vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăINTERVIUInterviu Exclusiv, Ioana Chelmuș: "Dragostea pentru teatru s-a născut în timpul facultății,...

    Interviu Exclusiv, Ioana Chelmuș: „Dragostea pentru teatru s-a născut în timpul facultății, când pur și simplu îmi plăcea tot ce se întâmplă acolo…”

    Luna aceasta, dragostea o ia puțin razna. În februarie se sărbătorește iubirea, fie că suntem fani Valentine’s Day, fie că ne emoționăm de Dragobete.

    Duminică, 18 februarie, între cele două sărbători ale iubirii, FF Theatre servește publicului un cocktail special de dragoste și nebunie punând în scenă două piese de teatru pline de sentiment și haos, în evenimentul intitulat Love is madness: „Cum se duce totul dracu’” și „Ce vine după”.

    Altfel, duminică de la ora 20:00, la Centru pe Calea Victoriei, iubirea e dusă la extrem și întoarsă pe toate părțile, cu lacrimi, zâmbete, urlete și multă emoție.  „Prin evenimentul Love is madness – Teatru 2 în 1 ne-am propus pur și simplu să celebrăm iubirea altfel, mai ales că această lună îi este dedicată. Cele două spectacole surprind frumusețea nebună a unei povești de dragoste cu de toate. Și cu cât este mai natural și sincer prezentată, cu atât publicul rezonează mai puternic cu mesajul si interpretarea. Iar noi, ca de fiecare dată, vrem să ne conectăm cu spectatorii noștri și să le oferim ceva de ținut minte. Este o experiență nouă, un maraton de teatru care are… ceva în plus. Și da, poate două ore de teatru și vin chiar sunt ideale pentru o seară de duminică alături de partener. Mai ales când piesele propuse înseamnă deopotrivă lacrimi și râsete, crize și liniște, un mix incredibil și versatil”, spune Florin Frățilă, inițiatorul FF Theatre și protagonist al piesei, alături de Ioana Chelmuș.

     

    Actrița Ioana Chelmuș a stat de vorba cu echipa RADAR DE MEDIA și ne-a răspuns la o serie de intrebari!

     

    Știu că ai declarat la un moment dat: „DA! Ăsta a fost răspunsul când teatrul a trecut la pragul următor și m-a cerut de soție! La bine și la rău, până când moartea ne va despărți.” Așadar, teatrul este pentru tine un partener pe viață?

    Da, teatrul este genul acela de partener cu care vrei să îți petreci tot restul vieții. Aș alege teatrul oricând.

     

    Când te-ai îndrăgostit de el? De teatru. A fost dragoste la prima… întâlnire?

    Mi-am dorit de mică să ajung actriță. Aveam prea multă energie și trebuia să o eliberez cumva. Dragostea pentru teatru s-a născut în timpul facultății, când pur și simplu îmi plăcea tot ce se întâmplă acolo: de la încălzirea de dimineață, orele de vorbire, improvizație, arta actorului, baletul, canto, până la repetițiile care țineau până târziu în noapte.

     

    Cum l-ai întâlnit pe Florin Frățilă și cum a început colaborarea cu FF?

    Pe Florin Frățilă l-am cunoscut chiar în primul an când m-am mutat în București. El făcea parte din echipa teatrului indepentent InCulise, echipa alături de care am jucat și eu timp de 5 ani. Colaborarea cu FF a început în momentul în care s-a născut acest teatru. Florin m-a întrebat dacă vreau să pornesc alături de el pe acest drum, iar eu am fost mai mult decât încântată.

     

    În câte piese ați jucat împreună?

    În 7 ani s-au strâns ceva spectacole în care am jucat alături de Florin: „Insula femeilor”, „Imaginează-ți că ești Dumnezeu”, „Spectatorul condamnat la moarte”, „Blue room”, „Feromonii”, „Black Friday Love”, „Cum se duce totul dracu”, „Ce vine după”.

     

    Cum e la repetiții? Ai o întâmplare pe care să o povestești?

    La repetiții este frumos atunci când toată lumea este într-o stare bună. Sunt multe de povestit din timpul petrecut la realizarea unui spectacol, dar… ce se întâmplă la repetiții, rămâne la repetiții. J

     

    Care este cea mai frumoasă amintire adunată în experiența ta de actor?

    Probabil cel mai plăcut sentiment este acela când, după un spectacol în care ai jucat, vine la tine un spectator care îți spune cât de mult s-a regăsit în personajul pe care l-ai interpretat și cât de frumoasă i-ai făcut seara.

     

    Știu că faci și teatru de păpuși. Cum a început povestea asta? Ce piese ai la activ?

    Fac teatru de păpuși de aproape 8 ani. Povestea a început în anul 3 de facultate, când am început colaborarea cu o trupă cu acest specific. Mi-a plăcut această lume a poveștilor, așa că am învățat să mânuiesc rapid păpușile și fac asta și în ziua de azi. În prezent, fac parte din echipa EasyPlay cu care merg în grădinițe, școli, locuri de joacă, parcuri, și oriunde suntem invitați. Când eram mică nu am fost dusă de prea multe ori la un spectacol de acest gen, iar acum pot spune că îmi ofer acest cadou în fiecare dimineață. „Povestea pisicilor aristocrate”, „Regele leu”, „Crăiasa Zăpezilor”, „Vrăjitorul din Oz”, „Alice în Țara Minunilor” sunt câteva dintre spectacolele în care joc.

     

    În ce alte proiecte ești implicată?

    În agenda mea de activități se numără predarea cursurilor de actorie pentru adulți la FF Theatre Academy, de asemenea lucrez constant cu Florin la noi proiecte pentru FF Theatre. Mai am și câteva afterschooluri unde susțin workshopuri și cursuri de actorie pentru copii.

     

    Ai vreun tabiet atunci când începi să studiezi un personaj?

    Mă uit la filme și documentare în care știu că aș putea să găsesc un personaj asemănător cu cel pe care trebuie să îl interpretez. În rest, las personajul să mă ajute să ajung la el și să-l scot la suprafață.

     

    Ai vreo superstiție înainte de a urca pe scenă sau înainte de vreo premieră?

    Știu că poate părea ciudat, dar eu înainte de un spectacol nu oftez. Da… am impresia că dacă o fac, mă descarc de toată enegia cu care ar trebui să intru în spectacol. E ciudat, știu.

     

    Pe 18 februarie aveti maraton de teatru: două piese jucate una după cealaltă și, mai mult decât atât, cu legătură între ele. Cum vă pregătiți?

    „Cum se duce totul dracu’” și „Ce vine dupa” sunt spectacolele mele preferate și joc cu mare drag în amândouă. Repetăm intens pentru ca evenimentul de duminică să fie unul reușit, așa cum ne dorim. Vrem ca oamenii să fie încântați de această idee de teatru 2 în 1.

     

    Dorin Huntai- Redactor-Șef

    Editor-in-Chief, Founder, Owner | dorin.huntai@radardemedia.ro

    Dorin Huntai- Redactor-Șefhttp://www.radardemedia.ro
    Editor-in-Chief, Founder, Owner | dorin.huntai@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente