Connect with us

Premieră TV

Jurații dansează împreună cu publicul pe scena Românii au talent!

Published

on

Foto Credit: PRO TV

O zi ne mai desparte până la lansarea sezonului 8 Românii au talent, în care eroii promit să zguduie pământul cu talentul lor, să ignore gravitația și să dezlănțuie energii colosale.

În prima ediție a celui mai tare show de divertisment îi vom vedea pe cei patru jurați dansând împreună cu publicul, iar pe Smiley și Pavel analizând cu foarte mare atenție momentul artistic prezentat cu bucurie de aceștia.

Unul dintre concurenți, plin de energie, care nu stă nicio secundă datorită faptului că ”mănâncă dimineața”, copleșit de atenția fanilor săi din sală, revine la bis și are parte și de susținători de seamă pe scenă. Chiar dacă inițial își simțea emoțiile ”înghețate”, melodia aleasă pentru preselecții i-a inspirat pe Andi, Mihaela, Andra și Florin, care nu au stat prea mult pe gânduri pentru a i se alătura. Împreună au creat un moment savuros, care a stârnit reacții extraordinare în sală.

”O să ne bântuie mulți ani de acum înainte. Iar anul ăsta, indiferent de ceea ce am vrea noi să facem, va fi una dintre semnăturile sezonului.”, spune Andi Moisescu.

Scena este pregătită pentru Marea Unire a Talentului! Show-ul suprem, Românii au talent – sezonul 8, din 16 februarie la PRO TV!

Lasa un comentariu aici!

Pentru orice fel de informații ma puteți contacta pe e-mail! La 1 februarie dam startul primei etape de votare la Premiile RADAR DE MEDIA 2018!

Click to comment

Lasă un răspuns

Premieră TV

Ceremonia de închidere a JO de la Pyeongchang 2018, în direct la TVR

Televiziunea Română transmite duminică, 25 februarie, de la ora 12.55, ceremonia de închidere a impresionantului eveniment din Coreea de Sud.
Comentatori: Monica Bucur şi Sorin Hobana.

Published

on

Foto Credit: TVR

Iubitorii sporturilor de iarnă din ţară şi de peste Prut vor fi, duminică, 25 februarie, de la ora 12.55, martorii ceremoniei de închidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă PyeongChang 2018.

Telespectatorii TVR 1, TVR HD şi TVR MOLDOVA vor urmări atât în direct, începând cu ora 12.55, cât şi înregistrat de la ora 0.50, la TVR 1 şi TVR HD, respectiv la TVR MOLDOVA de la ora 0.10, spectacolul închiderii celei de-a 23 ediţii a JO de Iarnă şi mesajul pe care coreenii îl vor împărtăşi lumii întregi.

 

Ceremoniile Olimpice reprezintă, în mod tradiţional, un spectacol care uneşte întreaga lume sub drapelul celor cinci cercuri ale Jocurilor şi prin care ţara organizatoare face dovada culturii şi tradiţiilor sale – prin dans şi muzică. În Londra am urmărit trupa Spice Girls, la Soci am ascultat minunata odă a compozitorului Rahmaninov, iar la Rio ne-am delectat – cum altfel – pe ritmuri de samba şi carnaval. Acum, coreenii vor aduce lumii stilul muzical care pentru ei a devenit un adevărat fenomen social: K-pop. Denumirea este abrevierea de la Korean pop sau muzică pop coreeană – şi reprezintă un gen caracterizat de mai multe stiluri muzicale: pop, muzică electronică, hip hop, rock, R&B, jazz. Popularitatea enormă a acestui gen mai ales în rândul tinerilor este confirmată şi de faptul că K-pop nu mai este doar muzică – a devenit un fenomen social cunoscut deja în întreaga lume.

 

„Ca şi la deschidere, organizatorii păstrează misterul asupra scenariului ceremoniei. Probabil va fi o continuare a călătoriei celor cinci copii cunoscuţi în urmă cu 17 zile – Haenarae (care reprezintă focul), Ara (reprezintă apa), Puri (reprezintă lemnul), Bichae (reprezintă metalul) şi Nuri (reprezintă pământul), o poveste care îmbină modernul şi tradiţionalul, o îmbinare între armonie (o caracteristică a culturii coreene) şi tehnologia la cel mai înalt nivel. Nu vor lipsi: parada sportivilor, stingerea flăcării olimpice, prezentarea viitoarei gaze a Jocurilor – Beijing 2022, primul oraş din istoria Olimpică organizator al întrecerilor de Vara şi de Iarna – precum şi două festivităţi de premiere. Dacă la Jocurile Olimpice de Vară proba masculină de maraton este premiată pe stadionul olimpic în ziua ceremoniei de închidere, la întrecrea de la Pyeongchang se vor decerna medalii în ”maratonul“ schiorilor fondişti: fetele din proba de 30 km şi băieţii de la 50 km”, a spus Monica Bucur.

 

Pentru telespectatorii TVR 2, ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă 2018 nu va pune punct transmisiunilor sportive de la PyeongChang. Duminică, de la ora 14.30 este programată înregistrarea Galei de Patinaj artistic (transmisă în direct la ora 02:30), iar de la ora 20.10 sunt programate înregistrări ale competiţiei  de Hochei Masculin, finala din 25 februarie. Şi la TVR HD vom putea urmări duminică, de la ora 18.00, înregistrări ale Galei de Patinaj, competiţia din 25 februarie.

 

Timp de 17 zile, posturile Televiziunii Române, TVR 1, TVR 2, TVR 3, TVR HD, TVR MOLDOVA şi TVR+ au difuzat sute de ore de evenimente sportive, în direct şi înregistrat, din cadrul celei de-a 23-a ediţii a Jocurilor Olimpice. România a fost prezentă la PyeongChang cu un lot de 28 de sportivi. Cel mai bun rezultat al delegaţiei României îi aparţine sportivei Raluca Strămăturaru, aceasta obţinând locul 7, în proba de sanie, cea mai bună clasare a României din ultimii 24 de ani.

 

„Jocurile Olimpice au demonstrat încă o dată puterea sportului şi valorile acestuia. Au fost rezultate scontate, dar şi surprize. În ceea ce-i priveşte pe sportivii români, performanţa Ralucăi Strămăturaru, locul 7 în proba individuală de sanie, este dătătoare de speranţe. Dacă se doresc rezultate constant bune, trebuie să crească investiţiile în infrastructură, echipamente şi, mai ales, în pregătire. Un exemplu că se poate este performanţa ştafetei Ungariei la short track: medalie de aur în proba de 5000 m masculin. Trebuie să se ţină cont că la Budapesta există un patinoar doar pentru acest sport şi alte şase pentru hochei şi patinaj artistic”, a mai spus Monica Bucur.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Premieră TV

Sezonul 20 România, te iubesc! are premiera, duminică, la PRO TV

Duminica aceasta, de la ora 18:00, România te iubesc! începe cel de-al 20-lea sezon, cu un reportaj semnat de Rareș Năstase, corespondent special Știrile PRO TV, despre distrugerea Jiului pe bani mulți.

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Au trecut 10 ani de când echipa România, te iubesc! aduce în prim-plan cele mai arzătoare probleme ale societății și trage autoritățile la răspundere pentru promisiunile nerespectate!

Duminica aceasta, de la ora 18:00, România te iubesc! începe cel de-al 20-lea sezon, cu un reportaj semnat de Rareș Năstase, corespondent special Știrile PRO TV, despre distrugerea Jiului pe bani mulți.

România are peste 3.500 de râuri și pârâuri, o rețea admisitrată de stat și valorificată pentru obținerea de energie electrică, prin hidrocentrale mai noi și mai vechi. Mare parte dintre aceste râuri se găsesc în parcuri și rezervații naturale, zone protejate prin legislație strictă la nivel European, pe care tot statul le gestionează. Astfel, în acest punct se ciocnesc două interese importante: cel energetic și cel de protejare a mediului. Guvernanții au misiunea de a crea un echilibru între cele două, însă autoritățile demonstrează că dau cu stângul în dreptul, își bat joc de ambele domenii, pe sume importante de bani.

E vorba despre Jiul tras prin țeavă, o practică tot mai des întâlnită pe apele din munții României. Fie că vorbim de microhidrocentrale sau de hidrocentrale de capacitate mai mare, mai toate proiectele care se fac de la Revoluție încoace, presupun această tubulatură care să preia un debit mare, și care, implicit, perturbă iremediabil ecosisteme întregi. Înainte de Revoluție au fost luate în calcul doar albiile late de râu, unde se făceau baraje mari, adică obținere de curent prin căderea apei, la lacul de acumulare. Azi se apelează tot mai des la debit preluat prin conducte lungi, pentru că râurile care găzduiesc noile proiecte nu permit altfel de hidrocentrale. Problema e că nu se fac studii de impact asupra mediului, nu știm cât și cum se distruge, (de multe ori chiar asta se urmărește, să nu se vadă). ONG-urile, societatea civilă acționeză în instanță, judecătorii opresc barajele, dar adesea, după ce se construiesc, după ce investițiile înghit milioane și milioane de euro, bani de la bugetul de stat. Plătim facturi enorme pentru șantiere care zac, într-o țară în care ne lipsesc spitale, școli, infrastructură elementară.”, a declarat Rareș Năstase.

Cum afecetează concret aceste demersuri mediul înconjurător, flora și fauna? Ce răspund autoritățile, dar și cum se implică ONG-urile în oprirea unor astfel de construcții rămâne de văzut duminică, numai la PROTV.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Premieră TV

Cel de-al cincilea sezon „iUmor” are premiera duminică, 25 februarie

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Cea mai îndrăgită emisiune de umor din România revine cu cel de-al cincilea sezon duminica aceasta, 25 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1.

De-a lungul zilelor de audiții,  Delia, Cheloo și Mihai Bendeac au vizionat numere care de care mai excentrice sau mai amuzante, prezentate de concurenți veniți din toată țara, dar și din Europa, Japonia, Malaezia, Canada sau Mexic.

Aspiranții la marele premiu „iUmor” au adus cu ei cele mai amuzante numere de stand up, magie, mimă sau improvizație, inedite și pentru jurați, dar și pentru telespectatorii care vor urmări și vor vota prestațiile din sezonul cu numărul cinci, începând de duminică, 25 februarie, de la ora 20.00, la Antena 1.

Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

Cei trei câștigători de până acum au fost Vlad Grigorescu (sezonul I), Maria Popovici (sezonul al II-lea), Doina Teodoru (sezonul al III-lea) și Ana Maria Calița (sezonul al IV-lea).

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement

Abonează-te la RADAR!

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending