Connect with us

INTERVIU

Camelia Cavadia: A fost un drum anevoios, presarat cu tot felul de îndoieli

Published

on

Prev1 of 2

RADAR DE MEDIA vă prezintă în exclusivitate cel de-al doilea interviu cu scriitoarea Camelia Cavadia, care a lansat la Bookfest primul său roman „Vina”.

„Uneori simt că am literele impregnate-n piele și toate poveștile viețuiesc înăuntrul meu. Scrisul și cărțile sunt parte din mine, iar eu fără el nu sunt nimic din ceea ce pot fi”, spunea scriitoare, care în viaţa profesională este PR Manager la Antena 1.

„Un debut surprinzător prin precizia arhitecturii narative și siguranța rotirii caruselului cu multe și subtile relații psihologice. În plus, îmbucurător prin opțiunea preponderent morală, într-o vreme dominată de anarhie, relativism și etică în răspăr”, precizează criticul literar Dan C. Mihăilescu.

În continuare scriitoare ne va explica de unde vine pasiunea pentru cărţi, ideea primordială a romanului, ce reprezintă cărţile şi multe alte lucruri extrem de interesante.

 

Pentru început spune-ne de unde şi de când ai pasiune pentru cărţi, lectură?

Pasiunea pentru citit și cărți a venit după ce mai întâi le-am urât. Pur și simplu nu puteam să le sufăr pentru că ele erau cele care mi-o luau pe sora mea de la joacă. Ea s-a dus la școală înaintea mea cu un an și imediat ce a învățat alfabetul nu și-a mai scos nasul din cărți. Dacă până atunci tot ceea ce făceam făceam împreună, după ce ea a învățat să citească, m-am simțit abandonată, total neglijată. Nu prea știam să mă joc singură, așa că îmi tot dădeam ochii peste cap atunci cînd o vedeam că mă lasă baltă și se apucă de citit. Abia de prin clasa a V-a, așa, am început să iubesc tot mai mult cărțile. Am citit și în școala generală, mai ales în vacanțele de vară de la țară, la bunici, când în geamantane erau mai multe cărți decât haine, dar de apucat serios de citit m-am apucat abia în liceu.

 

 Dar pentru scris?

Pentru bucuria de a scrie este vinovată diriginta mea din clasele V-VIII care a văzut în mine un copil talentat la spus povești. Prima dată acum cucerit-o cu o poezie (după care m-a tot împins de la spate să scriu și altele), apoi cu compunerile și comentatiile pe care le scriam. Împreună cu dumneaei dezbăteam subiectele de la olimpiade și tot împreună am fost să mă înscriu la Liceul de filologie-istorie Zoia Kosmodemianskaia, acum Școala Cetrală de fete. Ai mei părinți și-ar fi dorit să urmez ceva mai practic, să mă îndrept spre medicină sau măcar spre o școală de asistente medicale – omițând cu totul faptul că mie mi se făcea și încă mi se face rău dacă văd o picătură se sânge sau ceva brutal – așa că nu m-au încurajat foarte tare spre filologie, pe motiv că nu o să mă aleg cu o meserie. Cum nu? Îi întrebam eu. Mă pot face ziaristă, scriitoare! Ăsta era visul meu, deși pe vremea lui Ceaușescu nu-mi era foarte clar în ce ziar sau ce fel de carte era bine să scriu. În liceu am nimerit însă într-o clasă numai cu copii foarte deștepți, care mă complexau efectiv și atunci am început și eu să mă întreb dacă nu cumva am greșit că am optat pentru filologie.  Mai târziu, mi-am  dat seama că de fapt, nimic altceva nu-mi face plăcere mai mult decât scrisul. Și acum e la fel.

 

Ce presupune scrii o care? De unde vine sclipirea ? Cum dai viaţa personajelor, acţiunii?

Din punctul meu de vedere, să scrii o carte înseamnă, în primul rând, disciplină. Să te așezi în fața calculatorului chiar și atunci când nu ai chef, când nu simți neapărat nevoia de a scrie. Ca și cu toate celelalte lucruri, cred că și pofta de scris vine scriind. E adevărat, uneori poți scrie mai mult sau mai bine, în unele zile mai prost și mai puțin. Însă nu cred că un scriitor se așează la masa de scris doar atunci când simte că-l lovește inspirația. Eu una, nu fac parte din categoria acelor oameni care scriu ușor și cursiv din prima, tocmai de aceea, atunci când mă apuc de scris, nu renunț din prima dacă simt că lucrurile nu se leagă. Am citit într-un interviu că Paul Auster se declară mulțumit dacă reușește să scrie într-o zi o pagină întreagă, iar cînd scrie cinci este deja minune cerească. De asemenea, Murakami stiu că are un program absolut draconic de lucru și că rescrie o carte de 4-5 ori până să ajungă la o formă de care să fie mulțumit. Cum spuneam, să scrii o carte înseamnă în primul rând disciplină.

 

Cami Cavadia lansare roman VINA (1)

De unde vine sclipirea?

Nu știu la alții cum e, dar eu întotdeauna am simțit nevoia de a scrie. O nevoie acută de a mă exprima în scris, cu lux de amănunte, cât mai fidel trăirii. Înainte de a da drumul blogului carticusuflet.ro am avut un blog „de viață bună” – chiar așa se numea, unde scriam despre lucruri frumoase, emoționante. Am renunțat la el pentru că nu puteam să le administrez pe amândouă, în paralel, din lipsă de timp. Înainte de a scrie această carte, am mai așternut alte câteva pagini menite să scoată din suflet o poveste reală pe care o trăisem și pe care nu voiam s-o uit. Pe aceea nu am intenționat niciodată să o public, dar acolo mi-am făcut mâna – ca să zic așa.

Subiectul cărții „Vina” s-a născut la început ca un exercițiu de imaginație, căruia îi adăugam în fiecare zi trasee noi. Cu timpul, un drum devenea tot mai vizibil și mai ușor de urmat. Povestea începea să prindă contur, iar personajele se transformau în oameni vii. Mie nu mi-a rămas decât să o aștern pe hârtie. A fost un drum anevoios, presarat cu tot felul de îndoieli (într-un fel firești având în vedere că este primul meu roman), dar care mi-a adus satisfacții pe care nu le-am mai trăit niciodată.

 

Spune-ne în câteva rânduri despre acţiune, personaje?

Romanul “Vina” spune povestea lui Tomas H., un personaj complex care are la un moment dat tot ceea ce-și poate dori un om în viață: o familie frumoasă și o carieră de succes. Numai că viața lui nu se oprește în acest punct, pentru că Tomas H. nu știe cum să păstreze ceea ce are. Viața îi alunecă ușor-ușor printre degete, iar coborârea lui, odată începută devine de neoprit. Tomas H. greșește față de toți oamenii pe care i-a iubit și îi iubește și fără să vrea, le face rău. E conștient de toate greșelile pe care le face, poate și de aici drama lui interioară. Le face rău apropiaților, dar mai ales lui. Cartea vorbește despre “povara” de a fi fericit, de a nu ști să te bucuri de ceea ce ai, dar mai ales de a nu ști să păstrezi. Vina pentru toate distrugerile pe care le face în jurul lui îl va roade încet, dar sigur. Tomas H. trece prin iad și chiar și-ar dori să moară, dar, așa cum spune el, are multe păcate de ispășit și o viață întreagă pentru asta. Va reuși în final să-și ispășească vina și să se salveze? E interesant de aflat, zic eu!

Cami Cavadia lansare roman VINA (5)

Cât a durat scrierea cărţii?

Puse cap la cap zilele în care am scris serios ar însemna un an. Când aveam trei sferturi de carte gata, s-a întâmplat ceva care mi-a dat peste cap toată existența și vreme de câteva luni nu am mai putut scrie nici măcar un cuvânt. Însă, când m-am pus din nou pe picioare, am revenit în forță și am recuperat timpul pierdut. Între timp, am înțeles că e de datoria mea să am grijă și de visurile mele, de ceea sunt eu, ca om și să devin ceea ce m-am simțit dintotdeauna: scriitoare.

 

Cum a primit publicul cititor cartea ta?

Am fost uimită să primesc felicitări din partea unor oameni cu care nu am interacționat niciodată, în niciun fel. Am fost extraordinar de bucuroasă să văd că oameni pe care nu îi cunosc au cumpărat cartea, s-au pozat cu ea și au postat pe Facebook. Mi-au scris oameni din multe orașe din țară să mă întrebe de unde poate fi cumpărată și care m-au ținut mai apoi la curent cu tot ceea ce au făcut de la cumpărarea ei până după ce au citit-o, alții care m-au emoționat cu cuvinte scrise din suflet. Tot ce a urmat după publicarea cărții a fost mult mai mult decât m-am așteptat. Am fost zilele trecute prin mai multe librării, am fost la Bookfest și mi-am dat seama că drumul unui scriitor debutant către sufletele cititorilor cere timp și răbdare, în condițiile în care librăriile sunt pline de titluri și autori foarte cunoscuți cu ale căror scrieri știi că mergi la sigur.

 

Ce presupune lansezi o carte în ziua de astăzi în România, în condiţiile în care era digitală acoperă şi partea de lectură prin diferite mijloace electronice.

Cunosc destul de mulți oameni care nu pot citi o carte în format electronic tocmai pentru că nu sunt dispuși să renunțe la senzațiile incredibile pe care ți le oferă cartea tipărită. Pentru mine, ca pentru încă mulți alții, din fericire, contează foarte mult plăcerea cititului, așa că întotdeauna voi asocia asta cu mirosul cărții, gestul de a întoarce filele, de a cântări volumul în mâini, a-i admira coperta, de a-l mângâia. De când am blogul de cărți merg foarte des la lansări de carte și alte evenimente ce țin de acest domeniu și mă bucur nespus să văd acolo oameni care cumpără cărți, care le îmbrățișează tandru în semn de mulțumire și apreciere. Eu cred că încă n-a venit vremea să ne facem griji pentru cartea tipărită. Cartea digitată îți poate oferi informația, dar nu-ți poate da plăcerea de a o citi.

Cami Cavadia lansare roman VINA (6)

Continuarea pe următoarea pagină!

Prev1 of 2

Lasa un comentariu aici!

INTERVIU

Interviu, Maria Magdalena Chihaia: Vă invităm să petreceţi o seară magică cu actori “criminali”

Published

on

Spectacolul de teatru “CRIMĂ LA CINĂ” invită spectatorii într-o călătorie interbelică, în care publicul devine confidentul personajelor şi chiar complicii lor.
Spectacolul va avea loc la Teatrul Elisabeta, la ora 20:00 pe data de 10 martie .

Iubitorii de teatru, și mai ales de comedii, nu trebuie să rateze această piesă cu răsturnări de situații neașteptate,  un spectacol care vorbește despre lupta care se dă în fiecare dintre noi atunci când suntem puși în fața unor situații-limită.

Maria-Magdalena Chihaia, care interpretează personajul Vera, modista din casa divei Chantal Vernescu, este şi coordonatoarea proiectului.

Mă numesc Maria-Magdalena Chihaia, am 31 de ani, sunt actriţă, sunt MC la evenimente, fac showuri de dans, joc în trei spectacole de teatru: “Crimă la cină” la Teatrul Elisabeta, “Iubire pentru trei plus unu’ “ la Centrul Cultural Unesco şi “Michelle”- un one woman show cu teatru şi dans;  predau dansuri latino-americane, valsul mirilor, fac cursuri de teatru pentru copii, entertainment prin dans la diferite evenimente, am propria mea afacere: o firmă de organizări evenimente Magdinia Studio Art. În timpul liber îmi place să fac shootinguri şi prezentări de modă.

 

De unde a pornit ideea proiectului Crimă la cină ?

Ideea a venit acum câţiva ani , când am fost chemată la un casting de către o prietenă Irina Munteanu, scenarista piesei. S-a jucat timp de 2 ani în diferite locaţii, sub mai multe distribuţii. Apoi proiectul s-a “stins”, până în iarna anului 2016 , când am fost provocaţi de coordonatorul unui eveniment corporate să-l refacem. Acela a fost momentul când eu şi unul dintre colegii mei am hotărât să-l “reînviam”.

 

Ce te-a atras la personajul tău din “Crimă la cină” şi la povestea care se desfăşoară în piesa de teatru?
Personajul Vera este fermecător. Vera este modista divei Chantal Vernescu, la aniversarea căreia sunt invitaţi şi spectatorii. Vera este o fată modestă, care îşi iubeşte stăpână, pentru că a fost luată de mică “sub aripa “ ei şi care are grijă ca diva să fie mereu impecabilă. Pot spune că este un fel de “mâna dreaptă” a divei, nemăritată, fidelă şi totodată grijulie. Ea nu vrea să o părăsească pe madam, deşi există momente când flirtează cu bărbaţii. Ea este într-o relaţie cu majordomul Jiji, care o iubeşte la nebunie.
Piesă în sine este interactivă, complexă, conţine atât teatru, cât şi dans şi muzica live. Face parte din conceptul: Murder at dinner… un concept nou în România, unde invitaţii sunt poftiţi să fie martori şi totodată judecători ai acestui spectacol, pe stilul Agathei Christie. Acest spectacol da posibilitatea actorilor să se detaşeze de spectacolele clasice de teatru şi să-şi construiască personajul cât mai complex şi mai autentic, rămânând totuşi în perioada interbelică.

Care au fost criteriile prin care ai ales ceilalţi actori, care interpretează celelalte roluri?

A fost destul de greu să-mi aleg colegi de scenă, care să se potrivească cu ideea spectacolului. Deşi pare ciudat că zic acest lucru, dar pentru mine în afară de talentul actoricesc, contează seriozitatea şi devotamentul… aşa că pot spune că lucrurile au venit de la sine şi piesa şi-a ales singură actorii. Suntem o gaşcă frumoasă de actori tineri şi visători, care avem un singur ţel: să introducem publicul în povestea noastră interbelica şi să-l facem măcar pentru câteva ore să zâmbească şi să uite de viaţa cotidiană.

 

Din spectacolul “Crimă la cină”, spectatorii au ceva de învăţat?
Da, au multe de învăţat. În primul rând trebuie să ştii, că niciodată nu ajungi să cunoşti cu adevărat un om, chiar dacă stai cu el în casă. Că exact la cine nu te aştepţi te poate măslui pe la spate. Că trebuie să te comporţi mereu frumos cu oamenii din jurul tău şi să fi corect, că ei să te iubească şi să te aprecieze. Că nu întotdeauna duşmanul este cel care te sapă. Şi bineînţeles că trebuie să fi un om bun, să dăruieşti, să nu reproşezi, că viaţa să-ţi ofere şi ea mai departe.

Cât de deschişi sunt spectatorii la interacţiunea cu voi?
Foarte deschişi. Mă bucur să văd că oamenii intră în povestea noastră şi se aruncă în interacţiunea cu noi, chiar pot spune că ne devin complici, râd o dată cu noi, plâng o dată cu noi şi totodată şi chiar simt o dată cu noi. De fiecare dată îi simţim aproape de noi, ca şi cum am fi un întreg.

 

Drumul tău pe calea actoriei cum a fost?
Mi-am dorit foarte mult să fac actorie şi deşi poate la început părinţii nu au fost de acord, vrând să fie siguri că o să am un viitor strălucit şi o viaţă liniştită, m-au încurajat şi m-au susţinut cum au putut ca să-mi îndeplinesc visul. E adevărat că nu am dat imediat după liceu la teatru , am făcut mai întâi Economia Turismului Intern şi Internaţional la Universitatea Româno-Americană – 4 ani. Între timp am făcut 1 an de Şcoală Populară de Artă şi înainte să dau la Facultatea de Arte am mers la multe sesiuni de comunicări, mi-am luat primul job că promoterita ,totul numai ca să capăt mai mult curaj. Apoi în anul 3 am dat admiterea la UNATC, am picat,în anul 4 am mai dat o dată şi iar în picat, tot la ultima probă şi atunci mi-am zis că trebuie să mă duc şi la Hyperion să încerc şi acolo. Am intrat printre primii şi am nimerit la cel mai profesor, Virgil Ogasanu, care m-a învăţat cum să fiu puternică, încrezătoare în mine, m-a învăţat să fiu versatilă, datorită rolurilor pe care mi le-a dat,într-un cuvânt m-a călit pentru această lume, chiar dacă la început credeam că este prea dur şi mă făcea să plâng mereu.

 

Când ai realizat că îţi doreşti să fi actriţă şi de ce ai ales această meserie?
Când eram micuţă, dacă mă întrebă cineva ce vreau să mă fac când o să fiu mare, eu răspundeam mereu că eu vreau să mă fac prinţesa şi actriţă. Eu sunt romano-catolică şi la noi în fiecare an la Teatrul Ţăndărica se ţinea câte un spectacol: “Festivalul prieteniei”, unde fiecare parohie prezenta o scenetă. Eu am fost Eva, din “Adam şi Eva” (Biblie). În momentul în care am urcat pe scenă, iar la finalul momentului meu publicul m-a aplaudat şi s-a ridicat în picioare am simţit aşa o bucurie şi o emoţie, încât acela a fost momentul, în care am zis :”Gata! Eu mă fac actriţă!” Apoi mai târziu, am văzut filmul cu “Prinţesa Sissi”, unde personajul principal era jucat de Romy Schneider, o actriţă foarte frumoasă, talentată, jovială, cu care semănăm puţin şi mi-am dat seama din nou, că asta este destinul meu…să fiu actriţă, să aduc zâmbete pe feţele oamenilor şi să-i iau cu mine în diferite povesti create de regizori.

 

Ce te-a inspirat pe acest drum şi ce piedici ai întâmpinat pe parcurs?
Drumul meu spre calea actoriei a fost anevoios, dar niciodată nu m-am dat bătută. Deşi de multe ori am fost provocată la diferite “compromisuri”, am preferat să plec şi să mă zbat mai mult, ca să demonstrez că se poate să faci ceea ce iubeşti, dacă faci cu sufletul şi dacă eşti perseverenţă şi îţi construieşti singură drumul. Ca în orice profesie există urcuşuri şi coborâşuri, important e să ai fruntea sus, sufletul curat şi iubirea pentru artă, atât de puternică încât să mergi mai departe.
Eu am avut norocul să joc în mai multe tipuri de teatru, după facultate: teatru clasic, teatru forum, teatru de stradă, teatru non verbal, teatru contemporan, teatru interbelic, teatru-dans. Am vrut să îmbin teatrul şi dansul şi am început să aprofundez mai mult anumite stiluri de dans: salsa, bachata, vals, tango, charleston, burlesque, etc. Acum în prezent pot spune că sunt fericită pentru că am 3 piese de teatru în care joc, am showuri de dans (teatru şi dans) şi fac promo-uri şi mai filmez pentru diferite seriale.
Deşi existat momente când poate era mai simplu să renunţ şi să fac altceva, care să-mi aducă un venit constant, am preferat să mă dezvolt mai mult pe artă, să devin versatile, să fac evenimente pentru copii : animaţie, zâne ursitoare la botezuri, să fac MC la nunţi, să predau teatru, dans şiş a învăţ cuplurile valsul mirilor.

 

Care este relaţia ta cu ceilalţi actori din piesă?
Mă înţeleg foarte bine cu toţi actorii din piesă, suntem buni prieteni, suntem uniţi şi fericiţi pentru că în sfârşit simţim că suntem un întreg. Pe unii dintre ei îi ştiam din alte proiecte, iar cu doi dintre ei am lucrat tot la acest spectacol acum câţiva ani. Mă bucura faptul că învăţăm unii de la alţii, că ne dăm sfaturi constructive, că ne ajutăm reciproc să creştem şi că putem fi transparenţi unii faţă de alţii, lucru care în ziua de azi nu prea există.

 

Care este primul lucru pe care i-l spui cuiva care doreşte să devină actor?
Dacă îşi doreşte să fie actor cu tot sufletul lui, simte că nu e făcut pentru altceva şi simte că poate trece peste orice piedică numai ca să-şi facă cu mândrie profesia, atunci da … să se facă actor şi să fie mândru de asta. Cred că este foarte important să faci ceea ce iubeşti cu adevărat, pentru că numai aşa nu simţi cum trece timpul, numai aşa simţi că trăieşti şi deşi la sfârşitul zilei eşti rupt de oboseală, eşti fericit că ai făcut ceea ce ţi-ai dorit.

 

 

Ţinând cont că ai jucat şi în piese de teatru clasice, puse în scenă “ca la carte” , care este diferenţa dintre teatrul clasic şi teatru independent?
Este o diferenţă de percepţie între cele două tipuri de teatru: clasic jucat în teatru şi modern jucat şi în locaţii independente de teatru.
La teatru lucrurile stau într-un anumit fel : ai spaţiu, ai regizor, coregraf, ai spectacole stabilite, ai totul aranjat, atât artistic , cât şi logistic. La teatrul independent ai regizor, actori şi cam atât…trebuie să găseşti tu spaţiu, să-ţi negociezi, spectacolele, să te ocupi atât de partea artistică, cât şi logistica – TU , coordonatorul proiectului. De multe ori ţi se închid uşi în faţă, pentru că nu e producţia lor sau pentru că nu ai “cap de afiş” (actor cu renume), dar se întâmplă şiş a găseşti şi directori, drăguţi, care îţi deschid uşa şi care te primesc cu braţele deschise, aşa cum ni s-a întâmplat cu spectacolul ‘Crima la cină” atunci când am venit la Teatrul Elisabeta. Avem noroc că sunt şi oameni, care apreciază şi iubesc arta, încurajează tinerii şi oferă sprijin în dezvoltarea culturală.

 

La final să ne spui unde te mai putem vedea şi în ce proiecte mai eşti implicate?
În prezent am propria firmă de evenimente: MAGDINIA STUDIO ART, în cadrul căreia desfăşor activităţi artistice la nunţi, botezuri, evenimente corporate (MC, showuri de dans, valsul mirilor) ,spectacole pentru copii, evenimente pentru copii, spectacole de teatru. Am propriul meu spectacol MICHELLE – un one woman show cu teatru şi dans, care se joacă în diferite locaţii.
Joc în cadrul Centrului Cultural Bălcescu în spectacolul “Iubire pentru trei plus unu’ “. (30 martie, ora 20:00).

Un mesaj pentru iubitorii Radar de Media : Vă invităm să petreceţi o seară magică cu actori “criminali”.

 

Distribuţie:
Chantal Vernescu – Dorina Vasilashko
Jorj (fratele divei) – Rareş Zimbran
Vera (modistă) – Maria-Magdalena Chihaia
Jiji (majordomul) – Andrei Bratu
Laurence (vecinul) – Răzvan Rotaru
Văduva lui Papadopol – Beatrice Peter
Recuperatorul – Anton Gabriel

Locaţie: Teatrul Elisabeta
Oră: 20:00
Preţ bilet: 49 lei
Link către site: https://www.facebook.com/events/2071859666384886/permalink/2084123545158498/

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

INTERVIU

INTERVIU EXCLUSIV. Katharina Behrends (NBCU): „Televiziunea este cea mai mare pasiune a mea”

Published

on

Katharina Behrends este Managing Director al NBCUniversal Germania din 2008 iar începând cu acest an ea va controla şi staţiile NBCU din Benelux (Belgia, Olanda şi Luxemburg), Europa Centrală şi de Est.

Katharina Behrends şi-a început cariera în 1995 activând în reţele mari de televizune precum Premiere (actualul SKY) şi MTV înainte de a se alătura NBCU în 2005 .  Cu o vastă experienţă în televiziune, Katarina este pregătită pentru următoarea provocare profesională şi a acceptat cu multă amabilitate un interviu în exclusivitate pentru Radar de media.

 

Ați intrat în televiziune având studii juridice. Cum a fost tranziția Dvs. de la aspectul juridic al activităţii în televiziune la cel operațional și executiv?

În calitate de avocat în această industrie, atunci când te ocupi de chestiuni juridice, eşti implicat automat și în partea operațională. În felul acesta, de-a lungul anilor te implici din ce în ce mai mult în partea operațională precum și în cea administrativă. Este o tranziţie firească, iar eu ador provocările.

În ce mod experienta Dvs. profesională din televiziunea liniară (tradiţională n.red), cum este Premiere sau MTV, v-a fost de folos în a face faţă provocărilor pe care le ridică în ziua de azi ascensiunea televiziunii digitale?

De vreme ce am pus bazele carierei mele încă din perioada de început a reţelei Premiere (SKY zilele noastre), sunt obişnuită cu schimbările dinamice din lumea mass-media. Lucrul cel mai important este capacitatea de adaptare și evoluție. De exemplu, oferim brandurile noastre atât ca servicii liniare cât și digitale; acestea sunt deja branduri hibride.

Cum credeți că cei zece ani de experiență personală că director pentru NBC-Universal din Germania v-ar putea fi de ajutor pentru crearea unor noi branduri media în Europa de Est?

De-a lungul ultimilor ani, am stabilit cele mai de succes branduri de televiziune cu plată în teritoriile vorbitoare de germană și ne-am extins portofoliul nostru liniar și digital în această regiune. Am lansat de asemenea trei branduri SVOD – SYFY HORROR, Studio Universal Classics și E! Entertainment – alături de partenerul nostru Amazon Channels. Eu cred că motivul principal pentru succesul nostru este ascultarea cu atenție a nevoilor locale și am învăţat, de asemenea, că trebuie să personalizăm diferitele branduri în funcţie de preferinţele locale.

Îmi permiteţi să restrâng întrebarea pentru România? Aici, cele mai populare canale NBCU sunt Diva și E Entertainment. Ce alte canale aţi dori să fie larg cunoscute în țara noastră?

Recunoaștem unicitatea fiecărei piețe și vom continua să adoptăm o abordare personalizată pentru evaluarea pieței românești, concentrându-ne atenţia pe canalele de nişa care se adresează publicului feminin.

Mai mult decât atât, privind cu admirație la producția proprie care s-a bucurat de un enorm success în germania ‘’Culpa – Nimeni nu este fără de vină” pentru canalul 13th Street, credeți că este posibil să aveți o producție internă aici, în România?

Suntem întotdeauna interesați de idei de program inovatoare, cum ar fi “Culpa” pentru 13th Street și, de asemenea, “Riccardo’s Dream Date” pentru E! Entertainment în Germania. Sunt un fan al producțiilor locale. Să spunem că în acest stadiu nu avem anunțuri de făcut, dar pot exista șanse în viitor, dacă simțim că aceasta este strategia potrivită pentru canalele noastre, DIVA și E!

Cum intenționați să răspundeți ascensiunii platformelor de streaming prin abonament, cum ar fi Netflix sau Amazon, care concurează cu canalele de televiziune clasice de pe piața românească?

Vedem aceste platforme de streaming mai mult ca o ofertă complementară și suntem conştienţi că unicitatea brandurilor de canal este punctul nostru forte.  Continuăm să investim în calitatea brandurilor de nişa: DIVA, televiziunea de divertisment cu design feminin şi E! Entertainment brandul pop-cultural. Suntem deosebit de mândri de faptul că DIVA are o cotă de audiență solidă în România, situându-se în 2017 pe primul loc în rândul statiilor internaţionale de divertisment.

V-ați dovedit a fi un manager care se concentrează pe obiective bine stabilite. Intenţionaţi să operaţi schimbări radicale în calitate de MD al NBC-Universal pentru Benelux și Europa de Est?

La începutul anului 2018, împreună cu echipa mea, cu sediul la München, am preluat responsabilitatea pentru furnizarea serviciilor cheie incluzând marketing, echipa de creaţie, PR/Comunicare şi vânzări de publicitate, către canalele din Europa Centrală și de Est, precum și E! în Benelux (Belgia, Olanda și Luxemburg), pe lângă controlul prezent avut asupra rețelelor NBCU din teritoriile vorbitoare de limbă germană. Aceasta este o oportunitate fantastică pentru noi toți, care nu numai că ne-a permis să ne extindem echipa, ci ne oferă ocazia de a experimenta noi piețe, inclusiv în România, unde sperăm să construim pe baza puternică pe care NBCU a stabilit-o deja aici cu DIVA – destinația de divertisment preferată a femeilor – şi E! Entertainment. Având în vedere rezultatele noastre solide din Germania, este clar că eu şi echipa mea suntem cu toții foarte motivaţi și încântați de această extindere a domeniului nostru de activitate.

Este cunoscut faptul că oferta dvs. Amazon „SYFY HORROR” din Germania nu există în această formă la compania mamă din SUA. V-ați gândi să încercați așa ceva și pentru Europa de Est?

Am fost foarte mândri să fim un partener de lansare pentru canalele Amazon în Germania în 2017 și toate cele trei mărci de streaming – SYFY HORROR, Studio Universal Classics și E! HD – au cunoscut o creștere constantă de la lansare.

Vom continua să explorăm oportunități de a optimiza afacerea rețelelor noastre și să completăm canalele noastre liniare cu servicii digitale şi vom evalua oportunitățile din România în conformitate cu strategia noastră generală.

Munca și responsabilitățile dvs. necesită cu siguranță modalități de relaxare. În afară de televiziune, care sunt modalitățile dvs. preferate de petrecere a timpului liber?

Desigur, televiziunea este cea mai mare pasiune mea și îmi place să merg la film în timpul meu liber. Alături de interesele mele pentru activități culturale, apreciez cu adevărat petrecerea timpului în natură și orice activități în aer liber. Îmi place să fac drumeții în Alpii bavarezi ori de câte ori timpul îmi permite acest lucru. Din acest motiv, München este locul ideal pentru a trăi; munții sunt literalmente la doar o ‘aruncătură de băț’.

În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, vă rugăm să trimiteți un mesaj cititorilor noștri „Radar de media” care urmăresc cu mare interes schimbările rapide ale pieței mass-media din România.

Sunt foarte impresionată de spiritul care se poate simți  în industria media din Bucureşti şi din România. Industria mass-media de aici este un sector atât de vibrant și suntem cu adevărat bucuroși să avem ocazia de a face parte din acest spirit de optimism și dezvoltare!

Vă mulţumim.

 

Foto Credit: © Gert Krautbauer for NBCUniversal

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

INTERVIU

Interviu Exclusiv, Ioana Chelmuș: „Dragostea pentru teatru s-a născut în timpul facultății, când pur și simplu îmi plăcea tot ce se întâmplă acolo…”

FF Theatre face teatru 2 în 1: Love is madness.
Două piese de teatru despre iubire se joacă una după cealaltă, în aceeași seară

Published

on

Foto Credit: FABRICA DE PR

Luna aceasta, dragostea o ia puțin razna. În februarie se sărbătorește iubirea, fie că suntem fani Valentine’s Day, fie că ne emoționăm de Dragobete.

Duminică, 18 februarie, între cele două sărbători ale iubirii, FF Theatre servește publicului un cocktail special de dragoste și nebunie punând în scenă două piese de teatru pline de sentiment și haos, în evenimentul intitulat Love is madness: „Cum se duce totul dracu’” și „Ce vine după”.

Altfel, duminică de la ora 20:00, la Centru pe Calea Victoriei, iubirea e dusă la extrem și întoarsă pe toate părțile, cu lacrimi, zâmbete, urlete și multă emoție.  „Prin evenimentul Love is madness – Teatru 2 în 1 ne-am propus pur și simplu să celebrăm iubirea altfel, mai ales că această lună îi este dedicată. Cele două spectacole surprind frumusețea nebună a unei povești de dragoste cu de toate. Și cu cât este mai natural și sincer prezentată, cu atât publicul rezonează mai puternic cu mesajul si interpretarea. Iar noi, ca de fiecare dată, vrem să ne conectăm cu spectatorii noștri și să le oferim ceva de ținut minte. Este o experiență nouă, un maraton de teatru care are… ceva în plus. Și da, poate două ore de teatru și vin chiar sunt ideale pentru o seară de duminică alături de partener. Mai ales când piesele propuse înseamnă deopotrivă lacrimi și râsete, crize și liniște, un mix incredibil și versatil”, spune Florin Frățilă, inițiatorul FF Theatre și protagonist al piesei, alături de Ioana Chelmuș.

 

Actrița Ioana Chelmuș a stat de vorba cu echipa RADAR DE MEDIA și ne-a răspuns la o serie de intrebari!

 

Știu că ai declarat la un moment dat: „DA! Ăsta a fost răspunsul când teatrul a trecut la pragul următor și m-a cerut de soție! La bine și la rău, până când moartea ne va despărți.” Așadar, teatrul este pentru tine un partener pe viață?

Da, teatrul este genul acela de partener cu care vrei să îți petreci tot restul vieții. Aș alege teatrul oricând.

 

Când te-ai îndrăgostit de el? De teatru. A fost dragoste la prima… întâlnire?

Mi-am dorit de mică să ajung actriță. Aveam prea multă energie și trebuia să o eliberez cumva. Dragostea pentru teatru s-a născut în timpul facultății, când pur și simplu îmi plăcea tot ce se întâmplă acolo: de la încălzirea de dimineață, orele de vorbire, improvizație, arta actorului, baletul, canto, până la repetițiile care țineau până târziu în noapte.

 

Cum l-ai întâlnit pe Florin Frățilă și cum a început colaborarea cu FF?

Pe Florin Frățilă l-am cunoscut chiar în primul an când m-am mutat în București. El făcea parte din echipa teatrului indepentent InCulise, echipa alături de care am jucat și eu timp de 5 ani. Colaborarea cu FF a început în momentul în care s-a născut acest teatru. Florin m-a întrebat dacă vreau să pornesc alături de el pe acest drum, iar eu am fost mai mult decât încântată.

 

În câte piese ați jucat împreună?

În 7 ani s-au strâns ceva spectacole în care am jucat alături de Florin: „Insula femeilor”, „Imaginează-ți că ești Dumnezeu”, „Spectatorul condamnat la moarte”, „Blue room”, „Feromonii”, „Black Friday Love”, „Cum se duce totul dracu”, „Ce vine după”.

 

Cum e la repetiții? Ai o întâmplare pe care să o povestești?

La repetiții este frumos atunci când toată lumea este într-o stare bună. Sunt multe de povestit din timpul petrecut la realizarea unui spectacol, dar… ce se întâmplă la repetiții, rămâne la repetiții. J

 

Care este cea mai frumoasă amintire adunată în experiența ta de actor?

Probabil cel mai plăcut sentiment este acela când, după un spectacol în care ai jucat, vine la tine un spectator care îți spune cât de mult s-a regăsit în personajul pe care l-ai interpretat și cât de frumoasă i-ai făcut seara.

 

Știu că faci și teatru de păpuși. Cum a început povestea asta? Ce piese ai la activ?

Fac teatru de păpuși de aproape 8 ani. Povestea a început în anul 3 de facultate, când am început colaborarea cu o trupă cu acest specific. Mi-a plăcut această lume a poveștilor, așa că am învățat să mânuiesc rapid păpușile și fac asta și în ziua de azi. În prezent, fac parte din echipa EasyPlay cu care merg în grădinițe, școli, locuri de joacă, parcuri, și oriunde suntem invitați. Când eram mică nu am fost dusă de prea multe ori la un spectacol de acest gen, iar acum pot spune că îmi ofer acest cadou în fiecare dimineață. „Povestea pisicilor aristocrate”, „Regele leu”, „Crăiasa Zăpezilor”, „Vrăjitorul din Oz”, „Alice în Țara Minunilor” sunt câteva dintre spectacolele în care joc.

 

În ce alte proiecte ești implicată?

În agenda mea de activități se numără predarea cursurilor de actorie pentru adulți la FF Theatre Academy, de asemenea lucrez constant cu Florin la noi proiecte pentru FF Theatre. Mai am și câteva afterschooluri unde susțin workshopuri și cursuri de actorie pentru copii.

 

Ai vreun tabiet atunci când începi să studiezi un personaj?

Mă uit la filme și documentare în care știu că aș putea să găsesc un personaj asemănător cu cel pe care trebuie să îl interpretez. În rest, las personajul să mă ajute să ajung la el și să-l scot la suprafață.

 

Ai vreo superstiție înainte de a urca pe scenă sau înainte de vreo premieră?

Știu că poate părea ciudat, dar eu înainte de un spectacol nu oftez. Da… am impresia că dacă o fac, mă descarc de toată enegia cu care ar trebui să intru în spectacol. E ciudat, știu.

 

Pe 18 februarie aveti maraton de teatru: două piese jucate una după cealaltă și, mai mult decât atât, cu legătură între ele. Cum vă pregătiți?

„Cum se duce totul dracu’” și „Ce vine dupa” sunt spectacolele mele preferate și joc cu mare drag în amândouă. Repetăm intens pentru ca evenimentul de duminică să fie unul reușit, așa cum ne dorim. Vrem ca oamenii să fie încântați de această idee de teatru 2 în 1.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending