HomeMAGAZINEvenimenteLansare – eveniment la Galeria SENSO, albumul „tapiserie” de Cela Neamțu

Lansare – eveniment la Galeria SENSO, albumul „tapiserie” de Cela Neamțu

Luni, 24 aprilie 2017, orele 16:00, vă invităm la Galeria SENSO (Bd. Unirii nr. 15, București) unde va avea loc lansarea albumului artistei Cela Neamțu – „tapiserie” (editura Monitorul Oficial), un eveniment de excepție organizat cu sprijinul Catena Grup, prin Programul Catena pentru Artă.

           

Prezintă: Dr. Doina Păuleanu, istoric și critic de artă, director al Muzeului de Artă din Constanța, Anca Ivașcu, redactor-șef al editurii Monitorul Oficial și scriitorul Dan C. Mihăilescu, critic literar

 

            „Sponsorizat de Fundația Fildas Art prin opera de mecenat a doamnei Anca Vlad și publicat în condiții grafice deosebite la editura Monitorul Oficial, albumul cuprinde imagini impresionante ale operelor – majoritatea tapiserii în tehnica haute-lisse – create de Cela Neamțu până în anul 2015” – spune Dr. Doina Păuleanu. „Acesta debutează prin confesiuni ale autoarei în limbile română și engleză, datate 15 februarie 2010, din care cităm, pentru profunzimea și eleganța formulării: <<Îmi place să spun că sunt un om obișnuit care face lucruri neobișnuite. Muncesc cu smerenie, pentru a dărui frumusețe semenilor mei. Nu am cultul personalității… Pentru mine, important este cultul muncii>>. Volumul cuprinde și fotografii ale autoarei în momente faste ale vieții sale, premiile și distincțiile obținute, cronologia și bibliografie completă – dicționare, cataloage, presă scrisă și audiovizuală, lista de lucrări, în care sunt incluse 248 opere – majoritatea tapiserii, semn al unei neobosite munci de creație. Lipsesc tapiseriile mici și miniaturale, precum și pastelurile realizate în tabere de creație…”.

 

Albumul „tapiserie” al Celei Neamțu cuprinde și texte ale unor mari personalități culturale, istorici și critici de artă reputați, scriitori, colegi de breaslă, directori ai unor muzee și secții de artă, dintre care îi amintim pe Ruxandra Garofeanu, Ion Frunzetti, Valentin Ciucă, Negoiță Lăptoiu, Corneliu Ostahie, Constantin Ciopraga, Basarab Nanu, Gheorghe Macarie, Nicoleta Arnăutu, Dan Octavian  Barbosa, Mariana Tomozei Cocoș, Iolanda Malamen, Grigore Ilisei, Alexandru Skultéty, Ion Truică, Doina Cernica, Virgil Mocanu, Marina Preutu, Cornel Radu Constantinescu, Dorana Coșoveanu,  autoarea primului album Cela Neamțu, lansat acum 15 ani.

           

Program Galeria SENSO:

luni – vineri, orele 11.00 – 18.00

sâmbăta între orele 12.00 -18.00.

 

Aducem arta mai aproape de tineiată deviza galeriei noastre, în numele căreia ne-am propus să facem o selecție cât mai reprezentativă de autori și opere. Expozițiile organizate la Galeria Senso fac parte dintr-un program complex, deschis cu generozitate tuturor – Catena pentru artă – prin care sperăm să se manifeste, autentic și original, o vocație culturală asumată! Vom continua să organizăm și în 2017, cu același succes evenimente de referință în peisajul cultural al BucureștilorGaleria de Artă SENSO.

           

Acest eveniment este cel de-al treilea din acest an găzduit de Galeria Senso: pe 14 februarie a avut loc verisajul expoziţiei Trei ipostaze stilistice… Anca Boeriu, Ana Ruxandra Ilfoveanu și Letiția Oprișan”, iar perioada  martie – aprilie a fost consacrată expoziției artistului plastic Mihai Țopescu – „De la sacrificiu la speranță”.

CATENA susține Audience Award Film Festival 2017, Cinema Muzeul Ţăranului și Clubul Ţăranului

Lasa un comentariu aici!

Written by

dorin.huntai@radardemedia.ro

Ma puteti contact pe e-mail.

No comments

Lasă un răspuns