Connect with us

INTERVIU

Iulian Comănescu: Diferența dintre Știrile PRO TV și Observator e mai mare decât …

Published

on

Mass media din România a trecut printr-o serie de schimbări în 2014. Lupta pentru audiențe dintre cei doi giganți de pe piață: Pro TV și Antena 1, a devenit tot mai acerbă, Kanal D și Prima TV au făcut disponibilizări, televiziunea publică a fost implicată în tot felul de scandaluri. Analistul media, Iulian Comănescu, a făcut pentru RADAR DE MEDIA o retrospectivă a hărții media a anului ce se încheie și ne-a spus și ce viitor au televiziunile, revistele glossy, dar și online-ul în 2015.

 

Cum comentezi migrarea vedetelor Pro TV către Antena 1 și rezultatul pe care l-a avut?

Rezultatele au fost chiar sub așteptările moderate, ca ale mele. Vocea României pe stil nou, produsă de nemțoaica Melanie Triebel, a fost o lecție despre cum se poate produce un talent show în România, iar asta a eclipsat X Factor. Pentru Antenă, dezastrul s-a produs însă la Iadul bucătarilor (Antena) versus Master Chef (PRO). Iadul bucătarilor a fost ceva oribil filmat – într-un platou cu câteva duzini de camere – și defectuos conceput, mult sub Chef, chiar dacă acesta a fost mai degrabă o producție de bun simț, decât stelară. Faptul că foștii jurați de la PRO au „rupt lanțul” pe Antenă, ducând la extrem acel gen de humiliation show care oricum stârnise reacții amestecate cu un sezon înainte, pe PRO, a pus capac. Originalul de la Iadul Bucătarilor – Hell’s Kitchen, e într-adevăr un format dur, dar acolo e vorba de condițiile grele dintr-o bucătărie de restaurant perfomant, și nu de veterani care șterg pe jos cu pifanii de dragul de-a o face, ca la Antena 1. Adică un fel de războiul din Vietnam al tigăilor și nu o cazarmă românească de anii `80.

Crezi că Pro TV va mai miza pe crearea altor vedete? Se vor întoarce cei care au plecat la postul concurent?

Dacă informațiile mele sunt corecte, PRO TV va avea în viitorul apropiat o strategie de programare economicoasă, numai cu formate internaționale în zona de entertainment. Deci nu va avea nevoie de vedete noi. Sigur, nu exclud ca vreun jurat care a făcut un sezon la Antenă să revină la PRO – până la urmă, nu sunt ai posturilor respective. Dar nu mai mult.

Va fi la fel de pregnantă rivalitatea între Pro TV și Antena 1 în 2015 sau bătălia pentru audiențe s-ar putea duce între mai multe posturi?

PRO TV s-a menținut pe poziție, în materie de ratinguri, cu costuri mai puține. După eșecul grilei de toamnă, nu mai văd Antena 1 investind la fel de mult, mai ales că și fondatorul, și managementul au diferite alte probleme. Dar asta nu înseamnă că Antena 1 va pierde locul secund. Kanal D s-a menținut cam acolo unde e, cu succese în zona serialelor turcești și ratinguri onorabile în diferite alte locuri, dar incapabil să impună un format contemporan de entertainment – vezi ce s-a întâmplat cu KidSing. Prima TV n-a făcut nimic spectaculos cu grila axată pe comedy lansată la începutul anului, iar Utopia, anunțată pentru toamnă, nu a început încă.

Show-urile Pro TV, precum ”Vocea României” sau ”Masterchef” au fost în topul audiențelor de fiecare dată, iar Antena 1 a ocupat postul secund. De ce?

Pe lângă diferențele intrinseci, o problemă eternă a Antenei 1 e modul cum începe prime-time-ul. Am spus-o de nenumărate ori, Antena ar trebui să lucreze la Observator, un format care și-a devorat vedetele (Mîndruță, Stoicescu, Alina Petrescu) și în care Andreea Berecleanu supraviețuiește miraculos. Pe analizele mele, diferența dintre Știrile PRO TV și Observator e mai mare decât cea dintre Vocea României și X Factor. Or ratingul unui program depinde în mare parte de lead-in, adică de programul anterior.

Dacă vreți, e o problemă de organigramă. Într-un fel sau altul, Observatorul e în ograda Antenei 3 și a împrumutat stilul neglijent și inestetic al jurnalelor de televiziuni de știri. Care televiziuni de știri, în mod evident, fac orice altceva decât știri – preiau conștiincios înjurăturile finanțatorilor politici și umplu spațiile libere cu non-întâmplări gen „Cămătarii rămân în arest”.

Cum vezi achiziționarea de către RCS&RDS a tuturor licențelor  radiourilor deținute de PRO TV SA?

E o continuare a investiției majore în conținut pe care RCS & RDS a făcut-o cu Digi24. Implicarea unui jucător de cable/telecom/mobile în conținut, într-o asemenea măsură, e o cvasi-premieră mondială și efectele ei sunt dificil de estimat.

Poate fi considerat divertismentul un produs esențial pentru succesul unei televiziuni?

Da, în toate sensurile. În România, e cam singurul – se vede că avem investiții în primul slot de prime-time, care începe la ora 20.00, 20.30, dar mai puțin în cel de-al doilea, care începe la 22.00, și unde în alte țări sunt programate seriale. În România, în afară de Las Fierbinți, nu prea există nimic demn de amintit. Divertismentul de calitate este și treaba televiziunilor publice – dacă ne gândim că Master Chef și Strictly Come Dancing au fost create pentru BBC One, iar Top Gear e pe BBC 2.

Care este viitorul Kanal D pe harta media, având în vedere că au închis o emisiune, iar mai mulți angajați au fost dați afară?

Îi interesează de mai multă vreme costurile, la un moment dat aveau piederi egale cu cifra de afaceri, de 9-10 milioane de euro. Mai nou, le-au redus la jumătate. În rest, în termeni de conținut, Kanal D are niște aspirații de glamour care s-ar putea să strice și ceea ce a realizat până în prezent. Mai ales că în sezoanele următoare s-ar putea să fie destui producători disponibili, foști la televiziuni mai mari, la cum se-arată lucrurile prin alte locuri. În fine, Kanal D e cumva într-o situație imposibilă: nu poate produce profit pe locul III, pe o piață săracă și fără alte posturi cu care să se alieze, gen Acasă, Antena Stars și altele asemenea. Dar ca să crească are nevoie de o strategie al naibii de inteligentă, care să-i prelungească ADN-ul balcanic, diferit de al altor stații de la noi. Tentativele de întinerire, show-urile de umor și altele asemenea sună a repoziționare și repoziționarea s-ar putea să fie sinucigașă. Televiziunea care dă Iffet și Suleyman nu poate fi cool.

Care e rolul televiziunii publice, dacă luăm în considerare activitățile din ultimii ani?

2014 a fost pentru TVR un an mult mai prost decât 2013. În 2013, în mandatul Săftoiu, au fost concediați 600 de angajați și costurile au fost reduse drastic. În mandatul Tănase, doar penalizările care reies din datoriile la stat se ridică la 9 milioane de euro pe an, dacă e să credem un membru al Consiliului de Administrație. În momentul de față, problema TVR nu are soluție, pe undeva și soluția-Săftoiu, concedieri și tăieri de costuri, s-a întors împotriva TVR, fiindcă înseamnă o grilă pauperă și fără șanse. Dar o piață din care televiziunea publică să lipsească ar fi de neconceput: gândiți-vă că pe toată zona de interes public, politică, relevanță, seriozitate s-ar încăiera Antena 3 cu RTV și cu B1. Mie îmi arată a peisaj post-atomic.

În principiu, pentru redresarea TVR trebuie în primul rând un consens public realist. Aspirația către BBC este nerealistă și demagogică, din motive pe care le-am explicat la mine pe blog  și se reduc la banii prea puțini și poziția proastă în top din momentul de față. Ar trebui o lege care să scoată SRTV-ul de sub controlul politicului, definirea unei misiuni și un plan de redresare în care să fie implicați profesioniști.

Cum ți s-a părut abordarea televiziunilor de știri în campania electorală?

Vai de capul lor. Mă bucur că dispare această gogoriță a televiziunilor care aduc milioane de voturi, creată prin 2009. În afară de OTV, nimeni nu a făcut mai nimic palpabil în sensul ăsta. Eu sper să scăpăm cu totul de RTV, B1 TV, Antena 3 și altele asemenea. N-au nicio rațiune de existență, alta decât afilierea politică. N-aș vrea să se supere pe mine oamenii valoroși, pe care îi cunosc și lucrează la aceste televiziuni. Dar uitați-vă și dumneavoastră: Turcescu își face autodafé, Mircea Badea se-ncaieră cu motocicliști, Rareș Bogdan face crize de epilepsie în direct… cine naiba se uită la toți ăștia nu știu.

Care este viitorul televiziunilor de știri, acum după ce campania electorală pentru alegerile prezidențiale s-a încheiat?

N-o să li se întâmple chiar ce spuneam mai sus. Dar ceva mai prost o s-o ducă, finanțatorii și-au dat seama că nu rentează, după kixul lui Victor Ponta la prezidențiale. Mai ales că acum e ușor și ieftin să începi un site cu dezvăluiri fulminante. E drept, în 2010, Wikileaks a avut nevoie de The Guardian, New York Times și Der Spiegel, dar noi avem Evenimentul zilei și Jurnalul național,  care nu-s tocmai același lucru.

Pe ce ar trebui să se axeze televiziunile din România pentru a livra materiale de calitate telespectatorilor sau pentru a se apropia de marile televiziuni mondiale?

La banii din piața media românească, e imposibil să te ridici la nivelul internațional, altfel decât în unu-două show-uri-fanion pe sezon. Sigur, am putea să comandăm decorul după ce știm dimensiunile locației și altele asemenea, dar în rest, suntem inevitabil sub calitatea programelor din alte piețe.

Cum ai descrie în câteva cuvinte activitatea CNA în 2014?

CNA mai mult n-a funcționat decât a funcționat, din lipsă de cvorum. Iar atât cât a funcționat, mandatul Laurei Georgescu a fost grevat de scandaluri și dezvăluiri, mai mult cu ghilimele decât fără. Mi-aș dori foarte mult ca alegerile să aducă și o componență civilizată a CNA. Dar, cum sunt de felul meu sceptic, dac-ar trebui să pariez, aș zice că nu.

Alegerea președintelui Iohannis este și meritul generației Facebook? Cum explici fenomenul?

Și meritul Facebook, cu accentul pe „și”. Am explicat deja la mine pe blog că Facebook nu e neapărat singurul canal de influență, intuiesc că telefoanele date de „liderii familiali” din diaspora acasă au contat foarte tare. Antropologul Vintilă Mihăilescu mi-a confirmat acest lucru. Dar, în măsura în care a contat, e firesc să fie așa: atunci când au făcut politică, canalele media tradiționale au făcut-o la modul partizan, colportând ură, lucru care cel mult catalizează bazinele electorale tradiționale ale stângii și dreptei. Or la acest gen de mizerie propagandistică sunt, oarecum, sensibili maximum maximorum 10 milioane de alegători din 16 (cifrele oficiale spun peste 18 milioane, dar eu am o problemă cu asta). Electoratul mai sceptic, tânăr, educat nu se prea uită nici la Gâdea, nici la Turcescu, nici la Badea, nici la Banciu, ci își ia în mare parte informația de pe Facebook, filtrată de prietenii din listă, cu care are, evident, afinități.

Care dezbatere dintre Klaus Iohannis – Victor Ponta ți s-a părut mai bună din punct de vedere jurnalistic: cea de la Realitatea sau cea de la B1 TV?

Cea de pe B1 mi s-a părut nu mai bună, dar mai puțin proastă. Pe Realitatea TV a fost o aiureală, dincolo de faptul că Iohannis a venit cu totul nepregătit și s-a comportat lamentabil, prostiile referitoare la vizita la Chișinău ale Laviniei Șandru și sforăielile lui Rareș Bogdan vor rămâne în istoria televiziunii românești ca un minim absolut. Sper, cel puțin. E incredibil că Ponta și Iohannis s-au putut complace într-o asemenea mocirlă jurnalistică. Asta le alterează și lor imaginea zdravăn, oricare le-ar fi păcatele intrinseci. Pe Iohannis îl înțeleg oarecum, fiindcă era presat să participe, dar nu înțeleg cum s-a putut prezenta atât de nepregătit.

Mai există anchete jurnalistice de calitate în mass media din prezent?

Insular. Mă uit cu atenție la RISE Project, iar eforturile individuale ale lui Daniel Befu mi s-au părut nu odată remarcabile. Mai e și ce face Cătălin Tolontan la Gazeta Sporturilor, dar în rest, nu îmi amintesc, în secunda asta, vreo investigație importantă publicată în 2014 de vreun outlet media major. Se poartă mizeriile gen „publicația/televiziunea noastră a intrat în posesia unei înregistrări care…” A intrat în posesia, cum? S-a împiedicat de ea pe stradă? I-a adus-o un cetățean fără chip la ceas de seară, într-un plic? Mai mult, după ce „intră în posesia” înregistrării, outlet-ul media nu simte deloc nevoia să verifice, întregească, clarifice ce e în ea. O publică exact așa cum i s-a „dat în posesie”.

Cum ai descrie jurnalistul de astăzi?

În concret, e un tip trecut de prima tinerețe, depresiv, apăsat de rate și salariile întârziate. Am încercat de mai multe ori să scriu un text pro domo în care să explic că, în ultimă instanță, abdicarea unor oameni pe care îi stimam acum 10 ani e dacă nu scuzabilă, cel puțin explicabilă – dar textul nu mi-a ieșit. Dacă vă uitați la Page One – Inside the New York Times, vedeți câtă depresie și incertitudine au provocat criza economică și explozia new media în redacția celui mai mare cotidian din lume. Jurnalistul de azi suferă de information overload exact la fel ca publicul, nu mai știe să se descurce și să facă selecția în bombardamentul la care îl supun toate sursele electronice: partide, instituții, companii private. Dar, mai ales, a abandonat lupta, motivele pentru care s-a făcut jurnalist acum 20 de ani, satisfacțiile profesionale.

În abstract, dacă ne gândim la ce-ar trebui să fie, mă gândesc la o vietate multimedia, care știe să folosească o platformă de blog, rețelele sociale, o cameră foto și e chiar capabil să își editeze materialul multimedia până la un punct. Știe să povestească și să amuze și are o ureche atentă pentru ceea ce vrea publicul, pe care îl înțelege. Jurnalistul de astăzi, sau măcar de mâine, e sau ar trebui să fie un post-jurnalist, ceva mai mult decât un jurnalist.

Întâlnim în mass media de azi tot mai mulți propagandişti nevricoşi, cu militanţi infailibili, cu amatori de scandal şi de băşcălie, după cum spune Andrei Pleșu. Eleganţa stilistică, acurateţea ştirii mai poate fi întâlnită pe undeva?

O să vă spun că singurul loc în care mai scriu cu regularitate e Dilema, fiindcă acolo mi se pare că unele din atributele de mai sus se întâlnesc destul de frecvent. Le-am dat prietenilor de la Casa Jurnalistului câte un text ori de câte ori mi-au cerut. Apreciez foarte tare ceea ce face RISE, cum spuneam – deși acolo nu e vorba de stil, ci de săpături îndelungi, research zdravăn și subiecte bine alese. Mai citesc HotNews (știrile), Adevărul, Gândul și comentariile lui Dan Turturică și Sabina Fati din România liberă. Partea proastă e că textele bune sunt ascunse într-o asemenea grămadă de tâmpenii încât tinzi să lași totul baltă. Dar asta e, din motive de „bășcălioși”, „militanți” și „nevricoși” – eu aș adăuga imbecilii, care încep se devină un adevărat curent ideologic sau o școală literară pe site-urile românești -, acum avem și cititorul-salahor.

Care este viitorul televiziunilor în 2015?

Piața va rămâne un duopol, PRO-Antena Group, dacă ne gândim la cote de audiență cumulate. Dacă PRO TV face profit în 2014, cu toate tăierile de bugete și restartul prin care a trecut, să zicem că avem măcar un motiv de optimism. Sunt curios ce vine după talent show-uri, ar trebui să fie ceva din clasa reality, dar eu știu ce le va trece prin cap programmerilor din televiziunile românești? Ar trebui să ne uităm la ce face CME, proprietarul PRO TV, worldwide, fiindcă asta va dicta mișcările din România și, implicit, pe cele ale challengerului. Probabil că vor fi niște mutări mai prudente decât în epoca Adrian Sârbu. Time-Warner, care are peste 49% din CME, pune accentul pe profit, iar asta explică și ceea ce s-a întâmplat în România.

Dar revistele glossy?

Ar trebui să se împuțineze. Majoritatea vând 13 mii de exemplare. Sunt scrise cu picioarele, pozele de modă și copertele sunt de multe ori făcute din sărăcie și fără inspirație și așa mai departe. În afară de faptul că sunt un debușeu comod pentru advertiseri, nu văd niciun motiv pentru care ar exista. Posibil, piața de glossy-print va fi amenințată de site-uri inteligent făcute pe termen mediu – nu neapărat în 2015. Dar acestea vor fi mai degrabă nișate (fashion, turism, cooking etc.), nu structuri-magazin, ca revistele glossy.

De online ce ne poți spune?

Nimic nou. Sunt bani puțini și vor rămâne bani puțini, deși am văzut diferite estimări referitoare la mici creșteri. E drept, online-ul înseamnă peste dublul lui 2008, dar toată creșterea s-a dus către contextuale – Google și Facebook. Posibil, vor exista micro-site-uri sau bloguri care vor monetiza tot mai mult pe nișe bine definite, fie prin vânzări directe, fie din donații. În ultimă instanță, și eu trăiesc din ceva asemănător, nu numai pe online. Tocmai am pus sus un showcase pentru proiectele din clasa branded content, www.brandedcont.net., de unde vă puteți da seama pe ce pariez, personal, or asta e mai convingător decât o estimare în abstract.

Publicitatea în media va cunoaște schimbări?

Zenith a prognozat pentru 2014 o creștere ușoară, de 1,9%. Asta înseamnă, în total, vreo 295 de milioane. Dacă prognoza se adeverește, schimbarea trendului contează desigur mai tare decât banii în plus.

Asta e la nivel de „ceea ce se vede”. Problema e cum se vor împărți banii din fonduri europene și publicitate guvernamentală: în 2013, conform unui studiu al Centrului pentru Jurnalism Independent, guvernul Ponta a trimis către presă cam 53 de milioane de euro, din care peste 31, sume deja atribuite, și aproximativ 21, sume în curs de atribuire. Mai e și RMGC, care nu cred că mai cheltuiește banii pe care îi cheltuia în anii trecuți – deși nu am niciun fel de date despre asta. Despre toate aceste lucruri aflăm doar ici-colo, și nu din anuarele frumos puse-n pagină ale industriei.

Un mesaj pentru cititorii RADAR DE MEDIA

De câte ori vedeți „CLICK AICI!”, să nu dați. Clic. N-o să vă vină să credeți ce câștigați.

Foto credit: Florin Costache

Lasa un comentariu aici!

Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

INTERVIU

INTERVIU EXCLUSIV, Silvia Șerban – designer, actor amator la FF Academy: „Emoțiile sunt maxime, iar aplauzele sunt bateria care mă încarcă”

Sunt foarte mândră de mine în acest spectacol, pentru că reușesc să fiu penibilă și să nu-mi pese! Sunt mândra că mi-am compus un moment de „dans la casetofon”, care nu poate fi povestit… e musai să fie văzut!

Published

on

Foto Credit: FABRICA DE PR

Este cunoscută drept designer, dar puțină lume știe că în timpul liber ia lecții de actorie la FF Theatre Academy și, mai mult, joacă și în piese de teatru. Silvia Șerban se va afla pe scenă luni seară, 22 ianuarie, de la ora 20:00, la bar „Centru” pe Calea Victoriei , cu o piesă de teatru în care joacă numai actori amatori, cursanți ai FF Theatre Academy și la care intrarea este liberă.

Este vorba de piesa „6 personaje în căutarea unui autor”, de Luigi Pirandello. Mai mult decât atât, Silvia nu este doar actriță în această piesă, ci semnează și costumele.

Designerul Silvia Șerban a raspuns intrebarilor echipei RADAR DE MEDIA, in interviul de mai jos!

 

 

Lumea te cunoaște drept designer. Așa că pentru unii poate fi o surpriză faptul că joci într-o piesă de teatru. Cum te-ai apucat de cursurile de actorie de la FF Academy?

La insistențele unei prietene care aproape m-a obligat! Faptul că am continuat timp de doi ani a fost alegerea mea, dar evident la sugestia lui Florin (n.r. Florin Frățilă, fondatorul FF Theatre și FF Academy), care la finalul unui modul mi-a spus, cum face el de obicei (după fiecare premieră ne strange pe toți și ne spune ce a fost bine, ce a fost mai puțin bine), așadar mi-a spus că dacă nu eram un designer atât de bun puteam să fiu o actriță foarte bună. J Am luat-o ca pe o figură de stil, bineînțeles, dar m-a încurajat.

 

6 personaje în căutarea unui autor” e o piesa grea, mai ales pentru actori amatori. Care au fost provocarile pentru voi?

Am evoluat de la începători la avansați, asta însemnând că am trecut prin scene în 2 personaje, texte mici în spectacole mari sau compoziții de personaj. Florin a dat dovadă de mult curaj propunându-ne 6 personaje în căutarea unui autor pentru că, ai dreptate, este un text foarte greu, la care de multe ori a trebuit să traducem din română în română. Au fost multe ore de analiză a textului și personajelor, de întrebări care începeau cu „ce-ar fi daca…?”, de momente în care ne-am gândit că poate nu suntem încă pregătiți să punem un spectacol dramatic. Dar, cum sună o replică de-ale mele, „tăiem din când în când, cu elementul farsă, cruditatea situației” și acum avem încredere că va fi un spectacol foarte bun. La fel ca și celelalte!

 

Ai realizat costumele pentru această piesă. Cum ai gândit linia lor, ce te-a inspirat?

Venim toți din domenii foarte diferite și cumva fiecare își aduce necondiționat cunoștințele și îndemânarea. Pe mine m-a atras textul de la prima citire și am propus să mă ocup de costume. Unele sunt gândite special, altele sunt adaptări, dar sursa a venit chiar de la personaje: sunt neterminate. Sunt precum ideile mele de haine sau colecții pe care le desenez și nu le mai croiesc. Unele ajung să „mă sune” și să vrea să fie făcute. Am încercat să mă abțin de la a le deconstrui foarte mult și am vrut să sugerez că au părți lipsă, dar că pot exista așa cum sunt, că urmează să fie terminate. Am căutat să redau o imagine curată, dar cu oarecare greutate, și am folosit chiar materiale grele și încărcate ele în sine, „jucate” cu altele fluide și transparente. Iată că și hainele „joacă”.

 

În ce alte piese mai joci?

În momentul de față mai joc în „Audiția”, de Al. Galin, un spectacol pe care l-am avut deja de 10-11 ori și care a avut mereu sala plină nu doar cu invitații noștri, ci și cu curioși care vedeau afișul sau invitația de pe Facebook, ceea ce pentru o trupă de amatori este extraordinar, „selfestem-ul” este la cote maxime! Sunt foarte mândră de mine în acest spectacol, pentru că reușesc să fiu penibilă și să nu-mi pese! Sunt mândra că mi-am compus un moment de „dans la casetofon”, care nu poate fi povestit… e musai să fie văzut! La sfârșitul lui februarie însă avem o surpriză, nu pot încă să dau detalii, pentru mine este o provocare imensă pentru că voi fi alături de o mare actriță pe care o admir, iar Florin va semna regia.

 

Cum te-au ajutat aceste piese / cursuri de actorie la nivel uman, personal? Ce ai descoperit despre tine?

Foarte multe! Am cunoscut în primul rând oameni frumoși, care mă inspiră, am găsit acea atmosferă în care nimeni nu judecă pe nimeni, suntem și atât. La cursuri am învățat despre mine, despre potențialul meu până la urmă, am văzut cât de mult pot să evoluez la nivel personal atunci când depășesc niște bariere sau limitări pe care le consideram ca fiind parte din natura mea și că nu pot fi schimbate. În general am învățat să-mi depășesc fricile, poate nu toate, dar ceea ce am realizat până acum a așezat o mare cantitate de încredere în bagajul meu personal. Cât despre spectacole, aici este recompensa! Emoțiile sunt maxime, iar aplauzele sunt bateria care mă încarcă. Până acum nu am găsit nicio diferență între ce primesc la sfârșitul unei prezentări de modă și finalul unui spectacol! În plus, am învățat ceva ce nu credeam că mi se va întâmpla vreodata: să rețin texte cu punct și virgulă! Nu am învățat niciodată pe de rost o lecție la școală și a venit momentul să o fac, recunosc că nu e partea cea mai simplă sau plăcută. J

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

INTERVIU

INTERVIU EXCLUSIV, Florin Frățilă: „În momentul în care te îndrăgostești de teatru, te indragostești de toate laturile sale”

Published

on

Ce urmează după o poveste bună, spusă pe scenă? Una și mai bună, evident. Sau poate și… nebună, după cum susține Florin Frățilă, directorul teatrului independent FF Theatre. Florin pregătește împreună cu colegii lui o nouă premieră: piesa „Ce vine după” de Mihai Ignat, care va putea fi vizionată duminică, 21 ianuarie, de la ora 20:00 la bar „Centru”, pe Calea Victoriei 48-50.

 

Ce vine după” este continuarea comediei „Cum se duce totul dracu’”, care a umplut sălile mai bine de trei ani și a fost SOLD OUT de nenumărate ori, piesă în care cei doi protagoniști se trezesc unul lângă altul în pat, se îndrăgostesc, ies la câteva întâlniri, fac nunta, se mută împreună și apoi… încep problemele. Și vine despărțirea. Și partea a doua.

 

Echipa RADAR DE MEDIA a stat de vorbă cu  Florin Frățilă, director Teatrul Independent FF Theatre și directorul FF Academy despre noul proiect dar şi multe noutăţi pe care vă invităm să le citiţi în interviul de mai jos! 

 

 

De ce teatru independent? Care este diferența între un teatru de stat și unul independent?

Întrebarea aceasta se regăsește, cumva, printre cele pe care le primesc cel mai des. Răspunsul este simplu: teatrul independent este liber, trăiește prin el însuși.  Diferențele între teatrul de stat și cel independent sunt destul de mari, la noi în țară cel puțin. Cel dintâi menționat este subvenționat, iar asta faciliteaza foarte mult demersurile artistice, pe când cel independent trebuie să se descurce prin puteri proprii. Tocmai de aceea spectacolele trebuie să fie de calitate, iar mesajul transmis unul interesant, de actualitate, care să atragă publicul și mai ales să îl cucerească. Fără prezența lor în sală, teatrul independent nu ar exista.

Despre acest tip de teatru ar fi multe de povestit. El s-a născut ca o necesitate pentru cei care, odată absolvenți, nu-și găseau locul. Actori, regizori care aveau ceva de transmis și care voiai să își fructifice pasiunea. De asta consider că, uneori, teatrul independent este cel care te alege pe tine.

 

Pe lângă teatrul independent FF Theatre, conduci și Academia FF Theatre. Cum a luat naștere cel de-al doilea proiect și ce vă propuneți cu el?

În momentul în care te îndrăgostești de teatru, te indragostești de toate laturile sale. A venit de la sine, acest al doilea proiect, iar acum cele două trăiesc într-o simbioză foarte frumoasă.

Actorii, care joacă pe scenă, ajung profesori în cadrul Academiei și transmit, în felul acesta, din bagajul lor de informații și emoții.

Ceea ce ne dorim cu aceste proiecte, o idee de bază în activitatea noastră, este să aducem teatrul în viețile oamenilor. Și în felul acesta avem mai multe mijloace:  fiind pe scenă ( ca actori) sau aducându-i pe ei pe scenă (ca profesori). În stagiunea noastră există seri speciale dedicate spectacolelor amatorilor. Daca în weekend se joacă spectacolele FF Theatre, lunea, marțea joacă elevii noștri. Aceste reprezentații sunt cu intrare liberă, pentru ca toată lumea să se bucure de teatru: ei se bucură de teatru în momentul în care îl practică, iar ceilalți ca spectatori.

 

Sperăm ca școala noastră să devină una dintre cele mai importante școli de profil, acesta este unul dintre țelurile principale. Un altul ar fi dorința de a arăta cât de benefic este teatru în viețile oamenilor. Cât de benefic este faptul că prin prisma acestei activități ajungi să te cunoști mult mai bine, afli mai multe despre emoțiile tale și înveți să le controlezi, îți dezvolți capacitatea de concentrare, memoria, atenția. Acestea sunt aspecte importante pentru oricine. Sper să ajungem să demonstrăm cât este de importantă această artă, și să o aducem și în școli, deoarece este un exercițiu extraordinar de dezvoltare personală.

 

 

Care sunt motivele pentru care se înscriu oamenii la Academia de teatru?

Motivele sunt diverse, la fel ca tipologiile care ne calcă pragul. Printre elevii noștri se numără de la tineri care vor să studieze la facultăți de profil și visează la o carieră în actorie, la persoane care vor să se cunoască mai bine, persoane care-și doresc să se dezvolte social, emoțional sau chiar persoane care au visat dintotdeauna să facă asta, deși cariera lor s-a dezvoltat într-un alt sens.

Arta imitației există în fiecare dintre noi, o purtăm în noi, iar acest joc al măștilor este unul în care ne atrenăm zilnic. Un pas înainte ar fi să lași toate aceste lucruri să iasă la suprafață. De câte ori discut cu oamenii despre profesia mea, aceea de actor, întotdeauna regăsesc pe chipul lor un zâmbet în care se citește dragoste, dorință de a urma propriul vis.

Există o gamă foarte largă de categorii de participanți. Cursurile sunt deschise oricui. Acesta este un aspect al muncii mele care mă bucură foarte mult. Grupele sunt mixte, vârsta cursanților pleacă de la 16 ani, și ajunge până la 40-50. Este uimitor să observi cum acești oameni, veniți din atât de  multe domenii diferite, profită de context pentru a face schimb de informații, învață unii de la alții și cresc împreună. Este uimitor.

 

Care sunt modulele pe care le puneți la dispoziție celor care se înscriu la Academia FF Theatre?

La noi, teatrul tronează desupra tuturor cursurilor. Pentru început, există un modul de începători, împărțit în două perioade. Prima este reprezentată de cursuri de dicție, istoria teatrului, mișcare scenică, improvizație, cu diverși profesori. Se introduc noțiuni elementare, care să formeze o bază. Cea de-a doua etapă presupune pregătirea unui spectacol cu profesorul coordonator, spectacol pe care îl joacă apoi cu public, pe scenă, ca orice alt spectacol bun și merituos. Apoi, există un curs de avansați unde materia este aprofundată, după care cursanții au posibilitatea de a intra în una dintre grupele speciale, de elită, cum le spunem noi. Aceste grupe joacă în fiecare lună, au un repertoriu propriu de piese și zile speciale în stagiunea noastră, dedicate acestor spectacole.

Desigur, avem posibilitatea de a organiza cursuri specifice, în cazul în care ne sunt cerute. Tematica diferă de la dicție, la public speaking, leadership, asertivitate, cu profesori specializați. În viitorul apropiat am dori să experimentăm ceva nou, o latură a teatrului despre care știm că este îndrăgită și foarte plăcuta de oameni, și anume improvizașia, respectiv cursuri/module special dedicate acesteia.

 

 

Românii sunt un popor care consumă destul de puțin cultură, în general. Suntem la coada clasamentului în ceea ce privește numărul de cărți citite, filmele se derulează în cinematografe cu sările aproape goale, iar sălile de teatru sunt pline arareori. De ce crezi că se întâmplă asta și cum crezi că s-ar putea schimba aceste lucruri?

Situația cuturii în România? Într-adevăr, acesta este un subiect interesant și delicat. În București și în alte centre culturale ale României, cum ar fi Cluj, Sibiu, Constanța, cultura este oarecum protejată, există un spațiu cultural ok dezvoltat. Dar ce ne facem cu restul țării? Cum putem schimba mersul lucrurilor? Este foarte simplu, schimbarea trebuie să se petreacă în școli. Iar pentru a realiza acest lucru, pentru a convinge copiii să citească, să meargă la teatru, trebuie să alegem o conducere care este dispusă cu adevărat să investească în viitorul țării, adică în  noua generație. Deseori, fondurile alocate culturii sunt irosite pe evenimente atât de puțin benefice, și lucrând în domeniu am avut ocazia să mă conving de acest lucru.

Ce altceva putem face? Să ne schimbăm cu toții în mai bine. Și să avem grijă de copiii  noștri. Asta este cu adevărat important.

 

Duminică aveți premiera la piesa „Ce vine după”, continuare a succesului „Cum se duce totul dracu’?”. La ce să se aștepte spectatorii?

 

DA! Avem premieră și suntem foarte încântați. Ne bucurăm că domnul Mihai Ignat a scris acest pandant al primului spectacol și ne-a dat șansa de a oferi publicului nostru în același timp două spectacole independente și savuroases, dar și o poveste înghegată, circulară și plină de imprevizibil.

„Ce vine după” este o comedie la fel de spumoasă, plină de adevăruri. Iubirea nu mai este un lucru sfânt, ci dimpotrivă. Este luată și întoarsă pe toate părțile, dusă dincolo de limite,  dintr-o extremă în alta și totul este o mare nebunie frumoasă. Un spectacol alert, plin de viață, așa cum a fost și „Cum se duce totul dracu’”.

Avem în plan să organizăm pe viitor evenimente care să le includă pe amândouă, pentru a urmări cum merg lucrurile într-o relație, de la momentul în care îl cunoști pe cel de care te îndrăgostești, toate etapele prin care treci  până la despărțire iar apoi ce se întâmplă DUPĂ.

Va fi, cu siguranță, foarte interesant.

 

 

De curând ați avut și premiera piesei „Flashuri din sens opus”, un spectacol după cartea polițistului Marian Godină. Cum a reacționat când a văzut că ați pus această piesă în scenă?

Premiera spectacolului „Flashuri din sens opus” a fost reușită și ne-am bucurat foarte mult că spectacolul a fost atât de bine primit de public. Am muncit mult la acesta, din primul moment în care am dat peste carte. Am descoperit un text amuzant, foarte amuzant, dar cu un mesaj puternic, un NU hotărât spus situației din țară la ora actuală, corupției din poliție. Povestea îmbină două lucruri foarte interesante: umorul situației și mesajul atât de bine ancorat în realitate.

Domnul Godină a fost încântat de spectacolul nostru și a reacționat excat așa cum mă așteptam. Probabil acesta a fost și unul dintre aspectele care m-au împins să pun cap la cap acest one man show, faptul că el este genul de persoană care se bucură de astfel de inițiative și le suține. Îl definesc sinceritatea și corectitudinea și acestea sunt trăsături  pe care avem nevoie să le regăsim la oamenii de langă noi.

 

Pe când o premieră a acestei piese și la Brașov?

Sperăm să ajungem în această primăvară în Brașov. Avem speranța că spectacolul va fi foarte bine primit acolo. Dar până atunci, ne propunem să îl aducem noi pe Marian Godină la unul dintre spectacolele noastre, aici în București.

 

Ce piese aveți în pregătire la FF Theatre? Dar la Academia de teatru FF Theatre?

Avem, avem un buchet enorm de idei, și ne dorim să le punem în aplicare pe toate. În primul rând,  în weekendul acesta, pe 21 ianuarie, este premiera  „Ce vine după”, după textul lui Mihai Ignat, o comedie romantică uimitoare, o comedie dramatică uimitoare, pentru care chiar merită să ieși din casă. Vii și râzi pe săturate, garantat. Săptămâna viitoare, luni, grupa de elită a școlii va ieși în lumina reflectoarelor cu un spectacol uimitor, după textul „6 personaje în căutarea unui autor” de Luigi Pirandello. Ne bucurăm de ajutorul unui designer vestimentar de excepție, Silvia Șerban, care a gândit niște costume deosebite pentru fiecare personaj în parte.

Pentru luna februarie ne dorim să pregătim acel duet de spectacole despre care am povestit și mai devreme, să punem în scenă „ Cum se duce totul dracu’” și continuarea „ Ce vine după”, chiar în perioada de Valentine’s Day. Apoi, sperăm ca tot în luna februarie să îl avem invitat pe Marian Godină la spectacolul „Flashuri din sens opus”, poate avem ocazia să organizăm și o conferință în care să vorbim, o sesiune de autografe, ar fi un eveniment interesant, pe care ni-l dorim pentru acea perioadă.

 

Luna martie pregătește o surpiză pentru doamne și domnișoare, un spectacol cu un mesaj foarte interesant, feminist și puternic. Este un proiect foarte drag mie, un spectacol pe care îl regizez, și care le are ca protagoniste pe Mihaela Teleoacă și Silvia Șerban. Am toată încrederea că rezultatul va fi interesant iar publicul va fi cucerit.

Acestea sunt câteva dintre ideile noastre, avem o mulțime, însă abordăm lucruile încet, încet, pentru că vrem să fim siguri că tot ce iese din mâna noastră este o bijuterie.

 

Ești actor, regizor și profesor. În care dintre aceste ipostaze te simți cel mai bine?

Este adevărat, îmbin toate aceste roluri, actor, regizor, profesor. Poate dacă studiez puțin medicina, pictura și scriu și câteva cărți, aș putea să fiu un adevărat renascentist. J

Lasând gluma la o parte, toate acestea se succed într-un mod armonios. Am fost actor, am jucat, am asistat la niște cursuri la o școală particulară unde am descoperit cât de mult mi-ar plăcea să fiu profesor, nu numai pentru a împărtași din ceea ce știu, ci și pentru că îmi plac oamenii și să fiu în prezența lor. În momentul în care am început să lucrez cu elevii mei și să pregătesc spectacole pentru aceștia mi-am dat seama că vreau să studiez mai mult aria aceasta a regiei. Felul în care transmiți mesajele este mai complex, te folosești de mai multe arte și ai la dispoziție mai multe unelte: și actorul, dar și muzica, decorul, luminile, textul în sine.

Iubesc tot ce fac, în egală măsură. Toate aceste roluri compun un întreg și fac parte din mine și din meseria pe care mi-am ales-o.

 

Foto Credit: FABRICA DE PR

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

INTERVIU

Doru Todoruț, Interviu de Crăciun: „Latura afectivă, sentimentală este esențială pentru fiecare dintre noi”

Published

on

Niciun Crăciun fără colinde! Asta e deviza lui Doru Todoruț, iar anul acesta nu va face excepție de la o tradiție pe care artistul o respectă cu sfințenie: aceea de a merge cu colinda la prieteni și cunoscuți, pentru a le aduce în case sau birouri atmosfera unică de sărbătoare.

„Cel mai important este că voi colinda în serile de 21, 22, 23 și 24 decembrie alături de câțiva prieteni. Va fi fun. Acum 20 de ani am pus bazele unui grup de colindători în Timișoara, care se numea „Taina”, alături de un bun prieten al meu, astăzi regizor, Cosmin Pleșa. Ne costumam în port popular, luam chitare, zurgălăi, tamburine, clopoței, clarinet și acordeon și colindam de la Sf. Nicolae până la Sf. Ion! Iar data de 24 o păstram doar pentru familiile noastre. Nu evitam spitale, case de bătrâni, adăposturi pentru copii. Era un val de energie pozitivă, de bucurie, de sărbătoare”, își amintește artistul.

 

O altă tradiție pe care Doru o respectă în fiecare an de Crăciun este legată de împodobirea bradului: „În fiecare an cumpăr un glob nou pe care îl pun în bradul de Crăciun cu o dorință pentru anul care vine. Fără excepție.” Cu așa obiceiuri, Doru spune că încearcă an de an să le transmit din magia acestei sărbători și celor trei fetițe ale sale, deși nu s-a costumat niciodată în Moș Crăciun pentru ele deoarece l-ar recunoaște imediat: „M-am costumat în Moș Crăciun, însă niciodată pentru ele.

M-ar recunoaște și aș strica momentul. Sunt foarte perspicace. Fetițele mele știu însă aceeași poveste frumoasă de iarnă pe care o cunoaștem cu toții. Moș Crăciun există! Există prin faptele și gesturile frumoase ale fiecăruia. De asemenea, fetițele mele știu că adevărata sărbătoare este Nașterea Mântuitorului în această perioadă. Mai știu să colinde, să se bucure de familie, de ninsoare, de omul de zăpadă (Olaf, mai nou), de bradul împodobit”, mai spune artistul Global Records.

 

Înainte de Crăciun, Doru a stat de vorbă cu echipa RADAR DE MEDIA şi ne-a povestit cum îşi va petrece Sărbătorile de Iarnă.

 

  1. Ce planuri ai de Crăciun anul acesta?

Doresc mai întâi să-i salut pe cei care ne citesc și să le urez să aibă cele mai frumoase sărbători de iarnă! Planurile mele sunt aceleași ca ale tuturor, cred: împodobesc bradul în curând, pregătesc masa de Crăciun pentru eventualii oaspeți, dar cel mai important este că voi colinda în serile de 21, 22, 23 și 24 decembrie alături de câțiva prieteni. Va fi fun!

 

  1. Ce știu fetițele tale despre Moș Crăciun? Ce le-ai povestit?

Fetițele mele știu aceeași poveste frumoasă de iarnă pe care o cunoaștem cu toții. Moș Crăciun există! Există prin faptele și gesturile frumoase ale fiecăruia. De asemenea, fetițele mele știu că adevărata sărbătoare este Nașterea Mântuitorului în această perioadă. Mai știu să colinde, să se bucure de familie, de ninsoare, de omul de zăpadă (Olaf, mai nou), de bradul împodobit.

 

  1. Te-ai costumat vreodată în Moș Crăciun pentru ele?

M-am costumat în Moș Crăciun, însă niciodată pentru ele. M-ar recunoaște și aș strica momentul. Sunt foarte perspicace.

 

  1. Există vreo traditie de Crăciun pe care o respecți în fiecare an?

În fiecare an cumpăr un glob nou pe care îl pun în bradul de Crăciun cu o dorință pentru anul care vine. Fără excepție.

 

  1. Mai mergi la colindat? Știu că povesteai că indiferent de cât de multe concerte aveai, obișnuiai ca ziua de 24 decembrie să o dedici familiei, rudelor, prietenilor, pe care îi colindai.

Desigur! Acum 20 de ani am pus bazele unui grup de colindători în Timișoara, care se numea „Taina”, alături de un bun prieten al meu, astăzi regizor, Cosmin Pleșa. Ne costumam în port popular, luam chitare, zurgălăi, tamburine, clopoței, clarinet și acordeon și colindam de la Sf. Nicolae până la Sf. Ion! Data de 24 o păstram doar pentru familiile noastre. Nu evitam spitale, case de bătrâni, adăposturi pentru copii. Era un val de energie pozitivă, de bucurie, de sărbătoare.

 

  1. Crezi că e important ca într-o lume tot mai rapidă, digitalizată, robotizată, să mai păstrăm tradițiile de Sărbători? Crezi că e important să le povestim și să le arătăm copiilor noștri magia Crăciunului?

Suntem oameni. Vom rămâne așa, indiferent de evoluția tehnologică, sper. Latura afectivă, sentimentală este esențială pentru fiecare dintre noi. La fel și apartenența la un grup care are reguli, tradiții, obiceiuri etc. Cu toată globalizarea, consider că tradițiile se mai diluează ca răspândire sau intensitate, dar nu se vor pierde.

 

  1. Ai un film preferat de Crăciun?

Nu.  Prefer să colind cu prietenii și să fiu alături de cei dragi.

 

  1. Dar o mâncare favorită?

Nu ratez cârnații, salata de boeuf, vinul fiert, șoriciul.

 

  1. De Anul Nou, în general, artiștii sunt la muncă. Ce vei face anul acesta?

La trecerea dintre ani voi fi în Piatra Neamț la un eveniment. Cu șampanie, artificii și oameni frumoși pe toate părțile. J 

 

Foto Credit: FABRICA DE PR

 

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement

Trending