Annes: Muzica nu este o afacere pentru mine - RADAR DE MEDIA
HomeINTERVIUAnnes: Muzica nu este o afacere pentru mine

Annes: Muzica nu este o afacere pentru mine

Annes a fost prezenta, miercuri, la „DEEA de Dimineata” cu Ionut Cocargeanu si, cu aceasta ocazie, a acordat si un interviu in exclusivitate pentru Radar de Media.

Daca vreti sa aflati cum a primit publicul cel mai nou single al artistei si ce planuri are aceasta pentru 2012, va invit sa urmariti interviul de mai jos.

Buna, Annes! Spune-ne cum a primit publicul noul tau single, „How does it feel”, pana acum?

A fost foarte bine primita! Este prima mea piesa in limba engleza, este ceva mai ritmata decat precedentul single si asa ca fost primita foarte bine. Am destule vizualizari pe Youtube si multi fani pe Facebook, pe Annes Official.

Cu cine ai colaborat pentru aceasta piesa?

Colaborez din 2008 cu aceeasi echipa, echipa care mi-a produs si balada „Atat de greu” cu care am castigat la Romanian Top Hits premiul pentru cea mai buna compozitie muzicala, este vorba despre Gabi Huiban si Gala Records, iar urmatorul single va fi produs tot de ei.

Pana acum ai avut numai single-uri in limba romana, de ce ai ales acum sa promovezi o piesa in limba engleza?

A fost chiar inainte de vara si, efectiv, s-a potrivit mai bine textul in limba engleza. Nu am tinut neaparat sa merg dupa trend sau ceva. Textul in limba engleza a picat mult mai bine pe muzica respectiva si a ramas asa.

Ai incredere ca piesa poate sa ajunga si peste hotare?

De ce nu? Totul este posibil.

Vei filma videoclip la „How does it feel….”?

Cred ca am renuntat la aceasta idee momentan deoarece am fost plecata in turneu toata vara si deja am intrat in iarna si parca nu s-ar potrivi, asa ca voi reveni cu single mult mai bun, cel in limba romana, de care va spuneam, este vorba despre piesa „Unde esti”.

Cum se anunta anul 2012 pentru Annes? Vreun album?

Da! Eu am adunat piese multe pentru un nou album. In 2010 am lansat „Raza de soare”, astfel ca la doi ani ar fi bine sa lansez un nou album.

Mai este rentabila lansarea de albume pe piata muzicala din Romania?

Se mai merita sau nu, muzica nu este o afacere pentru mine. Daca se aduna piese, eu, cu drag, vreau sa le pun intr-un material, intr-un album, sa ajunga mai usor la cei care cauta muzica. Sunt destul de multi cumparatori de muzica, iar cei fideli ar merita acest lucru.

Dintre cele opt single-uri pe care le-ai lansat pana acum care este cel mai aproape de sufletul tau? De ce?

„Atat de greu” deoarece sunt genul baladelor, imi plac baladele foarte mult.

De-a lungul carierei tale muzicale ai castigat foarte multe premii. Cu care te mandresti cel mai mult?

Foarte multe nu deoarece nu sunt adepta concursurilor din cauza emotiilor foarte mari pe care le am si, in general, la concerte am emotii care ma coplesesc, dar au fost ceva premii de-a lungul timpului, festivalurile nationale de muzica la care am participat la inceputurile mele muzicale, premiul de care va spuneam la Romanian Top Hits care a fost o confirmare a faptului ca piesa „Atat de greu” a fost foarte buna si nu numai mie mi-a placut, am castigat multi fani de atunci, si premiul de la MTV a fost foarte bine primit la momentul respectiv, sunt mai multe si nu mi le amintesc acum pe toate.

Cu ce producator strain ti-ai dori sa lucrezi?

Deja intru la capitolul vise care nu se implinesc…. nu stiu…. Busta Rhymes.

Ce artisti iti plac?

Imi plac foarte multe trupe, nu as vrea sa nominalizez pentru ca ar insemna sa omit pe unii sau pe altii. Apreciez mai multe trupe si mai multe lucruri la fiecare in parte.

Ce alte pasiuni mai ai in afara de muzica?

Imi place sa fac mult sport. In ultimul timp ma tin foarte bine de miscare si am vazut ca imi aduce avantaje si beneficii pe scena cand performez, designul interior si imi place foarte mult sa citesc.

Cum arata o zi din viata ta?

Cant, repet, mai ales acum cand se apropie concertele de Revelion, repet cu trupa cu care mai nou colaborez, The Crossroads, si sala foarte mult.

Tii legatura cu fanii tai pe Facebook?

Da! Bineinteles! Sunt destul de activa pe Facebook, ma gasiti pe Annes Anna Constantin sau pe pagina oficiala Annes Official, si am adunat ceva fani.

In final, ai un mesaj pentru cititorii Radar de Media?

Sigur! Sa se bucure de sarbatorile care se apropie, sa-si incarce bateriile in aceasta vacanta, sa nu manance prea mult si sa aiba grija de ei, sa asculte muzica pe sufletul lor.

Lasa un comentariu aici!

Written by

lucian.zavoianu@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns