Connect with us

Emisiuni

Maraton de emisiuni de Ziua Brâncuşi la TVR. Punctul 0 – Cuminţenia Pământului!

Published

on

 

Pe 18 septembrie, telespectatorii TVR au parte de un adevărat maraton de programe dedicate marelui artist român, unite sub titlul „Brâncuşi e al meu” şi difuzate de la orele 14.30, 18.45 şi 21.10, la TVR 1, TVR HD, TVRi, TVR Moldova şi TVR+. Conform misiunii sale, TVR îşi manifestă susţinerea pentru promovarea şi păstrarea valorilor naţionale.

O zi cu transmisiuni directe, în care au cuvântul specialişti, oameni de cultură şi persoane publice. O zi în care spunem cu toţii Brâncuşi e al meu. Aceasta este propunerea Televiziunii Române pentru telespectatorii săi în ziua de 18 septembrie. După ce, pe parcursul întregii săptămâni, jurnalistul TVR Mihai Constantin ni l-a adus aproape pe „artistul inimilor noastre” printr-o serie de cinci emisiuni, ziua de duminică îi este dedicată lui Constantin Brâncuşi, prin programe speciale.

 

De la 14.30 se dă startul transmisiunilor în direct din platoul TVR, unde Radu Tudor ne aşteaptă alături de invitaţii săi. El este cel care ne introduce în lumea lui Brâncuşi, pornind din satul natal, Hobiţa, până în cele mai mari centre expoziţionale din Paris sau New York. Viaţa, personalitatea şi opera sculptorului Constantin Brâncuşi sunt ilustrate cu imagini inedite şi mărturii emoţionante, ce ne conving, pe oricare dintre noi, că Brâncuşi e al meu.

La 18.45 asistăm la o dezbatere în direct, cu participarea a şase prestigioşi oameni de cultură şi specialişti în domeniu, dezbatere moderată de jurnalista TVR Irina Păcurariu.

 

Seara, de la ora 21.10, într-un talk-show care se va încheia aproape de miezul nopţii, spunem Brâncuşi e al meu împreună cu oameni de cultură, persoane publice şi specialişti. Îi vom regăsi, printre aceştia, pe actorii Victor Rebengiuc şi Oana Pellea, ambii implicaţi în campania de strângere de fonduri pentru achiziţionarea operei „Cuminţenia Pământului”, celebrul sculptor Vlad Ciobanu, scriitorul şi jurnalistul Florin Iaru, Petru Lucaci, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România, Grigore Leşe, păstrător al folclorului românesc şi al valorilor tradiţionale, violoncelistul Adrian Naidin, Matei Stîrcea Crăciun, specialist în studii de antropologie simbolică, precum şi vedete TVR, între care Iuliana Tudor, Cornel Mihalache, Adelin Petrişor, Cătălin Ştefănescu şi alţii.

 

Conform misiunii sale în societate, Televiziunea Română promovează valorile autentice şi încurajează păstrarea identităţii naţionale, implicându-se în campanii pe teme semnificative pentru români. Una dintre aceste aceste campanii este cea de susţinere a subscripţiei naţionale iniţiate de Ministerul Culturii, pentru achiziţionarea operei lui Constantin Brâncuşi „Cuminţenia pământului”. Prin toate aceste programe ce evocă viaţa şi opera marelui sculptor român, TVR îşi îndeplineşte una dintre misiunile sale de onoare, aceea de a proteja operele de artă, pentru ca aceste valori naţionale să rămână acasă.

 

Foto Credit: TVR

 

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Emisiuni

Se aruncă zarurile pentru semifinala “Chefi la cuțite”, luni, la Antena 1

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Luni seară, de la ora 20:00, Antena 1 va difuza semifinala celui mai iubit show culinar, în urma căreia cei mai talentați trei bucătari se vor califica pentru o șansă la marele premiu de 30.000 de Euro.

Emoțiile vor da în clocot, căci cei nouă concurenți care se vor întrece în bucătăria „Chefi la cuțite” vor avea de parcurs trei probe succesive, în urma cărora vor fi eliminați rând pe rând. Verdictul le va aduce zâmbetul pe buze doar celor care vor da dovadă de imaginație, caracter și nervi tari, tocmai de aceea toți își vor ascuți cuțitele pentru testul decisiv al semifinalei.

Drumul până în penultimul punct al competiției a fost unul cu multe obstacole pentru chef Florin Dumitrescu, în sezonul de poveste al show-ului. Cu doar o confruntare pe echipe câstigată, mentorul ștrumfilor jedi este convins că cei doi bucătari care îl reprezintă pot condimenta finala, tocmai de aceea are încredere că Bogdan Vandici și Gabriel Mocanu vor duce tunica albastră și mai departe. După opt battle-uri și șapte probe individuale indurate cu brio, cei doi concurenți vor să își ia revanșa și să demonstreze încă o dată că își merită locul în semifinală, dar merită să și câștige. La fel de încrezător în oamenii săi este chef Sorin Bontea, ce pariază că cei trei bucătari profesioniști din echipa verde se vor remarca printr-o suită de preparate savuroase.

Marlena Botezatu, Cristina Pavel și Robertino Țarălungă își propun să se dueleze cât mai aprig cu rivalii, motivați de prietenia pe care au legat-o în acest concurs: “Suntem o adevărată familie! Dacă nu eram atât de uniți, nu cred că am fi ajuns atât de departe.”, afirmă aceștia. Chef Scărlătescu, ce și-a adjudecat cele mai multe battle-uri câștigate în acest sezon, va intra în proba semifinalei și cu cea mai mare trupă de bucătari. Amedeo Drosu, Mihai Chelaru, Ștefania Manea și Răzvan Constantin sunt convinși că abilitatea lor de a se sincroniza și de a lucra sub presiune îi va ajuta în această fază a concursului, tocmai de aceea își doresc o finală care să strălucească în culoarea galbenă.

Din sute, au rămas doar nouă, iar acum cei din cursa către marele titlu de poveste vor afla ce provocări va ascunde penultima etapă a concursului. În opt confruntări pe echipe au demonstrat că sunt luptători, entuziaști, că pot face spectacol în farfurie, dar și în afara ei. Luni seară, bucătarii au o ultimă șansă de a demonstra că merită unul din cele trei locuri finale și o oportunitate de a-i face pe Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu mândri că au avut încredere în talentul lor culinar. Cine se va califica și care vor fi cele trei probe consecutive prin care concurenții semifinaliști vor trece, telespectatorii Antena 1 vor putea urmări luni, pe 25 iunie, de la 20:00.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Sâmbătă, la Antena 1: Acrobație, fado, musical, contorsionism, street dance, pe scena de la “Next Star”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Copii cu talente nebănuite urcă sâmbătă, 23 iunie, de la ora 20.00, pe scena de la “Next Star”, show-ul prezentat de Dan Negru, la Antena 1.

Numere de acrobație, musical, fado, umor, muzică populară, street dance, contorsionism, dans modern și sport urban susținute de copii din București și din toată țara vor fi jurizate sâmbăta aceasta de Lidia Buble, Pepe și Dorian Popa, în cea de-a doua ediție a noului sezon.

O ediție spectaculoasă, în care se va acorda primul Golden Star al sezonului. Concurentul care-l primește se va califica automat în marea finală a celui de-al nouălea sezon. Care jurat va acorda primul dintre cele trei Golden Star-uri, dar și cine este fericitul concurent care-l primește, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă seara, de la ora 20.00.

Sâmbătă, pe scena de la „Next Star”, va urca Andreea (12 ani), din București, o fetiță care cântă fado, un gen muzical foarte popular în Portugalia. Iar interpretarea ei îi va sensibiliza până la lacrimi pe jurați. Emoționanta poveste a Andreei, telespectatorii Antenei 1 o vor afla mâine seară.

În aceeași seară, jurații vor face cunoștință cu “Absurzi”, din Craiova, o trupă formată din șapte copii cu deficiențe de auz care vor face o demonstrație de street-dance, dar și cu Bianca (8 ani), din București, care va executa un dificil număr de contorsionism. Toți acești copii, dar și ceilalți concurenți îl vor avea alături, în culise, pe Șerban Copoț. El îi va încuraja înainte să apară în fața celor trei jurați și îi va susține din backstage unde, împreună cu părinții lor, îi va aștepta să coboare de pe scenă.

Cine sunt ceilalți copii care vor urca pe scena show-ului, dar și cine va câștiga cea de-a doua ediție a sezonului, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 23 iunie, de la ora 20.00, numai la “Next Star”, show-ul prezentat de Dan Negru.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Voci incredibile și momente emoționante în această seară la Vocea României Junior

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Vineri seara, în cea de-a treia rundă de audiții pe nevăzute, alți copii talentați vor urca pe scena Vocea României Junior și își vor pune toate speranțele în minutele pe care le au la dispoziție pentru a-i convinge pe antrenori că merită să întoarcă scaunele și să lupte pentru ei.

INNA, Andra și Marius Moga vor descoperi voci incredibile și interpretări originale ale unor piese celebre din repertoriul internațional, dar și din cel național.

Chiar dacă cei mici vor da tot ce au mai bun pe scenă, vor fi și momente în care cei trei antrenori nu vor fi impresionați de ceea ce vor auzi și nu vor întoarce scaunele. După o astfel de decizie, una dintre concurente va izbucni în plâns, iar Andra, vizibil emoționată de reacția fetei, va încerca să o liniștească: ”Să nu plângi, te rog frumos! Nu are rost să plângi pentru că tu ești foarte bună. Mă faci și pe mine să plâng! Nu ești tu de vină, noi suntem de vină pentru că nu ne-am întors. Tu ți-ai făcut treaba, ai cântat cum ai știut cel mai bine și ai făcut-o foarte frumos”, îi va spune Andra în timp ce o va strânge tare în brațe, după care, împreună cu INNA și Marius Moga, o va conduce pe tânără în backstage la familia ei – un gest pe care antrenorii îl vor face pentru prima dată pentru un concurent care nu trece în etapa următoare.

Care vor fi vocile pentru care cei trei antrenori se vor lupta, dar și ce strategii vor avea Andra, INNA și Marius Moga pentru a-și consolida echipele, vedem în această seară, de la 20:30, la PRO TV.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending