HomeINTERVIUCristian Gog: Nu am un truc preferat

Cristian Gog: Nu am un truc preferat

Prev1 of 2

V-ați gândit vreodată că viața poate fi influențată cu puterea minții? Mentalistul, Cristian Gog, a reușit asta, participarea sa la „Românii au talent” i-a împlinit un vis pe care-l avea încă din copilărie. La ce vârstă a luat prima data contact cu iluzionismul, cum arată o zi din viața lui, ce planuri de viitor are și multe alte lucruri le puteți descoperi în interviul acordat în exclusivitate pentru Radar de Media.

Fiecare persoană se formează în viață după un sistem de valori și de principii. Care sunt principiile dupa care te ghidezi?

Da, într-adevăr, sistemul de valori și principiile de viață stau la baza caracterului fiecarui om. Cred că în cazul meu, ceea ce m-a marcat mereu și m-a condus pe drumul pe care mă aflu acum ar fi: dorința de o continuă dezvoltare personală și autocunoaștere, încrederea în propriile puteri, familia, gândirea pozitivă, respectul pentru cei din jur, sinceritatea, dorința de a-i ajuta pe cei din jur. Acestea îmi vin în minte acum deși probabil lista e mult mai lungă.

Pentru cei care nu au aflat până acum, ce presupune mentalismul și ce înseamnă un spectacol de mentalism?

Mentalismul este o ramură a iluzionismului în care sunt prezentate efecte ce imită anumite fenomene inexplicabile: percepție extrasenzorială, citirea gândurilor, telepatie, anticipare a unor evenimente sau acțiuni ale anumitor persoane, clarviziune, control asupra anumitor obiecte doar prin puterea minții (telechinezie) sau chiar influențarea viitorului.
Mentalismul mai este numit și magia gândurilor deoarece, spre deosebire de iluzionismul clasic efectele de baza ale mentalismului au loc prin intermediul acestora (citirea gândurilor, transmisia lor, sau chiar influențarea și controlul asupra anumitor procese mentale).
În cadrul unui spectacol, mentalismul ca artă, trebuie să transpună spectatorul, să-l ducă în punctul în care întrebarea: „Este real?” să dispară din minte. Moment în care apare convingerea că a fost martor la ceva unic, inexplicabil și extraordinar. Trebuie să-l treacă prin stări, pentru care e dificil să găsești cuvinte care să le explice. Aceasta ar presupune un adevarat spectacol de mentalism.

La ce vârstă ai luat prima data contact cu iluzionismul și ce anume te-a atras?

De mic copil am fost atras de provocări, de gasirea de soluții la întrebări și probleme de logică. Cred că aveam 6 ani când am fost martor la primul truc de magie, acesta fiind făcut de către tatăl meu, unul simplu cu un băț de chibrit. Tot el mi-a arătat și alte câteva trucuri cu carți, monede și chibrituri care m-au atras în această lume fascinantă. Uite așa mi-am găsit „jucăriile mele preferate”.
Mentalismul l-am descoperit mai tărziu, în timpul facultății si pot să spun că a fost „dragoste la prima vedere”.

Care a fost primul truc care l-ai învățat și care dintre ele îți place cel mai mult?

Primul truc pe care l-am făcut a fost unul cu cărți de joc pentru că erau cele mai la îndemână „jucării”, ca să le zic așa. Dacă mi-aduc aminte bine era un truc în care rugam pe cineva să își aleagă o carte și să o țină minte. După aceea, urmau câteva etape în care împărțeam cărțile în grupe diferite, trei grupe, apoi doua… în final… îi spuneam cartea pe care și-a ales-o.
Nu am un truc preferat, toate îmi plac și mă provoacă mereu să le îmbunătățesc cât pot eu de bine. Asta este marea mea provocare (și cred că pentru toți cei din acest domeniu), să transform orice truc, oricât de banal sau simplu ar fi la bază, în ceva uimitor, în acel moment magic pe care îl așteaptă fiecare persoană de la un magician.

În familia ta mai există mentaliști, o fi o moștenerie de familie?

Nimeni din familia mea nu a avut vreun contact cu mentalismul așa că nu poate fi vorba de o moștenire de familie. Pot sa spun doar ca mereu discut cu tatăl meu despre efecte de iluzionism și mentalism, și el fiind mereu atras de această lume a iluzionismului și a magiei. Așa că pasiunea pentru iluzionism probabil o am de la el, dacă e sa vorbim de o moștenire de familie.

Întrebat în adolescență “ce ți-ai dori să te faci când vei fi mare?”, răspunsul tau a fost?

Dacă cineva m-ar fi întrebat asta cred că raspunsul ar fi fost cam așa: dansator-căntăreț-schior-pescar-iluzionist. Și asta pentru că am avut toate aceste pasiuni care rând pe rând au dominat într-o anumită perioadă.

Ce schimbări a adus în viața ta participarea la „Românii au talent”?

Într-adevăr viața mea s-a schimbat după participarea la „Românii au talent”. Și cea mai mare schimbare a fost că acum îmi câștig existența făcând doar ceea ce îmi place cel mai mult. Acum sunt foarte mult timp plecat pe drumuri în țara și în străinătate și asta vine în detrimentul timpului petrecut cu familia. Dar fără sacrificii nu se poate și de asta încerc să profit la maxim de timpul petrecut cu ei când sunt acasa.

Prietenii și dusmanii ți-au rămas alături?

Pot să spun că sunt un norocos…am prieteni adevărați care mi-au fost alaturi mereu și pe care mă pot baza întotdeauna. Dușmani nu cred că am, cel puțin eu nu simt așa ceva.

Care sunt calitățile pe care consideri că le ai și care dintre ele te-au ajutat să devii ceea ce ești acum?

Cred ca sunt un om destul de ambițios care de obicei reușește să facă ceea ce își propune. Sunt optimist, am încredere în mine, pun pasiune în orice fac și așa simt că rezultatele sunt pe masură. Orice problemă o văd ca pe o nouă provocare și caut mereu solușii. Nu sunt genul de om care renunță ușor. Îmi place să-i ajut pe cei din jur și sper să pot să ajut cât mai mulți oameni.

Ai fost vreodată privit ciudat de cei din jurul tău pentru ceea ce faci?

Pot să spun că de multe ori am fost privit ciudat de cei din jur, chiar și de unii din familia mea. De multe ori mi s-a spus că lucrez cu „necuratul” și sunt mulți oameni care mă văd ca un om cu puteri speciale și îmi cer ajutorul pentru tot felul de probleme de sănătate sau financiare. Nu mi se pare deloc nefiresc acest lucru având în vedere trecutul poporului nostru iar faptul ca suntem un popor plin de superstiții și credințe strămoșesti puternice se vede și astăzi.

Prev1 of 2

Lasa un comentariu aici!

Written by

dan.ivascu@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns