HomeALL MEDIAIrina Radu, Liana Săndulescu şi Claudiu Lucaci, în noua echipă de manageri de la TVR

Irina Radu, Liana Săndulescu şi Claudiu Lucaci, în noua echipă de manageri de la TVR

Irina Radu, Liana Săndulescu şi Claudiu Lucaci fac parte din noua echipă de manageri din Societatea Română de Televiziune (SRTv), noii directori fiind numiţi de Claudiu Săftoiu, preşedintele – director general al TVR.

Potrivit unui comunicat remis vineri agenţiei MEDIAFAX, noua organigramă a SRTv a devenit operaţională începând de vineri, 1 februarie.

Prin Ordinul preşedintelui-director general nr. C 24/2013, noile structuri ale TVR vor fi conduse de coordonatori interimari cu atribuţii de directori.

Astfel, TVR 1 va fi condus de Gabriel Gherghescu, coordonator cu atribuţii de director, în timp ce Alina Amza va fi coordonator cu atribuţii de producător executiv.

Înainte de modificarea organigramei TVR, Dana Deac a fost director al Departamentului TVR 1.

TVR 2 Cultural va fi condus de Liana Săndulescu, coordonator cu atribuţii de director, în timp ce Răzvan Nicolescu va fi coordonator cu atribuţii de producător executiv.

Liana Săndulescu a obţinut cel mai mare punctaj – 97,33 – la procesul de selecţie de personal din TVR, potrivit rezultatelor publicate pe pagina de intranet a TVR pe 11 decembrie 2012. Pe de altă parte, Răzvan Nicolescu a condus TVR 2 înainte ca noua organigramă să devină operaţională.

TVR 3 va fi condus de Răzvan Bucuroiu, coordonator cu atribuţii de director. Bucuroiu a condus TVR 3 şi înainte ca noua organigramă să devină operaţională.

TVR Internaţional va fi condus de Beatrice Comănescu, coordonator cu atribuţii de director. Aceasta a condus TVR Internaţional şi înainte de a deveni operaţională noua organigramă.

Producător general a fost numit Cristian Zgabercea (coordonator cu atribuţii de producător general). Cristian Zgabercea este cel care a coordonat Grupul de lucru numit de Claudiu Săftoiu pentru a elabora Raportul care a stat la baza Programului de redresare economică a Televiziunii Române. Zgabercea a luat parte şi la procesul de selecţie de personal din TVR, la care a obţinut 95,64 de puncte.

Direcţia Programe va fi condusă de Irina Radu, coordonator cu atribuţii de director. La procesul de selecţie de personal din TVR, Irina Radu a obţinut unul dintre cele mai mari punctaje – 95,01. Ea a fost şi membru al fostului Consiliu de Administraţie al TVR.

Direcţia Ştiri va fi condusă de Claudiu Lucaci, coordonator cu atribuţii de director. Claudiu Lucaci se află la conducerea Ştirilor TVR din iulie 2012, când a fost numit director interimar al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport de către Claudiu Săftoiu.

Pe de altă parte, Direcţia Studiouri Centrale va fi condusă de Liviu Nicolescu, coordonator cu atribuţii de director; Departamentul Producţie Artistică – de Cristian Stoian, coordonator cu atribuţii de director; Departamentul Tehnico-Administrativ – de Horia Cazan, coordonator cu atribuţii de director; Direcţia Economică – de Claudiu Dinică, coordonator cu atribuţii de director; Departamentul Marketing şi Vânzări – de Diana Zalutchi, coordonator cu atribuţii de director; Serviciul Comunicare şi Relaţii Internaţionale, Relaţii Publice şi Protocol – de Cristian Acatrinei, coordonator cu atribuţii de şef serviciu.

Pe de altă parte, TVR Cluj va fi condus de Romeo Couţi, coordonator cu atribuţii de director (Couţi a fost director al TVR Cluj şi înainte de aplicarea noii organigrame, n.r.); TVR Craiova – de Elena Dindirică, coordonator cu atribuţii de director (în locul lui Cristinel Gabi Nedelcu, n.r.); TVR Iaşi – de Carmen Olaru, coordonator cu atribuţii de director (în locul lui Vasile Arhire, n.r.); TVR Timişoara – de Dite Dinesz, coordonator cu atribuţii de director (în locul lui Ionică Lucian, n.r.); TVR Târgu-Mureş – de Raul Emanuel Marin, coordonator cu atribuţii de director (în locul Elenei Alb, n.r.).

Noii manageri din TVR au fost numiţi până la organizarea concursurilor manageriale conform legii, dar pe o perioadă maximă de şase luni, se spune în comunicatul TVR.

Televiziunea Română a trecut printr-un proces de reorganizare şi restructurare, prin implementarea Programului de redresare economică a SRTv aprobat prin Hotărârea Consiliului de Administraţie numărul 110/2012.

Potrivit TVR, restructurarea personalului s-a făcut în urma selecţiei de personal şi a fost una dintre măsurile necesare pentru reducerea cheltuielilor televiziunii publice, restabilirea echilibrului financiar şi plata datoriilor acumulate.

O listă cu salariaţii TVR care sunt preavizaţi de la 1 februarie în vederea concedierii colective a fost publicată, pe 28 ianuarie, pe pagina de intranet a TVR. Lista cuprinde 627 de nume, între care se regăsesc Gianina Corondan, Elise Stan, Sanda Vişan, Irninis Miricioiu Rădulescu, Dan Radu, Adriana Titieni, Cezar Ion, Horia Romanescu, Constantin Trofin şi Tudor Călin Zarojanu.

Sursa: Mediafax

Lasa un comentariu aici!

Written by

gloria.antonescu@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns