vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăLIFE STYLELife StyleInterviu Larisa Popa, castigatoarea Miss Universe Romania

    Interviu Larisa Popa, castigatoarea Miss Universe Romania

    Este tanara, frumoasa, iar mai nou este si celebra. Se numeste Larisa Popa, are 24 de ani, este din Slatina, iar de curand a castigat finala nationala a concursului Miss Universe Romania. Are 1,75 inaltime şi dimensiunile 88/62/93. Este absolventă a Facultăţii de Marketing din cadrul Universităţii Spiru Haret şi a Şcolii Postliceale Medicale.

     

    Care a fost pentru tine primul contact cu modelling-ul?

    Când aveam 16 ani am încheiat primul contract cu o agenţie de modele destul de puternică pe piaţa din România. Îmi amintesc şi acum primul meu job. Era un pictorial pentru o revistă cunoscută, prin intermediul căruia se promova permanenta luptă a femeilor împotriva celulitei. Acum când mă gândesc că sărmanele cititoare nu aveau de unde să ştie că „modelul” avea doar 16 ani şi era firesc să nu aibă celulită, mă amuz copios.

    Ce sfaturi le-ai da tinerelor care isi doresc sa intre in aceasta lume şi care sunt cele mai importante 5 lucruri de care trebuie sa tina cont?

    În primul rând trebuie să fie conştiente că munca de model nu constă doar în produsul finit, adică fotografiile, reclamele şi defilările pe podium la care privim cu admiraţie. Pentru a ajunge acolo trebuie să te asiguri că te încadrezi în anumite standarde fizice. Trebuie să arate foarte bine, iar asta înseamnă un mod de viaţă cumpătat, cu mult sport, diete sănătoase şi inteligenţă.

    După ce eşti sigură că ai făcut toate aceste lucruri, trebuie să fii foarte atentă ce agenţie alegi pentru a te reprezenta. Atât în România, cât şi în alte ţări există atât agenţii serioase, cât şi impostori. Trebuie să vezi că agenţia respectivă are un portofoliu de clienţi credibili şi că actul de reprezentare pe care îl semnezi este în avantajul ambelor părţi. Apoi începe adevărata muncă. Nu am văzut pe nimeni care să se fi născut învăţat, iar de cele mai multe ori, agenţii nu au timpul necesar pentru a te învăţa anumite trucuri pe care orice model trebuie să le cunoască.

    Meseria asta se fură de cele mai multe ori. De la fotografi, de la alte modele cu experienţă, de la regizori şi chiar de la creatorii de modă pentru care trebuie să prezinţi.

    Care au fost atuurile tale in aces an, in comparatie cu anul trecut? Ai fost in 2011 mai frumoasa?

    Cred că tocmai faptul că am participat şi anul trecut la acestă competiţie a fost unul dintre atuurile mele. Când m-am prezentat la semifinala din acest an, deja trecusem prin experienţe similare, printr-un cantonament de 2 săptămâni în care am învăţat ce înseamnă participarea la Miss Universe Romania şi printr-un show transmis în direct. Lucrurile acestea au contat pentru mine, pentru că am ştiut exact ce trebuie să fac pentru a mă prezenta mult mai bine la ediţia de anul acesta.

    Mi-am urmărit evoluţia din 2010, am văzut exact greşelile, m-am documentat cu privire la ce trebuie să facă o candidată ideală, am studiat toate proiectele pe care le-au derulat câştigătoarele titlului Miss Universe din anii precedenţi şi astfel am reuşit să-i conving pe membrii juriului că eu sunt cea mai potrivită pentru „misiunea Brazilia 2011”. Nu ştiu dacă am fost „mai frumoasă”, dar cu certitudine am fost mult mai pregătită şi asta este esenţial pentru Miss Universe, pentru că nu este doar o competiţie a frumuseţii, este o competiţie pentru a descoperi femeia model a timpului nostru.

    In ce mod ti-a schimbat viata castigarea Miss universe Romania?

     Viaţa mea este cu siguranţă fundamental schimbată. Deja numele meu a ajuns la urechile unei ţări întregi, iar gândurile, speranţele şi planurile mele sunt cunoscute acum de mare parte dintre români. Nu vreau să vorbesc despre planurile pe care le am pentru anul acesta, pentru că aş prefera ca acestea să se deruleze la New York, acolo unde voi locui în cazul în care voi câştiga Miss Universe 2011.

    Sunt impresionată de faptul că mă contactează multe fete care îmi cer diverse sfaturi, că deja s-a format o galerie a României care mă susţine în toate mediile de comunicare în cursa pentru câştigarea coroanei şi ceea ce mă sperie puţin este faptul că speranţa unei ţări întregi de a câştiga o primă coroană apasă puţin cam greu pe umerii mei. Tot ceea ce pot să le promit este că voi face tot ce îmi stă în puteri pentru a nu-i dezamăgi.

    Care au fost cele mai fun reactii ale prietenilor atunci cand au aflat ca ai castigat?

    Una dintre prietenele mele nu m-a crezut până când nu a văzut ştirile la televizor, o alta era în baie când am sunat-o să-i spun şi a ţipat de parcă s-ar fi întâmplat vreo tragedie. Având în vedere că era o oră destul de târzie şi toată familia ei dormea, a reuşit să creeze panică în toată casa, ba mai mult soţul ei era pregătit să sune la 112 pentru a chema salvarea. În rest, s-au vărsat multe lacrimi de fericire. Cred că mă număr printre puţinii oameni care se bucură de mulţi prieteni adevăraţi.

    Esti implicata intr-o relatie? Daca da, ce a spus prietenul tau atunci cand a aflat ca iubita lui este „Miss Universe Romania 2011”?

    La întrebarea aceasta scap „ieftin” şi cu un răspuns destul de scurt: Nu! Dacă există interes din partea publicului pentru acest aspect, putem organiza împreună cu Redacţia 4 FUN, un casting la nivel naţional şi de ce nu internaţional. Dar, vă avertizez regulamentul de înscriere va fi dur!

    Cum te pregatesti pentru marea finala?

    De când am câştigat coroana am început pregătirea intensivă pentru marea finală. Am un program zilnic care cuprinde sedinte foto zilnice, filmari, cursuri de dictie, machiaj si coafura, repetitii pentru miscare scenica, probe de costume pentru alegerea garderobei de concurs.

    Daca nu ai fi locuit in Romania unde ti-ar fi placut sa traiesti?

    Cu certitudine aş fi locuit pe Fifth Avenue, în Manhattan, NY, aş fi mers săptămânal la spectacolele de pe Broadway, mi-aş fi făcut cumpărăturile la Lord & Taylor’s şi aş fi făcut jogging pe aleile din Central Park. Dacă voi câştiga concursul Miss Universe 2011, toate acestea vor deveni realitate.

    Care a fost cea mai fun aventura(distractie) a vietii tale?

    Trebuie să vă povestesc o întâmplare din cantonamentul pentru Miss Universe România de anul trecut! În timpul repetiţiilor pentru finala naţională din 2010, m-am dezechilibrat şi în cădere m-am agăţat de unul dintre corpurile de decor. Din păcate, nu era ancorat foarte bine, astfel că atât eu, cât şi obiectul respectiv ne-am prabuşit în hohotele de râs ale celor prezenţi. Sper că organizatorii din Brazilia îmi vor rezerva un loc pe scenă cât mai departe de decor şi cât mai aproape de public.

    Care sunt primii 3 creatori de moda alaturi de care ai vrea sa lucrezi (atat din Romania cat si din afara granitelor?

    Deja lucrez cu una dintre cele mai talentate creatoare de modă din România. În opinia mea este un exemplu de cum ar trebui abordate tendinţele haute – couture, în ţara noastră. Este vorba despre Anca Maxim, cea care semnează colecţiile concepute pentru concursul Miss Universe România şi cea care va concepe toate creaţiile de seară pentru cantonamentul din Brazilia şi rochia de concurs. Mi-aş dori ca la un moment dat să lucrez cu Karl Lagerfeld pentru Chanel şi cu John Galliano.

     

    Sursa: redactia4fun.ro

    Redactia Radar de Media

    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

    Redactia Radar de Mediahttp://www.radardemedia.ro
    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente