Connect with us

INTERVIU

Narcisa Iorga: De ce ar trebui sancționată cu aceeași amendă

Published

on

Prev1 of 2

Narcisa Iorga este licenţiată în jurnalism și a ocupat funcțiile de redactor, şef departament politică internă, redactor-şef adjunct şi publicist-comentator, producător de emisiuni şi corespondent de război pentru Jurnalul Naţional şi Antena 1. A fost membru CNA din octombrie 2008 până în octombrie 2014. Aceasta a primit Premiul pentru Promovarea Valorilor Democraţiei din partea Clubului Român de Presă. 

Narcisa Iorga a acordat un interviu în exclusivitate pentru Radar de Media, în care ne-a vorbit de cariera domniei sale de jurnalist, starea presei în prezent, dar și activitatea CNA.

 

Ați avut parte de constrângeri în cariera dumneavoastră de jurnalist? Ne puteți da detalii?

Mi-am început cariera de jurnalist în 1993, la trustul Intact. Marius Tucă și Dan Diaconescu pregăteau apariția unui săptămânal editat la București, dar cu suplimente speciale pentru fiecare județ al țării. Era un proiect uriaș pentru vremea aceea. Am auzit la facultate că se lansează un ziar nou și ar angaja studenți la jurnalism.  Studenții au întotdeauna pretenții puține și muncesc mult. Sunt soluția optimă pentru astfel de proiecte.

Acum câțiva ani, l-am auzit pe Dan Diaconescu, pe când el conducea OTV, iar eu eram membru CNA, că m-a adunat de pe stradă. Eu spun că, prin munca mea, susținută și prost plătită, într-o echipă de tineri care astăzi sunt toți jurnaliști remarcabili, l-am ajutat pe Dan Diaconescu să se îmbogățească.

Și nu numai pe el. În schimb, niciunul dintre acei ziariști inimoși nu suntem bogați. Era în ianuarie 1993. Am venit când nici nu exista redacția, ci doar niște pereți despărțitori în actualul sediu al Antenelor din București- Ploiești. Eram împreună cu o colegă. Am rămas doar eu, ei nu i-a inspirat încredere. Am început să lucrez pentru Jurnalul de București, iar din iunie 1993, la Jurnalul Național. Am contribuit enorm la nașterea acestor două jurnale și am asistat la nașterea Antenei 1. Împărțeam același hol cu Radio Romantic și cu Prețul Succesului, de care se îngrijea Sorin Oancea. Am văzut cum s-a creat acest trust gigant. La vremea aceea, PDSR era partidul stat, iar patronul la vedere al trustului Intact, Dan Voiculescu, impunea teme în funcție de interesele economice pe care le avea. Ca să vă răspund într-un final, da: am avut parte de multe constrângeri de-a lungul celor șapte ani cât am lucrat în acel trust. Detalii mai multe decât cele legate de interdicția de a folosi cuvântul ”rege” în asociere cu Mihai de Hohenzollern, despre care am scris zilele trecute în Evenimentul zilei, nu aș vrea să dau deocamdată. Culmea, aveam voie să vorbim despre regele țiganilor, despre regele fotbalului, dar niciodată despre regele României.

 

Cum este starea presei în prezent?

Din punct de vedere economic, cât se poate de proastă și de aici pornesc toate relele. Dacă nu sunt bani într-o redacție, nu există nici independență a jurnaliștilor. Politicienii, la rândul lor, sunt interesați ca presa să fie cât mai slăbită pentru a o putea folosi, pe bani puțini, așa cum le poftește inima. Deci, ce poate fi mai rău? Dispariția totală, știu, dar sper să nu ajungem chiar atât de rău.

Libertatea presei este înțeleasă de unii jurnaliști în mod eronat: sunt agresivi și insultă în direct. Cum ar putea fi îndreptate aceste derapaje?

Orice derapaj se poate îndrepta dacă se aplică legea audiovizualului în mod constant și imparțial. Credeți că dacă șoferii nu s-ar teme că-și pierd permisele de conducere, ar respecta regulile de circulație? Eu știu că sunt unii membri ai CNA cărora le displace să fie asemuiți cu niște polițiști, dar CNA acest rol îl are: de reglementare și control în audiovizual. Așadar, fie că ne place, fie că nu, CNA trebuie să aplice și amenzi acelora care încalcă legea, nu doar să le mângâie creștetele părintește. Există în legea audiovizualului, limita minimă de 10.000 de lei și limita maximă de 200.000 de lei pentru sancțiunile pecuniare. Există însă și sancțiuni mai dure decât amenzile. Ei bine, în ultimii doi ani, CNA nu a aplicat decât o dată sau de două ori amenda maximă. Niciodată n-a aplicat alte sancțiuni mai grave decât amenda maximă, cum ar fi întreruperea emisie unui post pentru 10 minute, pentru trei ore sa înjumătățirea cu până la jumătate a termenului de valabilitate a licenței. Acest fapt arată că CNA a devenit o instituție extrem de slabă, de la care nu se mai poate pretinde să țină sub control derapajele din audiovizual.

 

Credeți că există echilibru în ceea ce privește acordarea amenzilor de către CNA?

Dublul standard pe care îl aplică CNA este atât de evident, încât aproape sunt tentată să cred că această întrebare a dvs. este una capcană. Glumesc, desigur! Amenzile CNA nu trebuie să fie echilibrate, trebuie să fie aplicate în funcție de încălcările legii comise de către radiodifuzori, adică de către posturile de radio și televiziune. Din primul an de mandat, am observat o grijă deosebită de a nu sancționa anumite posturi, indiferent de abaterile de la lege pe care le-ar avea și, în egală măsură, o atenție exacerbată față de alte posturi de televiziune. Ultimii doi ani însă au întrecut orice limită. Actualul CNA, prin majoritatea membrilor săi, susținuți de interesele PSD, își anunță public și în mod repetat dorința de a sancționa toate posturile la fel. Or, această atitudine este complet greșită. Dacă Antena 3 încalcă legea în fiecare oră, de ce ar trebui sancționată cu aceeași amendă ca Realitatea TV, de exemplu, care înregistrează o singură abatere pe săptămână? Eu nu găsesc altă explicație în afara aceleia că CNA dorește să ocrotească imaginea unui post anume, recunoscut ca fiind cel mai sancționabil post dintre cele de nișă de știri. Prin uniformizarea sancțiunilor, indiferent de gravitatea faptelor, se obține impresia că nici un post nu e mai presus decât altul. Prin felul în care aplică sancțiunile, CNA reușește să inducă ideea că toate posturile greșesc în egală măsură, ceea ce este complet fals.

 

Ce părere aveți de televiziunile de știri din România? Respectă vreuna dintre ele principiile fundamentale ale jurnalismului: obiectivitate, imparțialitate, echidistanță?

Există un post care respectă toate cele trei principii enunțate de către dvs., ceea ce este încurajator. Ne arată tuturor că se poate. Trist este însă că acest post a fost împiedicat tocmai de către CNA să fie preluat în grilele operatorilor de cablu, deși legea obligă la această preluare odată ce postul s-a declarat liber la retransmisie. În această situație, ce așteptări de obiectivitate să mai aibă publicul de la CNA? Ce autoritate mai poate avea această instituție pentru a impune principii? Din punctul meu de vedere, nu mai are nici un fel de autoritate, așa cum nici Laura Georgescu, președintele CNA, care a demonstrat un comportament inadmisibil pentru funcția pe care o ocupă, nu mai are nici un fel de autoritate în fața jurnaliștilor de televiziune sau radio pe care-i analizează pentru limbajul nepotrivit folosit în anumite emisiuni. Este incompatibilă cu funcția de membru CNA, dar politicienii care au propus-o o susțin, în continuare, cu fermitate, ca și când ar fi indispensabilă.

 

Printre cele mai râvnite subiecte de către televiziuni se numără înmormântările, divorțurile în direct. Ce ar putea face CNA în acest caz?

Subiectele alese de către televiziuni țin de decizia lor editorială, iar CNA nu are nici un fel de drept să intervină în politica editorială a unui post, ca de altfel nicio autoritate publică sau privată. Există însă norme pentru protecția minorului, respectarea dreptului persoanei la propria imagine care ar trebui respectate de către posturi atunci când își aleg programele și orele lor de difuzare. Din păcate însă, lipsa de intervenție a CNA în situații concrete și grave, apatia acestei instituții față de sancționarea grobianismelor difuzate de televiziuni nu a făcut decât să încurajeze perpetuarea unor astfel de programe, nocive pentru publicul minor, dar nu numai. Deciziile CNA se iau cu minimum șase voturi din 11. Cât am fost membru al Consiliului, am constatat adeseori că este imposibil să strângi șase voturi când vrei să sancționezi un post protejat politic cu sume mai mari decât limita minimă a amenzilor prevăzute de lege, oricât de grave și frecvente ar fi abaterile acestuia. Majoritatea membrilor CNA sunt vinovați pentru degradarea audiovizualului, nu neapărat televiziunile. Acestea au un scop comercial, în primul rând, dar Consiliul trebuie să aplice legea în interes public, nu pentru a răspunde intereselor private ale posturilor sau patronatului acestora.

 

„Sparg un cvorum absurd (…) Asta e o instituţie de grădiniţă, pe care o giraţi”, a spus Valentin Jucan la ședința de marți (n.r. 20.01.2015). Cum vedeți atitudinea sa?

Domnului Valentin Jucan îi transmit un singur mesaj: să-și respecte promisiunea făcută în luna septembrie și să transmită online, pe pagina proprie de Facebook, ședințele publice ale CNA. Atât! Dacă nu se ține de cuvânt, devine complice al celorlalți membri, interesați de lipsa de transparență a deciziilor lor.

 

Un grup de parlamentari ai PDL şi PNL propun interzicerea cenzurii pe radio și TV. Cum vedeți această inițiativă?

Nu am văzut proiectul, ci doar știrile despre acest proiect. Mă bucură inițiativa, cu atât mai mult cu cât, personal, în numeroase rânduri, am sesizat public, chiar și în cadrul comisiilor parlamentare de cultură, faptul că cenzura este interzisă de legea română, dar nu este sancționată persoana care o înfăptuiește. Astfel, cenzura este posibilă în mediul audiovizual, patronatul posturilor știind că nu pierd nimic comițând acte de cenzură. Nu înseamnă că după introducerea sancțiunii, cenzura nu va mai fi posibilă, dar măcar se oferă posibilitatea jurnaliștilor să atragă atenția autorităților când se exercită asupra lor presiuni în îndeplinirea profesiei. Inițiatorul modificării legii audiovizualului, care prevedea și sancționarea cenzurii era senatorul PNL Sorin Roșca Stănescu, înainte să fie condamnat, el consultându-se cu mai mulți membri CNA în această privință. Nu știu dacă este unul și același proiect. Știrile pe care le-am citit despre această inițiativă îmi relevă faptul că proiectul se suprapune în mai multe prevederi peste actuala lege a audiovizualului. Probabil că aceste inadvertențe vor fi corectate, dar se impune sancționarea cenzurii și a intervențiilor în politica editorială a posturilor.

Prev1 of 2

Lasa un comentariu aici!

Advertisement
Loading...
Click to comment

Lasă un răspuns

INTERVIU

Interviu Exclusiv, Ioana Chelmuș: „Dragostea pentru teatru s-a născut în timpul facultății, când pur și simplu îmi plăcea tot ce se întâmplă acolo…”

FF Theatre face teatru 2 în 1: Love is madness.
Două piese de teatru despre iubire se joacă una după cealaltă, în aceeași seară

Published

on

Foto Credit: FABRICA DE PR

Luna aceasta, dragostea o ia puțin razna. În februarie se sărbătorește iubirea, fie că suntem fani Valentine’s Day, fie că ne emoționăm de Dragobete.

Duminică, 18 februarie, între cele două sărbători ale iubirii, FF Theatre servește publicului un cocktail special de dragoste și nebunie punând în scenă două piese de teatru pline de sentiment și haos, în evenimentul intitulat Love is madness: „Cum se duce totul dracu’” și „Ce vine după”.

Altfel, duminică de la ora 20:00, la Centru pe Calea Victoriei, iubirea e dusă la extrem și întoarsă pe toate părțile, cu lacrimi, zâmbete, urlete și multă emoție.  „Prin evenimentul Love is madness – Teatru 2 în 1 ne-am propus pur și simplu să celebrăm iubirea altfel, mai ales că această lună îi este dedicată. Cele două spectacole surprind frumusețea nebună a unei povești de dragoste cu de toate. Și cu cât este mai natural și sincer prezentată, cu atât publicul rezonează mai puternic cu mesajul si interpretarea. Iar noi, ca de fiecare dată, vrem să ne conectăm cu spectatorii noștri și să le oferim ceva de ținut minte. Este o experiență nouă, un maraton de teatru care are… ceva în plus. Și da, poate două ore de teatru și vin chiar sunt ideale pentru o seară de duminică alături de partener. Mai ales când piesele propuse înseamnă deopotrivă lacrimi și râsete, crize și liniște, un mix incredibil și versatil”, spune Florin Frățilă, inițiatorul FF Theatre și protagonist al piesei, alături de Ioana Chelmuș.

 

Actrița Ioana Chelmuș a stat de vorba cu echipa RADAR DE MEDIA și ne-a răspuns la o serie de intrebari!

 

Știu că ai declarat la un moment dat: „DA! Ăsta a fost răspunsul când teatrul a trecut la pragul următor și m-a cerut de soție! La bine și la rău, până când moartea ne va despărți.” Așadar, teatrul este pentru tine un partener pe viață?

Da, teatrul este genul acela de partener cu care vrei să îți petreci tot restul vieții. Aș alege teatrul oricând.

 

Când te-ai îndrăgostit de el? De teatru. A fost dragoste la prima… întâlnire?

Mi-am dorit de mică să ajung actriță. Aveam prea multă energie și trebuia să o eliberez cumva. Dragostea pentru teatru s-a născut în timpul facultății, când pur și simplu îmi plăcea tot ce se întâmplă acolo: de la încălzirea de dimineață, orele de vorbire, improvizație, arta actorului, baletul, canto, până la repetițiile care țineau până târziu în noapte.

 

Cum l-ai întâlnit pe Florin Frățilă și cum a început colaborarea cu FF?

Pe Florin Frățilă l-am cunoscut chiar în primul an când m-am mutat în București. El făcea parte din echipa teatrului indepentent InCulise, echipa alături de care am jucat și eu timp de 5 ani. Colaborarea cu FF a început în momentul în care s-a născut acest teatru. Florin m-a întrebat dacă vreau să pornesc alături de el pe acest drum, iar eu am fost mai mult decât încântată.

 

În câte piese ați jucat împreună?

În 7 ani s-au strâns ceva spectacole în care am jucat alături de Florin: „Insula femeilor”, „Imaginează-ți că ești Dumnezeu”, „Spectatorul condamnat la moarte”, „Blue room”, „Feromonii”, „Black Friday Love”, „Cum se duce totul dracu”, „Ce vine după”.

 

Cum e la repetiții? Ai o întâmplare pe care să o povestești?

La repetiții este frumos atunci când toată lumea este într-o stare bună. Sunt multe de povestit din timpul petrecut la realizarea unui spectacol, dar… ce se întâmplă la repetiții, rămâne la repetiții. J

 

Care este cea mai frumoasă amintire adunată în experiența ta de actor?

Probabil cel mai plăcut sentiment este acela când, după un spectacol în care ai jucat, vine la tine un spectator care îți spune cât de mult s-a regăsit în personajul pe care l-ai interpretat și cât de frumoasă i-ai făcut seara.

 

Știu că faci și teatru de păpuși. Cum a început povestea asta? Ce piese ai la activ?

Fac teatru de păpuși de aproape 8 ani. Povestea a început în anul 3 de facultate, când am început colaborarea cu o trupă cu acest specific. Mi-a plăcut această lume a poveștilor, așa că am învățat să mânuiesc rapid păpușile și fac asta și în ziua de azi. În prezent, fac parte din echipa EasyPlay cu care merg în grădinițe, școli, locuri de joacă, parcuri, și oriunde suntem invitați. Când eram mică nu am fost dusă de prea multe ori la un spectacol de acest gen, iar acum pot spune că îmi ofer acest cadou în fiecare dimineață. „Povestea pisicilor aristocrate”, „Regele leu”, „Crăiasa Zăpezilor”, „Vrăjitorul din Oz”, „Alice în Țara Minunilor” sunt câteva dintre spectacolele în care joc.

 

În ce alte proiecte ești implicată?

În agenda mea de activități se numără predarea cursurilor de actorie pentru adulți la FF Theatre Academy, de asemenea lucrez constant cu Florin la noi proiecte pentru FF Theatre. Mai am și câteva afterschooluri unde susțin workshopuri și cursuri de actorie pentru copii.

 

Ai vreun tabiet atunci când începi să studiezi un personaj?

Mă uit la filme și documentare în care știu că aș putea să găsesc un personaj asemănător cu cel pe care trebuie să îl interpretez. În rest, las personajul să mă ajute să ajung la el și să-l scot la suprafață.

 

Ai vreo superstiție înainte de a urca pe scenă sau înainte de vreo premieră?

Știu că poate părea ciudat, dar eu înainte de un spectacol nu oftez. Da… am impresia că dacă o fac, mă descarc de toată enegia cu care ar trebui să intru în spectacol. E ciudat, știu.

 

Pe 18 februarie aveti maraton de teatru: două piese jucate una după cealaltă și, mai mult decât atât, cu legătură între ele. Cum vă pregătiți?

„Cum se duce totul dracu’” și „Ce vine dupa” sunt spectacolele mele preferate și joc cu mare drag în amândouă. Repetăm intens pentru ca evenimentul de duminică să fie unul reușit, așa cum ne dorim. Vrem ca oamenii să fie încântați de această idee de teatru 2 în 1.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

INTERVIU

INTERVIU EXCLUSIV: Alex Vlad, FF Theatre: „Au fost atât trenuri pierdute, cât și pariuri câștigate”

„Ma bucură acest lucru pentru că din fiecare experiență am avut ceva de învățat sau de descoperit – uneori mai mult decât mă așteptam. Probabil că cel mai important lucru pe care l-am aflat e acela că dacă drumul e ușor înseamnă că nu înveți prea multe”

Published

on

Foto Credit: FABRICA DE PR

După iubiri, despărțiri și împăcări, FF Theatre îi invită pe spectatori la o piesă de teatru despre… culisele actoriei! Duminică, 4 februarie, de la ora 20:00 la bar „Centru”, pe Calea Victoriei 48-50, piesa „Actorul” spune povestea unuia dintre cele mai comice și versatile personaje ale dramaturgului Aldo Nicolaj – actorul care ar fi dispus să facă orice, oricât de nedemn, pentru a obține succesul!

Iubitorii de teatru, și mai ales de comedii, nu trebuie să rateze această piesă cu răsturnări de situații neașteptate,  un spectacol care vorbește despre lupta care se dă în fiecare dintre noi atunci când suntem puși în fața unor situații-limită.

Alex Vlad, care interpretează personajul principal și care semnează și regia acestui spectacol marca FF Theatre, a absolvit Facultatea de Teatru și a urmat și cursurile masterale în arta actorului la UNATC „I.L.Caragiale”, București. Și-a obținut titlul de doctor în teatru în cadrul aceleiași universități unde, în prezent, susține și cursuri de arta actorului.

Actorul Alex Vlad a stat de vorba cu Radar de Media si a raspuns la o serie de intrebari! Va invitam sa cititi interviul de mai jos:

 

Cum este să și regizezi o piesă de teatru în care joci?

E un pariu important pentru că nu ai ocazia să te vezi din exterior și crește riscul de a oferi publicului un produs care lasă de dorit. „Actorul” e o excepție; e singurul proiect de acest fel pe care l-am făcut. În spectacolele pe care le regizez de regulă aleg să nu joc (deși de multe ori îmi doresc), dar în acest caz am mizat pe faptul că voi fi singur pe scenă – lucru important pentru că mi-a oferit din start un control mai bun asupra situației. Un alt argument a fost dorința de a trage un semnal de alarmă asupra situației actuale, ca un protest dacă vreți. Problemele lui Attilio sunt de fapt problemele reale ale fiecărui tânăr actor din România care abia a ieșit de pe băncile facultății. După ce am citit textul, nu am vazut altă cale decât asta: de a deveni propriul meu regizor.

 

Ce te-a atras la personajul tau din „Actorul” și la povestea care se desfasoară în piesa de teatru?

Cred că oricine se poate regăsi în povestea „Actorului” într-o măsură mai mare sau mai mică. Lupta cu propriile alegeri, frustrarea că nu ești apreciat atât cât simți sau crezi că meriți, dorința de a avea o viață mai bună, sunt lucruri de care ne lovim constant în viața de zi cu zi. Mi-a plăcut că spectacolul poate vorbi despre toate aceste aspecte. E ceva sincer, vulnerabil, uman în tot ceea ce prezintă; poate chiar brutal de sincer.

 

Cât te-ai identificat cu „chinurile” prin care trece acest actor în fața unor decizii grele?

În ciuda faptului că spectacolul stârnește râsul, problemele personajului sunt de natură dramatică. Nu asistăm la chinul unui om de a lua una sau mai multe decizii; suntem martori la un întreg proces de dezumanizare. Ceea ce este mai grav, e faptul ca personajul nu realizează acest lucru. Dar cu problemele lui Attilio cred ca m-am identificat total, cred că oricine s-ar identifica. La nivel uman, spectacolul prezintă o serie de situații de care cred că se poate lovi în cursul vieții orice om.

 

Drumul tău, pe calea actoriei, cum a fost?

Cred că drumul e mai important decât destinația – oricare ar fi destinația. E o muncă neîntreruptă de autodepășire. Asta face ca alegerea proiectelor să fie un pas extrem de important. De asemenea, un actor cred că are nevoie de întâlniri valoroase pentru a putea crește. Știind asta, am încercat să spun “da” acelor experiențe care la momentul respectiv mă ajutau să mă întrec. Au fost atât trenuri pierdute, cât și pariuri câștigate. Ma bucură acest lucru pentru că din fiecare experiență am avut ceva de învățat sau de descoperit – uneori mai mult decât mă așteptam. Probabil că cel mai important lucru pe care l-am aflat e acela că dacă drumul e ușor înseamnă că nu înveți prea multe.

 

Când ai realizat că îți dorești să fii actor și de ce ai ales meseria asta?

Hahaha, am fost întrebat de multe ori lucrul ăsta. Nu a existat un moment fix în timp, lucrurile cred că au venit natural. Nu îmi găseam locul în niciun domeniu real și tot ceea ce ținea de uman, de creație de artă, mă atrăgea. Indiferent dacă era vorba de pictură, muzică, fotografie, scris. Când eram mic încercam să le fac pe toate. În momentul în care am fost nevoit să aleg la ce liceu vreau să merg să îmi continui studiile, fără să stau pe gânduri am ales liceul de artă, profil teatru. Apoi au urmat facultate, masterat, etc., și lucrurile au curs. De la bun început în teatru m-am simțit mai acasă decât acasă.

 

Cine te-a inspirat pe acest drum și ce piedici ai întâmpinat tu?

Imediat cum l-am vazut pe Ștefan Iordache pe scenă, am zis că e genial. Aceeași reacție am avut-o și când am descoperit filmele lui Daniel Day Lewis. Au contat mult întâlnirile cu David Esrig, Gelu Colceag, Alvis Hermanis. Cred că am fost inspirat de oamenii și filmele sau spectacolele care m-au determinat să îmi pun întrebări importante, indiferent dacă eram spectator sau performer. Ca artist, ca actor sau regizor, indiferent de ștampila pe care ți-o pune societatea, nu cred că există piedici, doar oportunități și provocări. Dacă vorbim însă despre aspectul mercantil al domeniului, atunci există piedici la tot pasul, dar acest lucru nu mă interesează.

 

Ce anume predai la ateliere de artă a actorului sau masterclass-uri unde ești profesor?

Așa cum se înțelege și din întrebare, în primul rând exerciții de arta actorului, dar susțin și cursuri de oratorie, public speaking, leadership, analiza textului dramatic sau literar, construcția personajului, etc. Desigur, toate aceste ateliere sau masterclass-uri se bazează pe exerciții de arta actorului, multe preluate de la titani ai universului teatral precum Stanislavski, Viola Spolin, Brech, Grotowski, etc, altele preluate de la artiști alături de care am lucrat, precum Vlad Massaci, Gelu Colceag, Adriana Titieni, David Esrig, etc., și unele sunt concepute de mine.

 

Cum ai prezenta această profesie, care sunt aspectele bune sau mai puțin bune despre care ai discuta în cadrul acestor workshop-uri?

Cred că e nevoie de pasiune și de a fi suficient de „nebun” încât să vrei să te arunci în bătaia puștii. E un domeniu care se face cu sufletul în fundul gol și e nevoie de timp și de antrenament să poți renunța la tine, la intimitate, la bariere. Iată de ce nu diferențiez între bine și rău, între corect și greșit. Fiecare face și simte altfel. Dacă ne dorim foarte tare, cu siguranță putem depista în orice domeniu aspecte pe care le-am putea cataloga drept pozitive sau negative, dar în teatru cred că e mai important să descoperi cât de mult ești dispus să te oferi tu pe tine, celor din fața ta. Și atunci, în workshop-uri, nu le prezint oamenilor aspecte pozitive sau negative, îi invit să se descopere, să își găsească limitele și să și le doboare, îi invit să nu le fie frică să simtă, să fie, să existe fără teama că vor fi criticați și să împărtășească acest lucru cu cei care îi privesc.

 

 Care este primul lucru pe care îl spui cuiva care își dorește să devină actor?

Depinde de situație, banuiesc. Nu am un sfat, pentru că nu există o rețetă; arta actorului nu are manual. Fiecare actor în parte își clădește propria metodă. Există în schimb reguli (mai multe nescrise decât scrise), care dacă nu sunt respectate, pot duce la la ceva ce riscă să nu mai poată fi numit teatru sau act artistic. De multe ori însă i-am invitat pe cei aflați la început de drum să renunțe la ideile preconcepute și să nu-și piardă curiozitatea.

 

Cum este colaborarea cu FF Theatre și ce alte proiecte mai pregătiți împreună?

Mă bucură faptul că îi cunosc de mult pe membrii trupei FF Theatre și că putem comunica cu ușurință. E un lucru important. Acum nu am în lucru ceva nou alături de trupa FF, dar cine știe ce ne rezervă viitorul. În prezent lucrez la un spectacol care va avea premiera la Godot pe 18 februarie.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

INTERVIU

INTERVIU EXCLUSIV, Silvia Șerban – designer, actor amator la FF Academy: „Emoțiile sunt maxime, iar aplauzele sunt bateria care mă încarcă”

Sunt foarte mândră de mine în acest spectacol, pentru că reușesc să fiu penibilă și să nu-mi pese! Sunt mândra că mi-am compus un moment de „dans la casetofon”, care nu poate fi povestit… e musai să fie văzut!

Published

on

Foto Credit: FABRICA DE PR

Este cunoscută drept designer, dar puțină lume știe că în timpul liber ia lecții de actorie la FF Theatre Academy și, mai mult, joacă și în piese de teatru. Silvia Șerban se va afla pe scenă luni seară, 22 ianuarie, de la ora 20:00, la bar „Centru” pe Calea Victoriei , cu o piesă de teatru în care joacă numai actori amatori, cursanți ai FF Theatre Academy și la care intrarea este liberă.

Este vorba de piesa „6 personaje în căutarea unui autor”, de Luigi Pirandello. Mai mult decât atât, Silvia nu este doar actriță în această piesă, ci semnează și costumele.

Designerul Silvia Șerban a raspuns intrebarilor echipei RADAR DE MEDIA, in interviul de mai jos!

 

 

Lumea te cunoaște drept designer. Așa că pentru unii poate fi o surpriză faptul că joci într-o piesă de teatru. Cum te-ai apucat de cursurile de actorie de la FF Academy?

La insistențele unei prietene care aproape m-a obligat! Faptul că am continuat timp de doi ani a fost alegerea mea, dar evident la sugestia lui Florin (n.r. Florin Frățilă, fondatorul FF Theatre și FF Academy), care la finalul unui modul mi-a spus, cum face el de obicei (după fiecare premieră ne strange pe toți și ne spune ce a fost bine, ce a fost mai puțin bine), așadar mi-a spus că dacă nu eram un designer atât de bun puteam să fiu o actriță foarte bună. J Am luat-o ca pe o figură de stil, bineînțeles, dar m-a încurajat.

 

6 personaje în căutarea unui autor” e o piesa grea, mai ales pentru actori amatori. Care au fost provocarile pentru voi?

Am evoluat de la începători la avansați, asta însemnând că am trecut prin scene în 2 personaje, texte mici în spectacole mari sau compoziții de personaj. Florin a dat dovadă de mult curaj propunându-ne 6 personaje în căutarea unui autor pentru că, ai dreptate, este un text foarte greu, la care de multe ori a trebuit să traducem din română în română. Au fost multe ore de analiză a textului și personajelor, de întrebări care începeau cu „ce-ar fi daca…?”, de momente în care ne-am gândit că poate nu suntem încă pregătiți să punem un spectacol dramatic. Dar, cum sună o replică de-ale mele, „tăiem din când în când, cu elementul farsă, cruditatea situației” și acum avem încredere că va fi un spectacol foarte bun. La fel ca și celelalte!

 

Ai realizat costumele pentru această piesă. Cum ai gândit linia lor, ce te-a inspirat?

Venim toți din domenii foarte diferite și cumva fiecare își aduce necondiționat cunoștințele și îndemânarea. Pe mine m-a atras textul de la prima citire și am propus să mă ocup de costume. Unele sunt gândite special, altele sunt adaptări, dar sursa a venit chiar de la personaje: sunt neterminate. Sunt precum ideile mele de haine sau colecții pe care le desenez și nu le mai croiesc. Unele ajung să „mă sune” și să vrea să fie făcute. Am încercat să mă abțin de la a le deconstrui foarte mult și am vrut să sugerez că au părți lipsă, dar că pot exista așa cum sunt, că urmează să fie terminate. Am căutat să redau o imagine curată, dar cu oarecare greutate, și am folosit chiar materiale grele și încărcate ele în sine, „jucate” cu altele fluide și transparente. Iată că și hainele „joacă”.

 

În ce alte piese mai joci?

În momentul de față mai joc în „Audiția”, de Al. Galin, un spectacol pe care l-am avut deja de 10-11 ori și care a avut mereu sala plină nu doar cu invitații noștri, ci și cu curioși care vedeau afișul sau invitația de pe Facebook, ceea ce pentru o trupă de amatori este extraordinar, „selfestem-ul” este la cote maxime! Sunt foarte mândră de mine în acest spectacol, pentru că reușesc să fiu penibilă și să nu-mi pese! Sunt mândra că mi-am compus un moment de „dans la casetofon”, care nu poate fi povestit… e musai să fie văzut! La sfârșitul lui februarie însă avem o surpriză, nu pot încă să dau detalii, pentru mine este o provocare imensă pentru că voi fi alături de o mare actriță pe care o admir, iar Florin va semna regia.

 

Cum te-au ajutat aceste piese / cursuri de actorie la nivel uman, personal? Ce ai descoperit despre tine?

Foarte multe! Am cunoscut în primul rând oameni frumoși, care mă inspiră, am găsit acea atmosferă în care nimeni nu judecă pe nimeni, suntem și atât. La cursuri am învățat despre mine, despre potențialul meu până la urmă, am văzut cât de mult pot să evoluez la nivel personal atunci când depășesc niște bariere sau limitări pe care le consideram ca fiind parte din natura mea și că nu pot fi schimbate. În general am învățat să-mi depășesc fricile, poate nu toate, dar ceea ce am realizat până acum a așezat o mare cantitate de încredere în bagajul meu personal. Cât despre spectacole, aici este recompensa! Emoțiile sunt maxime, iar aplauzele sunt bateria care mă încarcă. Până acum nu am găsit nicio diferență între ce primesc la sfârșitul unei prezentări de modă și finalul unui spectacol! În plus, am învățat ceva ce nu credeam că mi se va întâmpla vreodata: să rețin texte cu punct și virgulă! Nu am învățat niciodată pe de rost o lecție la școală și a venit momentul să o fac, recunosc că nu e partea cea mai simplă sau plăcută. J

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Abonează-te la RADAR!

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending