Connect with us

Televiziune

Jurnal de front – 10 ani în Afganistan la TVR 1

Published

on

Reclame

Documentarul va fi difuzat joi, 25 octombrie, de la 22.00, de Ziua Armatei

TVR 1 transmite joi, 25 octombrie, de Ziua Armatei, documentarul în exclusivitate Jurnal de front – 10 ani în Afganistan, produs de Direcţia Emisiuni Informative. Realizat de corespondentul special TVR Alina Grigore şi operatorul Mihai Florea, documentarul spune, pe parcursul a două episoade, povestea celor peste 10 ani de prezenţă militară românească în Afganistan.

În primul episod al documentarului Jurnal de front – 10 ani în Afganistan, telespectatorii vor afla despre contextul în care ţara noastră a trimis primele trupe în Afganistan, primele experienţe ale militarilor români pe un front necunoscut, echipa TVR oferind mărturii în exclusivitate, lecţii învăţate,imagini şi întâmplări care vor rămâne în istorie. Toate acestea au fost adunate de la primii poliţişti militari care au ajuns în Kabul, în urmă cu mai bine de un deceniu. Dar şi de la Scorpionii Roşii, primii militari români angajaţi într-o misiune de luptă după al Doilea Război Mondial, iulie 2002, în Kandahar.

I-am găsit pe câţiva dintre militarii care au fost în prima misiune românească în Kabul, i-am intervievat din nou anul acesta, un deceniu mai târziu. Ei ne dezvăluie, la rece, experienţa unică avută. Mai mult decât atât, anul acesta am avut şansa să facem o comparaţie a situaţiei din teren, când i-am însoţit pe luptătorii români în mai multe baze operaţionale înaintate, acolo unde atacurile talibanilor sunt la ordinea zilei”, povesteşte Alina Grigore, realizatoarea documentarului Jurnal de front – 10 ani în Afganistan.

De-a lungul celor peste zece ani, militarii români au fost angajaţi în operaţiuni din ce în ce mai periculoase şi mai complexe. România s-a alăturat campaniei internaţionale de luptă împotriva terorismului ca stat partener al NATO (era atunci în PfP-Parteneriatul pentru Pace) şi a devenit pe parcursul acestei campanii stat membru cu drepturi depline în Alianţa Nord Atlantică (România a primit invitaţia în noiembrie 2002, iar, din 2004 este oficial în NATO). S-a spus atunci că drumul României în NATO a trecut prin Kandahar. O confirmă şi astăzi George Cristian Maior, fost secretar de stat pentru Politica de Apărare din MApN – cel care a semnat la Londra documentul prin care România s-a angajat să trimită trupe în cadrul operaţiunii ISAF (Forţa Internaţională pentru Asistenţă şi Securitate), sub mandat ONU – , dar şi fostul ministru al Apărării, Ioan Mircea Pascu. Ulterior, NATO a preluat comanda acestei forţe.

 

Al doilea episod al documentarului Jurnal de front – 10 ani în Afganistan face o incursiune în bazele militare înaintate din sud-estul Afganistanului şi de la graniţa cu Pakistanul. Mai exact, în provincia Zabul, acolo unde militarii români îşi riscă viaţa în fiecare secundă, unde aproape că nu trece zi fără să fie descoperite bombe artizanale, plantate de talibani în cele mai nebănuite locuri, sub cele mai diverse forme. Corespondentul special Alina Grigore şi operatorul Mihai Florea, împreună cu luptătorii români, au ajuns în iulie 2012 în mai multe baze militare înaintate, inclusiv în cel mai atacat punct de patrulare din provincia Shah Joy, regiunea Zabul, aflată în responsabilitatea românilor. Au stat de vorbă cu militari români, inclusiv cu cei răniţi în misiuni, cu oficiali americani, cu poliţişti şi militari afgani, dar şi cu localnici.

 

Reporterul TVR Alina Grigore a fost de cinci ori în Afganistan în decursul a zece ani, prima dată la sfârşitul lui ianuarie 2002, împreună cu primul pluton de poliţie militară trimis in Afganistan. În acea perioadă, Alina era jurnalist la Evenimentul zilei. Cea mai recentă vizită în Afganistan a fost în iulie, anul acesta, împreună cu operatorul Mihai Florea. În aceeaşi formulă, Alina şi Mihai reprezintă singura echipă din România care, în mai 2011, a ajuns în Pakistan şi a relatat din Abbottabad, la scurt timp după lichidarea celui mai vânat terorist din lume, Osama bin Laden. Ulterior au realizat reportajul „Pe urmele lui bin Laden”, premiat de APTR la secţiunea Reportaj de Ştiri. În 2009, Armata României i-a distins pe cei doi jurnalişti ai TVR cu Emblema de Onoare a Forţelor Terestre pentru reportajele realizate de-a lungul anilor în zone de conflict.

 

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement

Facebook

Advertisement

IN Trending