Connect with us

Evenimente

IRIS deschide concertul AC/DC de la Bucuresti

Published

on

ACDC  – dumnezei pentru o seara la Bucuresti detalii concert + Video (click aici)


Trupa Iris va canta in deschiderea concertului AC/DC, din data de 16 mai, care va avea loc in Piata Constitutiei din Bucuresti, de la ora 18:00. Va exista si o a doua trupa de deschidere, dar aceasta urmeaza sa fie anuntata in cel mai scurt timp.

Cu o cariera de peste 20 de ani, Iris reprezinta o alegere potrivita pentru a concerta inaintea legendarilor rockeri australieni, in cadrului unui spectacol care se anunta a fi evenimentul anului in Romania.

Australienii vin in Romania in cadrul „Black Ice Tour”, care promoveaza ultimul album semnat AC/DC.

„Ne bucuram nespus ca trupa IRIS va avea ocazia sa cante inainte celor de la AC/DC, mai ales ca suntem mari admiratori cu totii!” a declarat Cristi Minculescu, liderul IRIS. „Va asteptam pe toti in seara zilei de 16 mai si promitem un spectacol de zile mari!” a incheiat acesta.

La cererea publicului, organizatorii concertului AC/DC au pus in vanzare inca 1000 de bilete Golden Circle (in fata scenei, in picioare), la pretul de 398,5 lei.

Concertul AC/DC in Romania din data de 16 mai este un eveniment prezentat de East European Concert si Marcel Avram, prin asociere cu D&D East Entertainment.

[starrating template_id=4 column=’votes’ min_votes=1]

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Evenimente

Concursul Internațional George Enescu în plină creștere la 60 de ani de la lansare:400 de tineri muzicieni, din 46 de țări, își testează talentul în România

Published

on

Concursul Internațional George Enescu are loc între 1 și 23 septembrie la București, este deschis publicului și va aduce pe scenele românești și în fața juriului internațional un număr record de tineri muzicieni. Biletele se vor pune în vânzare la începutul lunii mai.

A XVI-a ediție a Concursului Internațional George Enescu (1-23 septembrie 2018, București) înregistrează un număr record de tineri înscriși în competiție: 400 de tineri muzicieni, din 46 de țări de pe cinci continente. Cu o creștere a înscrierilor de 26% față de ediția din 2016, Concursul Enescu are la această edițieo prezență românească remarcabilă, cu 72% mai mare – în total, 36 de tineri români, înscriși cu precădere la Secțiunea Pian. Față de ediția din 2016, China și Marea Britanie și-au dublatreprezentarea în competiție, în timp ce Italia și-a triplat numărul de tineri muzicieni înscriși.

În total, pentru cele patru secțiuni ale Concursului Enescu 2018 s-au înscris: 126 de concurenți la Secțiunea Pian, 121 la Secțiunea Vioară, 126 la Secțiunea Violoncel și 27 la Secțiunea Compoziție. 212 concurenți provin din Europa și Orientul Apropiat, 148 din Asia, 29 din America de Nord, 9 din Australia și Noua Zeelandă, iar doi concurenți sunt din America de Sud. Statistic, cele mai numeroase prezențe le au Coreea de Sud – 70 de concurenți, România – 36, China – 33, Japonia – 26, Rusia – 22, Italia – 21 și Statele Unite ale Americii – 20 de concurenți. La Secțiunea Pian, participarea României este a doua cea mai numeroasă prezență după Coreea de Sud, reprezentată de 28 de concurenți. Franța are cea mai numeroasă participare la Secțiunea Violoncel, tot după Coreea de Sud care, cu excepția Secțiunii de Compoziție, are cei mai mulți concurenți pe secțiune. La Vioară, a doua cea mai numeroasă prezență aparține Japoniei.

„Pornind de la vorbele lui George Enescu, aș adăuga că muzica reprezintă 30% excelență și profesionalism, și 70 % mesaj. În lumea de astăzi, când contextul geopolitic este atât de complex, muzica clasică are puterea să ne unească, prin forța exemplului. Diferite naționalități se reunesc pentru a cânta într-o orchestră sau într-un cor  – și, prin aceasta, trebuie să suspende toate conflictele și problemele, pentru că dacă nu o fac, este imposibil să cânte împreună. Muzica nu te va abandona niciodată, nu te va trăda fiindcă muzica înseamnă armonie, și pace. Cred că artiștii, muzicienii pot purta acest mesaj al păcii, al coeziunii și acesta este ceea ce trebuie să transmitem către tinerii muzicieni. Există întotdeauna speranță, trebuie doar să investim în ea!, a declarat Directorul Artistic al Concursului Enescu și al Festivalului Enescu, dirijorul Vladimir Jurowski, într-o intervenție specială prin Skype de la Berlin, în cadrul conferinței de presă care a marcat deschiderea ediției 2018 a Concursului Enescu, pe 25 aprilie, la Ateneul Român.

„Îmi face o mare plăcere să fiu parte din această construcție care are și tradiție, și istorie. Am convingerea că prestigiul și amprenta Concursului Enescu și a Festivalului Enescu înseamnă foarte mult nu doar pentru viața culturală artistică a României, cât și, în general, pentru cei care cunosc parcursul acestui eveniment. Din punctul nostru de vedere, ca parteneri, vom avea grijă ca toate lucrurile să decurgă cât mai bine, așa cum este potrivit pentru un astfel de eveniment internațional”, a declarat Mădălin Voicu, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale.

„Concursul Enescu aniversează  în 60 de ani de la înființare. Suntem foarte bucuroși că avem un record de participare: sunt 400 de concurenți înscriși pentru cele patru secțiuni ale Concursului și suntem siguri că nu numai numărul concurenților este hotărâtor la această ediție, ci și calitatea lor – sunt concurenți care au primit mari premii internaționale și pe care noi îi vom avea în cadrul Concursului Enescu. Vom deschide cu Gabriel Bebeșelea dirijând lucrarea vocal-simfonica ce a fost premiată la ediția trecută a Concursului.”, a punctat Mihai Constantinescu, Director Executiv al Concursului și Festivalului Enescu, în cadrul conferinței de presă.

„Pentru această ediție a Concursului Enescu, prin cele două posturi pe care le avem, Radio România Cultural și Radio România Muzical vom transmite live concertul de gală, precum și finalele cu orchestră, și de asemenea vom înregistra toate evoluțiile concurenților începând cu Etapa a II-a, și a  artiștilor invitați pentru a realiza o serie dedicată.”,  a declarat Liliana Staicu, director al Radio România Muzical.

„De bună seamnă, Concursul Enescu, alături de Festivalul Enescu, este unul dintre cele mai ample evenimente culturale pe care le producem și, ca televiziune națională de inters public, acest lucru face parte din direcția noastră strategică. Teleivizunea Română a fost alături de Concursul Enescu încă de la prima ediție, din 1958.”,  a punctat Mircea Neacșa, director al TVR 3.

 

„Descoperă talentul. Aplaudă efortul. Captează emoția”

La ediția 2018 și în anul sărbătoririi Centenarului, Concursul Internațional George Enescu celebrează 60 de ani de la prima ediție. Pornind de la considerațiile marelui compozitor român George Enescu, care spunea că în muzică este nevoie de 30% talent și de 70% muncă, Concursul Internațional George Enescu 2018 își propune să onoreze talentul și munca susținută a artiștilor, drumul anevoios către desăvârșirea tehnică și inspirația în a propune noi viziuni asupra operelor interpretate.

ConcursulEnescu2018 și-a propussălansezeun dialog cu publicultânărși cu publicullargdeopotrivă. Pornind de la esențacompetiției – modul de interpretarediferit al fiecărui artist, amprentapersonalăîn descifrarea și livrarea unei partituri șibogățiape care o oferăreceptareamuziciiclasice, ConcursulEnescu 2018 vaaducepubliculuișicâtevaevenimenteșiateliere de muzică – atâtoffline, câtși online – menitesă inspire șisădeslușească„Ce auzim când ascultăm muzică?”.Proiectele se vorderulaîncepând cu sfârșitul lunii mai și vor continua în timpul Concursului Enescu 2018. Detalii despre proiecte vor fi oferite pe parcurs.

 

 

Programul Concursului Enescu 2018

Programul ediției 2018 a Concursului Enescu aduce publicului o serie de recitaluri extraordinare și concerte unice. Concursul Enescu 2018 se va deschide pe 1 septembrie, la Ateneul Român, cu un concert de gală susținut de câștigătorii ediției 2014: Ștefan Tarara (vioară), Eun-Sun Hong (violoncel) și Josu de Solaun (pian), alături de Orchestra Filarmonicii George Enescu, dirijată de Gabriel Bebeșelea. Reputați muzicieni internaționali, membri ai juriului Concursului Enescu 2018, vor susține, de asemenea, o serie de recitaluri extraordinare: violoncelistul britanic Raphael Wallfishși pianistul John York(5 septembrie), violonistul italian SalvatoreAccardoși pianista Laura Manzini(14 septembrie) și pianistul suedez Peter Jablonski(22 septembrie). Acestora li se vor alăturalaureați ai Concursului Enescu 2016: violoncelistul american ZlatomirFung (8 septembrie), violonistul kazahErzhanKulibaev (16 septembrie) și pianista de origine bulgară Victoria Vassilenko (20 septembrie).

La toate etapele Concursului Enescu 2018 – Etapa I, Etapa a II-a și Etapa a III-a, Semifinală, pentru cele trei secțiuni de concurs (Secțiunea Violoncel, Secțiunea Vioară și Secțiunea Pian) participarea pentru public este deschisă, precum și la Finalele cu Orchestră, cu participarea Filarmonicii „George Enescu” – Finala de Violoncel, 11 septembrie,dirijată de Paul Watkins, Finala de Vioară, 17 septembrie, dirijată de Christoph Poppen și Finala de Pian, programată pentru 23 septembrie, dirijată de Vassily Sinaisky.

Cu excepția Etapei I din Concurs – eliminatorie – restul etapelor, precum și finalelese desfășoară la Ateneul Român.

Printre reprezentanții juriului se numără nume importante ale muzicii clasice internaționale, precum: Philippe Entremont, Pierre Amoyal, SalvatoreAccardo, Jean-Jacques Kantorow, Viktor Tretiakov, Peter Jablonski, David Geringas, ZygmuntKrauze, ArtoNoras, Myung-WhunChung, Raphael Wallfisch, Jian Wang, Marin Cazacu, Remus Azoiței, Dan Dediu, Silvia Marcovici și alții.

Pentru a duce mai departe muzica marelui compozitor român George Enescu, la Concursul Enescu 2018 vor fi interpretate mai multe lucrări de George Enescu, obligatorii în cadrul competiției – pentru Secțiunea Violoncel: Sonata nr. 2 în Do major op. 26 (Semifinală) și Simfonia concertantă Op. 8, la alegere, pentru Finală; Secțiunea Vioară:Ménétrier (Lăutarul) – episodul de deschidere al Suitei Impresii din Copilărie op. 28, pentru Etapa a II-a a Concursului, iar pentru Semifinală, o lucrare la alegere dintre Sonata nr. 2 pentru pian și vioară în fa minor Op. 6 și Sonata nr. 3 pentru pian și vioară în la minor Op. 25. Pentru Secțiunea Pian, tinerii concurenți pot prezenta la alegere o lucrare de George Enescu dintre următoarele: Suita Nr.2 în Re major Op. 10, Sonata Nr.1 în fa diez minor Op. 24 sau Sonata Nr.3 în Re Major Op. 24.

Începând cu ediția 2014, Concursul Internațional George Enescu este organizat ca eveniment de sine-stătător, cu participarea publicului. Având o remarcabilă reputație internațională, Concursul Enescu este membru al World Federation of International Music Competition și al Alink – Argerich Foundation – Piano CompetitionWorldwide. Valoarea totală a premiilor ediției 2018 este de 115.000 de euro, iar la acestea se adaugă master classes oferite de membri ai juriului, precum și premii speciale.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

Andra invită românii la Marea Unire Muzicală, la Sala Palatului

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Cu ocazia Centenarului, Andra le aduce românilor un spectacol-eveniment, un omagiu adus muzicii, care face inimile românilor să bată în același timp, pentru aceleași visuri. Pe 30 septembrie, la Sala Palatului, artista va susține concertul TRADIȚIONAL, în cadrul căruia va interpreta piese iubite din folclorul românesc, culese din toate regiunile istorice ale țării.

Muzica populară este prima dragoste pentru Andra. Este primul gen muzical pe care l-a încercat, influențată fiind de tatal și de fratele ei. Albumul ei de muzica populară, “De la frate la soră”, a avut vânzări record și a primit Discul de Platină.

“Eu cred că românii au nevoie de acest spectacol. Muzica populară e numitorul comun, care ne aduce pe toți în aceeași stare de nostalgie și bucurie, care unește toate generațiile și toți românii, indiferent unde s-au născut și unde trăiesc acum. Abia aștept să mi se facă pielea de găină când miile de oameni din Sala Palatului vor cânta alături de mine piesele sufletului românesc.” , a declarat Andra.

Andra se întoarce în acest an aniversar la rădăcini, la melodiile de suflet cu care a crescut. Acest concept nu este o surpriză pentru fanii care adesea o compară cu Maria Tănase, un simbol al muzicii tradiționale autentice românești. Artista reușeste performanța să rămână in topurile muzicale la mai bine de 17 ani de când s-a lansat..

Biletele pentru concertul TRADITIONAL s-au pus în vânzare pe www.eventim.ro și la casieria Sălii Palatului.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

RADAR DE MEDIA transmite in direct evenimentul SPRING FASHION GALA

Published

on

Miercuri, 25 Aprilie 2018, începând cu ora 19.00, va avea loc Spring Fashion Gala la ParkLake Shopping Center. 

Ne-am bucurat împreună de design românesc la cele 3 ediții sezoniere din 2017, ce fac parte din conceptul All Seasons Fashion Gala și reprezintă un cumul de evenimente de modă multibrand, organizate de fiecare dată în locații atipice. Iar pe 25 Aprilie a sosit momentul să pornim spre următoarea destinaţie: ParkLake Shopping Center, unde sunteți invitați să celebrați primăvara, într-o locație care iese din tipar prin frumusețea cadrului natural și a arhitecturii impresionante.

 

 

Evenimentul este organizat de Manifesto Events&PR și Alin Gălăţescu și se adresează unui public fresh&cool, dar și audienței premium, mediului corporate, vedetelor de prim rang din showbizul autohton, jurnaliștilor și bloggerilor de modă, precum și celor mai în vogă fotografi.

În cadrul Spring Fashion Gala 2018 veți putea admira colecţiile următorilor designeri şi branduri: Agnes Toma I Diana Caramaci I L’Atelier Couture by Loredana Ciangau I Montiago by Liliana Fenechiu I Nicoleta Negura I Rita Mureșan  I Seila Gurdal I SHAKARA by Alina Enache I Tezyo by Otter Distribution

Evenimentul este prezentat de Cosmina Păsărin, o prezenţă cu adevărat ecletică în spațiul monden românesc: “Mă bucur tare mult că mi s-a oferit oportunitatea de a fi gazda acestui eveniment. Sunt o mare admiratoare a obiectelor vestimentare create de către designerii români și am susținut dintotdeauna munca  și creativitatea acestora. Totodată este o reală plăcere să colaborez din nou cu echipa Manifesto Events&PR și cu Alin Gălăţescu. Abia aștept să ne revedem pe 25 Aprilie, la Spring Fashion Gala.”

Ca de fiecare dată, Gala reunește nume cunoscute ale industriei modei din România, alături de designeri aflați la început de drum „cu potențial autentic”, după  părerea lui Alin Gălățescu: “Moda are nevoie azi, mai mult ca oricând, de exprimare, de aducerea ei aproape de public, de transformarea ei în imagine și emoție. Asta facem noi, în avanposturile noilor exprimări ale Fashion-ului modern.

SPRING FASHION GALA aduce mai aproape creațiile unora dintre cei mai inspirați designeri români de publicul lor, construiește un real eveniment profesionist: creație vestimentară de valoare, mass media importantă, personalități inspiraționale, îl transmitem LIVE – deci fără limitări teritoriale, transpune viziunile designerilor în niște imagini încărcate de expresivitate, realizate în mediu optim, perfecte pentru exprimarea ulterioară a acestora în toate mediile lor de influență/expresie.

Iată cum un eveniment ca SPRING FASHION GALA 2018 contribuie complex la dezvoltarea Modei Românești în Sec XXI.”, a accentuat cunoscutul analist de modă.

 

Spring Fashion Gala este transmis LIVE pe: Radar de Media, începând cu ora 19.00.

Parteneri media: PRO FM, Ok Magazine România, City Vision Magazine, Click Pentru Femei, Eva.ro, Kfetele.ro, Social Agenda, Stylished Magazine, Vip Style, StyleAndTheCity.ro, IQool.ro

Sponsori: Strongbow, Aqua Carpatica, Stassen Cidrerie, Vinurile Sâmburești, YVOIRE, Beauty One, Autoklass I Official Home of Mercedes-Benz, Publicitaria, Geta Voinea Factory & Geta Voinea Hair and Beauty Salon, My Cliniq, Florina Iosif Make-up Artist, Vitamin Aqua, Oasis Lounge, Tezyo by Otter Distribution, Belher, Premier Palace Spa Hotel, ONX MEDIA, Luviane Atelier de Parfumerie.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Abonează-te la RADAR!

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending