HomeTELEVIZIUNEEmisiuniMaraton de dans pentru concurenții de la Uite cine dansează, săptămâna viitoare, la PRO TV

Maraton de dans pentru concurenții de la Uite cine dansează, săptămâna viitoare, la PRO TV

Luni, 24 aprilie, de la 20:30, Uite cine dansează! va aduce cea mai grea provocare de până acum pentru cele cinci perechi rămase în competiție, deoarece trebuie să învețe, pentru prima dată, câte trei coregrafii. Concurenții vor avea de trecut trei probe spectaculoase și numai cei mai buni vor rămâne pe ringul de dans la final.

 

Trei probe incendiare și cinci perechi inedite de dansatori

Prima probă – Cele cinci cupluri vor fi pe scenă și vor dansa pe aceeași melodie, rock’n roll. Juriul va elimina, pe rând, câte o pereche. Prima echipă eliminată din ring va primi 1 punct, iar perechea care va rămâne ultima pe scenă va fi notată cu 5 puncte.

Proba a doua – Concurenții pregătesc zilele acestea coregrafii spectaculoase de hip-hop, reggaeton sau cabaret, pe care le vor prezenta luni pentru a convinge juriul și publicul că merită să rămână cât mai mult timp în competiție.

Proba a treia – Fiecare pereche va trebui să copieze și să îmbunătățească o coregrafie realizată până acum de una dintre celelalte perechi. Dar asta nu va fi tot! Provocarea fiecărei echipe va fi ca dansul pe care îl prezintă luni pe ring să fie mult mai spectaculos decât același dans prezentat într-o ediție anterioară de o altă pereche.

 

Lunea viitoare, surprizele se vor ține lanț la Uite cine dansează!, iar concurenții vor fi nevoiți să impresioneze în cea mai dificilă ediție a show-ului de până acum.

 

Foto Credit: PRO TV

 

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2017 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Written by

cristina.minac@radardemedia.ro

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

No comments

Lasă un răspuns