Connect with us

Emisiuni

Iuliana Tudor prezinta Gala Crucea Rosie, in direct la TVR 1 si TVR International

Published

on

Reclame

Motto-ul Galei Crucii Roşii de anul acesta este „A şti sau a nu fi”. Dacă lucrezi în presă, fă astfel încât să afle toată lumea că pe 23 septembrie are loc un eveniment care poate schimba în bine vieţile a mii de români!

 

100.000 de euro este efortul financiar prin care România poate face o schimbare. Cu ajutorul acestei sume  se pot înfiinţa puncte de prim-ajutor în 41 de localităţi izolate din ţară. Evenimentul Gala Crucea Roşie din 23 septembrie 2012 are ca scop colectarea acestor fonduri prin donaţii în bani din partea diferitelor companii şi colectă de fonduri prin apeluri telefonice şi sms-uri cu valoare.

Proiectul „Puncte de prim ajutor în zone izolate” se adresează comunităţilor izolate din mediul rural care nu dispun de servicii medicale   permanente, iar serviciul de ambulanță se află la distanță. În aceste sate izolate, în cazul producerii unui accident sau acutizării unei boli cronice, au loc foarte multe tragedii până la sosirea ambulanței. Crucea Rosie Romană își propune să vină în sprijinul acestor comunități prin instruirea unei familii în fiecare zonă izolată, care să  acorde primul ajutor de bază. Familia instruită care va fi dotată cu o trusă de prim ajutor, va avea rolul de a va veni în sprijinul rezolvării urgențelor minore și va preveni agravarea situației în cazul unor urgențe care necesită asistență medicală. Astfel, se va reduce numarul persoanelor care își pierd viața din cauză că nu s-a intervenit la timp în zonele izolate. Diplomele pe care voluntarii de Cruce Roşie le vor primi în urma stagiilor de pregătire sunt recunoscute la nivel european.

 

Televiziunea Română va difuza 4 emisiuni în care va fi prezentată activitatea CRR pe departamentele ei cele mai importante, inclusiv o retrospectivă a galelor din anii anteriori.  Emisiile vor cuprinde reportaje, interviuri, testimoniale cu beneficiari, voluntari, donatori și diverse vedete care vor vorbi despre proiectele și activitățile Crucii Roșii Române. Gazda celor patru emisiuni, precum şi a Galei va fi Iuliana Tudor, care este voluntar CRR.

 

Pe 23 septembrie, în intervalul 20.30 – 24.00 va fi difuzată Gala, în cadrul căreia diverse personalitati, artişti, sportivi, oameni de cultură dar şi partenerii tradiţionali ai CRR vor fi alături de proiectul demarat în această perioadă.

IULIANA TUDOR: „Cred că evenimentul acesta va schimba încă puţin mentalitatea oamenilor”.

Gala Crucii Roşii este un eveniment care, anual, schimbă în bine vieţile a mii de români. Fiecare demers pe care l-am iniţiat alături de voluntarii de aici a avut ecou. Cu emoţie îi invit pe români, pe 23 septembrie, să fie alături de noi pe TVR1 şi să se implice. Stă în puterea fiecăruia dintre noi să salveze o viaţă, aşa cum spune însuşi motto-ul Galei de anul acesta – a şti sau a nu fi”

 

Gala Crucii Roşii are loc pe 23 septembrie şi va fi difuzat în direct pe TVR1 şi TVR Internaţional

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentaro zi ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV2 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show2 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni2 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden2 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show3 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar6 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending