegul Andi Moisescu să învățați copiii să se descurce pe străzile Bucureștiului. Care sunt cele mai importante lecții pe care i-ai învățat pe copiii tăi?

I-am învățat să traverseze, pentru că teama mea cea mai mare este că, asemenea tuturor copiilor, se iau unii cu alții, râd, vorbesc și nu se uită în stânga în dreapta. Acum chiar dacă ești la trecerea de pietoni nu contează. Eu văd în fiecare zi oameni care sunt omorâți pe trecerea de pieton. Acum nu mai conteaza că e trecere de pieton, nu mai contează că e stop,  nu mai contează nimic.

Le-am spus că trebuie tot timpul să fie atenți și să se uite chiar dacă e stop, să se uite înainte bine că nu vine nicio mașină. Pe urmă încerc cât de mult pot să-i conving să poarte cască la bicicletă și cotiere, și genunchiere când merg cu skate-ul sau cu patina cu rotile. Cam asta e ceea ce încerc să-i învăț.

Te uiți la televizor?

Nu mai am când să mă uit la televizor. Mă uit foarte târziu seara, la niște emisiuni franțuzești.

Ce sentimente ai trăit când ai intrat prima oară în direct?

Nu mai știu. Când am intrat în direct am intrat la 19 ani și n-am avut niciun fel de emoție. Nu știam nici ce mi se întâmplă, pentru că eram și foarte tânără și m-au luat și foarte repede.

După ce am dat proba, când am ieșit pe hol, doamna Rotaru m-a întrebat dacă nu pot să rămân să prezint Știrile și am zis ok, și am rămas la 12 noaptea când am intrat în direct, nemachiată, nearanjată.

Noroc că aveam 19 ani. La 19 ani arăți bine și cu spatele. Am intrat așa cum venisem de acasă, drept urmare a fost atât de repede și atât de haotic, încât nu cred că am simțit nimic. Am perceput-o ca pe o serbare școlară.

Un mesaj pentru cititorii Radar de Media…

Să vă urmărească și să verifice informațiile! Mai mult am un mesaj pentru voi decât pentru cititori: să promiteți că verificați informațiile și să nu faceți textele doar ca să fie catchy!

Andreea Esca2Andreea Esca

RADAR DE MEDIA va publica luni, 7 iulie 2014, a doua parte a interviului cu Andreea Esca! 

 

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

INTERVIU

Interviu, Maria Magdalena Chihaia: Vă invităm să petreceţi o seară magică cu actori “criminali”

Published

on

 

Spectacolul de teatru “CRIMĂ LA CINĂ” invită spectatorii într-o călătorie interbelică, în care publicul devine confidentul personajelor şi chiar complicii lor.
Spectacolul va avea loc la Teatrul Elisabeta, la ora 20:00 pe data de 10 martie .

Iubitorii de teatru, și mai ales de comedii, nu trebuie să rateze această piesă cu răsturnări de situații neașteptate,  un spectacol care vorbește despre lupta care se dă în fiecare dintre noi atunci când suntem puși în fața unor situații-limită.

Maria-Magdalena Chihaia, care interpretează personajul Vera, modista din casa divei Chantal Vernescu, este şi coordonatoarea proiectului.

Mă numesc Maria-Magdalena Chihaia, am 31 de ani, sunt actriţă, sunt MC la evenimente, fac showuri de dans, joc în trei spectacole de teatru: “Crimă la cină” la Teatrul Elisabeta, “Iubire pentru trei plus unu’ “ la Centrul Cultural Unesco şi “Michelle”- un one woman show cu teatru şi dans;  predau dansuri latino-americane, valsul mirilor, fac cursuri de teatru pentru copii, entertainment prin dans la diferite evenimente, am propria mea afacere: o firmă de organizări evenimente Magdinia Studio Art. În timpul liber îmi place să fac shootinguri şi prezentări de modă.

 

De unde a pornit ideea proiectului Crimă la cină ?

Ideea a venit acum câţiva ani , când am fost chemată la un casting de către o prietenă Irina Munteanu, scenarista piesei. S-a jucat timp de 2 ani în diferite locaţii, sub mai multe distribuţii. Apoi proiectul s-a “stins”, până în iarna anului 2016 , când am fost provocaţi de coordonatorul unui eveniment corporate să-l refacem. Acela a fost momentul când eu şi unul dintre colegii mei am hotărât să-l “reînviam”.

 

Ce te-a atras la personajul tău din “Crimă la cină” şi la povestea care se desfăşoară în piesa de teatru?
Personajul Vera este fermecător. Vera este modista divei Chantal Vernescu, la aniversarea căreia sunt invitaţi şi spectatorii. Vera este o fată modestă, care îşi iubeşte stăpână, pentru că a fost luată de mică “sub aripa “ ei şi care are grijă ca diva să fie mereu impecabilă. Pot spune că este un fel de “mâna dreaptă” a divei, nemăritată, fidelă şi totodată grijulie. Ea nu vrea să o părăsească pe madam, deşi există momente când flirtează cu bărbaţii. Ea este într-o relaţie cu majordomul Jiji, care o iubeşte la nebunie.
Piesă în sine este interactivă, complexă, conţine atât teatru, cât şi dans şi muzica live. Face parte din conceptul: Murder at dinner… un concept nou în România, unde invitaţii sunt poftiţi să fie martori şi totodată judecători ai acestui spectacol, pe stilul Agathei Christie. Acest spectacol da posibilitatea actorilor să se detaşeze de spectacolele clasice de teatru şi să-şi construiască personajul cât mai complex şi mai autentic, rămânând totuşi în perioada interbelică.

Care au fost criteriile prin care ai ales ceilalţi actori, care interpretează celelalte roluri?

A fost destul de greu să-mi aleg colegi de scenă, care să se potrivească cu ideea spectacolului. Deşi pare ciudat că zic acest lucru, dar pentru mine în afară de talentul actoricesc, contează seriozitatea şi devotamentul… aşa că pot spune că lucrurile au venit de la sine şi piesa şi-a ales singură actorii. Suntem o gaşcă frumoasă de actori tineri şi visători, care avem un singur ţel: să introducem publicul în povestea noastră interbelica şi să-l facem măcar pentru câteva ore să zâmbească şi să uite de viaţa cotidiană.

 

Din spectacolul “Crimă la cină”, spectatorii au ceva de învăţat?
Da, au multe de învăţat. În primul rând trebuie să ştii, că niciodată nu ajungi să cunoşti cu adevărat un om, chiar dacă stai cu el în casă. Că exact la cine nu te aştepţi te poate măslui pe la spate. Că trebuie să te comporţi mereu frumos cu oamenii din jurul tău şi să fi corect, că ei să te iubească şi să te aprecieze. Că nu întotdeauna duşmanul este cel care te sapă. Şi bineînţeles că trebuie să fi un om bun, să dăruieşti, să nu reproşezi, că viaţa să-ţi ofere şi ea mai departe.

Cât de deschişi sunt spectatorii la interacţiunea cu voi?
Foarte deschişi. Mă bucur să văd că oamenii intră în povestea noastră şi se aruncă în interacţiunea cu noi, chiar pot spune că ne devin complici, râd o dată cu noi, plâng o dată cu noi şi totodată şi chiar simt o dată cu noi. De fiecare dată îi simţim aproape de noi, ca şi cum am fi un întreg.

 

Drumul tău pe calea actoriei cum a fost?
Mi-am dorit foarte mult să fac actorie şi deşi poate la început părinţii nu au fost de acord, vrând să fie siguri că o să am un viitor strălucit şi o viaţă liniştită, m-au încurajat şi m-au susţinut cum au putut ca să-mi îndeplinesc visul. E adevărat că nu am dat imediat după liceu la teatru , am făcut mai întâi Economia Turismului Intern şi Internaţional la Universitatea Româno-Americană – 4 ani. Între timp am făcut 1 an de Şcoală Populară de Artă şi înainte să dau la Facultatea de Arte am mers la multe sesiuni de comunicări, mi-am luat primul job că promoterita ,totul numai ca să capăt mai mult curaj. Apoi în anul 3 am dat admiterea la UNATC, am picat,în anul 4 am mai dat o dată şi iar în picat, tot la ultima probă şi atunci mi-am zis că trebuie să mă duc şi la Hyperion să încerc şi acolo. Am intrat printre primii şi am nimerit la cel mai profesor, Virgil Ogasanu, care m-a învăţat cum să fiu puternică, încrezătoare în mine, m-a învăţat să fiu versatilă, datorită rolurilor pe care mi le-a dat,într-un cuvânt m-a călit pentru această lume, chiar dacă la început credeam că este prea dur şi mă făcea să plâng mereu.

 

Când ai realizat că îţi doreşti să fi actriţă şi de ce ai ales această meserie?
Când eram micuţă, dacă mă întrebă cineva ce vreau să mă fac când o să fiu mare, eu răspundeam mereu că eu vreau să mă fac prinţesa şi actriţă. Eu sunt romano-catolică şi la noi în fiecare an la Teatrul Ţăndărica se ţinea câte un spectacol: “Festivalul prieteniei”, unde fiecare parohie prezenta o scenetă. Eu am fost Eva, din “Adam şi Eva” (Biblie). În momentul în care am urcat pe scenă, iar la finalul momentului meu publicul m-a aplaudat şi s-a ridicat în picioare am simţit aşa o bucurie şi o emoţie, încât acela a fost momentul, în care am zis :”Gata! Eu mă fac actriţă!” Apoi mai târziu, am văzut filmul cu “Prinţesa Sissi”, unde personajul principal era jucat de Romy Schneider, o actriţă foarte frumoasă, talentată, jovială, cu care semănăm puţin şi mi-am dat seama din nou, că asta este destinul meu…să fiu actriţă, să aduc zâmbete pe feţele oamenilor şi să-i iau cu mine în diferite povesti create de regizori.

 

Ce te-a inspirat pe acest drum şi ce piedici ai întâmpinat pe parcurs?
Drumul meu spre calea actoriei a fost anevoios, dar niciodată nu m-am dat bătută. Deşi de multe ori am fost provocată la diferite “compromisuri”, am preferat să plec şi să mă zbat mai mult, ca să demonstrez că se poate să faci ceea ce iubeşti, dacă faci cu sufletul şi dacă eşti perseverenţă şi îţi construieşti singură drumul. Ca în orice profesie există urcuşuri şi coborâşuri, important e să ai fruntea sus, sufletul curat şi iubirea pentru artă, atât de puternică încât să mergi mai departe.
Eu am avut norocul să joc în mai multe tipuri de teatru, după facultate: teatru clasic, teatru forum, teatru de stradă, teatru non verbal, teatru contemporan, teatru interbelic, teatru-dans. Am vrut să îmbin teatrul şi dansul şi am început să aprofundez mai mult anumite stiluri de dans: salsa, bachata, vals, tango, charleston, burlesque, etc. Acum în prezent pot spune că sunt fericită pentru că am 3 piese de teatru în care joc, am showuri de dans (teatru şi dans) şi fac promo-uri şi mai filmez pentru diferite seriale.
Deşi existat momente când poate era mai simplu să renunţ şi să fac altceva, care să-mi aducă un venit constant, am preferat să mă dezvolt mai mult pe artă, să devin versatile, să fac evenimente pentru copii : animaţie, zâne ursitoare la botezuri, să fac MC la nunţi, să predau teatru, dans şiş a învăţ cuplurile valsul mirilor.

 

Care este relaţia ta cu ceilalţi actori din piesă?
Mă înţeleg foarte bine cu toţi actorii din piesă, suntem buni prieteni, suntem uniţi şi fericiţi pentru că în sfârşit simţim că suntem un întreg. Pe unii dintre ei îi ştiam din alte proiecte, iar cu doi dintre ei am lucrat tot la acest spectacol acum câţiva ani. Mă bucura faptul că învăţăm unii de la alţii, că ne dăm sfaturi constructive, că ne ajutăm reciproc să creştem şi că putem fi transparenţi unii faţă de alţii, lucru care în ziua de azi nu prea există.

 

Care este primul lucru pe care i-l spui cuiva care doreşte să devină actor?
Dacă îşi doreşte să fie actor cu tot sufletul lui, simte că nu e făcut pentru altceva şi simte că poate trece peste orice piedică numai ca să-şi facă cu mândrie profesia, atunci da … să se facă actor şi să fie mândru de asta. Cred că este foarte important să faci ceea ce iubeşti cu adevărat, pentru că numai aşa nu simţi cum trece timpul, numai aşa simţi că trăieşti şi deşi la sfârşitul zilei eşti rupt de oboseală, eşti fericit că ai făcut ceea ce ţi-ai dorit.

 

 

Ţinând cont că ai jucat şi în piese de teatru clasice, puse în scenă “ca la carte” , care este diferenţa dintre teatrul clasic şi teatru independent?
Este o diferenţă de percepţie între cele două tipuri de teatru: clasic jucat în teatru şi modern jucat şi în locaţii independente de teatru.
La teatru lucrurile stau într-un anumit fel : ai spaţiu, ai regizor, coregraf, ai spectacole stabilite, ai totul aranjat, atât artistic , cât şi logistic. La teatrul independent ai regizor, actori şi cam atât…trebuie să găseşti tu spaţiu, să-ţi negociezi, spectacolele, să te ocupi atât de partea artistică, cât şi logistica – TU , coordonatorul proiectului. De multe ori ţi se închid uşi în faţă, pentru că nu e producţia lor sau pentru că nu ai “cap de afiş” (actor cu renume), dar se întâmplă şiş a găseşti şi directori, drăguţi, care îţi deschid uşa şi care te primesc cu braţele deschise, aşa cum ni s-a întâmplat cu spectacolul ‘Crima la cină” atunci când am venit la Teatrul Elisabeta. Avem noroc că sunt şi oameni, care apreciază şi iubesc arta, încurajează tinerii şi oferă sprijin în dezvoltarea culturală.

 

La final să ne spui unde te mai putem vedea şi în ce proiecte mai eşti implicate?
În prezent am propria firmă de evenimente: MAGDINIA STUDIO ART, în cadrul căreia desfăşor activităţi artistice la nunţi, botezuri, evenimente corporate (MC, showuri de dans, valsul mirilor) ,spectacole pentru copii, evenimente pentru copii, spectacole de teatru. Am propriul meu spectacol MICHELLE – un one woman show cu teatru şi dans, care se joacă în diferite locaţii.
Joc în cadrul Centrului Cultural Bălcescu în spectacolul “Iubire pentru trei plus unu’ “. (30 martie, ora 20:00).

Un mesaj pentru iubitorii Radar de Media : Vă invităm să petreceţi o seară magică cu actori “criminali”.

 

Distribuţie:
Chantal Vernescu – Dorina Vasilashko
Jorj (fratele divei) – Rareş Zimbran
Vera (modistă) – Maria-Magdalena Chihaia
Jiji (majordomul) – Andrei Bratu
Laurence (vecinul) – Răzvan Rotaru
Văduva lui Papadopol – Beatrice Peter
Recuperatorul – Anton Gabriel

Locaţie: Teatrul Elisabeta
Oră: 20:00
Preţ bilet: 49 lei
Link către site: https://www.facebook.com/events/2071859666384886/permalink/2084123545158498/

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

INTERVIU

INTERVIU EXCLUSIV. Katharina Behrends (NBCU): „Televiziunea este cea mai mare pasiune a mea”

Published

on

 

Katharina Behrends este Managing Director al NBCUniversal Germania din 2008 iar începând cu acest an ea va controla şi staţiile NBCU din Benelux (Belgia, Olanda şi Luxemburg), Europa Centrală şi de Est.

Katharina Behrends şi-a început cariera în 1995 activând în reţele mari de televizune precum Premiere (actualul SKY) şi MTV înainte de a se alătura NBCU în 2005 .  Cu o vastă experienţă în televiziune, Katarina este pregătită pentru următoarea provocare profesională şi a acceptat cu multă amabilitate un interviu în exclusivitate pentru Radar de media.

 

Ați intrat în televiziune având studii juridice. Cum a fost tranziția Dvs. de la aspectul juridic al activităţii în televiziune la cel operațional și executiv?

În calitate de avocat în această industrie, atunci când te ocupi de chestiuni juridice, eşti implicat automat și în partea operațională. În felul acesta, de-a lungul anilor te implici din ce în ce mai mult în partea operațională precum și în cea administrativă. Este o tranziţie firească, iar eu ador provocările.

În ce mod experienta Dvs. profesională din televiziunea liniară (tradiţională n.red), cum este Premiere sau MTV, v-a fost de folos în a face faţă provocărilor pe care le ridică în ziua de azi ascensiunea televiziunii digitale?

De vreme ce am pus bazele carierei mele încă din perioada de început a reţelei Premiere (SKY zilele noastre), sunt obişnuită cu schimbările dinamice din lumea mass-media. Lucrul cel mai important este capacitatea de adaptare și evoluție. De exemplu, oferim brandurile noastre atât ca servicii liniare cât și digitale; acestea sunt deja branduri hibride.

Cum credeți că cei zece ani de experiență personală că director pentru NBC-Universal din Germania v-ar putea fi de ajutor pentru crearea unor noi branduri media în Europa de Est?

De-a lungul ultimilor ani, am stabilit cele mai de succes branduri de televiziune cu plată în teritoriile vorbitoare de germană și ne-am extins portofoliul nostru liniar și digital în această regiune. Am lansat de asemenea trei branduri SVOD – SYFY HORROR, Studio Universal Classics și E! Entertainment – alături de partenerul nostru Amazon Channels. Eu cred că motivul principal pentru succesul nostru este ascultarea cu atenție a nevoilor locale și am învăţat, de asemenea, că trebuie să personalizăm diferitele branduri în funcţie de preferinţele locale.

Îmi permiteţi să restrâng întrebarea pentru România? Aici, cele mai populare canale NBCU sunt Diva și E Entertainment. Ce alte canale aţi dori să fie larg cunoscute în țara noastră?

Recunoaștem unicitatea fiecărei piețe și vom continua să adoptăm o abordare personalizată pentru evaluarea pieței românești, concentrându-ne atenţia pe canalele de nişa care se adresează publicului feminin.

Mai mult decât atât, privind cu admirație la producția proprie care s-a bucurat de un enorm success în germania ‘’Culpa – Nimeni nu este fără de vină” pentru canalul 13th Street, credeți că este posibil să aveți o producție internă aici, în România?

Suntem întotdeauna interesați de idei de program inovatoare, cum ar fi “Culpa” pentru 13th Street și, de asemenea, “Riccardo’s Dream Date” pentru E! Entertainment în Germania. Sunt un fan al producțiilor locale. Să spunem că în acest stadiu nu avem anunțuri de făcut, dar pot exista șanse în viitor, dacă simțim că aceasta este strategia potrivită pentru canalele noastre, DIVA și E!

Cum intenționați să răspundeți ascensiunii platformelor de streaming prin abonament, cum ar fi Netflix sau Amazon, care concurează cu canalele de televiziune clasice de pe piața românească?

Vedem aceste platforme de streaming mai mult ca o ofertă complementară și suntem conştienţi că unicitatea brandurilor de canal este punctul nostru forte.  Continuăm să investim în calitatea brandurilor de nişa: DIVA, televiziunea de divertisment cu design feminin şi E! Entertainment brandul pop-cultural. Suntem deosebit de mândri de faptul că DIVA are o cotă de audiență solidă în România, situându-se în 2017 pe primul loc în rândul statiilor internaţionale de divertisment.

V-ați dovedit a fi un manager care se concentrează pe obiective bine stabilite. Intenţionaţi să operaţi schimbări radicale în calitate de MD al NBC-Universal pentru Benelux și Europa de Est?

La începutul anului 2018, împreună cu echipa mea, cu sediul la München, am preluat responsabilitatea pentru furnizarea serviciilor cheie incluzând marketing, echipa de creaţie, PR/Comunicare şi vânzări de publicitate, către canalele din Europa Centrală și de Est, precum și E! în Benelux (Belgia, Olanda și Luxemburg), pe lângă controlul prezent avut asupra rețelelor NBCU din teritoriile vorbitoare de limbă germană. Aceasta este o oportunitate fantastică pentru noi toți, care nu numai că ne-a permis să ne extindem echipa, ci ne oferă ocazia de a experimenta noi piețe, inclusiv în România, unde sperăm să construim pe baza puternică pe care NBCU a stabilit-o deja aici cu DIVA – destinația de divertisment preferată a femeilor – şi E! Entertainment. Având în vedere rezultatele noastre solide din Germania, este clar că eu şi echipa mea suntem cu toții foarte motivaţi și încântați de această extindere a domeniului nostru de activitate.

Este cunoscut faptul că oferta dvs. Amazon „SYFY HORROR” din Germania nu există în această formă la compania mamă din SUA. V-ați gândi să încercați așa ceva și pentru Europa de Est?

Am fost foarte mândri să fim un partener de lansare pentru canalele Amazon în Germania în 2017 și toate cele trei mărci de streaming – SYFY HORROR, Studio Universal Classics și E! HD – au cunoscut o creștere constantă de la lansare.

Vom continua să explorăm oportunități de a optimiza afacerea rețelelor noastre și să completăm canalele noastre liniare cu servicii digitale şi vom evalua oportunitățile din România în conformitate cu strategia noastră generală.

Munca și responsabilitățile dvs. necesită cu siguranță modalități de relaxare. În afară de televiziune, care sunt modalitățile dvs. preferate de petrecere a timpului liber?

Desigur, televiziunea este cea mai mare pasiune mea și îmi place să merg la film în timpul meu liber. Alături de interesele mele pentru activități culturale, apreciez cu adevărat petrecerea timpului în natură și orice activități în aer liber. Îmi place să fac drumeții în Alpii bavarezi ori de câte ori timpul îmi permite acest lucru. Din acest motiv, München este locul ideal pentru a trăi; munții sunt literalmente la doar o ‘aruncătură de băț’.

În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, vă rugăm să trimiteți un mesaj cititorilor noștri „Radar de media” care urmăresc cu mare interes schimbările rapide ale pieței mass-media din România.

Sunt foarte impresionată de spiritul care se poate simți  în industria media din Bucureşti şi din România. Industria mass-media de aici este un sector atât de vibrant și suntem cu adevărat bucuroși să avem ocazia de a face parte din acest spirit de optimism și dezvoltare!

Vă mulţumim.

 

Foto Credit: © Gert Krautbauer for NBCUniversal

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

INTERVIU

Interviu Exclusiv, Ioana Chelmuș: „Dragostea pentru teatru s-a născut în timpul facultății, când pur și simplu îmi plăcea tot ce se întâmplă acolo…”

FF Theatre face teatru 2 în 1: Love is madness.
Două piese de teatru despre iubire se joacă una după cealaltă, în aceeași seară

Published

on

Foto Credit: FABRICA DE PR
 

Luna aceasta, dragostea o ia puțin razna. În februarie se sărbătorește iubirea, fie că suntem fani Valentine’s Day, fie că ne emoționăm de Dragobete.

Duminică, 18 februarie, între cele două sărbători ale iubirii, FF Theatre servește publicului un cocktail special de dragoste și nebunie punând în scenă două piese de teatru pline de sentiment și haos, în evenimentul intitulat Love is madness: „Cum se duce totul dracu’” și „Ce vine după”.

Altfel, duminică de la ora 20:00, la Centru pe Calea Victoriei, iubirea e dusă la extrem și întoarsă pe toate părțile, cu lacrimi, zâmbete, urlete și multă emoție.  „Prin evenimentul Love is madness – Teatru 2 în 1 ne-am propus pur și simplu să celebrăm iubirea altfel, mai ales că această lună îi este dedicată. Cele două spectacole surprind frumusețea nebună a unei povești de dragoste cu de toate. Și cu cât este mai natural și sincer prezentată, cu atât publicul rezonează mai puternic cu mesajul si interpretarea. Iar noi, ca de fiecare dată, vrem să ne conectăm cu spectatorii noștri și să le oferim ceva de ținut minte. Este o experiență nouă, un maraton de teatru care are… ceva în plus. Și da, poate două ore de teatru și vin chiar sunt ideale pentru o seară de duminică alături de partener. Mai ales când piesele propuse înseamnă deopotrivă lacrimi și râsete, crize și liniște, un mix incredibil și versatil”, spune Florin Frățilă, inițiatorul FF Theatre și protagonist al piesei, alături de Ioana Chelmuș.

 

Actrița Ioana Chelmuș a stat de vorba cu echipa RADAR DE MEDIA și ne-a răspuns la o serie de intrebari!

 

Știu că ai declarat la un moment dat: „DA! Ăsta a fost răspunsul când teatrul a trecut la pragul următor și m-a cerut de soție! La bine și la rău, până când moartea ne va despărți.” Așadar, teatrul este pentru tine un partener pe viață?

Da, teatrul este genul acela de partener cu care vrei să îți petreci tot restul vieții. Aș alege teatrul oricând.

 

Când te-ai îndrăgostit de el? De teatru. A fost dragoste la prima… întâlnire?

Mi-am dorit de mică să ajung actriță. Aveam prea multă energie și trebuia să o eliberez cumva. Dragostea pentru teatru s-a născut în timpul facultății, când pur și simplu îmi plăcea tot ce se întâmplă acolo: de la încălzirea de dimineață, orele de vorbire, improvizație, arta actorului, baletul, canto, până la repetițiile care țineau până târziu în noapte.

 

Cum l-ai întâlnit pe Florin Frățilă și cum a început colaborarea cu FF?

Pe Florin Frățilă l-am cunoscut chiar în primul an când m-am mutat în București. El făcea parte din echipa teatrului indepentent InCulise, echipa alături de care am jucat și eu timp de 5 ani. Colaborarea cu FF a început în momentul în care s-a născut acest teatru. Florin m-a întrebat dacă vreau să pornesc alături de el pe acest drum, iar eu am fost mai mult decât încântată.

 

În câte piese ați jucat împreună?

În 7 ani s-au strâns ceva spectacole în care am jucat alături de Florin: „Insula femeilor”, „Imaginează-ți că ești Dumnezeu”, „Spectatorul condamnat la moarte”, „Blue room”, „Feromonii”, „Black Friday Love”, „Cum se duce totul dracu”, „Ce vine după”.

 

Cum e la repetiții? Ai o întâmplare pe care să o povestești?

La repetiții este frumos atunci când toată lumea este într-o stare bună. Sunt multe de povestit din timpul petrecut la realizarea unui spectacol, dar… ce se întâmplă la repetiții, rămâne la repetiții. J

 

Care este cea mai frumoasă amintire adunată în experiența ta de actor?

Probabil cel mai plăcut sentiment este acela când, după un spectacol în care ai jucat, vine la tine un spectator care îți spune cât de mult s-a regăsit în personajul pe care l-ai interpretat și cât de frumoasă i-ai făcut seara.

 

Știu că faci și teatru de păpuși. Cum a început povestea asta? Ce piese ai la activ?

Fac teatru de păpuși de aproape 8 ani. Povestea a început în anul 3 de facultate, când am început colaborarea cu o trupă cu acest specific. Mi-a plăcut această lume a poveștilor, așa că am învățat să mânuiesc rapid păpușile și fac asta și în ziua de azi. În prezent, fac parte din echipa EasyPlay cu care merg în grădinițe, școli, locuri de joacă, parcuri, și oriunde suntem invitați. Când eram mică nu am fost dusă de prea multe ori la un spectacol de acest gen, iar acum pot spune că îmi ofer acest cadou în fiecare dimineață. „Povestea pisicilor aristocrate”, „Regele leu”, „Crăiasa Zăpezilor”, „Vrăjitorul din Oz”, „Alice în Țara Minunilor” sunt câteva dintre spectacolele în care joc.

 

În ce alte proiecte ești implicată?

În agenda mea de activități se numără predarea cursurilor de actorie pentru adulți la FF Theatre Academy, de asemenea lucrez constant cu Florin la noi proiecte pentru FF Theatre. Mai am și câteva afterschooluri unde susțin workshopuri și cursuri de actorie pentru copii.

 

Ai vreun tabiet atunci când începi să studiezi un personaj?

Mă uit la filme și documentare în care știu că aș putea să găsesc un personaj asemănător cu cel pe care trebuie să îl interpretez. În rest, las personajul să mă ajute să ajung la el și să-l scot la suprafață.

 

Ai vreo superstiție înainte de a urca pe scenă sau înainte de vreo premieră?

Știu că poate părea ciudat, dar eu înainte de un spectacol nu oftez. Da… am impresia că dacă o fac, mă descarc de toată enegia cu care ar trebui să intru în spectacol. E ciudat, știu.

 

Pe 18 februarie aveti maraton de teatru: două piese jucate una după cealaltă și, mai mult decât atât, cu legătură între ele. Cum vă pregătiți?

„Cum se duce totul dracu’” și „Ce vine dupa” sunt spectacolele mele preferate și joc cu mare drag în amândouă. Repetăm intens pentru ca evenimentul de duminică să fie unul reușit, așa cum ne dorim. Vrem ca oamenii să fie încântați de această idee de teatru 2 în 1.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending