HomeINTERVIUInterviu Exclusiv – IULIAN COMĂNESCU: După câteva sezoane în care a testat diferite formate, Antena 1 pare să devină un challenger tot mai serios la PRO TV

Interviu Exclusiv – IULIAN COMĂNESCU: După câteva sezoane în care a testat diferite formate, Antena 1 pare să devină un challenger tot mai serios la PRO TV

Prev1 of 5
Navigheaza intre pagini

Dacă în zilele trecute v-am prezentat fragmente din Interviul cu analistul media Iulian Comănescu, astăzi a sosit momentul să-l publicăm în întregime.

Interviul este amplu şi reflecta toată grila de programe a toamnei din media autohtonă.

Aşadar, în paginile de mai jos vă invităm să citiţi interviul cu Iulian Comănescu şi de asemenea, să ţineţi cont de recomandările sale.

 

Cum ţi s-a părut grila de toamnă? Practic oferta a fost mai diversificata ca în alţi ani, însă a lipsit ceva! Dacă ne uităm pe cifrele de audienţă nicio emisiune nu a excelat. Ce ne poti spune pentru inceput?

 

Suntem într-o epocă în care televiziunile încearcă să facă relativ mult cu relativ puține resurse. PRO TV nu mai funcționează ca pe vremea lui Adrian Sârbu, când cheltuia pentru excelență. Cea mai activă televiziune e Antena 1; dacă nu are recorduri de rating, a început să se impună clar în anumite locuri, ceea ce e o performanță dacă ne gândim la grila de acum câțiva ani.

 

La PRO TV a fost Supravieţuitorul, reality show-ul anunţat că fiind cea mai scumpă producţie tv din toate timpurile din România.  Ce nu a funcţionat ? De ce s-a ajuns la atâtea schimbări în grilă şi în final o difuzare pe repede – înainte şi mai mult cu o finală live de doar o oră!?

 

Încep cu sfârșitul – cum spuneam și altundeva, o problemă a fost durata. Supraviețuitorul-România a fost un format de două ore, față de originalul american, care are 43 de minute, în timp ce ediția din UK durează și ea numai o oră. Durata extinsă vine din grila tipică a televiziunilor românești, care are un singur show de prime-time. Al doilea slot, unde în alte țări se găsesc seriale, e înghițit de formatele internaționale lungite până pe la știrile de noapte sau surogatele noastre de late night-uri, de la Mircea Badea la Wowbiz – care, și ele, încep adesea mai devreme de ora 23.00, pentru cârpirea grilei. E o problemă de bugete, piața noastră de publicitate, care alimentează televiziunile comerciale, nu suportă investiții mai mari în programe.

Acest gen de producție nu poate să nu aibă urmări asupra calității. În principal, probele fizice, care în principiu ar trebui să dea dinamismul vizual și să creeze senzația de caractere care se confruntă, au început să se vadă din ce în ce mai puțin între multele vorbe gen testimoniale sau Consiliu Tribal. A vorbi în fața camerei e mult mai ieftin decât a pune în scenă cine știe ce alergătură prin apa de la mal, și la figurat, dar mai ales la propriu.

Nu știu dacă în bugetul și durata dată se putea produce mai bine. E păcat de faptul că Supraviețuitorul a fost foarte bine filmat, iar concurenții păreau inițial destul de bine aleși. Cred că ar fi făcut o impresie mult mai bună și un rating pe măsură dacă ar fi fost făcuți să mai tacă din gură și puși la treabă.

 

Crezi că vreo televiziune din România va mai produce Supravieţuitorul sau formate asemănătoare?

 

Aici e necazul. Eșecul „Supraviețuitorul” înseamnă un regres pentru întreaga piață. Nu știu cine va mai avea curajul să inoveze – fiindcă în mainstream cam asta înseamnă inovație, preluarea unui trend internațional diferit. Partea proastă e că există tot felul de formate ieftine, create pentru televiziuni de mâna a treia, care sunt testate pe principalele noastre posturi. Le-am numit în alte părți, nu mai insist. După eșecul Supraviețuitorul, divertismentul se va ieftini, și la propriu, și la figurat, pe televiziunile românești.

 

 

Visuri la Cheie a fost singura emisiune din grila de toamnă de la PRO TV care inregistrat audienta pe fiecare ediţie, de peste 30% share (publicul comercial) . Ce crezi că o diferenţiază faţă de alte producţii de pe piaţă?

 

Știu că s-a spus că e o emisiune lacrimogenă, dar pentru mine, unul, e ceva la care te poți uita. Până la Supraviețuitorul, era probabil cea mai bine filmată emisiune din România – și s-ar putea să rămână așa. Recunosc că sunt subiectiv în privința lui Dragoș Bucur, cu care am lucrat și suntem amici, dar cred că el e un plus pentru orice televiziune sau emisiune din România. Dincolo de faptul că Visurile sunt filmate bine și cu cap, cazurile prezentate în emisiune sunt credibile, oamenii obișnuiți din cadru nu par a fi foarte manevrați de producători. Sau dacă sunt, sunt în direcția a ceea ce oricum ar face și ar spune, cu mai puțin haz audiovizual.

Și ar mai fi ceva. Cele mai mari hituri de pe piața românească au fost emisiuni mai mult sau mai puțin lacrimogene, de la „Surprize”, la „Din dragoste”. „Românii au talent” are și el o componentă de felul ăsta, vedem tot felul de cenușărese și rățuște urâte care se transformă. Cred că Valeriu Lazarov, de acolo de unde e, se uită cu interes la „Visuri la cheie”.

 

Ce poţi spune despre noul sezon Las Fierbinţi şi Atletico Textila?

 

Am urmărit foarte sporadic și fără chef „Las Fierbinți”, până acum, dar să știți că ultimul sezon e singurul la care am râs, ca simplu telespectator, în repetate rânduri. Cred că s-a schimbat ceva, nu știu suficient de bine serialul încât să spun ce, dar nu e vorba de plecarea lui Mimi Brănescu, care s-a produs după. În privința lui „Atletico Textila”, nu e pe gustul meu, dar ne putem lăuda că avem două seriale pe posturile românești, ceea ce e bine, în criza în care suntem de la moartea telenovelelor.

 

Prev1 of 5
Navigheaza intre pagini

Lasa un comentariu aici!

Written by

contact@radardemedia.ro

Str. Delea Veche, nr.24, copr D, et.4, Sector 2, Bucuresti Pentru comunicate de presa, informari si alte materiale va rugam sa ne contactati pe e-mail.

No comments

Lasă un răspuns