Connect with us

INTERVIU

Cristi Dănileț: Numai jurnaliștii competenți și liberi pot face presă independentă

Published

on

Prev1 of 2

Iubirea față de adevăr și dreptate l-a făcut să aleagă o carieră în magistratură. Înclinația către științe penale i-a fost insuflată de profesorul Tudorel Toader. Judecătorul Cristi Dănileț este unul din cei mai apreciați magistrați ai României și printre puținii care comunică în mod frecvent cu prietenii virtuali atât pe pagina de facebook, dar și pe blogul său, www.cristidanilet.wordpress.com, acolo unde explică legile pe înțelesul tuturor.

În luna noiembrie a acestui an, membrul Consiliului Superior al Magistraturii a câștigat premiul de la categoria „Cel mai implicat angajat în campanii/proiecte de implicare în comunitate”, la Gala Oameni pentru Oameni. Cristi Danileț a făcut parte și din grupul celor 20 de persoane menționate la categoria ”Generozitatea care schimba vieți”, categorie fără premiu, la care sunt recunoscuți toți cei nominalizați pentru donațiile lor în bani și timp. El a donat 1000 euro pentru printarea primelor exemplare ale broșurii „Unde-i lege nu-i tocmeală” pe care le-a distribuit copiilor.

Judecătorul Cristi Dănileț, apărător al independenței justiției, vorbește despre relația justiție-presă, proiectul ”Unde-i lege nu-i tocmeală”, dar și despre prietenii de pe facebook, într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Radar de Media.

 

Conform deciziei CSM de a modifica Ghidul pentru relația justiție-mass media, presa nu va mai avea acces la rechizitoriile dosarelor de corupție, ci doar la extrase din care se vor elimina mare parte din date. Cum comentați acest lucru?

Este o decizie a CSM din care fac parte, decizie la care nu am aderat atunci, dar pe care o respect. Există diverse sisteme în lume: unele mai restrictive ca în România – unde nu este voie să apară public numele celui acuzat de comiterea unei infracțiuni până la prima hotărâre dată de instanță (Elveția), ori în care părților și avocaților și se interzice să vorbească despre dosare în cursul instrumentării acestora (Franța); altele mai permisive – unde e disponibil pe web conținutul întregului dosar (SUA). Depinde de context și mentalitate. Deschiderea foarte mare către presă a justiției din România, care a avut loc în anul 2006, când s-a permis acces total al acesteia la dosarele penale, se impunea din cauza deselor acuzații de „mușamalizări de dosare”. Acum cred că aceste suspiciuni nu își mai au rostul. Singura grijă a CSM este ca o prea mare transparență să nu afecteze prezumția de nevinovăție și să se respecte dispozițiile din noul Cod penal care pare mai restrictiv din acest punct de vedere.

De ce credeți că doresc unii cenzură pentru presă?

Nu cred că împiedicarea accesului la anumite dosare aflate în derulare înseamnă cenzură a presei. Dacă discutăm mai larg, cu privire la necesitatea unei reglementări a presei, atunci sunt perfect de acord că presa trebuie să funcționeze după anumite reguli, din care mare parte există deja, dar care din rațiuni economice sau, mai rău, din interese obscure, nu se dorește a fi respectate. Mă refer la derapaje ale unei părți a presei care a ajuns la încălcarea demnității oamenilor – ceea ce nu are legătură cu presa, ci mai degrabă cu delictele. Iar procesele pierdute pe bandă rulantă de jurnaliștii care încălcă normele civile arată clar că deja acest lucru este un fenomen în România și că CNA nu își face deloc datoria.

Presa strică imaginea justiției sau pur și simplu oameni ai justiției, se folosesc de Ghid și de alte reglementări, precum protecția imaginii justiței și a reputației pentru a ascunde incompetență, corupție sau nepăsare?

Rea-credință există și din partea angajaților publici, inclusiv magistrați, și din partea presei. În cursul carierei mele am văzut campanii de presă de denigrare a unor părți din dosare sau a unor magistrați, după cum am văzut și colegi incompetenți sau corupți. Am tras concluzia că nu se poate generaliza: există sisteme și oameni care le compun, iar în cazul unor jurnaliști sau a unor magistrați există probleme de caracter, dacă nu chiar de legalitate. În orice caz, transparența instituțională este un instrument de responsabilizare și, personal, voi milita pentru acest lucru. Atâta timp cât prestezi un serviciu public, ești mai mult dator decât ți se datorează. Or, aceasta este greu de acceptat, inclusiv pentru mulți colegi de ai mei.

Cum vedeți relația justiție – mass-media?

Un binom absolut necesar pentru existența democrației. Presa descoperă și semnalează abuzurile, justiția le probează și le sancționează. Fiecare acționează prin modalități proprii pentru același lucru: BINELE comun.

S-au făcut traininguri de ”împrietenire” între justiție și presa (Freedom House, TransForma). Ați participat la vreunul din ele?

Am fost printre primii magistrați care au participat la așa ceva, prima dată în 2003 cu Asociația Jurnaliștilor Maghiari din România, apoi la cele organizate de Freedom House. Este absolut necesar ca jurnaliștii să înțeleagă cum funcționează justiția și magistrații să înțeleagă cum funcționează presa. Relația trebuie să fie una de parteneriat și sprijin reciproc. Mă bucur că am intuit acest lucru încă din anul 2004 când am propus fostului CSM o strategie de colaborare justiție-presa. Nu m-am înșelat. De atunci au început organizarea birourilor de presă în instanțe, apoi difuzarea informațiilor pe portalul instanțelor, apoi interacțiunile directe dintre cele două profesii.

Cum ați descrie presa de azi?

Uneori prea disperată. Ce contează este doar viteza de preluare și propagare a unei știri și, desigur, ratingul. Totul asezonat cu „analiștii” de serviciu prezenți la talk-show-urile de seară, veșnicii pricepuți la toate domeniile. Cred că este greșit, căci în felul acesta presa deraiază de la misiunea sa de informare și ajunge la una de dezinformare sau chiar de manipulare. Oricum, promovarea pseudo-vedetelor, inclusiv a infractorilor notorii, a deziluzionat mulți consumatori de mass-media. Efectul pervers este influențarea în rău a unei noi generații, de tineri, debusolați care au început să considere aceste personaje drept repere pentru viitorul lor. Că e incompetență sau, mai grav, de rea-credință din partea redactorilor, este mai puțin important. Dezamăgirea produsă de acest tip de jurnalism va duce însă populația către mijloace alternative de informare, inclusiv folosind metoda „share” de pe rețelele de socializare.

Aveți o relație foarte strânsă cu prietenii de pe Facebook. Mereu vă întâlniți cu ei când ajungeți într-un loc. Unde v-a plăcut mai mult?

Mi-am deschis cont de FB acum trei ani. Am 5000 de prieteni (nu am voie mai mulți) și peste 10.000 de urmăritori, motiv pentru care mi-am creat cont oficial unde îi aștept pe cei care vor să discute despre lege și justiție. Anul trecut am început să organizez întâlniri live cu prietenii de pe FB, astfel că atunci când am drum printr-o localitate din România sau chiar din străinătate dau anunț „în data de ….dau un suc în localitatea….”. Această practică a avut un succes neașteptat. Cea mai plăcută întâlnire a fost în Galați, unde am găsit o cafenea plină cu oameni care doreau să mă întâlnească. Iar săptămâna trecută am avut o întâlnire la Praga, unde nu mai puțin de 20 de români stabiliți acolo au organizat o întâlnire la un restaurant și timp de mai multe ore am discutat despre situația din România. Cu toții am plecat extrem de optimiști de acolo: ei că lucrurile se îndreaptă în țară, iar eu cu speranța că într-o bună zi cei nevoiți să plece din România, se vor întoarce.

Cum comentați situația penalilor care fac vizite dese la DNA și de care mass media vorbește toată ziua?

Iată deci că este transparență, din moment ce zilnic presa este în fața DNA și obține informații despre dosare aflate în derulare….Din păcate, ce vedem este latura represivă a justiției. Să știți însă că doar 12% din activitatea noastră este cea privind cauzele penale, restul sunt cauze civile – contracte, succesiuni, litigii de muncă, de familie, cauze comerciale, de proprietate intelectuală, privind pământurile, casele etc. Cei care ajung la DNA sunt, de cele mai multe ori, persoane care au încălcat legea. Nu am nici un fel de compasiune pentru aceștia: cine greșește, plătește. Legile de aceasta sunt făcute, să fie respectate. Pentru foarte mulți ani mentalitatea din România a fost aceea că legile sunt făcute să fie încălcate și că pentru a-ți rezolva problemele trebuie să dai „dreptul” (șpagă) funcționarilor corupți. Ei bine, azi ți se aplică dreptul dacă încalci legea. Simplu. E trist că avem atâta corupție în România – gangrena a cuprins toate autoritățile, dar sunt mulțumit de activitatea intensă a DNA, a serviciilor secrete și a instanțelor penale în acest domeniu.

V-ați implicat în proiectul ”Unde-i lege nu-i tocmeală”. Care este reacția elevilor?

Începând cu vârsta de 14 ani copiii răspund penal pentru comiterea de infracțiuni. Mulți adulți nu știu asta, darămite copiii. Împreună cu un grup de voluntari – unii din cadrul Poliției Capitalei, alții din asociația „Viața fără violență”, dar cei mai mulți judecători și procurori din țară (aproximativ 500) – am început din acest an să mergem prin școli. Uneori elevii vin în vizită în instanțe. Copiii sunt încântați să vadă profesioniști ai dreptului cu care pot discuta pe înțelesul lor despre reguli și legi, despre sancțiuni și magistrați. Am scos și un manual cu acest titlu, unde explicăm pe înțelesul tuturor normele elementare de drept. Manualul „Unde-i lege nu-i tocmeală” este disponibil gratuit pe internet și așteptăm sponsori pentru a-l multiplica în cât mai multe exemplare, să ajungă la cei 1,7 milioane elevi din România și la familiile lor.

Cât de importantă este educația juridică pentru minori?

Milităm pentru introducerea materiei „educație juridică” în școlile și liceele din România. O materie în care să înveți ce ai voie și ce nu să faci, care sunt instituțiile protective de drepturi, care sunt posibilele sancțiuni pentru faptele tale, cum interacționezi cu organele legii etc. Eu cred că dacă de mici ne obișnuim să vorbim despre necesitatea respectării drepturilor celorlalți, vom ajunge într-o bună zi să trăim într-o țară extraordinară. Visul meu e să renunțăm la poezia cu acel cățeluș cu părul creț care fură și să auzim copiii vorbind încă de mici de o cărticică extraordinară numită „Constituția României”.

De curând ați împlinit 16 ani de magistratură. Au existat momente în care ați vrut să renunțați la cariera de judecător?

Niciodată. Dar au existat ani buni când dacă mă întreba cineva dacă aș recomanda această profesie, răspunsul era NU. Azi, am o altă optică: grație reformei inițiate începând cu anii 2004, justiția română este cu adevărat independentă, rolul judecătorului este unul crescut în societate și funcția sa extrem de respectată și, de ce să nu spun, stabilitatea locului de muncă este asigurată și pachetul salarial este suficient de atractiv.

Independența justiției și independența presei. Sunt doar concepte teoretice sau au aplicabilitate practică?

Dacă justiția este azi liberă, nu același lucru pot spune despre presă.
Sunt cunoscute trusturile construite de afaceriști penali, școlile de jurnalism care au distrus valori autentice ale presei sau pseudo-jurnaliști care fac propagandă de partid și șantajează persoane. Dacă reforma justiției a avut loc și azi justiția funcționează după reguli stricte, în care legalitatea este esențială, reforma presei nu a avut loc. Dar e absolut necesară: la baza presei trebuie să fie dreptul la liberă exprimare înțeles și ca drept de a transmite în mod liber informații, și ca drept de a primi informații relatate cu acuratețe, precum și jurnaliști protejați în fața patronilor și cu statut sigur și bine definitiv. Numai jurnaliștii competenți și liberi pot face presă independentă și de calitate. Avem și din aceștia, dar încă puțini.

Ce înțelegeți prin `Love is Better than War`, din punct de vedere juridic?

Apelarea la justiție înseamnă timp, energie, nervi, bani. Sunt unele cauze care pot fi rezolvate prin mediere. Recomand călduros: soluția va fi convenabilă amândurora dintre părți și se obține într-un timp foarte scurt. Dar dacă totuși se ajunge la justiție, recomand apelarea la un avocat de către cei care nu cunosc demersurile și procedurile judiciare.

Pedeapsa cu moartea a fost abolită în România prin decretul-lege nr. 6 din 7 ianuarie 1990. Ați fi de acord cu reintroducerea ei?

Nostalgicii vorbesc de revenire la monarhie și reintroducerea pedepsei cu moartea. Prima nu se poate fiindcă actuala Constituție declară România ca fiind republică și această dispoziție nu va putea fi modificată niciodată. A doua nu se poate fiindcă suntem parte la Convenția Europeană a Drepturilor Omului care interzice pedeapsa cu moartea în toate țările membre – 47 de state europene. O soluție contrară ne aruncă în afara sistemului de protecție a drepturilor omului și, prin urmare, în afara statelor democratice. Ceea ce este imposibil, România a ales drumul spre democrație, după un trecut tenebros când viața omului și individul în general nu era respectat sau ocrotit.

Prev1 of 2

loading...

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

INTERVIU

Interviu, Maria Magdalena Chihaia: Vă invităm să petreceţi o seară magică cu actori “criminali”

Published

on

Spectacolul de teatru “CRIMĂ LA CINĂ” invită spectatorii într-o călătorie interbelică, în care publicul devine confidentul personajelor şi chiar complicii lor.
Spectacolul va avea loc la Teatrul Elisabeta, la ora 20:00 pe data de 10 martie .

Iubitorii de teatru, și mai ales de comedii, nu trebuie să rateze această piesă cu răsturnări de situații neașteptate,  un spectacol care vorbește despre lupta care se dă în fiecare dintre noi atunci când suntem puși în fața unor situații-limită.

Maria-Magdalena Chihaia, care interpretează personajul Vera, modista din casa divei Chantal Vernescu, este şi coordonatoarea proiectului.

Mă numesc Maria-Magdalena Chihaia, am 31 de ani, sunt actriţă, sunt MC la evenimente, fac showuri de dans, joc în trei spectacole de teatru: “Crimă la cină” la Teatrul Elisabeta, “Iubire pentru trei plus unu’ “ la Centrul Cultural Unesco şi “Michelle”- un one woman show cu teatru şi dans;  predau dansuri latino-americane, valsul mirilor, fac cursuri de teatru pentru copii, entertainment prin dans la diferite evenimente, am propria mea afacere: o firmă de organizări evenimente Magdinia Studio Art. În timpul liber îmi place să fac shootinguri şi prezentări de modă.

 

De unde a pornit ideea proiectului Crimă la cină ?

Ideea a venit acum câţiva ani , când am fost chemată la un casting de către o prietenă Irina Munteanu, scenarista piesei. S-a jucat timp de 2 ani în diferite locaţii, sub mai multe distribuţii. Apoi proiectul s-a “stins”, până în iarna anului 2016 , când am fost provocaţi de coordonatorul unui eveniment corporate să-l refacem. Acela a fost momentul când eu şi unul dintre colegii mei am hotărât să-l “reînviam”.

 

Ce te-a atras la personajul tău din “Crimă la cină” şi la povestea care se desfăşoară în piesa de teatru?
Personajul Vera este fermecător. Vera este modista divei Chantal Vernescu, la aniversarea căreia sunt invitaţi şi spectatorii. Vera este o fată modestă, care îşi iubeşte stăpână, pentru că a fost luată de mică “sub aripa “ ei şi care are grijă ca diva să fie mereu impecabilă. Pot spune că este un fel de “mâna dreaptă” a divei, nemăritată, fidelă şi totodată grijulie. Ea nu vrea să o părăsească pe madam, deşi există momente când flirtează cu bărbaţii. Ea este într-o relaţie cu majordomul Jiji, care o iubeşte la nebunie.
Piesă în sine este interactivă, complexă, conţine atât teatru, cât şi dans şi muzica live. Face parte din conceptul: Murder at dinner… un concept nou în România, unde invitaţii sunt poftiţi să fie martori şi totodată judecători ai acestui spectacol, pe stilul Agathei Christie. Acest spectacol da posibilitatea actorilor să se detaşeze de spectacolele clasice de teatru şi să-şi construiască personajul cât mai complex şi mai autentic, rămânând totuşi în perioada interbelică.

Care au fost criteriile prin care ai ales ceilalţi actori, care interpretează celelalte roluri?

A fost destul de greu să-mi aleg colegi de scenă, care să se potrivească cu ideea spectacolului. Deşi pare ciudat că zic acest lucru, dar pentru mine în afară de talentul actoricesc, contează seriozitatea şi devotamentul… aşa că pot spune că lucrurile au venit de la sine şi piesa şi-a ales singură actorii. Suntem o gaşcă frumoasă de actori tineri şi visători, care avem un singur ţel: să introducem publicul în povestea noastră interbelica şi să-l facem măcar pentru câteva ore să zâmbească şi să uite de viaţa cotidiană.

 

Din spectacolul “Crimă la cină”, spectatorii au ceva de învăţat?
Da, au multe de învăţat. În primul rând trebuie să ştii, că niciodată nu ajungi să cunoşti cu adevărat un om, chiar dacă stai cu el în casă. Că exact la cine nu te aştepţi te poate măslui pe la spate. Că trebuie să te comporţi mereu frumos cu oamenii din jurul tău şi să fi corect, că ei să te iubească şi să te aprecieze. Că nu întotdeauna duşmanul este cel care te sapă. Şi bineînţeles că trebuie să fi un om bun, să dăruieşti, să nu reproşezi, că viaţa să-ţi ofere şi ea mai departe.

Cât de deschişi sunt spectatorii la interacţiunea cu voi?
Foarte deschişi. Mă bucur să văd că oamenii intră în povestea noastră şi se aruncă în interacţiunea cu noi, chiar pot spune că ne devin complici, râd o dată cu noi, plâng o dată cu noi şi totodată şi chiar simt o dată cu noi. De fiecare dată îi simţim aproape de noi, ca şi cum am fi un întreg.

 

Drumul tău pe calea actoriei cum a fost?
Mi-am dorit foarte mult să fac actorie şi deşi poate la început părinţii nu au fost de acord, vrând să fie siguri că o să am un viitor strălucit şi o viaţă liniştită, m-au încurajat şi m-au susţinut cum au putut ca să-mi îndeplinesc visul. E adevărat că nu am dat imediat după liceu la teatru , am făcut mai întâi Economia Turismului Intern şi Internaţional la Universitatea Româno-Americană – 4 ani. Între timp am făcut 1 an de Şcoală Populară de Artă şi înainte să dau la Facultatea de Arte am mers la multe sesiuni de comunicări, mi-am luat primul job că promoterita ,totul numai ca să capăt mai mult curaj. Apoi în anul 3 am dat admiterea la UNATC, am picat,în anul 4 am mai dat o dată şi iar în picat, tot la ultima probă şi atunci mi-am zis că trebuie să mă duc şi la Hyperion să încerc şi acolo. Am intrat printre primii şi am nimerit la cel mai profesor, Virgil Ogasanu, care m-a învăţat cum să fiu puternică, încrezătoare în mine, m-a învăţat să fiu versatilă, datorită rolurilor pe care mi le-a dat,într-un cuvânt m-a călit pentru această lume, chiar dacă la început credeam că este prea dur şi mă făcea să plâng mereu.

 

Când ai realizat că îţi doreşti să fi actriţă şi de ce ai ales această meserie?
Când eram micuţă, dacă mă întrebă cineva ce vreau să mă fac când o să fiu mare, eu răspundeam mereu că eu vreau să mă fac prinţesa şi actriţă. Eu sunt romano-catolică şi la noi în fiecare an la Teatrul Ţăndărica se ţinea câte un spectacol: “Festivalul prieteniei”, unde fiecare parohie prezenta o scenetă. Eu am fost Eva, din “Adam şi Eva” (Biblie). În momentul în care am urcat pe scenă, iar la finalul momentului meu publicul m-a aplaudat şi s-a ridicat în picioare am simţit aşa o bucurie şi o emoţie, încât acela a fost momentul, în care am zis :”Gata! Eu mă fac actriţă!” Apoi mai târziu, am văzut filmul cu “Prinţesa Sissi”, unde personajul principal era jucat de Romy Schneider, o actriţă foarte frumoasă, talentată, jovială, cu care semănăm puţin şi mi-am dat seama din nou, că asta este destinul meu…să fiu actriţă, să aduc zâmbete pe feţele oamenilor şi să-i iau cu mine în diferite povesti create de regizori.

 

Ce te-a inspirat pe acest drum şi ce piedici ai întâmpinat pe parcurs?
Drumul meu spre calea actoriei a fost anevoios, dar niciodată nu m-am dat bătută. Deşi de multe ori am fost provocată la diferite “compromisuri”, am preferat să plec şi să mă zbat mai mult, ca să demonstrez că se poate să faci ceea ce iubeşti, dacă faci cu sufletul şi dacă eşti perseverenţă şi îţi construieşti singură drumul. Ca în orice profesie există urcuşuri şi coborâşuri, important e să ai fruntea sus, sufletul curat şi iubirea pentru artă, atât de puternică încât să mergi mai departe.
Eu am avut norocul să joc în mai multe tipuri de teatru, după facultate: teatru clasic, teatru forum, teatru de stradă, teatru non verbal, teatru contemporan, teatru interbelic, teatru-dans. Am vrut să îmbin teatrul şi dansul şi am început să aprofundez mai mult anumite stiluri de dans: salsa, bachata, vals, tango, charleston, burlesque, etc. Acum în prezent pot spune că sunt fericită pentru că am 3 piese de teatru în care joc, am showuri de dans (teatru şi dans) şi fac promo-uri şi mai filmez pentru diferite seriale.
Deşi existat momente când poate era mai simplu să renunţ şi să fac altceva, care să-mi aducă un venit constant, am preferat să mă dezvolt mai mult pe artă, să devin versatile, să fac evenimente pentru copii : animaţie, zâne ursitoare la botezuri, să fac MC la nunţi, să predau teatru, dans şiş a învăţ cuplurile valsul mirilor.

 

Care este relaţia ta cu ceilalţi actori din piesă?
Mă înţeleg foarte bine cu toţi actorii din piesă, suntem buni prieteni, suntem uniţi şi fericiţi pentru că în sfârşit simţim că suntem un întreg. Pe unii dintre ei îi ştiam din alte proiecte, iar cu doi dintre ei am lucrat tot la acest spectacol acum câţiva ani. Mă bucura faptul că învăţăm unii de la alţii, că ne dăm sfaturi constructive, că ne ajutăm reciproc să creştem şi că putem fi transparenţi unii faţă de alţii, lucru care în ziua de azi nu prea există.

 

Care este primul lucru pe care i-l spui cuiva care doreşte să devină actor?
Dacă îşi doreşte să fie actor cu tot sufletul lui, simte că nu e făcut pentru altceva şi simte că poate trece peste orice piedică numai ca să-şi facă cu mândrie profesia, atunci da … să se facă actor şi să fie mândru de asta. Cred că este foarte important să faci ceea ce iubeşti cu adevărat, pentru că numai aşa nu simţi cum trece timpul, numai aşa simţi că trăieşti şi deşi la sfârşitul zilei eşti rupt de oboseală, eşti fericit că ai făcut ceea ce ţi-ai dorit.

 

 

Ţinând cont că ai jucat şi în piese de teatru clasice, puse în scenă “ca la carte” , care este diferenţa dintre teatrul clasic şi teatru independent?
Este o diferenţă de percepţie între cele două tipuri de teatru: clasic jucat în teatru şi modern jucat şi în locaţii independente de teatru.
La teatru lucrurile stau într-un anumit fel : ai spaţiu, ai regizor, coregraf, ai spectacole stabilite, ai totul aranjat, atât artistic , cât şi logistic. La teatrul independent ai regizor, actori şi cam atât…trebuie să găseşti tu spaţiu, să-ţi negociezi, spectacolele, să te ocupi atât de partea artistică, cât şi logistica – TU , coordonatorul proiectului. De multe ori ţi se închid uşi în faţă, pentru că nu e producţia lor sau pentru că nu ai “cap de afiş” (actor cu renume), dar se întâmplă şiş a găseşti şi directori, drăguţi, care îţi deschid uşa şi care te primesc cu braţele deschise, aşa cum ni s-a întâmplat cu spectacolul ‘Crima la cină” atunci când am venit la Teatrul Elisabeta. Avem noroc că sunt şi oameni, care apreciază şi iubesc arta, încurajează tinerii şi oferă sprijin în dezvoltarea culturală.

 

La final să ne spui unde te mai putem vedea şi în ce proiecte mai eşti implicate?
În prezent am propria firmă de evenimente: MAGDINIA STUDIO ART, în cadrul căreia desfăşor activităţi artistice la nunţi, botezuri, evenimente corporate (MC, showuri de dans, valsul mirilor) ,spectacole pentru copii, evenimente pentru copii, spectacole de teatru. Am propriul meu spectacol MICHELLE – un one woman show cu teatru şi dans, care se joacă în diferite locaţii.
Joc în cadrul Centrului Cultural Bălcescu în spectacolul “Iubire pentru trei plus unu’ “. (30 martie, ora 20:00).

Un mesaj pentru iubitorii Radar de Media : Vă invităm să petreceţi o seară magică cu actori “criminali”.

 

Distribuţie:
Chantal Vernescu – Dorina Vasilashko
Jorj (fratele divei) – Rareş Zimbran
Vera (modistă) – Maria-Magdalena Chihaia
Jiji (majordomul) – Andrei Bratu
Laurence (vecinul) – Răzvan Rotaru
Văduva lui Papadopol – Beatrice Peter
Recuperatorul – Anton Gabriel

Locaţie: Teatrul Elisabeta
Oră: 20:00
Preţ bilet: 49 lei
Link către site: https://www.facebook.com/events/2071859666384886/permalink/2084123545158498/

 

loading...

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

INTERVIU

INTERVIU EXCLUSIV. Katharina Behrends (NBCU): „Televiziunea este cea mai mare pasiune a mea”

Published

on

Katharina Behrends este Managing Director al NBCUniversal Germania din 2008 iar începând cu acest an ea va controla şi staţiile NBCU din Benelux (Belgia, Olanda şi Luxemburg), Europa Centrală şi de Est.

Katharina Behrends şi-a început cariera în 1995 activând în reţele mari de televizune precum Premiere (actualul SKY) şi MTV înainte de a se alătura NBCU în 2005 .  Cu o vastă experienţă în televiziune, Katarina este pregătită pentru următoarea provocare profesională şi a acceptat cu multă amabilitate un interviu în exclusivitate pentru Radar de media.

 

Ați intrat în televiziune având studii juridice. Cum a fost tranziția Dvs. de la aspectul juridic al activităţii în televiziune la cel operațional și executiv?

În calitate de avocat în această industrie, atunci când te ocupi de chestiuni juridice, eşti implicat automat și în partea operațională. În felul acesta, de-a lungul anilor te implici din ce în ce mai mult în partea operațională precum și în cea administrativă. Este o tranziţie firească, iar eu ador provocările.

În ce mod experienta Dvs. profesională din televiziunea liniară (tradiţională n.red), cum este Premiere sau MTV, v-a fost de folos în a face faţă provocărilor pe care le ridică în ziua de azi ascensiunea televiziunii digitale?

De vreme ce am pus bazele carierei mele încă din perioada de început a reţelei Premiere (SKY zilele noastre), sunt obişnuită cu schimbările dinamice din lumea mass-media. Lucrul cel mai important este capacitatea de adaptare și evoluție. De exemplu, oferim brandurile noastre atât ca servicii liniare cât și digitale; acestea sunt deja branduri hibride.

Cum credeți că cei zece ani de experiență personală că director pentru NBC-Universal din Germania v-ar putea fi de ajutor pentru crearea unor noi branduri media în Europa de Est?

De-a lungul ultimilor ani, am stabilit cele mai de succes branduri de televiziune cu plată în teritoriile vorbitoare de germană și ne-am extins portofoliul nostru liniar și digital în această regiune. Am lansat de asemenea trei branduri SVOD – SYFY HORROR, Studio Universal Classics și E! Entertainment – alături de partenerul nostru Amazon Channels. Eu cred că motivul principal pentru succesul nostru este ascultarea cu atenție a nevoilor locale și am învăţat, de asemenea, că trebuie să personalizăm diferitele branduri în funcţie de preferinţele locale.

Îmi permiteţi să restrâng întrebarea pentru România? Aici, cele mai populare canale NBCU sunt Diva și E Entertainment. Ce alte canale aţi dori să fie larg cunoscute în țara noastră?

Recunoaștem unicitatea fiecărei piețe și vom continua să adoptăm o abordare personalizată pentru evaluarea pieței românești, concentrându-ne atenţia pe canalele de nişa care se adresează publicului feminin.

Mai mult decât atât, privind cu admirație la producția proprie care s-a bucurat de un enorm success în germania ‘’Culpa – Nimeni nu este fără de vină” pentru canalul 13th Street, credeți că este posibil să aveți o producție internă aici, în România?

Suntem întotdeauna interesați de idei de program inovatoare, cum ar fi “Culpa” pentru 13th Street și, de asemenea, “Riccardo’s Dream Date” pentru E! Entertainment în Germania. Sunt un fan al producțiilor locale. Să spunem că în acest stadiu nu avem anunțuri de făcut, dar pot exista șanse în viitor, dacă simțim că aceasta este strategia potrivită pentru canalele noastre, DIVA și E!

Cum intenționați să răspundeți ascensiunii platformelor de streaming prin abonament, cum ar fi Netflix sau Amazon, care concurează cu canalele de televiziune clasice de pe piața românească?

Vedem aceste platforme de streaming mai mult ca o ofertă complementară și suntem conştienţi că unicitatea brandurilor de canal este punctul nostru forte.  Continuăm să investim în calitatea brandurilor de nişa: DIVA, televiziunea de divertisment cu design feminin şi E! Entertainment brandul pop-cultural. Suntem deosebit de mândri de faptul că DIVA are o cotă de audiență solidă în România, situându-se în 2017 pe primul loc în rândul statiilor internaţionale de divertisment.

V-ați dovedit a fi un manager care se concentrează pe obiective bine stabilite. Intenţionaţi să operaţi schimbări radicale în calitate de MD al NBC-Universal pentru Benelux și Europa de Est?

La începutul anului 2018, împreună cu echipa mea, cu sediul la München, am preluat responsabilitatea pentru furnizarea serviciilor cheie incluzând marketing, echipa de creaţie, PR/Comunicare şi vânzări de publicitate, către canalele din Europa Centrală și de Est, precum și E! în Benelux (Belgia, Olanda și Luxemburg), pe lângă controlul prezent avut asupra rețelelor NBCU din teritoriile vorbitoare de limbă germană. Aceasta este o oportunitate fantastică pentru noi toți, care nu numai că ne-a permis să ne extindem echipa, ci ne oferă ocazia de a experimenta noi piețe, inclusiv în România, unde sperăm să construim pe baza puternică pe care NBCU a stabilit-o deja aici cu DIVA – destinația de divertisment preferată a femeilor – şi E! Entertainment. Având în vedere rezultatele noastre solide din Germania, este clar că eu şi echipa mea suntem cu toții foarte motivaţi și încântați de această extindere a domeniului nostru de activitate.

Este cunoscut faptul că oferta dvs. Amazon „SYFY HORROR” din Germania nu există în această formă la compania mamă din SUA. V-ați gândi să încercați așa ceva și pentru Europa de Est?

Am fost foarte mândri să fim un partener de lansare pentru canalele Amazon în Germania în 2017 și toate cele trei mărci de streaming – SYFY HORROR, Studio Universal Classics și E! HD – au cunoscut o creștere constantă de la lansare.

Vom continua să explorăm oportunități de a optimiza afacerea rețelelor noastre și să completăm canalele noastre liniare cu servicii digitale şi vom evalua oportunitățile din România în conformitate cu strategia noastră generală.

Munca și responsabilitățile dvs. necesită cu siguranță modalități de relaxare. În afară de televiziune, care sunt modalitățile dvs. preferate de petrecere a timpului liber?

Desigur, televiziunea este cea mai mare pasiune mea și îmi place să merg la film în timpul meu liber. Alături de interesele mele pentru activități culturale, apreciez cu adevărat petrecerea timpului în natură și orice activități în aer liber. Îmi place să fac drumeții în Alpii bavarezi ori de câte ori timpul îmi permite acest lucru. Din acest motiv, München este locul ideal pentru a trăi; munții sunt literalmente la doar o ‘aruncătură de băț’.

În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, vă rugăm să trimiteți un mesaj cititorilor noștri „Radar de media” care urmăresc cu mare interes schimbările rapide ale pieței mass-media din România.

Sunt foarte impresionată de spiritul care se poate simți  în industria media din Bucureşti şi din România. Industria mass-media de aici este un sector atât de vibrant și suntem cu adevărat bucuroși să avem ocazia de a face parte din acest spirit de optimism și dezvoltare!

Vă mulţumim.

 

Foto Credit: © Gert Krautbauer for NBCUniversal

loading...

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

INTERVIU

Interviu Exclusiv, Ioana Chelmuș: „Dragostea pentru teatru s-a născut în timpul facultății, când pur și simplu îmi plăcea tot ce se întâmplă acolo…”

FF Theatre face teatru 2 în 1: Love is madness.
Două piese de teatru despre iubire se joacă una după cealaltă, în aceeași seară

Published

on

Foto Credit: FABRICA DE PR

Luna aceasta, dragostea o ia puțin razna. În februarie se sărbătorește iubirea, fie că suntem fani Valentine’s Day, fie că ne emoționăm de Dragobete.

Duminică, 18 februarie, între cele două sărbători ale iubirii, FF Theatre servește publicului un cocktail special de dragoste și nebunie punând în scenă două piese de teatru pline de sentiment și haos, în evenimentul intitulat Love is madness: „Cum se duce totul dracu’” și „Ce vine după”.

Altfel, duminică de la ora 20:00, la Centru pe Calea Victoriei, iubirea e dusă la extrem și întoarsă pe toate părțile, cu lacrimi, zâmbete, urlete și multă emoție.  „Prin evenimentul Love is madness – Teatru 2 în 1 ne-am propus pur și simplu să celebrăm iubirea altfel, mai ales că această lună îi este dedicată. Cele două spectacole surprind frumusețea nebună a unei povești de dragoste cu de toate. Și cu cât este mai natural și sincer prezentată, cu atât publicul rezonează mai puternic cu mesajul si interpretarea. Iar noi, ca de fiecare dată, vrem să ne conectăm cu spectatorii noștri și să le oferim ceva de ținut minte. Este o experiență nouă, un maraton de teatru care are… ceva în plus. Și da, poate două ore de teatru și vin chiar sunt ideale pentru o seară de duminică alături de partener. Mai ales când piesele propuse înseamnă deopotrivă lacrimi și râsete, crize și liniște, un mix incredibil și versatil”, spune Florin Frățilă, inițiatorul FF Theatre și protagonist al piesei, alături de Ioana Chelmuș.

 

Actrița Ioana Chelmuș a stat de vorba cu echipa RADAR DE MEDIA și ne-a răspuns la o serie de intrebari!

 

Știu că ai declarat la un moment dat: „DA! Ăsta a fost răspunsul când teatrul a trecut la pragul următor și m-a cerut de soție! La bine și la rău, până când moartea ne va despărți.” Așadar, teatrul este pentru tine un partener pe viață?

Da, teatrul este genul acela de partener cu care vrei să îți petreci tot restul vieții. Aș alege teatrul oricând.

 

Când te-ai îndrăgostit de el? De teatru. A fost dragoste la prima… întâlnire?

Mi-am dorit de mică să ajung actriță. Aveam prea multă energie și trebuia să o eliberez cumva. Dragostea pentru teatru s-a născut în timpul facultății, când pur și simplu îmi plăcea tot ce se întâmplă acolo: de la încălzirea de dimineață, orele de vorbire, improvizație, arta actorului, baletul, canto, până la repetițiile care țineau până târziu în noapte.

 

Cum l-ai întâlnit pe Florin Frățilă și cum a început colaborarea cu FF?

Pe Florin Frățilă l-am cunoscut chiar în primul an când m-am mutat în București. El făcea parte din echipa teatrului indepentent InCulise, echipa alături de care am jucat și eu timp de 5 ani. Colaborarea cu FF a început în momentul în care s-a născut acest teatru. Florin m-a întrebat dacă vreau să pornesc alături de el pe acest drum, iar eu am fost mai mult decât încântată.

 

În câte piese ați jucat împreună?

În 7 ani s-au strâns ceva spectacole în care am jucat alături de Florin: „Insula femeilor”, „Imaginează-ți că ești Dumnezeu”, „Spectatorul condamnat la moarte”, „Blue room”, „Feromonii”, „Black Friday Love”, „Cum se duce totul dracu”, „Ce vine după”.

 

Cum e la repetiții? Ai o întâmplare pe care să o povestești?

La repetiții este frumos atunci când toată lumea este într-o stare bună. Sunt multe de povestit din timpul petrecut la realizarea unui spectacol, dar… ce se întâmplă la repetiții, rămâne la repetiții. J

 

Care este cea mai frumoasă amintire adunată în experiența ta de actor?

Probabil cel mai plăcut sentiment este acela când, după un spectacol în care ai jucat, vine la tine un spectator care îți spune cât de mult s-a regăsit în personajul pe care l-ai interpretat și cât de frumoasă i-ai făcut seara.

 

Știu că faci și teatru de păpuși. Cum a început povestea asta? Ce piese ai la activ?

Fac teatru de păpuși de aproape 8 ani. Povestea a început în anul 3 de facultate, când am început colaborarea cu o trupă cu acest specific. Mi-a plăcut această lume a poveștilor, așa că am învățat să mânuiesc rapid păpușile și fac asta și în ziua de azi. În prezent, fac parte din echipa EasyPlay cu care merg în grădinițe, școli, locuri de joacă, parcuri, și oriunde suntem invitați. Când eram mică nu am fost dusă de prea multe ori la un spectacol de acest gen, iar acum pot spune că îmi ofer acest cadou în fiecare dimineață. „Povestea pisicilor aristocrate”, „Regele leu”, „Crăiasa Zăpezilor”, „Vrăjitorul din Oz”, „Alice în Țara Minunilor” sunt câteva dintre spectacolele în care joc.

 

În ce alte proiecte ești implicată?

În agenda mea de activități se numără predarea cursurilor de actorie pentru adulți la FF Theatre Academy, de asemenea lucrez constant cu Florin la noi proiecte pentru FF Theatre. Mai am și câteva afterschooluri unde susțin workshopuri și cursuri de actorie pentru copii.

 

Ai vreun tabiet atunci când începi să studiezi un personaj?

Mă uit la filme și documentare în care știu că aș putea să găsesc un personaj asemănător cu cel pe care trebuie să îl interpretez. În rest, las personajul să mă ajute să ajung la el și să-l scot la suprafață.

 

Ai vreo superstiție înainte de a urca pe scenă sau înainte de vreo premieră?

Știu că poate părea ciudat, dar eu înainte de un spectacol nu oftez. Da… am impresia că dacă o fac, mă descarc de toată enegia cu care ar trebui să intru în spectacol. E ciudat, știu.

 

Pe 18 februarie aveti maraton de teatru: două piese jucate una după cealaltă și, mai mult decât atât, cu legătură între ele. Cum vă pregătiți?

„Cum se duce totul dracu’” și „Ce vine dupa” sunt spectacolele mele preferate și joc cu mare drag în amândouă. Repetăm intens pentru ca evenimentul de duminică să fie unul reușit, așa cum ne dorim. Vrem ca oamenii să fie încântați de această idee de teatru 2 în 1.

 

loading...

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Abonează-te la RADAR!

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending