HomeINTERVIUCamelia Cavadia: A fost un drum anevoios, presarat cu tot felul de îndoieli

Camelia Cavadia: A fost un drum anevoios, presarat cu tot felul de îndoieli

Cami Cavadia lansare roman VINA (1)
Prev1 of 2
Navigheaza intre pagini

RADAR DE MEDIA vă prezintă în exclusivitate cel de-al doilea interviu cu scriitoarea Camelia Cavadia, care a lansat la Bookfest primul său roman „Vina”.

„Uneori simt că am literele impregnate-n piele și toate poveștile viețuiesc înăuntrul meu. Scrisul și cărțile sunt parte din mine, iar eu fără el nu sunt nimic din ceea ce pot fi”, spunea scriitoare, care în viaţa profesională este PR Manager la Antena 1.

„Un debut surprinzător prin precizia arhitecturii narative și siguranța rotirii caruselului cu multe și subtile relații psihologice. În plus, îmbucurător prin opțiunea preponderent morală, într-o vreme dominată de anarhie, relativism și etică în răspăr”, precizează criticul literar Dan C. Mihăilescu.

În continuare scriitoare ne va explica de unde vine pasiunea pentru cărţi, ideea primordială a romanului, ce reprezintă cărţile şi multe alte lucruri extrem de interesante.

 

Pentru început spune-ne de unde şi de când ai pasiune pentru cărţi, lectură?

Pasiunea pentru citit și cărți a venit după ce mai întâi le-am urât. Pur și simplu nu puteam să le sufăr pentru că ele erau cele care mi-o luau pe sora mea de la joacă. Ea s-a dus la școală înaintea mea cu un an și imediat ce a învățat alfabetul nu și-a mai scos nasul din cărți. Dacă până atunci tot ceea ce făceam făceam împreună, după ce ea a învățat să citească, m-am simțit abandonată, total neglijată. Nu prea știam să mă joc singură, așa că îmi tot dădeam ochii peste cap atunci cînd o vedeam că mă lasă baltă și se apucă de citit. Abia de prin clasa a V-a, așa, am început să iubesc tot mai mult cărțile. Am citit și în școala generală, mai ales în vacanțele de vară de la țară, la bunici, când în geamantane erau mai multe cărți decât haine, dar de apucat serios de citit m-am apucat abia în liceu.

 

 Dar pentru scris?

Pentru bucuria de a scrie este vinovată diriginta mea din clasele V-VIII care a văzut în mine un copil talentat la spus povești. Prima dată acum cucerit-o cu o poezie (după care m-a tot împins de la spate să scriu și altele), apoi cu compunerile și comentatiile pe care le scriam. Împreună cu dumneaei dezbăteam subiectele de la olimpiade și tot împreună am fost să mă înscriu la Liceul de filologie-istorie Zoia Kosmodemianskaia, acum Școala Cetrală de fete. Ai mei părinți și-ar fi dorit să urmez ceva mai practic, să mă îndrept spre medicină sau măcar spre o școală de asistente medicale – omițând cu totul faptul că mie mi se făcea și încă mi se face rău dacă văd o picătură se sânge sau ceva brutal – așa că nu m-au încurajat foarte tare spre filologie, pe motiv că nu o să mă aleg cu o meserie. Cum nu? Îi întrebam eu. Mă pot face ziaristă, scriitoare! Ăsta era visul meu, deși pe vremea lui Ceaușescu nu-mi era foarte clar în ce ziar sau ce fel de carte era bine să scriu. În liceu am nimerit însă într-o clasă numai cu copii foarte deștepți, care mă complexau efectiv și atunci am început și eu să mă întreb dacă nu cumva am greșit că am optat pentru filologie.  Mai târziu, mi-am  dat seama că de fapt, nimic altceva nu-mi face plăcere mai mult decât scrisul. Și acum e la fel.

 

Ce presupune scrii o care? De unde vine sclipirea ? Cum dai viaţa personajelor, acţiunii?

Din punctul meu de vedere, să scrii o carte înseamnă, în primul rând, disciplină. Să te așezi în fața calculatorului chiar și atunci când nu ai chef, când nu simți neapărat nevoia de a scrie. Ca și cu toate celelalte lucruri, cred că și pofta de scris vine scriind. E adevărat, uneori poți scrie mai mult sau mai bine, în unele zile mai prost și mai puțin. Însă nu cred că un scriitor se așează la masa de scris doar atunci când simte că-l lovește inspirația. Eu una, nu fac parte din categoria acelor oameni care scriu ușor și cursiv din prima, tocmai de aceea, atunci când mă apuc de scris, nu renunț din prima dacă simt că lucrurile nu se leagă. Am citit într-un interviu că Paul Auster se declară mulțumit dacă reușește să scrie într-o zi o pagină întreagă, iar cînd scrie cinci este deja minune cerească. De asemenea, Murakami stiu că are un program absolut draconic de lucru și că rescrie o carte de 4-5 ori până să ajungă la o formă de care să fie mulțumit. Cum spuneam, să scrii o carte înseamnă în primul rând disciplină.

 

Cami Cavadia lansare roman VINA (1)

De unde vine sclipirea?

Nu știu la alții cum e, dar eu întotdeauna am simțit nevoia de a scrie. O nevoie acută de a mă exprima în scris, cu lux de amănunte, cât mai fidel trăirii. Înainte de a da drumul blogului carticusuflet.ro am avut un blog „de viață bună” – chiar așa se numea, unde scriam despre lucruri frumoase, emoționante. Am renunțat la el pentru că nu puteam să le administrez pe amândouă, în paralel, din lipsă de timp. Înainte de a scrie această carte, am mai așternut alte câteva pagini menite să scoată din suflet o poveste reală pe care o trăisem și pe care nu voiam s-o uit. Pe aceea nu am intenționat niciodată să o public, dar acolo mi-am făcut mâna – ca să zic așa.

Subiectul cărții „Vina” s-a născut la început ca un exercițiu de imaginație, căruia îi adăugam în fiecare zi trasee noi. Cu timpul, un drum devenea tot mai vizibil și mai ușor de urmat. Povestea începea să prindă contur, iar personajele se transformau în oameni vii. Mie nu mi-a rămas decât să o aștern pe hârtie. A fost un drum anevoios, presarat cu tot felul de îndoieli (într-un fel firești având în vedere că este primul meu roman), dar care mi-a adus satisfacții pe care nu le-am mai trăit niciodată.

 

Spune-ne în câteva rânduri despre acţiune, personaje?

Romanul “Vina” spune povestea lui Tomas H., un personaj complex care are la un moment dat tot ceea ce-și poate dori un om în viață: o familie frumoasă și o carieră de succes. Numai că viața lui nu se oprește în acest punct, pentru că Tomas H. nu știe cum să păstreze ceea ce are. Viața îi alunecă ușor-ușor printre degete, iar coborârea lui, odată începută devine de neoprit. Tomas H. greșește față de toți oamenii pe care i-a iubit și îi iubește și fără să vrea, le face rău. E conștient de toate greșelile pe care le face, poate și de aici drama lui interioară. Le face rău apropiaților, dar mai ales lui. Cartea vorbește despre “povara” de a fi fericit, de a nu ști să te bucuri de ceea ce ai, dar mai ales de a nu ști să păstrezi. Vina pentru toate distrugerile pe care le face în jurul lui îl va roade încet, dar sigur. Tomas H. trece prin iad și chiar și-ar dori să moară, dar, așa cum spune el, are multe păcate de ispășit și o viață întreagă pentru asta. Va reuși în final să-și ispășească vina și să se salveze? E interesant de aflat, zic eu!

Cami Cavadia lansare roman VINA (5)

Cât a durat scrierea cărţii?

Puse cap la cap zilele în care am scris serios ar însemna un an. Când aveam trei sferturi de carte gata, s-a întâmplat ceva care mi-a dat peste cap toată existența și vreme de câteva luni nu am mai putut scrie nici măcar un cuvânt. Însă, când m-am pus din nou pe picioare, am revenit în forță și am recuperat timpul pierdut. Între timp, am înțeles că e de datoria mea să am grijă și de visurile mele, de ceea sunt eu, ca om și să devin ceea ce m-am simțit dintotdeauna: scriitoare.

 

Cum a primit publicul cititor cartea ta?

Am fost uimită să primesc felicitări din partea unor oameni cu care nu am interacționat niciodată, în niciun fel. Am fost extraordinar de bucuroasă să văd că oameni pe care nu îi cunosc au cumpărat cartea, s-au pozat cu ea și au postat pe Facebook. Mi-au scris oameni din multe orașe din țară să mă întrebe de unde poate fi cumpărată și care m-au ținut mai apoi la curent cu tot ceea ce au făcut de la cumpărarea ei până după ce au citit-o, alții care m-au emoționat cu cuvinte scrise din suflet. Tot ce a urmat după publicarea cărții a fost mult mai mult decât m-am așteptat. Am fost zilele trecute prin mai multe librării, am fost la Bookfest și mi-am dat seama că drumul unui scriitor debutant către sufletele cititorilor cere timp și răbdare, în condițiile în care librăriile sunt pline de titluri și autori foarte cunoscuți cu ale căror scrieri știi că mergi la sigur.

 

Ce presupune lansezi o carte în ziua de astăzi în România, în condiţiile în care era digitală acoperă şi partea de lectură prin diferite mijloace electronice.

Cunosc destul de mulți oameni care nu pot citi o carte în format electronic tocmai pentru că nu sunt dispuși să renunțe la senzațiile incredibile pe care ți le oferă cartea tipărită. Pentru mine, ca pentru încă mulți alții, din fericire, contează foarte mult plăcerea cititului, așa că întotdeauna voi asocia asta cu mirosul cărții, gestul de a întoarce filele, de a cântări volumul în mâini, a-i admira coperta, de a-l mângâia. De când am blogul de cărți merg foarte des la lansări de carte și alte evenimente ce țin de acest domeniu și mă bucur nespus să văd acolo oameni care cumpără cărți, care le îmbrățișează tandru în semn de mulțumire și apreciere. Eu cred că încă n-a venit vremea să ne facem griji pentru cartea tipărită. Cartea digitată îți poate oferi informația, dar nu-ți poate da plăcerea de a o citi.

Cami Cavadia lansare roman VINA (6)

Continuarea pe următoarea pagină!

Prev1 of 2
Navigheaza intre pagini

Lasa un comentariu aici!

No comments

leave a comment