Life Style
Intră in Arena Leilor in fiecare luni, numai la TVR 2
Luni, 12 aprilie, de la ora 21.00, singurul business reality-show, Arena Leilor, revine la TVR 2 cu un nou sezon, cel de-al VI-lea.
Din această săptămână, concurenţii se vor întâlni cu cinci „Lei“ dintre care patru sunt debutanţi. Aşadar, în fiecare luni seara, vor intra în Arena de la TVR 2, următorii „Lei”:
- Mircea Tudor, românul care a adus ţării noastre marele premiu al Salonului de Invenţii de la Geneva, primul trofeu de acest gen din istoria ţării
- Rucsandra Hurezeanu, director general Ivatherm, cea care a lansat pe piata românească prima gamă de produse dermocosmetice cu ape minerale de la Băile Herculane
- Teodor Frolu, arhitect, partener şi co-manager al firmei DC Communication, antreprenor ce lucrează în echipă, neavând niciun business ca unic acţionar
- Florin Talpes, preşedinte SOFTWIN Group şi BitDefender, companii cu reprezentanţe în peste 80 de ţări şi o divizie specială în Silicon Valley, membru în Consiliile de Administraţie ale unor asociaţii, companii şi organizaţii, unul dintre pionierii şi liderii industriei de software româneşti. Susţine activ împreună cu soţia şi echipele pe care le conduce dezvoltarea educaţiei şi cercetării ştiintifico-tehnice în România.
- Marius Ghenea, un adevărat profesor de antreprenoriat, participant la 4 dintre cele 5 sezoane de până acum ale emisiunii, cel care a continuat să-şi îmbunătăţească portofoliul cu noi afaceri şi în perioada economică nefavorabilă din 2009.
În această primă ediţie veţi putea vedea cum s-au investit 70.000 de euro într-una dintre afacerile propuse: o pensiune din Munţii Apuseni, condusă de Ciprian Morcan; o fabrică de pâine propusă de Cornel Halit şi o invenţie cu brevet, susţinută cu aplomb de tânărul Vasile Benche.
Care dintre aceste trei propuneri de afaceri a obţinut cei 70.000 de euro şi cum a decurs negocierea, urmează să aflaţi Arena Leilor, singura emisiune tv unde se fac afaceri adevărate.
Ca şi în sezoanele de până acum, gazda programului este Corina Dobre, cea care va oferi telespectatorilor impresiile concurenţilor la ieşirea din Arenă.
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Bianca Petcu lansează videoclipul “Zero Șapte”
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Videoclip Nou: Ralflo X Aura B X Tecsan – Pas cu Pas
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 01 – 07 aprilie 2024
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
AUDIENȚE TV7 zile ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Animaţie2 săptămâni ago
Echipează-te și pregătește-te pentru a te alătura echipei Looney Tunes pentru râsete pe cinste în ACME!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
PRO TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă: ”una dintre cele mai bune echipe pe care le-am avut până acum”
-
Platforma Online TV2 săptămâni ago
„Dorința”, cel mai nou film animat de comedie de la Disney este disponibil de astăzi pe Disney+
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner i-a dat cuțitul de aur lui Mario Mădălin Dumitru. Diseară, Giulia și Vlad Huidu vin să gătească pentru jurații Chefi la cuțite
-
Cultura2 săptămâni ago
Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, o poveste despre dragoste, pierdere și supraviețuire într-un secol de istorie coreeană
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în aprilie
-
Televiziune2 săptămâni ago
La aniversarea a 10 ani, ZU TV dă muzica de 10, de la ZUnrise și până la ZUeet dreams
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner a câștigat o nouă amuletă la Chefi la cuțite
-
Digital2 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO – adaptate bugetului tău