Connect with us

Emisiuni

Iuliana Tudor îl sărbătoreşte pe Nicolae Botgros la TVR 1

Published

on

Reclame

Emisiunea O dată-n viaţă l-a adus în atenţia telespectatorilor TVR 1 pe maestrul Nicolae Botgros. În timp, el a devenit îndrăgit nu numai acasă, în Chişinău, ci în întreaga Românie. Pentru că foarte mult din notorietatea sa se datorează colaborărilor cu Televiziunea Română, anul acesta, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de viaţă, îi este dedicată o ediţie aniversară, de colecţie: Nicolae Botgros la 60 de ani.

Nicolae Botgros la 60 de ani este o retrospectivă a momentelor de aur pe care maestrul le-a lăsat în arhiva TVR (emisiunea O dată-n viaţă, Gale ale TVR, evenimente speciale – Cerbul de Aur, festivalul Mamaia – folclor, festivalul Maria Tănase). Mai mult decât atât, artişti şi oameni de cultură au acceptat invitaţia de a fi prezenţi în Studioul 1 al TVR pentru a-i ura maestrului „La mulţi ani!”.

Elise Stan, producătorul emisiunii, este cea căreia i se datorează lunga colaborare pe care maestrul Nicolae Botgros o are cu Televiziunea Română. „De-a lungul timpului am realizat multe emisiuni-document pentru artiştii de folclor care au fost alături de TVR vreme îndelungată, însă recunosc că am o emoţie specială pentru această emisiune, deoarece maestrul Nicolae Botgros este un colaborator drag, alături de care am realizat poate cele mai frumoase emisiuni de folclor din ultimii ani. Colaborăm de 20 de ani şi îl respect pentru profesionalismul său şi pentru rigoarea discursului muzical”, mărturiseşte ea.

Şi Iuliana Tudor are numai cuvinte de laudă despre această colaborare: „Maestrul Nicolae Botgros împlineşte 60 de ani. Mă bucur că suntem noi cei care îl sărbătorim, pentru că ştiu cât de iubit şi de apreciat este peste tot în România. Ne leagă foarte multe amintiri nepreţuite, majoritatea cu şi despre TVR. Mă bucur că, iată, am ocazia să-i dăruiesc maestrului, chiar când împlineşte 60 de ani, momente pregătite special pentru această ocazie de către personalităţi ale culturii româneşti. Cea mai dragă amintire pe care o am alături de Nicolae Botgros sunt anii petrecuţi la emisiunea O dată-n viaţă, cei mai frumoşi ani pentru mine, până acum, la care aş adăuga şi uriaşa provocare a Cerbului de Aur, unde am făcut echipă, ca întotdeauna.”

Foto Credit: TVR

[sam id=”12″ codes=”true”]

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement

Facebook

Advertisement

IN Trending