vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăINTERVIUBere Gratis: Am lipit victoriile de infrangeri si infrangerile de victorii

    Bere Gratis: Am lipit victoriile de infrangeri si infrangerile de victorii

    Trupa Bere Gratis implineste 15 ani de activitate pe piata muzicala romaneasca si a acceptat sa vorbeasca pentru Radar de Media despre ceea ce inseamna muzica lor, proiectele urmatoare si nu numai. Cititi mai jos un interviu pe larg cu una dintre cele mai indragite trupe din Romania.

     

    Bere Gratis a implinit pe 20 septembrie 2013, 15 ani de activitate in muzica romaneasca. Pe 1 aprilie veti realiza un concert de gala la Sala Polivalenta din Bucuresti. Ce inseamna pentru voi aniversarea a 15 ani de muzica si cum asteptati concertul?

    E o bucurie, o coronita la sfarsit de an, pentru ca fiecare floare impletita reprezinta un moment important prin care trupa a trecut in acesti 15 ani. Ca de obicei, asteptam si acest concert cu emotie, nerabdare si multa munca. Este un concert in regie proprie si, din acest motiv, lucrurile se amplifica, iar tensiunea creste.

    De 15 ani sunteti activi pe piata romaneasca muzicala. Cum era muzica atunci, la debut, si cum o simtiti acum? Ce s-a schimbat in acesti ani, in peisajul muzical romanesc? 

    Acum 15 ani lucrurile se intamplau la un nivel primar, in special pentru debutanti. Existau mai putine studiouri de inregistrare, erau mai putini oameni implicati in showbiz. Intre timp, lumea a evoluat, iar muzicienii/producatorii romani (mai ales cei din pop-dance) au recuperat destul de repede parte din handicap. Asta si pentru ca fenomenul “homestudio” a explodat pur si simplu in ultimii ani. Pentru marea majoriate a artistilor, o piesa facuta in 2014 suna mai bine decat una produsa in anul 2000. Apoi, in urma cu 15 ani exista artistul si impresarul. Acum, pe langa cei doi, au aparut si alti oameni cu functii bine definite in proiect: manager, pr, stilist. Un alt lucru important, care s-a modificat in timp, este transferul de putere/influenta al marilor case de discuri catre label-urile independente, construite in jurul unui artist/compozitor exponential, toate fiind intemeiate pe ideea DIY, valabila si atunci, dar si acum. Schimbarea cea mai mare o reprezinta, bineinteles, aparitia mediului online, care a simplificat multe lucruri pentru multi dintre noi. Si in cele din urma, strict muzical, ne-am imbogatit cu noi genuri si stiluri, care acum 15 ani existau mai putin la noi si mai mult la MTV.

    Ati participat la Selectia Nationala Eurovision 2014 cu piesa „Despre Mine si Ea”. Ce a reprezentat pentru voi aceasta experienta?

    A fost o experienta inedita, am spune. Desi am avut emotii, inerente de altfel, am fost destul de relaxati. Din pacate, nu am putut beneficia de combinatia de lumini-laser-material fluorescent pregatita special pentru acest concurs si a trebuit sa improvizam ceva pe loc. Chiar daca se spune ca zi de zi, oamenii, lumea in  general, se afla intr-o competitie acerba in orice domeniu, practic nu esti inscris zilnic intr-un concurs cu reguli si regulamente. Din acest motiv ne-am simtit un pic “altfel”.

    Paula si Ovi au castigat aceasta Selectie si vor merge la Copenhaga. Cateva vorbe despre sansele lor la Eurovisionul „cel mare”?

    Va fi greu, dar nu imposibil. Va fi greu pentru ca la precedenta lor participare au reusit sa ridice stacheta foarte sus, iar in acest moment lumea are asteptari pe masura.

    „Despre mine şi ea” a fost unul dintre puţinele cântece interpretate în română dintre cele 12 piese cantate la Brasov. Considerati ca este o problema ca nu promovam piese in limba romana pentru Eurovision?

    Nu e nicio problema. Limba engleza detine monopolul si in muzica pop. Este in avantajul cantecului daca textul este in engleza, inteleg si altii cate ceva din ce se canta. In acelasi timp, nu ar trebui sa dramatizam prea mult daca in urma selectiei nationale vom trimite in finala o piesa in limba romana. Doar suntem romani, nu?

    Care a fost atuul trupei Bere Gratis, in ideea de a rezista atat de mult timp pe piata muzicala din Romania?

    Am mers mai departe. Am lipit victoriile de infrangeri si infrangerile de victorii. Am avut acel neastampar caracteristic copilului care nu se lasa pana nu face el ce vrea.

    In ce situatie considerati ca se afla industria muzicala in momentul actual si ce parere aveti despre promovarea online?

    Cat priveste industria muzicala, am putea spune ca suntem intr-o usoara crestere economica. Exportam, ceea ce e mare lucru pentru orice ramura a economiei. E adevarat, doar cateva produse, dar e important ca am spart gheata. Se compune foarte mult, mai ales in stilul pop urban. In mediul online apar piese noi aproape in fiecare zi. Practic, am putea da la radio doar muzica romaneasca, cantata in engleza, romana sau orice alta limba de pe mapamond, dar produsa aici. In ceea ce priveste promovarea online, aceasta reprezinta, pe langa concerte, singura sansa pentru un artist aflat la inceput de drum. Exista muzici si artisti de nisa care se simt in online precum pestele in apa. Ei nu simt lipsa parghiilor aflate la indemana celor din mainstream, desi poate si-ar dori sa fie si acolo. Se descurca cu ceea ce au si o fac foarte bine. Probabil pentru cei cu vechi state de servicii in muzica, mediul online pare ceva mai greu de inteles, dar totusi, n-ar trebui sa generalizam.

    Redactia Radar de Media

    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

    Redactia Radar de Mediahttp://www.radardemedia.ro
    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente