Connect with us

INTERVIU

Iulian Comănescu: Diferența dintre Știrile PRO TV și Observator e mai mare decât …

Published

on

Mass media din România a trecut printr-o serie de schimbări în 2014. Lupta pentru audiențe dintre cei doi giganți de pe piață: Pro TV și Antena 1, a devenit tot mai acerbă, Kanal D și Prima TV au făcut disponibilizări, televiziunea publică a fost implicată în tot felul de scandaluri. Analistul media, Iulian Comănescu, a făcut pentru RADAR DE MEDIA o retrospectivă a hărții media a anului ce se încheie și ne-a spus și ce viitor au televiziunile, revistele glossy, dar și online-ul în 2015.

 

Cum comentezi migrarea vedetelor Pro TV către Antena 1 și rezultatul pe care l-a avut?

Rezultatele au fost chiar sub așteptările moderate, ca ale mele. Vocea României pe stil nou, produsă de nemțoaica Melanie Triebel, a fost o lecție despre cum se poate produce un talent show în România, iar asta a eclipsat X Factor. Pentru Antenă, dezastrul s-a produs însă la Iadul bucătarilor (Antena) versus Master Chef (PRO). Iadul bucătarilor a fost ceva oribil filmat – într-un platou cu câteva duzini de camere – și defectuos conceput, mult sub Chef, chiar dacă acesta a fost mai degrabă o producție de bun simț, decât stelară. Faptul că foștii jurați de la PRO au „rupt lanțul” pe Antenă, ducând la extrem acel gen de humiliation show care oricum stârnise reacții amestecate cu un sezon înainte, pe PRO, a pus capac. Originalul de la Iadul Bucătarilor – Hell’s Kitchen, e într-adevăr un format dur, dar acolo e vorba de condițiile grele dintr-o bucătărie de restaurant perfomant, și nu de veterani care șterg pe jos cu pifanii de dragul de-a o face, ca la Antena 1. Adică un fel de războiul din Vietnam al tigăilor și nu o cazarmă românească de anii `80.

Crezi că Pro TV va mai miza pe crearea altor vedete? Se vor întoarce cei care au plecat la postul concurent?

Dacă informațiile mele sunt corecte, PRO TV va avea în viitorul apropiat o strategie de programare economicoasă, numai cu formate internaționale în zona de entertainment. Deci nu va avea nevoie de vedete noi. Sigur, nu exclud ca vreun jurat care a făcut un sezon la Antenă să revină la PRO – până la urmă, nu sunt ai posturilor respective. Dar nu mai mult.

Va fi la fel de pregnantă rivalitatea între Pro TV și Antena 1 în 2015 sau bătălia pentru audiențe s-ar putea duce între mai multe posturi?

PRO TV s-a menținut pe poziție, în materie de ratinguri, cu costuri mai puține. După eșecul grilei de toamnă, nu mai văd Antena 1 investind la fel de mult, mai ales că și fondatorul, și managementul au diferite alte probleme. Dar asta nu înseamnă că Antena 1 va pierde locul secund. Kanal D s-a menținut cam acolo unde e, cu succese în zona serialelor turcești și ratinguri onorabile în diferite alte locuri, dar incapabil să impună un format contemporan de entertainment – vezi ce s-a întâmplat cu KidSing. Prima TV n-a făcut nimic spectaculos cu grila axată pe comedy lansată la începutul anului, iar Utopia, anunțată pentru toamnă, nu a început încă.

Show-urile Pro TV, precum ”Vocea României” sau ”Masterchef” au fost în topul audiențelor de fiecare dată, iar Antena 1 a ocupat postul secund. De ce?

Pe lângă diferențele intrinseci, o problemă eternă a Antenei 1 e modul cum începe prime-time-ul. Am spus-o de nenumărate ori, Antena ar trebui să lucreze la Observator, un format care și-a devorat vedetele (Mîndruță, Stoicescu, Alina Petrescu) și în care Andreea Berecleanu supraviețuiește miraculos. Pe analizele mele, diferența dintre Știrile PRO TV și Observator e mai mare decât cea dintre Vocea României și X Factor. Or ratingul unui program depinde în mare parte de lead-in, adică de programul anterior.

Dacă vreți, e o problemă de organigramă. Într-un fel sau altul, Observatorul e în ograda Antenei 3 și a împrumutat stilul neglijent și inestetic al jurnalelor de televiziuni de știri. Care televiziuni de știri, în mod evident, fac orice altceva decât știri – preiau conștiincios înjurăturile finanțatorilor politici și umplu spațiile libere cu non-întâmplări gen „Cămătarii rămân în arest”.

Cum vezi achiziționarea de către RCS&RDS a tuturor licențelor  radiourilor deținute de PRO TV SA?

E o continuare a investiției majore în conținut pe care RCS & RDS a făcut-o cu Digi24. Implicarea unui jucător de cable/telecom/mobile în conținut, într-o asemenea măsură, e o cvasi-premieră mondială și efectele ei sunt dificil de estimat.

Poate fi considerat divertismentul un produs esențial pentru succesul unei televiziuni?

Da, în toate sensurile. În România, e cam singurul – se vede că avem investiții în primul slot de prime-time, care începe la ora 20.00, 20.30, dar mai puțin în cel de-al doilea, care începe la 22.00, și unde în alte țări sunt programate seriale. În România, în afară de Las Fierbinți, nu prea există nimic demn de amintit. Divertismentul de calitate este și treaba televiziunilor publice – dacă ne gândim că Master Chef și Strictly Come Dancing au fost create pentru BBC One, iar Top Gear e pe BBC 2.

Care este viitorul Kanal D pe harta media, având în vedere că au închis o emisiune, iar mai mulți angajați au fost dați afară?

Îi interesează de mai multă vreme costurile, la un moment dat aveau piederi egale cu cifra de afaceri, de 9-10 milioane de euro. Mai nou, le-au redus la jumătate. În rest, în termeni de conținut, Kanal D are niște aspirații de glamour care s-ar putea să strice și ceea ce a realizat până în prezent. Mai ales că în sezoanele următoare s-ar putea să fie destui producători disponibili, foști la televiziuni mai mari, la cum se-arată lucrurile prin alte locuri. În fine, Kanal D e cumva într-o situație imposibilă: nu poate produce profit pe locul III, pe o piață săracă și fără alte posturi cu care să se alieze, gen Acasă, Antena Stars și altele asemenea. Dar ca să crească are nevoie de o strategie al naibii de inteligentă, care să-i prelungească ADN-ul balcanic, diferit de al altor stații de la noi. Tentativele de întinerire, show-urile de umor și altele asemenea sună a repoziționare și repoziționarea s-ar putea să fie sinucigașă. Televiziunea care dă Iffet și Suleyman nu poate fi cool.

Care e rolul televiziunii publice, dacă luăm în considerare activitățile din ultimii ani?

2014 a fost pentru TVR un an mult mai prost decât 2013. În 2013, în mandatul Săftoiu, au fost concediați 600 de angajați și costurile au fost reduse drastic. În mandatul Tănase, doar penalizările care reies din datoriile la stat se ridică la 9 milioane de euro pe an, dacă e să credem un membru al Consiliului de Administrație. În momentul de față, problema TVR nu are soluție, pe undeva și soluția-Săftoiu, concedieri și tăieri de costuri, s-a întors împotriva TVR, fiindcă înseamnă o grilă pauperă și fără șanse. Dar o piață din care televiziunea publică să lipsească ar fi de neconceput: gândiți-vă că pe toată zona de interes public, politică, relevanță, seriozitate s-ar încăiera Antena 3 cu RTV și cu B1. Mie îmi arată a peisaj post-atomic.

În principiu, pentru redresarea TVR trebuie în primul rând un consens public realist. Aspirația către BBC este nerealistă și demagogică, din motive pe care le-am explicat la mine pe blog  și se reduc la banii prea puțini și poziția proastă în top din momentul de față. Ar trebui o lege care să scoată SRTV-ul de sub controlul politicului, definirea unei misiuni și un plan de redresare în care să fie implicați profesioniști.

Cum ți s-a părut abordarea televiziunilor de știri în campania electorală?

Vai de capul lor. Mă bucur că dispare această gogoriță a televiziunilor care aduc milioane de voturi, creată prin 2009. În afară de OTV, nimeni nu a făcut mai nimic palpabil în sensul ăsta. Eu sper să scăpăm cu totul de RTV, B1 TV, Antena 3 și altele asemenea. N-au nicio rațiune de existență, alta decât afilierea politică. N-aș vrea să se supere pe mine oamenii valoroși, pe care îi cunosc și lucrează la aceste televiziuni. Dar uitați-vă și dumneavoastră: Turcescu își face autodafé, Mircea Badea se-ncaieră cu motocicliști, Rareș Bogdan face crize de epilepsie în direct… cine naiba se uită la toți ăștia nu știu.

Care este viitorul televiziunilor de știri, acum după ce campania electorală pentru alegerile prezidențiale s-a încheiat?

N-o să li se întâmple chiar ce spuneam mai sus. Dar ceva mai prost o s-o ducă, finanțatorii și-au dat seama că nu rentează, după kixul lui Victor Ponta la prezidențiale. Mai ales că acum e ușor și ieftin să începi un site cu dezvăluiri fulminante. E drept, în 2010, Wikileaks a avut nevoie de The Guardian, New York Times și Der Spiegel, dar noi avem Evenimentul zilei și Jurnalul național,  care nu-s tocmai același lucru.

Pe ce ar trebui să se axeze televiziunile din România pentru a livra materiale de calitate telespectatorilor sau pentru a se apropia de marile televiziuni mondiale?

La banii din piața media românească, e imposibil să te ridici la nivelul internațional, altfel decât în unu-două show-uri-fanion pe sezon. Sigur, am putea să comandăm decorul după ce știm dimensiunile locației și altele asemenea, dar în rest, suntem inevitabil sub calitatea programelor din alte piețe.

Cum ai descrie în câteva cuvinte activitatea CNA în 2014?

CNA mai mult n-a funcționat decât a funcționat, din lipsă de cvorum. Iar atât cât a funcționat, mandatul Laurei Georgescu a fost grevat de scandaluri și dezvăluiri, mai mult cu ghilimele decât fără. Mi-aș dori foarte mult ca alegerile să aducă și o componență civilizată a CNA. Dar, cum sunt de felul meu sceptic, dac-ar trebui să pariez, aș zice că nu.

Alegerea președintelui Iohannis este și meritul generației Facebook? Cum explici fenomenul?

Și meritul Facebook, cu accentul pe „și”. Am explicat deja la mine pe blog că Facebook nu e neapărat singurul canal de influență, intuiesc că telefoanele date de „liderii familiali” din diaspora acasă au contat foarte tare. Antropologul Vintilă Mihăilescu mi-a confirmat acest lucru. Dar, în măsura în care a contat, e firesc să fie așa: atunci când au făcut politică, canalele media tradiționale au făcut-o la modul partizan, colportând ură, lucru care cel mult catalizează bazinele electorale tradiționale ale stângii și dreptei. Or la acest gen de mizerie propagandistică sunt, oarecum, sensibili maximum maximorum 10 milioane de alegători din 16 (cifrele oficiale spun peste 18 milioane, dar eu am o problemă cu asta). Electoratul mai sceptic, tânăr, educat nu se prea uită nici la Gâdea, nici la Turcescu, nici la Badea, nici la Banciu, ci își ia în mare parte informația de pe Facebook, filtrată de prietenii din listă, cu care are, evident, afinități.

Care dezbatere dintre Klaus Iohannis – Victor Ponta ți s-a părut mai bună din punct de vedere jurnalistic: cea de la Realitatea sau cea de la B1 TV?

Cea de pe B1 mi s-a părut nu mai bună, dar mai puțin proastă. Pe Realitatea TV a fost o aiureală, dincolo de faptul că Iohannis a venit cu totul nepregătit și s-a comportat lamentabil, prostiile referitoare la vizita la Chișinău ale Laviniei Șandru și sforăielile lui Rareș Bogdan vor rămâne în istoria televiziunii românești ca un minim absolut. Sper, cel puțin. E incredibil că Ponta și Iohannis s-au putut complace într-o asemenea mocirlă jurnalistică. Asta le alterează și lor imaginea zdravăn, oricare le-ar fi păcatele intrinseci. Pe Iohannis îl înțeleg oarecum, fiindcă era presat să participe, dar nu înțeleg cum s-a putut prezenta atât de nepregătit.

Mai există anchete jurnalistice de calitate în mass media din prezent?

Insular. Mă uit cu atenție la RISE Project, iar eforturile individuale ale lui Daniel Befu mi s-au părut nu odată remarcabile. Mai e și ce face Cătălin Tolontan la Gazeta Sporturilor, dar în rest, nu îmi amintesc, în secunda asta, vreo investigație importantă publicată în 2014 de vreun outlet media major. Se poartă mizeriile gen „publicația/televiziunea noastră a intrat în posesia unei înregistrări care…” A intrat în posesia, cum? S-a împiedicat de ea pe stradă? I-a adus-o un cetățean fără chip la ceas de seară, într-un plic? Mai mult, după ce „intră în posesia” înregistrării, outlet-ul media nu simte deloc nevoia să verifice, întregească, clarifice ce e în ea. O publică exact așa cum i s-a „dat în posesie”.

Cum ai descrie jurnalistul de astăzi?

În concret, e un tip trecut de prima tinerețe, depresiv, apăsat de rate și salariile întârziate. Am încercat de mai multe ori să scriu un text pro domo în care să explic că, în ultimă instanță, abdicarea unor oameni pe care îi stimam acum 10 ani e dacă nu scuzabilă, cel puțin explicabilă – dar textul nu mi-a ieșit. Dacă vă uitați la Page One – Inside the New York Times, vedeți câtă depresie și incertitudine au provocat criza economică și explozia new media în redacția celui mai mare cotidian din lume. Jurnalistul de azi suferă de information overload exact la fel ca publicul, nu mai știe să se descurce și să facă selecția în bombardamentul la care îl supun toate sursele electronice: partide, instituții, companii private. Dar, mai ales, a abandonat lupta, motivele pentru care s-a făcut jurnalist acum 20 de ani, satisfacțiile profesionale.

În abstract, dacă ne gândim la ce-ar trebui să fie, mă gândesc la o vietate multimedia, care știe să folosească o platformă de blog, rețelele sociale, o cameră foto și e chiar capabil să își editeze materialul multimedia până la un punct. Știe să povestească și să amuze și are o ureche atentă pentru ceea ce vrea publicul, pe care îl înțelege. Jurnalistul de astăzi, sau măcar de mâine, e sau ar trebui să fie un post-jurnalist, ceva mai mult decât un jurnalist.

Întâlnim în mass media de azi tot mai mulți propagandişti nevricoşi, cu militanţi infailibili, cu amatori de scandal şi de băşcălie, după cum spune Andrei Pleșu. Eleganţa stilistică, acurateţea ştirii mai poate fi întâlnită pe undeva?

O să vă spun că singurul loc în care mai scriu cu regularitate e Dilema, fiindcă acolo mi se pare că unele din atributele de mai sus se întâlnesc destul de frecvent. Le-am dat prietenilor de la Casa Jurnalistului câte un text ori de câte ori mi-au cerut. Apreciez foarte tare ceea ce face RISE, cum spuneam – deși acolo nu e vorba de stil, ci de săpături îndelungi, research zdravăn și subiecte bine alese. Mai citesc HotNews (știrile), Adevărul, Gândul și comentariile lui Dan Turturică și Sabina Fati din România liberă. Partea proastă e că textele bune sunt ascunse într-o asemenea grămadă de tâmpenii încât tinzi să lași totul baltă. Dar asta e, din motive de „bășcălioși”, „militanți” și „nevricoși” – eu aș adăuga imbecilii, care încep se devină un adevărat curent ideologic sau o școală literară pe site-urile românești -, acum avem și cititorul-salahor.

Care este viitorul televiziunilor în 2015?

Piața va rămâne un duopol, PRO-Antena Group, dacă ne gândim la cote de audiență cumulate. Dacă PRO TV face profit în 2014, cu toate tăierile de bugete și restartul prin care a trecut, să zicem că avem măcar un motiv de optimism. Sunt curios ce vine după talent show-uri, ar trebui să fie ceva din clasa reality, dar eu știu ce le va trece prin cap programmerilor din televiziunile românești? Ar trebui să ne uităm la ce face CME, proprietarul PRO TV, worldwide, fiindcă asta va dicta mișcările din România și, implicit, pe cele ale challengerului. Probabil că vor fi niște mutări mai prudente decât în epoca Adrian Sârbu. Time-Warner, care are peste 49% din CME, pune accentul pe profit, iar asta explică și ceea ce s-a întâmplat în România.

Dar revistele glossy?

Ar trebui să se împuțineze. Majoritatea vând 13 mii de exemplare. Sunt scrise cu picioarele, pozele de modă și copertele sunt de multe ori făcute din sărăcie și fără inspirație și așa mai departe. În afară de faptul că sunt un debușeu comod pentru advertiseri, nu văd niciun motiv pentru care ar exista. Posibil, piața de glossy-print va fi amenințată de site-uri inteligent făcute pe termen mediu – nu neapărat în 2015. Dar acestea vor fi mai degrabă nișate (fashion, turism, cooking etc.), nu structuri-magazin, ca revistele glossy.

De online ce ne poți spune?

Nimic nou. Sunt bani puțini și vor rămâne bani puțini, deși am văzut diferite estimări referitoare la mici creșteri. E drept, online-ul înseamnă peste dublul lui 2008, dar toată creșterea s-a dus către contextuale – Google și Facebook. Posibil, vor exista micro-site-uri sau bloguri care vor monetiza tot mai mult pe nișe bine definite, fie prin vânzări directe, fie din donații. În ultimă instanță, și eu trăiesc din ceva asemănător, nu numai pe online. Tocmai am pus sus un showcase pentru proiectele din clasa branded content, www.brandedcont.net., de unde vă puteți da seama pe ce pariez, personal, or asta e mai convingător decât o estimare în abstract.

Publicitatea în media va cunoaște schimbări?

Zenith a prognozat pentru 2014 o creștere ușoară, de 1,9%. Asta înseamnă, în total, vreo 295 de milioane. Dacă prognoza se adeverește, schimbarea trendului contează desigur mai tare decât banii în plus.

Asta e la nivel de „ceea ce se vede”. Problema e cum se vor împărți banii din fonduri europene și publicitate guvernamentală: în 2013, conform unui studiu al Centrului pentru Jurnalism Independent, guvernul Ponta a trimis către presă cam 53 de milioane de euro, din care peste 31, sume deja atribuite, și aproximativ 21, sume în curs de atribuire. Mai e și RMGC, care nu cred că mai cheltuiește banii pe care îi cheltuia în anii trecuți – deși nu am niciun fel de date despre asta. Despre toate aceste lucruri aflăm doar ici-colo, și nu din anuarele frumos puse-n pagină ale industriei.

Un mesaj pentru cititorii RADAR DE MEDIA

De câte ori vedeți „CLICK AICI!”, să nu dați. Clic. N-o să vă vină să credeți ce câștigați.

Foto credit: Florin Costache

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

INTERVIU

Interviu, Maria Magdalena Chihaia: Vă invităm să petreceţi o seară magică cu actori “criminali”

Published

on

Spectacolul de teatru “CRIMĂ LA CINĂ” invită spectatorii într-o călătorie interbelică, în care publicul devine confidentul personajelor şi chiar complicii lor.
Spectacolul va avea loc la Teatrul Elisabeta, la ora 20:00 pe data de 10 martie .

Iubitorii de teatru, și mai ales de comedii, nu trebuie să rateze această piesă cu răsturnări de situații neașteptate,  un spectacol care vorbește despre lupta care se dă în fiecare dintre noi atunci când suntem puși în fața unor situații-limită.

Maria-Magdalena Chihaia, care interpretează personajul Vera, modista din casa divei Chantal Vernescu, este şi coordonatoarea proiectului.

Mă numesc Maria-Magdalena Chihaia, am 31 de ani, sunt actriţă, sunt MC la evenimente, fac showuri de dans, joc în trei spectacole de teatru: “Crimă la cină” la Teatrul Elisabeta, “Iubire pentru trei plus unu’ “ la Centrul Cultural Unesco şi “Michelle”- un one woman show cu teatru şi dans;  predau dansuri latino-americane, valsul mirilor, fac cursuri de teatru pentru copii, entertainment prin dans la diferite evenimente, am propria mea afacere: o firmă de organizări evenimente Magdinia Studio Art. În timpul liber îmi place să fac shootinguri şi prezentări de modă.

 

De unde a pornit ideea proiectului Crimă la cină ?

Ideea a venit acum câţiva ani , când am fost chemată la un casting de către o prietenă Irina Munteanu, scenarista piesei. S-a jucat timp de 2 ani în diferite locaţii, sub mai multe distribuţii. Apoi proiectul s-a “stins”, până în iarna anului 2016 , când am fost provocaţi de coordonatorul unui eveniment corporate să-l refacem. Acela a fost momentul când eu şi unul dintre colegii mei am hotărât să-l “reînviam”.

 

Ce te-a atras la personajul tău din “Crimă la cină” şi la povestea care se desfăşoară în piesa de teatru?
Personajul Vera este fermecător. Vera este modista divei Chantal Vernescu, la aniversarea căreia sunt invitaţi şi spectatorii. Vera este o fată modestă, care îşi iubeşte stăpână, pentru că a fost luată de mică “sub aripa “ ei şi care are grijă ca diva să fie mereu impecabilă. Pot spune că este un fel de “mâna dreaptă” a divei, nemăritată, fidelă şi totodată grijulie. Ea nu vrea să o părăsească pe madam, deşi există momente când flirtează cu bărbaţii. Ea este într-o relaţie cu majordomul Jiji, care o iubeşte la nebunie.
Piesă în sine este interactivă, complexă, conţine atât teatru, cât şi dans şi muzica live. Face parte din conceptul: Murder at dinner… un concept nou în România, unde invitaţii sunt poftiţi să fie martori şi totodată judecători ai acestui spectacol, pe stilul Agathei Christie. Acest spectacol da posibilitatea actorilor să se detaşeze de spectacolele clasice de teatru şi să-şi construiască personajul cât mai complex şi mai autentic, rămânând totuşi în perioada interbelică.

Care au fost criteriile prin care ai ales ceilalţi actori, care interpretează celelalte roluri?

A fost destul de greu să-mi aleg colegi de scenă, care să se potrivească cu ideea spectacolului. Deşi pare ciudat că zic acest lucru, dar pentru mine în afară de talentul actoricesc, contează seriozitatea şi devotamentul… aşa că pot spune că lucrurile au venit de la sine şi piesa şi-a ales singură actorii. Suntem o gaşcă frumoasă de actori tineri şi visători, care avem un singur ţel: să introducem publicul în povestea noastră interbelica şi să-l facem măcar pentru câteva ore să zâmbească şi să uite de viaţa cotidiană.

 

Din spectacolul “Crimă la cină”, spectatorii au ceva de învăţat?
Da, au multe de învăţat. În primul rând trebuie să ştii, că niciodată nu ajungi să cunoşti cu adevărat un om, chiar dacă stai cu el în casă. Că exact la cine nu te aştepţi te poate măslui pe la spate. Că trebuie să te comporţi mereu frumos cu oamenii din jurul tău şi să fi corect, că ei să te iubească şi să te aprecieze. Că nu întotdeauna duşmanul este cel care te sapă. Şi bineînţeles că trebuie să fi un om bun, să dăruieşti, să nu reproşezi, că viaţa să-ţi ofere şi ea mai departe.

Cât de deschişi sunt spectatorii la interacţiunea cu voi?
Foarte deschişi. Mă bucur să văd că oamenii intră în povestea noastră şi se aruncă în interacţiunea cu noi, chiar pot spune că ne devin complici, râd o dată cu noi, plâng o dată cu noi şi totodată şi chiar simt o dată cu noi. De fiecare dată îi simţim aproape de noi, ca şi cum am fi un întreg.

 

Drumul tău pe calea actoriei cum a fost?
Mi-am dorit foarte mult să fac actorie şi deşi poate la început părinţii nu au fost de acord, vrând să fie siguri că o să am un viitor strălucit şi o viaţă liniştită, m-au încurajat şi m-au susţinut cum au putut ca să-mi îndeplinesc visul. E adevărat că nu am dat imediat după liceu la teatru , am făcut mai întâi Economia Turismului Intern şi Internaţional la Universitatea Româno-Americană – 4 ani. Între timp am făcut 1 an de Şcoală Populară de Artă şi înainte să dau la Facultatea de Arte am mers la multe sesiuni de comunicări, mi-am luat primul job că promoterita ,totul numai ca să capăt mai mult curaj. Apoi în anul 3 am dat admiterea la UNATC, am picat,în anul 4 am mai dat o dată şi iar în picat, tot la ultima probă şi atunci mi-am zis că trebuie să mă duc şi la Hyperion să încerc şi acolo. Am intrat printre primii şi am nimerit la cel mai profesor, Virgil Ogasanu, care m-a învăţat cum să fiu puternică, încrezătoare în mine, m-a învăţat să fiu versatilă, datorită rolurilor pe care mi le-a dat,într-un cuvânt m-a călit pentru această lume, chiar dacă la început credeam că este prea dur şi mă făcea să plâng mereu.

 

Când ai realizat că îţi doreşti să fi actriţă şi de ce ai ales această meserie?
Când eram micuţă, dacă mă întrebă cineva ce vreau să mă fac când o să fiu mare, eu răspundeam mereu că eu vreau să mă fac prinţesa şi actriţă. Eu sunt romano-catolică şi la noi în fiecare an la Teatrul Ţăndărica se ţinea câte un spectacol: “Festivalul prieteniei”, unde fiecare parohie prezenta o scenetă. Eu am fost Eva, din “Adam şi Eva” (Biblie). În momentul în care am urcat pe scenă, iar la finalul momentului meu publicul m-a aplaudat şi s-a ridicat în picioare am simţit aşa o bucurie şi o emoţie, încât acela a fost momentul, în care am zis :”Gata! Eu mă fac actriţă!” Apoi mai târziu, am văzut filmul cu “Prinţesa Sissi”, unde personajul principal era jucat de Romy Schneider, o actriţă foarte frumoasă, talentată, jovială, cu care semănăm puţin şi mi-am dat seama din nou, că asta este destinul meu…să fiu actriţă, să aduc zâmbete pe feţele oamenilor şi să-i iau cu mine în diferite povesti create de regizori.

 

Ce te-a inspirat pe acest drum şi ce piedici ai întâmpinat pe parcurs?
Drumul meu spre calea actoriei a fost anevoios, dar niciodată nu m-am dat bătută. Deşi de multe ori am fost provocată la diferite “compromisuri”, am preferat să plec şi să mă zbat mai mult, ca să demonstrez că se poate să faci ceea ce iubeşti, dacă faci cu sufletul şi dacă eşti perseverenţă şi îţi construieşti singură drumul. Ca în orice profesie există urcuşuri şi coborâşuri, important e să ai fruntea sus, sufletul curat şi iubirea pentru artă, atât de puternică încât să mergi mai departe.
Eu am avut norocul să joc în mai multe tipuri de teatru, după facultate: teatru clasic, teatru forum, teatru de stradă, teatru non verbal, teatru contemporan, teatru interbelic, teatru-dans. Am vrut să îmbin teatrul şi dansul şi am început să aprofundez mai mult anumite stiluri de dans: salsa, bachata, vals, tango, charleston, burlesque, etc. Acum în prezent pot spune că sunt fericită pentru că am 3 piese de teatru în care joc, am showuri de dans (teatru şi dans) şi fac promo-uri şi mai filmez pentru diferite seriale.
Deşi existat momente când poate era mai simplu să renunţ şi să fac altceva, care să-mi aducă un venit constant, am preferat să mă dezvolt mai mult pe artă, să devin versatile, să fac evenimente pentru copii : animaţie, zâne ursitoare la botezuri, să fac MC la nunţi, să predau teatru, dans şiş a învăţ cuplurile valsul mirilor.

 

Care este relaţia ta cu ceilalţi actori din piesă?
Mă înţeleg foarte bine cu toţi actorii din piesă, suntem buni prieteni, suntem uniţi şi fericiţi pentru că în sfârşit simţim că suntem un întreg. Pe unii dintre ei îi ştiam din alte proiecte, iar cu doi dintre ei am lucrat tot la acest spectacol acum câţiva ani. Mă bucura faptul că învăţăm unii de la alţii, că ne dăm sfaturi constructive, că ne ajutăm reciproc să creştem şi că putem fi transparenţi unii faţă de alţii, lucru care în ziua de azi nu prea există.

 

Care este primul lucru pe care i-l spui cuiva care doreşte să devină actor?
Dacă îşi doreşte să fie actor cu tot sufletul lui, simte că nu e făcut pentru altceva şi simte că poate trece peste orice piedică numai ca să-şi facă cu mândrie profesia, atunci da … să se facă actor şi să fie mândru de asta. Cred că este foarte important să faci ceea ce iubeşti cu adevărat, pentru că numai aşa nu simţi cum trece timpul, numai aşa simţi că trăieşti şi deşi la sfârşitul zilei eşti rupt de oboseală, eşti fericit că ai făcut ceea ce ţi-ai dorit.

 

 

Ţinând cont că ai jucat şi în piese de teatru clasice, puse în scenă “ca la carte” , care este diferenţa dintre teatrul clasic şi teatru independent?
Este o diferenţă de percepţie între cele două tipuri de teatru: clasic jucat în teatru şi modern jucat şi în locaţii independente de teatru.
La teatru lucrurile stau într-un anumit fel : ai spaţiu, ai regizor, coregraf, ai spectacole stabilite, ai totul aranjat, atât artistic , cât şi logistic. La teatrul independent ai regizor, actori şi cam atât…trebuie să găseşti tu spaţiu, să-ţi negociezi, spectacolele, să te ocupi atât de partea artistică, cât şi logistica – TU , coordonatorul proiectului. De multe ori ţi se închid uşi în faţă, pentru că nu e producţia lor sau pentru că nu ai “cap de afiş” (actor cu renume), dar se întâmplă şiş a găseşti şi directori, drăguţi, care îţi deschid uşa şi care te primesc cu braţele deschise, aşa cum ni s-a întâmplat cu spectacolul ‘Crima la cină” atunci când am venit la Teatrul Elisabeta. Avem noroc că sunt şi oameni, care apreciază şi iubesc arta, încurajează tinerii şi oferă sprijin în dezvoltarea culturală.

 

La final să ne spui unde te mai putem vedea şi în ce proiecte mai eşti implicate?
În prezent am propria firmă de evenimente: MAGDINIA STUDIO ART, în cadrul căreia desfăşor activităţi artistice la nunţi, botezuri, evenimente corporate (MC, showuri de dans, valsul mirilor) ,spectacole pentru copii, evenimente pentru copii, spectacole de teatru. Am propriul meu spectacol MICHELLE – un one woman show cu teatru şi dans, care se joacă în diferite locaţii.
Joc în cadrul Centrului Cultural Bălcescu în spectacolul “Iubire pentru trei plus unu’ “. (30 martie, ora 20:00).

Un mesaj pentru iubitorii Radar de Media : Vă invităm să petreceţi o seară magică cu actori “criminali”.

 

Distribuţie:
Chantal Vernescu – Dorina Vasilashko
Jorj (fratele divei) – Rareş Zimbran
Vera (modistă) – Maria-Magdalena Chihaia
Jiji (majordomul) – Andrei Bratu
Laurence (vecinul) – Răzvan Rotaru
Văduva lui Papadopol – Beatrice Peter
Recuperatorul – Anton Gabriel

Locaţie: Teatrul Elisabeta
Oră: 20:00
Preţ bilet: 49 lei
Link către site: https://www.facebook.com/events/2071859666384886/permalink/2084123545158498/

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

INTERVIU

INTERVIU EXCLUSIV. Katharina Behrends (NBCU): „Televiziunea este cea mai mare pasiune a mea”

Published

on

Katharina Behrends este Managing Director al NBCUniversal Germania din 2008 iar începând cu acest an ea va controla şi staţiile NBCU din Benelux (Belgia, Olanda şi Luxemburg), Europa Centrală şi de Est.

Katharina Behrends şi-a început cariera în 1995 activând în reţele mari de televizune precum Premiere (actualul SKY) şi MTV înainte de a se alătura NBCU în 2005 .  Cu o vastă experienţă în televiziune, Katarina este pregătită pentru următoarea provocare profesională şi a acceptat cu multă amabilitate un interviu în exclusivitate pentru Radar de media.

 

Ați intrat în televiziune având studii juridice. Cum a fost tranziția Dvs. de la aspectul juridic al activităţii în televiziune la cel operațional și executiv?

În calitate de avocat în această industrie, atunci când te ocupi de chestiuni juridice, eşti implicat automat și în partea operațională. În felul acesta, de-a lungul anilor te implici din ce în ce mai mult în partea operațională precum și în cea administrativă. Este o tranziţie firească, iar eu ador provocările.

În ce mod experienta Dvs. profesională din televiziunea liniară (tradiţională n.red), cum este Premiere sau MTV, v-a fost de folos în a face faţă provocărilor pe care le ridică în ziua de azi ascensiunea televiziunii digitale?

De vreme ce am pus bazele carierei mele încă din perioada de început a reţelei Premiere (SKY zilele noastre), sunt obişnuită cu schimbările dinamice din lumea mass-media. Lucrul cel mai important este capacitatea de adaptare și evoluție. De exemplu, oferim brandurile noastre atât ca servicii liniare cât și digitale; acestea sunt deja branduri hibride.

Cum credeți că cei zece ani de experiență personală că director pentru NBC-Universal din Germania v-ar putea fi de ajutor pentru crearea unor noi branduri media în Europa de Est?

De-a lungul ultimilor ani, am stabilit cele mai de succes branduri de televiziune cu plată în teritoriile vorbitoare de germană și ne-am extins portofoliul nostru liniar și digital în această regiune. Am lansat de asemenea trei branduri SVOD – SYFY HORROR, Studio Universal Classics și E! Entertainment – alături de partenerul nostru Amazon Channels. Eu cred că motivul principal pentru succesul nostru este ascultarea cu atenție a nevoilor locale și am învăţat, de asemenea, că trebuie să personalizăm diferitele branduri în funcţie de preferinţele locale.

Îmi permiteţi să restrâng întrebarea pentru România? Aici, cele mai populare canale NBCU sunt Diva și E Entertainment. Ce alte canale aţi dori să fie larg cunoscute în țara noastră?

Recunoaștem unicitatea fiecărei piețe și vom continua să adoptăm o abordare personalizată pentru evaluarea pieței românești, concentrându-ne atenţia pe canalele de nişa care se adresează publicului feminin.

Mai mult decât atât, privind cu admirație la producția proprie care s-a bucurat de un enorm success în germania ‘’Culpa – Nimeni nu este fără de vină” pentru canalul 13th Street, credeți că este posibil să aveți o producție internă aici, în România?

Suntem întotdeauna interesați de idei de program inovatoare, cum ar fi “Culpa” pentru 13th Street și, de asemenea, “Riccardo’s Dream Date” pentru E! Entertainment în Germania. Sunt un fan al producțiilor locale. Să spunem că în acest stadiu nu avem anunțuri de făcut, dar pot exista șanse în viitor, dacă simțim că aceasta este strategia potrivită pentru canalele noastre, DIVA și E!

Cum intenționați să răspundeți ascensiunii platformelor de streaming prin abonament, cum ar fi Netflix sau Amazon, care concurează cu canalele de televiziune clasice de pe piața românească?

Vedem aceste platforme de streaming mai mult ca o ofertă complementară și suntem conştienţi că unicitatea brandurilor de canal este punctul nostru forte.  Continuăm să investim în calitatea brandurilor de nişa: DIVA, televiziunea de divertisment cu design feminin şi E! Entertainment brandul pop-cultural. Suntem deosebit de mândri de faptul că DIVA are o cotă de audiență solidă în România, situându-se în 2017 pe primul loc în rândul statiilor internaţionale de divertisment.

V-ați dovedit a fi un manager care se concentrează pe obiective bine stabilite. Intenţionaţi să operaţi schimbări radicale în calitate de MD al NBC-Universal pentru Benelux și Europa de Est?

La începutul anului 2018, împreună cu echipa mea, cu sediul la München, am preluat responsabilitatea pentru furnizarea serviciilor cheie incluzând marketing, echipa de creaţie, PR/Comunicare şi vânzări de publicitate, către canalele din Europa Centrală și de Est, precum și E! în Benelux (Belgia, Olanda și Luxemburg), pe lângă controlul prezent avut asupra rețelelor NBCU din teritoriile vorbitoare de limbă germană. Aceasta este o oportunitate fantastică pentru noi toți, care nu numai că ne-a permis să ne extindem echipa, ci ne oferă ocazia de a experimenta noi piețe, inclusiv în România, unde sperăm să construim pe baza puternică pe care NBCU a stabilit-o deja aici cu DIVA – destinația de divertisment preferată a femeilor – şi E! Entertainment. Având în vedere rezultatele noastre solide din Germania, este clar că eu şi echipa mea suntem cu toții foarte motivaţi și încântați de această extindere a domeniului nostru de activitate.

Este cunoscut faptul că oferta dvs. Amazon „SYFY HORROR” din Germania nu există în această formă la compania mamă din SUA. V-ați gândi să încercați așa ceva și pentru Europa de Est?

Am fost foarte mândri să fim un partener de lansare pentru canalele Amazon în Germania în 2017 și toate cele trei mărci de streaming – SYFY HORROR, Studio Universal Classics și E! HD – au cunoscut o creștere constantă de la lansare.

Vom continua să explorăm oportunități de a optimiza afacerea rețelelor noastre și să completăm canalele noastre liniare cu servicii digitale şi vom evalua oportunitățile din România în conformitate cu strategia noastră generală.

Munca și responsabilitățile dvs. necesită cu siguranță modalități de relaxare. În afară de televiziune, care sunt modalitățile dvs. preferate de petrecere a timpului liber?

Desigur, televiziunea este cea mai mare pasiune mea și îmi place să merg la film în timpul meu liber. Alături de interesele mele pentru activități culturale, apreciez cu adevărat petrecerea timpului în natură și orice activități în aer liber. Îmi place să fac drumeții în Alpii bavarezi ori de câte ori timpul îmi permite acest lucru. Din acest motiv, München este locul ideal pentru a trăi; munții sunt literalmente la doar o ‘aruncătură de băț’.

În cele din urmă, dar nu în ultimul rând, vă rugăm să trimiteți un mesaj cititorilor noștri „Radar de media” care urmăresc cu mare interes schimbările rapide ale pieței mass-media din România.

Sunt foarte impresionată de spiritul care se poate simți  în industria media din Bucureşti şi din România. Industria mass-media de aici este un sector atât de vibrant și suntem cu adevărat bucuroși să avem ocazia de a face parte din acest spirit de optimism și dezvoltare!

Vă mulţumim.

 

Foto Credit: © Gert Krautbauer for NBCUniversal

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

INTERVIU

Interviu Exclusiv, Ioana Chelmuș: „Dragostea pentru teatru s-a născut în timpul facultății, când pur și simplu îmi plăcea tot ce se întâmplă acolo…”

FF Theatre face teatru 2 în 1: Love is madness.
Două piese de teatru despre iubire se joacă una după cealaltă, în aceeași seară

Published

on

Foto Credit: FABRICA DE PR

Luna aceasta, dragostea o ia puțin razna. În februarie se sărbătorește iubirea, fie că suntem fani Valentine’s Day, fie că ne emoționăm de Dragobete.

Duminică, 18 februarie, între cele două sărbători ale iubirii, FF Theatre servește publicului un cocktail special de dragoste și nebunie punând în scenă două piese de teatru pline de sentiment și haos, în evenimentul intitulat Love is madness: „Cum se duce totul dracu’” și „Ce vine după”.

Altfel, duminică de la ora 20:00, la Centru pe Calea Victoriei, iubirea e dusă la extrem și întoarsă pe toate părțile, cu lacrimi, zâmbete, urlete și multă emoție.  „Prin evenimentul Love is madness – Teatru 2 în 1 ne-am propus pur și simplu să celebrăm iubirea altfel, mai ales că această lună îi este dedicată. Cele două spectacole surprind frumusețea nebună a unei povești de dragoste cu de toate. Și cu cât este mai natural și sincer prezentată, cu atât publicul rezonează mai puternic cu mesajul si interpretarea. Iar noi, ca de fiecare dată, vrem să ne conectăm cu spectatorii noștri și să le oferim ceva de ținut minte. Este o experiență nouă, un maraton de teatru care are… ceva în plus. Și da, poate două ore de teatru și vin chiar sunt ideale pentru o seară de duminică alături de partener. Mai ales când piesele propuse înseamnă deopotrivă lacrimi și râsete, crize și liniște, un mix incredibil și versatil”, spune Florin Frățilă, inițiatorul FF Theatre și protagonist al piesei, alături de Ioana Chelmuș.

 

Actrița Ioana Chelmuș a stat de vorba cu echipa RADAR DE MEDIA și ne-a răspuns la o serie de intrebari!

 

Știu că ai declarat la un moment dat: „DA! Ăsta a fost răspunsul când teatrul a trecut la pragul următor și m-a cerut de soție! La bine și la rău, până când moartea ne va despărți.” Așadar, teatrul este pentru tine un partener pe viață?

Da, teatrul este genul acela de partener cu care vrei să îți petreci tot restul vieții. Aș alege teatrul oricând.

 

Când te-ai îndrăgostit de el? De teatru. A fost dragoste la prima… întâlnire?

Mi-am dorit de mică să ajung actriță. Aveam prea multă energie și trebuia să o eliberez cumva. Dragostea pentru teatru s-a născut în timpul facultății, când pur și simplu îmi plăcea tot ce se întâmplă acolo: de la încălzirea de dimineață, orele de vorbire, improvizație, arta actorului, baletul, canto, până la repetițiile care țineau până târziu în noapte.

 

Cum l-ai întâlnit pe Florin Frățilă și cum a început colaborarea cu FF?

Pe Florin Frățilă l-am cunoscut chiar în primul an când m-am mutat în București. El făcea parte din echipa teatrului indepentent InCulise, echipa alături de care am jucat și eu timp de 5 ani. Colaborarea cu FF a început în momentul în care s-a născut acest teatru. Florin m-a întrebat dacă vreau să pornesc alături de el pe acest drum, iar eu am fost mai mult decât încântată.

 

În câte piese ați jucat împreună?

În 7 ani s-au strâns ceva spectacole în care am jucat alături de Florin: „Insula femeilor”, „Imaginează-ți că ești Dumnezeu”, „Spectatorul condamnat la moarte”, „Blue room”, „Feromonii”, „Black Friday Love”, „Cum se duce totul dracu”, „Ce vine după”.

 

Cum e la repetiții? Ai o întâmplare pe care să o povestești?

La repetiții este frumos atunci când toată lumea este într-o stare bună. Sunt multe de povestit din timpul petrecut la realizarea unui spectacol, dar… ce se întâmplă la repetiții, rămâne la repetiții. J

 

Care este cea mai frumoasă amintire adunată în experiența ta de actor?

Probabil cel mai plăcut sentiment este acela când, după un spectacol în care ai jucat, vine la tine un spectator care îți spune cât de mult s-a regăsit în personajul pe care l-ai interpretat și cât de frumoasă i-ai făcut seara.

 

Știu că faci și teatru de păpuși. Cum a început povestea asta? Ce piese ai la activ?

Fac teatru de păpuși de aproape 8 ani. Povestea a început în anul 3 de facultate, când am început colaborarea cu o trupă cu acest specific. Mi-a plăcut această lume a poveștilor, așa că am învățat să mânuiesc rapid păpușile și fac asta și în ziua de azi. În prezent, fac parte din echipa EasyPlay cu care merg în grădinițe, școli, locuri de joacă, parcuri, și oriunde suntem invitați. Când eram mică nu am fost dusă de prea multe ori la un spectacol de acest gen, iar acum pot spune că îmi ofer acest cadou în fiecare dimineață. „Povestea pisicilor aristocrate”, „Regele leu”, „Crăiasa Zăpezilor”, „Vrăjitorul din Oz”, „Alice în Țara Minunilor” sunt câteva dintre spectacolele în care joc.

 

În ce alte proiecte ești implicată?

În agenda mea de activități se numără predarea cursurilor de actorie pentru adulți la FF Theatre Academy, de asemenea lucrez constant cu Florin la noi proiecte pentru FF Theatre. Mai am și câteva afterschooluri unde susțin workshopuri și cursuri de actorie pentru copii.

 

Ai vreun tabiet atunci când începi să studiezi un personaj?

Mă uit la filme și documentare în care știu că aș putea să găsesc un personaj asemănător cu cel pe care trebuie să îl interpretez. În rest, las personajul să mă ajute să ajung la el și să-l scot la suprafață.

 

Ai vreo superstiție înainte de a urca pe scenă sau înainte de vreo premieră?

Știu că poate părea ciudat, dar eu înainte de un spectacol nu oftez. Da… am impresia că dacă o fac, mă descarc de toată enegia cu care ar trebui să intru în spectacol. E ciudat, știu.

 

Pe 18 februarie aveti maraton de teatru: două piese jucate una după cealaltă și, mai mult decât atât, cu legătură între ele. Cum vă pregătiți?

„Cum se duce totul dracu’” și „Ce vine dupa” sunt spectacolele mele preferate și joc cu mare drag în amândouă. Repetăm intens pentru ca evenimentul de duminică să fie unul reușit, așa cum ne dorim. Vrem ca oamenii să fie încântați de această idee de teatru 2 în 1.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Abonează-te la RADAR!

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending