HomeTELEVIZIUNEEmisiuniIuliana Tudor, dorită în Cipru!

Iuliana Tudor, dorită în Cipru!

Pentru sibieni este deja o tradiţie ca debutul lunii august să aducă în oraşul lor Festivalul „Cântecele Munţilor”. De 37 de ani acest festival susţine folclorul, la cele mai înalte standarde, iar din 2005 Iuliana Tudor intră în casele românilor de pretutindeni, prin intermediul TVR, fiind gazda acestui eveniment.

Din partea României, pe scenă au urcat atât artişti aflaţi la început de drum în carieră, cât şi nume consacrate – Mariana Deac, Niculina Stoican, Andreea Voica, Dinu Iancu Sălăjanu, Iunuţ Fulea, Nineta Popa, Mariana Anghel. La 95 de ani de viaţă Lucreţia Ciobanu a fost premiată pentru toţi anii în care a fost alături de TVR.

Trofeul i-a fost înmânat de Elise Stan care a reamintit publicului de la Sibiu că artista s-a aflat alături de Televiziunea Publică, chiar de la înfiinţarea acesteia. Lucreţia Ciobanu a fost artista care a deschis programul artistic după intervenţia crainicei Cleo Stiber, în prima zi de transmisiune la TVR. Solista a primit şi un premiu de excelenţă din partea directorulului festivalului, dna Silvia Macrea, cea care a declarat în mod oficial că urmează ca Sibiul să-i ofere Lucreţiei Ciobanu titlul de „cetăţean de onoare”.

Spectacolul de la Sibiu a fost un prilej pentru ca delegaţiile din străinătate să descopere valorile culturale româneşti şi artiştii ţării noastre. Însă punctul culminant al serii a fost acela în care şeful delegaţiei cipriote i-a lansat Iulianei Tudor invitaţia de a realiza măcar o ediţie „O dată-n viaţă” în Cipru.

„Le mulţumesc tuturor celor care au fost alături de noi la Sibiu, timp de 6 ore de spectacol. A fost un număr record de spectatori – peste 12.000! Le mulţumesc organizatorilor şi artiştilor care au realizat un spectacol-eveniment. Şi mulţumesc întregii echipe TVR care a fost la Sibiu şi a filmat acest maraton muzical! A fost o seară specială! M-au emoţionat peste măsură toţi cei cu care am stat de vorba la scenă. Au fost extrem de mulţi oameni care mi-au spus că aşteaptă cu nerăbdare revenirea pe ecran a emisiunii „O dată-n viaţă”. În plus, din partea celor din Cipru, am aflat că un astfel de program ar fi binevenit şi în ţara lor!”

Lasa un comentariu aici!

Written by

dan.ivascu@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns