HomeINTERVIUCristi Dănileț: Numai jurnaliștii competenți și liberi pot face presă independentă

Cristi Dănileț: Numai jurnaliștii competenți și liberi pot face presă independentă

Cristi Danilet3
Prev1 of 2
Navigheaza intre pagini

Iubirea față de adevăr și dreptate l-a făcut să aleagă o carieră în magistratură. Înclinația către științe penale i-a fost insuflată de profesorul Tudorel Toader. Judecătorul Cristi Dănileț este unul din cei mai apreciați magistrați ai României și printre puținii care comunică în mod frecvent cu prietenii virtuali atât pe pagina de facebook, dar și pe blogul său, www.cristidanilet.wordpress.com, acolo unde explică legile pe înțelesul tuturor.

În luna noiembrie a acestui an, membrul Consiliului Superior al Magistraturii a câștigat premiul de la categoria „Cel mai implicat angajat în campanii/proiecte de implicare în comunitate”, la Gala Oameni pentru Oameni. Cristi Danileț a făcut parte și din grupul celor 20 de persoane menționate la categoria ”Generozitatea care schimba vieți”, categorie fără premiu, la care sunt recunoscuți toți cei nominalizați pentru donațiile lor în bani și timp. El a donat 1000 euro pentru printarea primelor exemplare ale broșurii „Unde-i lege nu-i tocmeală” pe care le-a distribuit copiilor.

Judecătorul Cristi Dănileț, apărător al independenței justiției, vorbește despre relația justiție-presă, proiectul ”Unde-i lege nu-i tocmeală”, dar și despre prietenii de pe facebook, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Radar de Media.

 

Conform deciziei CSM de a modifica Ghidul pentru relația justiție-mass media, presa nu va mai avea acces la rechizitoriile dosarelor de corupție, ci doar la extrase din care se vor elimina mare parte din date. Cum comentați acest lucru?

Este o decizie a CSM din care fac parte, decizie la care nu am aderat atunci, dar pe care o respect. Există diverse sisteme în lume: unele mai restrictive ca în România – unde nu este voie să apară public numele celui acuzat de comiterea unei infracțiuni până la prima hotărâre dată de instanță (Elveția), ori în care părților și avocaților și se interzice să vorbească despre dosare în cursul instrumentării acestora (Franța); altele mai permisive – unde e disponibil pe web conținutul întregului dosar (SUA). Depinde de context și mentalitate. Deschiderea foarte mare către presă a justiției din România, care a avut loc în anul 2006, când s-a permis acces total al acesteia la dosarele penale, se impunea din cauza deselor acuzații de „mușamalizări de dosare”. Acum cred că aceste suspiciuni nu își mai au rostul. Singura grijă a CSM este ca o prea mare transparență să nu afecteze prezumția de nevinovăție și să se respecte dispozițiile din noul Cod penal care pare mai restrictiv din acest punct de vedere.

De ce credeți că doresc unii cenzură pentru presă?

Nu cred că împiedicarea accesului la anumite dosare aflate în derulare înseamnă cenzură a presei. Dacă discutăm mai larg, cu privire la necesitatea unei reglementări a presei, atunci sunt perfect de acord că presa trebuie să funcționeze după anumite reguli, din care mare parte există deja, dar care din rațiuni economice sau, mai rău, din interese obscure, nu se dorește a fi respectate. Mă refer la derapaje ale unei părți a presei care a ajuns la încălcarea demnității oamenilor – ceea ce nu are legătură cu presa, ci mai degrabă cu delictele. Iar procesele pierdute pe bandă rulantă de jurnaliștii care încălcă normele civile arată clar că deja acest lucru este un fenomen în România și că CNA nu își face deloc datoria.

Presa strică imaginea justiției sau pur și simplu oameni ai justiției, se folosesc de Ghid și de alte reglementări, precum protecția imaginii justiței și a reputației pentru a ascunde incompetență, corupție sau nepăsare?

Rea-credință există și din partea angajaților publici, inclusiv magistrați, și din partea presei. În cursul carierei mele am văzut campanii de presă de denigrare a unor părți din dosare sau a unor magistrați, după cum am văzut și colegi incompetenți sau corupți. Am tras concluzia că nu se poate generaliza: există sisteme și oameni care le compun, iar în cazul unor jurnaliști sau a unor magistrați există probleme de caracter, dacă nu chiar de legalitate. În orice caz, transparența instituțională este un instrument de responsabilizare și, personal, voi milita pentru acest lucru. Atâta timp cât prestezi un serviciu public, ești mai mult dator decât ți se datorează. Or, aceasta este greu de acceptat, inclusiv pentru mulți colegi de ai mei.

Cum vedeți relația justiție – mass-media?

Un binom absolut necesar pentru existența democrației. Presa descoperă și semnalează abuzurile, justiția le probează și le sancționează. Fiecare acționează prin modalități proprii pentru același lucru: BINELE comun.

S-au făcut traininguri de ”împrietenire” între justiție și presa (Freedom House, TransForma). Ați participat la vreunul din ele?

Am fost printre primii magistrați care au participat la așa ceva, prima dată în 2003 cu Asociația Jurnaliștilor Maghiari din România, apoi la cele organizate de Freedom House. Este absolut necesar ca jurnaliștii să înțeleagă cum funcționează justiția și magistrații să înțeleagă cum funcționează presa. Relația trebuie să fie una de parteneriat și sprijin reciproc. Mă bucur că am intuit acest lucru încă din anul 2004 când am propus fostului CSM o strategie de colaborare justiție-presa. Nu m-am înșelat. De atunci au început organizarea birourilor de presă în instanțe, apoi difuzarea informațiilor pe portalul instanțelor, apoi interacțiunile directe dintre cele două profesii.

Cum ați descrie presa de azi?

Uneori prea disperată. Ce contează este doar viteza de preluare și propagare a unei știri și, desigur, ratingul. Totul asezonat cu „analiștii” de serviciu prezenți la talk-show-urile de seară, veșnicii pricepuți la toate domeniile. Cred că este greșit, căci în felul acesta presa deraiază de la misiunea sa de informare și ajunge la una de dezinformare sau chiar de manipulare. Oricum, promovarea pseudo-vedetelor, inclusiv a infractorilor notorii, a deziluzionat mulți consumatori de mass-media. Efectul pervers este influențarea în rău a unei noi generații, de tineri, debusolați care au început să considere aceste personaje drept repere pentru viitorul lor. Că e incompetență sau, mai grav, de rea-credință din partea redactorilor, este mai puțin important. Dezamăgirea produsă de acest tip de jurnalism va duce însă populația către mijloace alternative de informare, inclusiv folosind metoda „share” de pe rețelele de socializare.

Aveți o relație foarte strânsă cu prietenii de pe Facebook. Mereu vă întâlniți cu ei când ajungeți într-un loc. Unde v-a plăcut mai mult?

Mi-am deschis cont de FB acum trei ani. Am 5000 de prieteni (nu am voie mai mulți) și peste 10.000 de urmăritori, motiv pentru care mi-am creat cont oficial unde îi aștept pe cei care vor să discute despre lege și justiție. Anul trecut am început să organizez întâlniri live cu prietenii de pe FB, astfel că atunci când am drum printr-o localitate din România sau chiar din străinătate dau anunț „în data de ….dau un suc în localitatea….”. Această practică a avut un succes neașteptat. Cea mai plăcută întâlnire a fost în Galați, unde am găsit o cafenea plină cu oameni care doreau să mă întâlnească. Iar săptămâna trecută am avut o întâlnire la Praga, unde nu mai puțin de 20 de români stabiliți acolo au organizat o întâlnire la un restaurant și timp de mai multe ore am discutat despre situația din România. Cu toții am plecat extrem de optimiști de acolo: ei că lucrurile se îndreaptă în țară, iar eu cu speranța că într-o bună zi cei nevoiți să plece din România, se vor întoarce.

Cum comentați situația penalilor care fac vizite dese la DNA și de care mass media vorbește toată ziua?

Iată deci că este transparență, din moment ce zilnic presa este în fața DNA și obține informații despre dosare aflate în derulare….Din păcate, ce vedem este latura represivă a justiției. Să știți însă că doar 12% din activitatea noastră este cea privind cauzele penale, restul sunt cauze civile – contracte, succesiuni, litigii de muncă, de familie, cauze comerciale, de proprietate intelectuală, privind pământurile, casele etc. Cei care ajung la DNA sunt, de cele mai multe ori, persoane care au încălcat legea. Nu am nici un fel de compasiune pentru aceștia: cine greșește, plătește. Legile de aceasta sunt făcute, să fie respectate. Pentru foarte mulți ani mentalitatea din România a fost aceea că legile sunt făcute să fie încălcate și că pentru a-ți rezolva problemele trebuie să dai „dreptul” (șpagă) funcționarilor corupți. Ei bine, azi ți se aplică dreptul dacă încalci legea. Simplu. E trist că avem atâta corupție în România – gangrena a cuprins toate autoritățile, dar sunt mulțumit de activitatea intensă a DNA, a serviciilor secrete și a instanțelor penale în acest domeniu.

V-ați implicat în proiectul ”Unde-i lege nu-i tocmeală”. Care este reacția elevilor?

Începând cu vârsta de 14 ani copiii răspund penal pentru comiterea de infracțiuni. Mulți adulți nu știu asta, darămite copiii. Împreună cu un grup de voluntari – unii din cadrul Poliției Capitalei, alții din asociația „Viața fără violență”, dar cei mai mulți judecători și procurori din țară (aproximativ 500) – am început din acest an să mergem prin școli. Uneori elevii vin în vizită în instanțe. Copiii sunt încântați să vadă profesioniști ai dreptului cu care pot discuta pe înțelesul lor despre reguli și legi, despre sancțiuni și magistrați. Am scos și un manual cu acest titlu, unde explicăm pe înțelesul tuturor normele elementare de drept. Manualul „Unde-i lege nu-i tocmeală” este disponibil gratuit pe internet și așteptăm sponsori pentru a-l multiplica în cât mai multe exemplare, să ajungă la cei 1,7 milioane elevi din România și la familiile lor.

Cât de importantă este educația juridică pentru minori?

Milităm pentru introducerea materiei „educație juridică” în școlile și liceele din România. O materie în care să înveți ce ai voie și ce nu să faci, care sunt instituțiile protective de drepturi, care sunt posibilele sancțiuni pentru faptele tale, cum interacționezi cu organele legii etc. Eu cred că dacă de mici ne obișnuim să vorbim despre necesitatea respectării drepturilor celorlalți, vom ajunge într-o bună zi să trăim într-o țară extraordinară. Visul meu e să renunțăm la poezia cu acel cățeluș cu părul creț care fură și să auzim copiii vorbind încă de mici de o cărticică extraordinară numită „Constituția României”.

De curând ați împlinit 16 ani de magistratură. Au existat momente în care ați vrut să renunțați la cariera de judecător?

Niciodată. Dar au existat ani buni când dacă mă întreba cineva dacă aș recomanda această profesie, răspunsul era NU. Azi, am o altă optică: grație reformei inițiate începând cu anii 2004, justiția română este cu adevărat independentă, rolul judecătorului este unul crescut în societate și funcția sa extrem de respectată și, de ce să nu spun, stabilitatea locului de muncă este asigurată și pachetul salarial este suficient de atractiv.

Independența justiției și independența presei. Sunt doar concepte teoretice sau au aplicabilitate practică?

Dacă justiția este azi liberă, nu același lucru pot spune despre presă.
Sunt cunoscute trusturile construite de afaceriști penali, școlile de jurnalism care au distrus valori autentice ale presei sau pseudo-jurnaliști care fac propagandă de partid și șantajează persoane. Dacă reforma justiției a avut loc și azi justiția funcționează după reguli stricte, în care legalitatea este esențială, reforma presei nu a avut loc. Dar e absolut necesară: la baza presei trebuie să fie dreptul la liberă exprimare înțeles și ca drept de a transmite în mod liber informații, și ca drept de a primi informații relatate cu acuratețe, precum și jurnaliști protejați în fața patronilor și cu statut sigur și bine definitiv. Numai jurnaliștii competenți și liberi pot face presă independentă și de calitate. Avem și din aceștia, dar încă puțini.

Ce înțelegeți prin `Love is Better than War`, din punct de vedere juridic?

Apelarea la justiție înseamnă timp, energie, nervi, bani. Sunt unele cauze care pot fi rezolvate prin mediere. Recomand călduros: soluția va fi convenabilă amândurora dintre părți și se obține într-un timp foarte scurt. Dar dacă totuși se ajunge la justiție, recomand apelarea la un avocat de către cei care nu cunosc demersurile și procedurile judiciare.

Pedeapsa cu moartea a fost abolită în România prin decretul-lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990. Ați fi de acord cu reintroducerea ei?

Nostalgicii vorbesc de revenire la monarhie și reintroducerea pedepsei cu moartea. Prima nu se poate fiindcă actuala Constituție declară România ca fiind republică și această dispoziție nu va putea fi modificată niciodată. A doua nu se poate fiindcă suntem parte la Convenția Europeană a Drepturilor Omului care interzice pedeapsa cu moartea în toate țările membre – 47 de state europene. O soluție contrară ne aruncă în afara sistemului de protecție a drepturilor omului și, prin urmare, în afara statelor democratice. Ceea ce este imposibil, România a ales drumul spre democrație, după un trecut tenebros când viața omului și individul în general nu era respectat sau ocrotit.

Prev1 of 2
Navigheaza intre pagini

Lasa un comentariu aici!

No comments

leave a comment